ÎCCJ, Decizia nr. 216/2020

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea atacată

Prin decizia nr. 1324 din 26 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A., B., C., D. și E. împotriva deciziei nr. 1662 A din 21 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de judecată a reținut, în esență, că cererea de revizuire nu îndeplinește condiția premisă de admisibilitate, care impune ca, în procesul finalizat cu hotărârea atacată cu revizuire, să nu se fi analizat efectele derivând din hotărârea a cărei autoritate de lucru judecat se susține a fi fost încălcată.

S-a arătat că, întrucât revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, condiția de admisibilitate susmenționată este o consecință a naturii juridice a acestei căi de atac, care nu permite instanței învestite cu soluționarea unei căi de atac de retractare să efectueze controlul de temeinicie ori de legalitate specific căilor de atac de reformare.

II. Calea de atac formulată

Împotriva hotărârii instanței de revizuire au declarat recurs revizuenții, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (ulterior, în fața instanței, cu ocazia dezbaterii cererii de recurs, a fost invocat și pct. 5) și solicitând casarea deciziei recurate.

În motivarea cererii de recurs, recurenții redau motivul de casare, arătând că "instanța supremă a omis și a încălcat sau aplicat greșit normele de drept material incidente cauzei, respectiv prevederile art. 19 alin. (1) C. proc. pen., art. 28 alin. (1) teza a I-a C. proc. pen. coroborat cu art. 430 alin. (2) noul C. proc. civ., art. 14 alin. (5), art. 224, art. 248, art. 425 alin. (1) lit. c) noul C. proc. civ.."

De asemenea, sunt invocate motive și argumente referitoare la fondul cererii de revizuire, care, din rațiuni logice și juridice lesne de înțeles, ținând de faza procesuală în care se află cauza și de natura căii de atac supuse soluționării, nu vor fi analizate.

În susținerea motivului de recurs, sunt invocate, în esență, următoarele argumente:

Se arată, în acest sens, că, deși este adevărat că în fața instanței de apel, prin întâmpinare, recurenții au invocat excepția autorității de lucru judecat, excepția nu a fost soluționată de instanță conform dispozițiilor din C. proc. civ. susmenționate, prin pronunțarea unei încheieri motivate sau prin dispozitivul hotărârii.

În opinia recurenților, excepția autorității de lucru judecat, cu toate că a fost invocată în toate fazele procesuale, nu a fost soluționată legal, instanța de apel nefăcând nici o mențiune de admitere sau respingere a excepției în dispozitivul deciziei pronunțate sau în cel al unei încheieri.

Se susține, în acest sens, că instanța de apel a dat cuvântul pe fondul apelului, fără a pune în discuția contradictorie a părților excepțiile invocate prin întâmpinare.

Se arată că, prin aplicarea prevederilor art. 19 alin. (1) C. proc. pen., se determină cadrul procesual în cauza civilă, acesta fiind limitat legal doar la persoanele responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.

Or, susțin recurenții, "cu toate că au reținut caracterul accesoriu al prezentei cauze civile față de cauza penală, atât instanța de apel, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție au omis a da aplicare normelor de drept material incidente, respectiv prevederile art. 19 alin. (1) C. proc. pen., abordând prezenta cauză civilă ca și cum ar fi o cauză de drept comun și nu una accesorie cauzei penale supusă autorității de lucru judecat în ceea ce privește existența faptei ilicite prejudiciatoare în raport de care se va stabili și cadrul procesual".

Se arată că "pe fondul revizuirii instanța supremă și-a însușit întru totul raționamentul juridic eronat al instanței de apel în ceea ce privește aplicarea prevederilor art. 28 alin. (1) teza a I-a C. proc. pen. coroborat cu art. 430 alin. (2) noul C. proc. civ..", în sensul că, încălcând aceste dispoziții legale, "instanța de apel reține nelegal că doar dispozitivul deciziei penale nr. 149A/01.02.2016 ar avea autoritate de lucru judecat cu privire la existența faptei ilicite și a persoanei care a săvârșit-o, nu și considerentele decisive ale hotărârii penale".

III. Apărările intimatei

Intimații F. S.A. și, respectiv, G. și H. au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală.

IV. Considerentele Înaltei Curți

Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivul și criticile formulate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Așa cum s-a arătat mai sus, la cap. I, prin hotărârea atacată s-a reținut, în esență, că cererea de revizuire formulată în cauză nu îndeplinește condiția ca, în al doilea proces, să nu se fi analizat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, întrucât revizuirea nu este o cale de atac de reformare, ci de retractare.

Din lecturarea cererii de recurs analizate, rezultă că, deși aceasta este întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează situația "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", toate normele de drept pretins încălcate, la care recurenții fac referire, sunt norme de drept procesual, criticile formulate putând fi încadrate, așadar, eventual, în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod.

Dintre toate criticile invocate de recurenți în susținerea motivului de casare menționat, numai cea de la pct. 1., conform căreia "instanța a încălcat normele de drept material prevăzute de art. 248 și art. 425 alin. (1) lit. c) noul C. proc. civ.." are legătură cu soluția pronunțată de instanța de revizuire, constând în respingerea, ca inadmisibilă, a cererii.

