ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 91 din data de 23 ianuarie 2020 pronunțată în Dosarul penal nr. x/2019 al Judecătoriei Constanța, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 230 alin. (1) rap. la art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) - art. 43 alin. (5) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt în scop de folosință.

În baza art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) - art. 43 alin. (5) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În baza art. 224 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) - art. 43 alin. (5) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 38 alin. (1) - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul A. să execute în final pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare.

Pedeapsa se execută în regim de detenție, potrivit art. 60 C. pen.

În baza art. 19 C. proc. pen. coroborat cu art. 1349 și urm. C. civ., a admis acțiunea civilă exercitată de către partea civilă B. și obligă pe inculpatul A. la plata sumei de 6.000 euro către partea civilă, echivalentul în RON la cursul B.N.R. din ziua plății.

A respins, ca inadmisibile acțiunile civile exercitate în procesul penal de părțile civile C. și D.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul A. la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat."

Împotriva Sentinței penale nr. 91 din data de 23 ianuarie 2020 pronunțată în Dosarul penal nr. x/2019 a declarat apel inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 653/P din data de 28 august 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2. lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 91 din data de 23 ianuarie 2020, pronunțată de Judecătoria Constanța, în Dosarul penal nr. x/2019

A fost desființată hotărârea atacată și, rejudecând, s-a dispus, în temeiul art. 396 alin. (6) și art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., art. 158 C. pen., încetarea procesului penal față de inculpatul A. pentru infracțiunile de "furt de folosință" prev. de art. 230 alin. (1) rap. la art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen. și "violare de domiciliu" prev. de art. 224 alin. (1) C. pen., fiecare cu aplic. art. 41 alin. (1) - art. 43 alin. (5) C. pen., urmare a retragerii plângerii de către intimata persoană vătămată conform declarației autentificate prin încheierea Biroului Notarial-Notar public E., nr. 549/26.08.2020.

S-a înlăturat aplicarea art. 38 - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., respectiv pedeapsa rezultantă de 2 ani 8 luni închisoare.

Au fost menținute dispozițiile privind condamnarea pentru infracțiunea prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. și a fost redusă pedeapsa de la 1 an 6 luni închisoare la 10 luni închisoare cu executare.

S-a luat act că despăgubirile civile au fost achitate.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii cu privire la acțiunea civilă și plata cheltuielilor judiciare.

Împotriva deciziei instanței de apel a formulat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, la data de 28.10.2020, în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casație, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a indicat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. - în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, Ministerul Public a susținut că în cauză este incident cazul de recurs în casație invocat, arătând că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. pentru infracțiunea de furt de folosință, prev. de art. 230 alin. (1) rap. la art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen.

În esență, în motivarea cererii de recurs în casație Parchetul a arătat următoarele:

"În fapt, la data de 22.08.2019, persoana vătămată B. a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 18:00, fostul său concubin, inculpatul A. i-a sustras autoturismul proprietate personală marca "x", cu nr. de înmatriculare x, ce se afla parcat pe str. x din mun. Constanța.

În mod concret, sus-numita a arătat că, în perioada ianuarie 2019 - 15 iulie 2019, s-a aflat într-o relație de concubinaj cu inculpatul și a locuit împreună cu acesta la domiciliul său.

Ulterior, întrucât persoana vătămată și inculpatul dețin calitatea de asociați în cadrul unei societăți comerciale, acesta din urmă venea de aproximativ două ori pe săptămână la locuința numitei B., exclusiv pentru rezolvarea unor probleme legate de administrarea firmei, ultima vizită de această natură având loc la data de 15.08.2019.

În ziua de 22.08.2019, după ce, în jurul orei 15:00, a încercat să pătrundă în locuința persoanei vătămate prin folosirea unei chei potrivite, inculpatul s-a răzgândit și i-a sustras acesteia autoturismul, aspect pe care i 1-a comunicat apoi în cursul unei convorbiri telefonice, purtate la ora 18:02 prin intermediul aplicației whatsapp.

Constatând personal că afirmația inculpatului este reală, autoturismul nemaiaflându-se în locul unde fusese parcat, persoana vătămată a apelat SNAU 112, pentru a sesiza furtul.

Organele de poliție au identificat autovehiculul sustras în parcarea centrului "F." din mun. Constanța, având în contact cheia de rezervă, ocazie cu care s-a constatat că mașina fusese avariată.

