ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 671/2020

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 100 din data de 15 octombrie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 104 alin. (6) și (10) raportat la art. 109 din Legea nr. 302/2004, văzând dispozițiile Mandatului european de arestare nr. x emis la data de 30 septembrie 2020 de Magistratul șef adjunct de la Tribunalul cu Magistrați din Reading - Marea Britanie, a fost dispusă arestarea în vederea predării a persoanei solicitate: A., pe o durată de 30 de zile începând cu data de 16 octombrie 2020 și până la data de 14 noiembrie 2020, inclusiv, și predarea acestei persoane autorității judiciare emitente, respectiv Magistratului șef adjunct de la Tribunalul cu Magistrați din Reading - Marea Britanie.

S-a dispus executarea Mandatului european de arestare nr. x emis la data de 30 septembrie 2020 și predarea persoanei solicitate autorității judiciare emitente, respectiv Magistratului șef adjunct de la Tribunalul cu Magistrați din Reading - Marea Britanie

S-a dispus emiterea mandatului de arestare în vederea predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Marea Britanie.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reținută de procuror în data de 15 octombrie 2020, ora 10:30 până în data de 16 octombrie 2020, ora 10:30, în baza Ordonanței Nr. 6378/II/5/2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

S-a constatat că persoana solicitată A. nu a renunțat la regula specialității și a consimțit la predare.

S-a dispus ca predarea persoanei solicitate să fie efectuată cu respectarea dispozițiilor art. 113 din Legea nr. 302/2004. În baza art. 109 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus comunicarea sentințe autorității judiciare emitente, respectiv Magistratului șef adjunct de la Tribunalul cu Magistrați din Reading - Marea Britanie (după traducerea în limba engleză), Ministerului Justiției și Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a arătat că prin Adresa nr. x/2020 din data de 15 octombrie 2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost sesizată instanța pentru a se aprecia asupra luării măsurii arestării preventive și asupra predării persoanei solicitate A., către autoritățile judiciare din Marea Britanie, în baza mandatului european de arestare nr. x emis la data de 30 septembrie 2020 de Magistratul șef adjunct de la Tribunalul cu Magistrați din Reading - Marea Britanie pe numele persoanei solicitate.

S-a reținut că propunerea a fost formulată în urma solicitării executării mandatului european de arestare emis de către o autoritate judiciară competentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene care a transpus în legislația internă Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului și că decizia judiciară s-a luat în scopul efectuării urmăririi penale față de persoana solicitată, pentru săvârșirea unei infracțiuni de "vătămare corporală gravă" prevăzută și pedepsită de art. 18 din Legea cu privire la Infracțiunile contra persoanei din 1861, pentru care pedeapsa maximă prevăzută de lege este închisoarea pe viață.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de dispozițiile legale incidente în cauză Curtea a constatat și reținut următoarele:

- mandatul european de arestare a fost emis de o autoritate judiciară competentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene care a transpus în legislația internă Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului

- decizia judiciară s-a luat în scopul efectuării urmăririi penale față de persoana solicitată, pentru săvârșirea unei infracțiuni de "vătămare corporală gravă" prevăzută și pedepsită de art. 18 din Legea cu privire la Infracțiunile contra persoanei din 1861, pentru care pedeapsa maximă prevăzută de lege este închisoarea pe viață,

- infracțiunea pentru care este cercetată persoana solicitată face parte din lista celor 32 de infracțiuni prev. de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (respectiv cea prev. la pct. 14), care, dacă sunt sancționate de legea statului emitent cu o pedeapsă privativă de libertate al cărei maxim este cel puțin 3 ani, dau dreptul la predare între statele membre fără a mai fi supuse verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări,

- infracțiunea pentru care este cercetată persoana solicitată și a fost emis mandatul european de arestare are corespondență în legea penală română și anume infracțiunea de vătămare corporală, prev. de art. 194 alin. (1) și (2) C. pen.

S-a arătat că în fapt, persoana solicitată este cercetată în Marea Britanie sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală gravă, pedepsită de Art. 18 din Legea cu privire la Infracțiunile contra Persoanei din 1861, constând în aceea că la data de 6 noiembrie 2016, în Lakeside Cottage, l-a rănit în mod ilegal și rău intenționat pe B. cu scopul de a-i provoca vătămări corporale grave.