Celelalte critici, așa cum lesne se poate observa din lecturarea lor, vizează, în realitate, hotărârea instanței de apel, despre care se susține, în mod expres, că:

- "a dat cuvântul pe fondul apelului, fără a pune în discuția contradictorie a părților excepțiile invocate prin întâmpinare" (pct. 2);

- a "omis a da aplicare normelor de drept material incidente, respectiv prevederile art. 19 alin. (1) C. proc. pen., abordând prezenta cauză civilă ca și cum ar fi o cauză de drept comun și nu una accesorie cauzei penale" (pct. 3);

- "reține nelegal că doar dispozitivul deciziei penale nr. 149A/01.02.2016 ar avea autoritate de lucru judecat cu privire la existența faptei ilicite și a persoanei care a săvârșit-o, nu și considerentele decisive ale hotărârii penale" (pct. 4).

Întrucât aceste critici nu vizează hotărârea instanței de revizuire, care face obiectul recursului, ele nu vor fi analizate de instanța de recurs, deoarece nu se referă la soluția atacată și la argumentele invocate de instanța de revizuire în sprijinul acesteia.

Instanța va analiza, așadar, motivul de casare invocat de recurenți, exclusiv prin prisma criticii formulate la pct. 1, conform căreia "instanța a încălcat normele de drept material prevăzute de art. 248 și art. 425 alin. (1) lit. c) noul C. proc. civ..".

Prin această critică, se susține de către recurenți că, deși este adevărat că în fața instanței de apel au invocat excepția autorității de lucru judecat, această excepție nu a fost soluționată de instanță conform dispozițiilor din C. proc. civ. menționate, adică prin pronunțarea unei încheieri motivate sau prin dispozitivul hotărârii.

Critica și motivul de casare pe care aceasta îl susține sunt neîntemeiate.

Astfel, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Rezultă, din textul legal citat, că posibilitatea de a cere revizuirea, în temeiul art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., este supusă, între altele, condiției ca hotărârile potrivnice să conțină elemente caracteristice existenței lucrului judecat, iar rațiunea reglementării izvorăște din necesitatea de a se înlătura nelegalitatea comisă ca urmare a soluționării aceleiași cauze prin două hotărâri, în mod diferit, cu nesocotirea autorității lucrului judecat, precum și a dificultății create prin imposibilitatea executării simultane a hotărârilor pronunțate în aceeași pricină.

Totodată, cum corect s-a reținut și prin hotărârea recurată, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de împrejurarea ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis examinarea efectelor pe care aceasta le are în cauză, sub aspectul autorității de lucru judecat.

În speță, în mod corect a apreciat instanța de revizuire că cererea formulată de revizuenți (recurenți) nu întrunește cerințele de admisibilitate impuse de lege, deoarece, în cel de-al doilea proces, instanța de apel a examinat cauza sub aspectul autorității de lucru judecat, prin raportare la decizia penală nr. 149A din 1 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, invocată de revizuenți.

Astfel, prin decizia nr. 1662 A din 21 decembrie 2018, ce a făcut obiectul cererii de revizuire, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a reținut, cu privire la acest aspect, următoarele:

"Potrivit art. 28 alin. (1) C. proc. pen.. - Autoritatea hotărârii penale în procesul civil și efectele hotărârii civile în procesul penal, "(1) Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite."

Raportând dispozițiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen.. la hotărârile penale redate mai sus, a rezultat că acestea ar avea autoritate în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă doar cu privire la existența faptei de spălare de bani și cu privire la persoanele care au săvârșit această faptă.

Totodată, instanța civilă nu este ținută de hotărârea definitivă de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite pentru fapta de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, precum și pentru fapta de instigare la înșelăciune, în formă continuată, pentru care a fost încetat procesul penal în ce îl privește pe pârâtul G., respectiv pentru fapta de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, precum și pentru fapta de complicitate la înșelăciune, în formă continuată, pentru care a fost încetat procesul penal în ce îl privește pe pârâtul H..

Potrivit pct. 4.4. din cererea de chemare în judecată formulată de CI-CO S.A. "acțiunile pârâților ce au avut care rezultat prejudicierea subscrisei (CI-CO) au îmbrăcat forma infracțiunilor de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, înșelăciune, abuz în serviciu în diferite forme ale participației penale". Ca atare, nu s-a invocat un prejudiciu rezultat din infracțiunea de spălare de bani pentru care pârâții au fost condamnați. De altfel, dacă prejudiciul ar fi fost produs prin fapta de spălare a banilor, latura civilă în ce privește acest prejudiciu ar fi fost soluționată de instanța penală. Prin urmare, prejudiciul imputat de reclamantă pârâților a rezultat din fapte pentru care nu există hotărâre de condamnare, iar pentru unele din aceste fapte s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a constatării intervenirii prescripției răspunderii penale.