În cuprinsul declarațiilor formulate în cauză, în mod explicit și constant, persoana vătămată B. a precizat că nu i-a înmânat cheile autoturismului fostului său concubin A., cel mai probabil acesta sustrăgându-le în una dintre zilele în care fusese la domiciliul său, în condițiile în care cheia de rezervă era păstrată pe cuierul aflat la intrarea în apartament .

Mai mult decât atât, sus-numita a arătat că nu i-a încredințat niciodată autoturismul inculpatului, întrucât cunoștea faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce, fiind condamnat în urmă cu aproximativ 5 ani la o pedeapsă privativă de libertate pentru comiterea unui accident rutier soldat cu decesul unei persoane.

Referitor la incidentul din data de 23,08.2019, persoana vătămată a relatat că, în dimineața zilei respective, în jurul orei 09:30, revenind la domiciliu, 1-a găsit în locuință pe inculpat, care pătrunsese fără drept în apartament, folosindu-se de un set de chei de la ușa de acces cel mai probabil însușit în timpul relației de concubinaj. Cu această ocazie, potrivit propriilor afirmații, numita B. i-a reproșat inculpatului faptul că intrase în locuință fără acordul său."

Potrivit dispozițiilor art. 231 alin. (1) C. proc. pen., furtul în scop de folosință se pedepsește numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate exclusiv în situațiile în care se săvârșește între membrii de familie, de către un minor în paguba tutorelui ori de către cel ce locuiește împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta.

S-a arătat că, în speță, pentru a dispune o soluție de încetare a procesului penal pentru infracțiunea prev. de art. 230 alin. (1) rap. la art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen. ca efect al retragerii plângerii de către persoana vătămată B., instanța de apel a reținut că "în prezenta cauză, acțiunea penală s-a pus în mișcare la plângerea prealabilă a părții vătămate, în ceea ce privește infracțiunea de furt de folosință săvârșită de o persoană găzduită de partea vătămată la acel moment (având cheile de acces în locuință și în măsura în care interzicerea explicită a accesului în locuință, respectiv încetarea stării de găzduire nu este cert a se fi produs anterior însușirii cheilor autoturismului sustras), fiind incidente prevederile art. 231 alin. (1) C. pen.".

În opinia parchetului, aceste considerente nu-și găsesc susținere în materialul probator administrat în cauză, din care rezultă fără dubiu împrejurarea că, indiferent de momentul și circumstanțele însușirii cheilor autoturismului marca "x", aparținând persoanei vătămate B., sustragerea în scop de folosință a autovehiculului a avut loc după încetarea stării de găzduire.

În consecință, pentru motivele expuse în scris, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., admiterea recursului în casație, desființarea în parte a deciziei instanței de apel, respectiv în ceea ce privește soluția de încetare a procesului penal pentru infracțiunea prev. de art. 230 alin. (1) rap. la art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen. și înlăturarea aplicării disp. art. 36 - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Constanța.

Analizând cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speță, inculpatul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte reține că acest caz de casare vizează acele situații în care, față de actele și lucrările dosarului, s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., respectiv: lit. e) lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; lit. f) a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului sau inculpatului persoană juridică; lit. g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; lit. h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; lit. i) există autoritate de lucru judecat; lit. j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. se constată numai prin raportare la datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate.

În cauză, critica formulată de procuror în sensul că instanța de apel a dispus, în mod greșit, încetarea procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen. pentru infracțiunea de furt de folosință, prevăzut de art. 230 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen., întrucât sustragerea în scop de folosință a autovehiculului a avut loc după încetarea stării de găzduire, este nefondată.

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că, analiza criticilor aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casație formulate de Parchet, presupune reaprecierea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat, respectiv de a stabili dacă la momentul săvârșirii infracțiunii de furt de folosință încetase sau nu starea de găzduire a inculpatului și ulterior, de a aprecia asupra incidenței dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. Or, aceste motive nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În realitate, ceea ce se critică în baza cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 8 din C. proc. pen., nu este greșita încetare a procesului penal, ci modul în care instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. privind retragerea plângerii prealabile.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva Deciziei penale nr. 653/P din data de 28 august 2020 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva Deciziei penale nr. 653/P din data de 28 august 2020 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2021.

GGC - NN