A. împreună cu C. l-a atacat pe B. cu o macetă în parcarea de rulote Lakeside Cottage, provocându-i tăieturi grave la cap și la mâini.

Actele de agresiune fizică au fost comise pe fondul unei dispute legate de vânzarea unui autovehicul.

A. a fugit imediat din Marea Britanie în România și figurează în evidențele unui zbor către București la 7 noiembrie 2016.

Verificările efectuate au arătat că A. nu a mai revenit în Marea Britanie.

În cauză nu s-a invocat și nici nu s-a constat vreunul din motivele de refuz al executării mandatului european de arestare emis împotriva persoanei solicitate înscrise în disp. art. 99 din Legea nr. 302/2004, și s-a reținut că persoana solicitată este de acord să fie predată autorităților emitente, consimțământul la predare fiind exprimat atât în fața procurorului operativ cât și în fața instanței de judecată sesizate cu punerea în executare a mandatului de arestare preventivă.

Așa fiind, Curtea a constatat că persoana solicitată se află în situația prevăzută de art. 97 alin. (1) pct. 14 din Legea nr. 302/2004 republicată, fiind urmărită pentru fapte ce dau loc la predare între statele membre ale Uniunii Europene, fără a fi supuse verificării îndeplinirii condiției dublei încriminări, nefiind incident nici unul dintre motivele obligatorii sau opționale de refuz la predare.

Constând că sunt întrunite condițiile legale privind executarea mandatelor europene de arestare între statele membre ale Uniunii Europene, ce au transpus Decizia-cadru nr. 2002/984/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, în baza art. 104 alin. (6) și (10) raportat la art. 109 din Legea nr. 302/2004, văzând dispozițiile Mandatului european de arestare nr. x emis la data de 30 septembrie 2020 de Magistratul șef adjunct de la Tribunalul cu Magistrați din Reading - Marea Britanie, Curtea a dispus arestarea în vederea predării a persoanei solicitate.

În ceea ce privește solicitarea formulată de apărătorul persoanei solicitate, în sensul amânării predării pentru o perioadă de 3 luni, Curtea a reținut că potrivit unui document întocmit de către Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene cu privire la impactul COVID-19 asupra cooperării judiciare în materie penală, pe baza informațiilor furnizate de statele membre și prelucrate de către Eurojust și Rețeaua Judiciară Europeană, niciunul dintre statele membre nu a suspendat cu titlu general predarea persoanelor solicitate, însă în anumite cazuri a fost imposibil de realizat predarea efectivă a persoanei către statul emitent în contextul măsurilor adoptate la nivel național pentru combaterea infecției cu COVID-19, cum ar fi: anularea sau restricționarea zborurilor, impunerea de restricții vizând ofițerii care compun escorta ce trebuie să însoțească persoana solicitată, în unele state fiind necesară pentru realizarea predării; existența unui rezultat negativ la testul COVID-19 efectuat persoanei solicitate, etc. S-a arătat că în acele situații în care, în contextul epidemiologic menționat, nu a fost posibilă predarea, autoritățile de executare din statele membre au decis să amâne predarea, invocând ca temei legal art. 23 din Decizia-cadru. Același document arată că statele membre, în general, consideră că prevederile deciziei sunt suficiente pentru a oferi soluții în contextul actual.

Prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 25 ianuarie 2017 în cauza C-640/15, Tomas Vilkas, a fost explicată noțiunea de forță majoră întâlnită în art. 23 alin. (3) din Decizia-cadru, în contextul existenței unor diferențe între variantele lingvistice ale deciziei cadru. Astfel, reține Curtea, în timp ce versiunile în limbile greacă, franceză, italiană, portugheză, română și finlandeză ale dispoziției menționate condiționează aplicarea acestei reguli de imposibilitatea predării ca urmare a unui caz de forță majoră în unul dintre statele membre în cauză, alte versiuni lingvistice ale aceleiași dispoziții, precum cele în limbile spaniolă, cehă, daneză, germană, greacă, engleză, neerlandeză, polonă, slovacă și suedeză, se referă mai degrabă la o imposibilitate de predare ca urmare a unor împrejurări care ies de sub controlul statelor membre în cauză (punctul 46 din hotărâre). Curtea a reținut, însă, că pentru art. 23 alin. (3) din Decizia-cadru noțiunea relevantă este cea de forță majoră, care "trebuie să fie înțeleasă în sensul de împrejurări străine celui care le invocă, neobișnuite și imprevizibile, ale căror consecințe nu ar fi putut să fie evitate, în pofida diligenței manifestate" (punctul 53 din hotărâre).