Raportând dispozițiile art. 28 alin. (1) C. proc. civ. la cererea de chemare în judecată și la hotărârile penale sus-menționate, rezultă că hotărârile penale în discuție nu produc nici un efect în privința cauzei civile de față pentru faptele de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și abuz în serviciu imputate pârâților de reclamantă, iar în privința faptelor de asociere în vederea comiterii de infracțiuni și înșelăciune hotărârile penale menționate nu țin instanța civilă în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite.

Prin urmare, hotărârile penale sus-menționate nu privesc cadrul procesual și nici dispoziții care să împiedice atragerea în proces a unor persoane pe calea unor cereri de chemare în garanție.

Mai mult, pe latura civilă faptele imputate pârâților nu sunt analizate ca infracțiuni, ci ca fapte ilicite. Or, sfera ilicitului civil este mai largă decât sfera ilicitului penal, în sensul că o faptă poate fi calificată ca fiind ilicită din perspectiva legii civile, chiar dacă fapta respectivă nu întrunește condițiile pentru a fi calificată ca infracțiune. De asemenea, condițiile pentru angajarea răspunderii civile sunt diferite de cele pentru angajarea răspunderii penale din perspectiva formei de vinovăție. Prejudiciul avut în vedere în penal trebuie să fie consecința faptei care întrunește condițiile pentru a fi calificată ca fiind infracțiune. Prejudiciul avut în vedere pentru angajarea răspunderii civile delictuale poate fi mai larg, spre exemplu în cazul în care la producerea acestuia au participat și alte persoane, dar faptele acestora nu constituie în același timp și infracțiuni, sau a fost produs și prin alte fapte ale aceluiași autor decât cele care sunt infracțiuni.

În consecință, Curtea a constatat că în mod greșit prima instanță a respins admiterea în principiu a cererilor de chemare în garanție considerând că acestea nu ar fi admisibile întrucât ar fi ținută de cadrul procesual penal în care au fost pronunțate hotărârile penale mai sus menționate."

Este, așadar, evident că instanța de apel, prin hotărârea atacată cu revizuire, a examinat cauza sub aspectul autorității de lucru judecat, prin raportare la decizia penală nr. 149A din 1 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, invocată de revizuenți (recurenți), reținând că aceasta nu are autoritate de lucru judecat în cauză.

Contrar susținerilor recurenților (revizuenți), nu este necesar ca această analiză a autorității de lucru judecat să se regăsească sub forma unei soluții, în dispozitivul unei hotărâri - încheiere de ședință ori sentință sau decizie, fiind suficient ca instanța de judecată să fi avut în vedere acest aspect în soluționarea cauzei.

De altfel, această analiză, a efectelor pe care decizia penală nr. 149A din 1 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală le-ar putea avea în cauză, sub aspectul autorității de lucru judecat, a fost făcută de instanța de apel nu pe cale incidentală, ca urmare a invocării, în calea de atac, a acestei excepții, ci în cadrul examinării legalității încheierii din 11 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2016, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de chemare în garanție formulate în cauză și a fost suspendată judecata cauzei, reținându-se că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu, întrucât obiectul cererii de chemare în judecată constă în recuperarea prejudiciului cauzat prin infracțiunile stabilite cu putere de lucru judecat prin sentința penală nr. 1671/09 octombrie 2015, devenită definitivă prin decizia penală nr. 149A/01 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, iar părțile nu pot schimba, printr-o cerere de chemare în garanție a altor persoane, cadrul procesual definitiv stabilit, fără încălcarea autorității de lucru judecat.

Ca urmare a acestei analize, instanța de apel, constatând că, în cauză, nu există autoritate de lucru judecat a hotărârii penale invocate, a reținut că în mod greșit prima instanță a apreciat că cererile de chemare în garanție nu ar fi admisibile din perspectiva cadrului procesual penal în care au fost pronunțate hotărârile penale respective și, în consecință, a admis calea de atac formulată și a schimbat încheierea apelată, în sensul admiterii, în principiu, a cererilor de chemare în garanție.

Pentru considerentele prezentate, constatând că motivul de casare invocat de recurenți nu este întemeiat, hotărârea recurată fiind temeinică și legală, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere cererea intimaților G., H. și F. S.A., recurenții vor fi obligați la plata către aceștia a cheltuielilor de judecată.

Constatând că la dosarul cauzei se află dovada plății nr. 127 din 06.07.2020, emisă de I., pentru fact. nr. x din 01.07.2020, în cuantum de 4.609,87 RON, și dovada plății nr. x din 07.02.2020, emisă de J., pentru fact. nr. x din 06.02.2020, în cuantum de 2.000 RON, Înalta Curte va obliga recurenții la plata sumei de 4.609,87 RON în favoarea intimaților G. și H. și la plata sumei de 2.000 de RON în favoarea intimatei F. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de D., B., C., A. și E. împotriva deciziei nr. 1324 din 26 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurenții la plata sumei de 4.609,87 RON în favoarea intimaților G. și H. și la plata sumei de 2.000 de RON în favoarea intimatei F. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 2020.