CASE OF NICOLAE CONSTANTINESCU v. ROMANIA

Reclamantul s-a născut în 1929 și a trăit în Sopot. La 8 martie 1994, reclamantul, împreună cu patru rude, a depus o acțiune civilă care pretinde reintegrio în integritate a unui moliner, proprietatea părintelor lor, care a fost luată de stat în 1948. Din cele două două ședințe deținute între 6 aprilie 1994 și 12 ianuarie 1996, cinci au fost suspendate la cererea reclamantului. La 9 februarie 1996, Tribunalul Craiova („Tribunul de Primă Instanță”) a respins acțiunea, având în vedere faptul că moara a fost naționalizată în conformitate cu legea și că, prin urmare, reclamantul și rudele sale nu aveau niciun drept de proprietate. Din cele douăzeci și patru audieri care au avut loc între 23 august 1996 și 14 mai 1998 una a fost suspendată la cererea reclamantului.

La 21 mai 1998, Curtea Regională Dolj („Curtea Regională”), ținând seama de raportul expertului produs în cadrul recursului, a respins recursul ca fiind nefondat. 10. La 1 februarie 1999, Curtea de Apel Craiova („Curtea de Apel”), prin o decizie finală, a confirmat concluziile instanțelor inferiore, având în vedere că naționalizarea a fost legală. 11. Reclamantul și rudele sale au făcut uz de remedii extraordinare și, la 12 mai 1999, Curtea de Apel a permis anularea cererii de decizie finală din 1 februarie 1999, a anulat hotărârile anterioare și a trimis cazul înapoi pentru o examinare proaspătă. Curtea a remarcat că, în temeiul Ordinării Guvernamentale nr. 447/1997 Ministerul Finanțelor ar fi trebuit să fi fost convocat să apară în cadrul procedurii în calitate de reprezentant al statului.

12. În timpul reexaminării, a douăzeci și cinci audieri care au avut loc între 26 august 1999 și 21 ianuarie 2002 două au fost suspendate la cererea reclamantului. La 8 septembrie 2000, Tribunalul a susținut că nu avea competență ratione materiae, având în vedere că acest caz este în competența Curții Regionale. La 14 decembrie 2000, Tribunalul regional a refuzat, de asemenea, să exercite competența. În urma litigiului privind competența, Curtea de Apel a hotărât, la 12 iunie 2001, că este Tribunalul de Primă Instanță care avea competența ratione materiae. 13. La 28 ianuarie 2002, Tribunalul, având în vedere rapoartele celor două experți și martorii produse în timpul reexaminării, a susținut în parte acțiunea depusă de reclamant și de rudele sale, având în vedere faptul că cerințele juridice de naționalizare nu au fost îndeplinite și, prin urmare, statul nu a avut titlul valabil.

Curtea a acordat restitutio în integrum în ceea ce privește moara și terenul absorbant. 14. Partea acuzată a apelat. Din unsprezece audieri care au avut loc între 10 mai 2002 și 14 februarie 2003 nu a fost suspendat niciuna ca urmare a cererilor reclamantului. Un nou raport de expert a fost elaborat. 15. La 21 februarie 2003, Curtea Regională a permis recursul inculpatului și a respins pe fond acțiunea depusă de reclamant și de rudele sale, având în vedere că naționalizarea a fost legală.Decizia respectivă a fost susținută la 7 octombrie 2003 prin o decizie finală a Curții de Apel.

4. The applicant was born in 1929 and lived in Sopot.