Or, raportând aceste aspecte la situația existentă în țara de destinație, curtea a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile unei cauze care să justifice amânarea predării.

S-a menționat că potrivit comunicatului postat pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, în Marea Britanie nu a fost instituită starea de urgență, iar la sosirea în Marea Britanie venind din orice țară, este necesară furnizarea datelor de contact și informații privind țara/țările în care persoanele în cauză s-au aflat în ultimele 14 zile. De asemenea, persoanele care călătoresc în Marea Britanie au obligația de a se autoizola timp de 14 zile dacă sosesc din România sau dintr-unul din statele care nu sunt incluse în lista statelor exceptate de la restricțiile de călătorie.

În concluzie, s-a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile forței majore, motiv pentru care s-a apreciat că nu se justifică solicitarea formulată de apărare, în sensul amânării predării persoanei solicitate.

Cu privire la posibilitatea de a se dispune măsuri preventive mai puțin intruzive în acest stadiu al procedurii de executare a mandatului european de arestare, raportat la dispozițiile legale în materie și jurisprudența instanței supreme, curtea a reținut, în esență că, nu există un temei de drept care să permită instanței dispunerea în cursul acestei proceduri a unei măsuri preventive mai puțin intruzive, chiar a unei măsuri cu caracter custodial cum ar fi arestul la domiciliu, deoarece o măsură preventivă alternativă ar fi de natură a împiedica organele de poliție însărcinate cu executarea hotărârii definitive de extrădare către autoritățile judiciare ale statului solicitant.

Împotriva acestei sentințe penale, persoana solicitată A. a formulat contestație.

Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea căii de atac, ca inadmisibilă, invocând dispozițiile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, potrivit cărora atunci când persoana condamnată este de acord cu predarea, hotărârea este definitivă.

Apărătorul ales a susținut că în cauză, consimțământul persoanei solicitate cu privire la predare a fost viciat, întrucât acesteia nu i-au fost explicate și nu a înțeles pe deplin consecințele unei astfel de poziții.

Examinând contestația formulată în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu dispozițiile legale în materie, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin dispozițiile art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Raportând considerațiile teoretice anterior menționate la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că persoana solicitată A. a exercitat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, care nu este prevăzută de lege.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, "(1) În toate cazurile instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 112. În scopul luării unei hotărâri, instanța ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare."

Conform prevederilor art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, "(2) Hotărârea prevăzută la art. 109 alin. (1) poate fi atacată cu contestație în termen de 5 zile de la pronunțare, cu excepția cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă."

Prin Sentința penală nr. 100 din data de 15 octombrie pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2020 s-a dispus executarea mandatului european de arestare nr. x emis la data de 30 septembrie 2020 și predarea persoanei solicitate autorității judiciare emitente, respectiv Magistratului șef adjunct de la Tribunalul cu Magistrați din Reading - Marea Britanie.

Prin aceeași hotărâre, s-a luat act de consimțământul persoanei solicitate de a fi predată autorităților judiciare din Marea Britanie.

Întrucât persoana solicitată a consimțit la predarea către autoritățile judiciare din Marea Britanie, emitente ale mandatului european de arestare (astfel cum rezultă din declarație acestuia din data de 15 octombrie 2020 dată în fața procurorului, precum și din declarația dată în fața instanței de fond, la data de 15 octombrie 2020), în cauză sunt incidente dispozițiile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, în sensul că sentința prin care instanța de fond s-a pronunțat asupra executării mandatului european de arestare este definitivă și nu poate fi atacată cu contestație.

Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte constată că persoana solicitată A. a exercitat o cale de atac inadmisibilă, întrucât nu este prevăzută de lege.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 100 din data de 15 octombrie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 260 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 100 din data de 15 octombrie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21 octombrie 2020.

Procesat de GGC - LM