ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 732/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința nr. 2303 din 23 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a calificat excepția inadmisibilității ca apărare de fond și a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC R. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin Decizia nr. 22.531 din 12 mai 2009, A.N.A.F. - D.G.A.M.C. a dispus reverificarea impozitului pe profit pentru anul 2006, întemeiat pe dispozițiile art. 105 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc.

fisc. Prin contestația înregistrată la D.G.A.M.C. în 1 iulie 2009, formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere din 27 mai 2009 și a deciziei de reverificare mai sus menționată, reclamanta, după ce a prezentat pe scurt starea de fapt, cu menționarea contractelor încheiate de societate, a actelor de control încheiate de Garda Financiară, respectiv de D.G.A.M.C., a criticat decizia de reverificare exclusiv din perspectiva neîntrunirii cerințelor impuse de dispozițiile art. 105 alin. (3) C. proc. fisc., restul considerațiunilor vizând stabilirea impozitului pe profit suplimentar, prin decizia de impunere emisă urmare a reverificării. Prin Decizia nr. 30.241 din 28 ianuarie 2010 de soluționare a contestației relativ la decizia de reverificare, D.G.A.M.C.

a respins contestația reclamantei ca neîntemeiată, reținând că aspectele constatate potrivit notei de constatare reprezintă elemente suplimentare care nu au putut fi cunoscute de către organele de inspecție ale D.G.A.M.C. la data efectuării inspecției din 2008, fiind astfel întrunite elementele prev. de art. 105 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003. Instanța de fond apreciind că nu pot fi examinate omisso medio motivele referitoare la nelegalitatea actului administrativ contestat, invocate pentru prima dată direct în fața instanței, motive ce nu au fost analizate de organul de soluționare a contestației, nu a procedat la analizarea aspectelor legate de pretinsa nerespectare a elementelor obligatorii prevăzute de lege la emiterea deciziei de reverificare, în considerarea naturii sale de act administrativ fiscal, invocate de reclamantă la punctul II subpunctul 2.1.

al prezentei acțiuni ci a analizat susținerile reclamantei doar din perspectiva întrunirii sau nu în situația dată a cerințelor impuse de art. 105 alin. (3) teza a II-a C. proc. fisc. În acest context, constată instanța de fond că prin adresa din 23 martie 2009 a Gărzii Financiare Zalău, înregistrată la DGAMC în 31 martie 2009, Garda Financiară Secția Zalău a comunicat D.G.A.M.C nota de constatare din 17 martie 2009, întocmită de Garda Financiară - Comisariatul Regional Cluj - Secția Zalău urmare a controlului operativ și inopinat la SC R. SRL - R.V.I. punct de lucru Zalău, în cuprinsul căreia s-a reținut că reclamanta "SC R. SRL București punct de lucru R.V.I.

Zalău nu a facturat și nu a înregistrat în perioada ianuarie - noiembrie 2006 venituri în sumă de 2.008.083 RON, reprezentând contravaloarea cantității de 13.387,22 tone deșeuri metalice, exploatate și valorificate de SC V. SRL Oțelu Roșu, în baza contractului din 21 noiembrie 2005 de la Halda de zgură și nisip ars de la Crișeni", astfel că "prin neînregistrarea în evidența contabilă a unor venituri în sumă de 2.008.083 RON, SC R. SRL București s-a sustras de la plata unui impozit pe profit în sumă de 321.293 RON". Față de împrejurarea că în anul 2008 reclamanta a fost supusă inspecției fiscale soldată cu Raportul de inspecție fiscală din 6 martie 2008, încheiat la 3 martie 2008, inspecție vizând și impozitul pe profit pe perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006 constată judecătorul cauzei că se impune a aprecia dacă decizia de reverificare, contestată în cauză, întrunește ipoteza normei legale cuprinsă în art. 105 alin. (3) teza a II-a C. proc.

fisc., adică dacă aspectele invocate drept temei al reverificării constituie "date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor". Astfel, văzând dispozițiile pct. 102.4 din H.G. nr. 1050/2004 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 92/2003 instanța de fond apreciază că pretenția reclamantei ca circumstanțele în care apar datele suplimentare să se circumscrie ipotezelor mai sus menționate la pct. (a) - (d) este total lipsită de fundament legal, în considerarea faptului că textul prevede extrem de clar că aceste date suplimentare "pot rezulta", aceste situații fiind prin urmare exemplificative; în opinia judecătorului fondului, această interpretare, dincolo de faptul că este cea corectă și din punct de vedere al unei interpretări gramaticale, este singura în acord cu prevederea legală, din art. 105 alin. (3) teza a II-a C. proc.

fisc., căreia o normă de aplicare, precum reglementarea secundară în discuție, nu îi poate aduce nici un fel de limitări. Revenind, prin urmare, la dispozițiile art. 105 alin. (3) C. proc.

fisc., instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut niciun moment dovada că datele cuprinse în Nota de constatare a Gării Financiare - secția Zalău, anume că reclamanta nu ar fi facturat și înregistrat în perioada ianuarie - noiembrie 2006 venituri în sumă de 2.008.083 RON, reprezentând contravaloarea cantității de 13.387,22 tone deșeuri metalice, exploatate și valorificate de SC V. SRL Oțelu Roșu, în baza contractului din 21 noiembrie 2005 de la Halda de zgură și nisip ars de la Crișeni, ar fi fost cunoscute de inspectorii fiscali la momentul efectuării inspecției în anul 2008. Deși, reclamanta susține că aceste date sau informații suplimentare se aflau în mod direct în posesia D.G.A.M.C., raportându-se la adresa din 19 septembrie 2007 transmisă de Direcția Generală de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca - Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, apreciază instanța de fond că nici acest document nu susține probator concluziile reclamantei, cât timp nu se face dovada că aceste aspecte au fost cunoscute de înșiși inspectorii fiscali la momentul efectuării inspecției fiscale din cursul anului 2008, textul legii făcând vorbire expressis verbis de inspectorii fiscali, nicidecum de organul fiscal după cum "reinterpretează" reclamanta textul legii, vorbind mereu, la modul generic,

despre "organele fiscale" și deturnând astfel însăși rațiunea instituirii acestei excepții. 2. Cererea de recurs Împotriva Sentinței nr. 2303 din 23 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC R. SRL criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta a invocat următoarele: 2.1. Încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin nesoluționarea cauzei în ceea ce privește motivele de nulitate absolută a Deciziei de reverificare. Astfel, se arată că deși prin cererea de chemare în judecată societatea a solicitat nulitatea Deciziei de reverificare argumentând lipsa din conținutul acesteia a mai multor elemente minimale obligatorii pentru conținutul unui act administrativ fiscal, astfel cum acesta este reglementat în art. 43 alin. (2) C. proc.

fisc. (lipsa din Decizia de reverificare a numelui și prenumelui persoanei împuternicite a organului fiscal, a posibilității de a fi contestată, termenul și organul competent și a motivării în fapt și în drept a acesteia), instanța de fond, fără a ține cont de faptul că fiind vorba de o nulitate absolută a actului administrativ fiscal care poate fi invocată fie de către contribuabil fie din oficiu de către organul fiscal însuși, de către organul ierarhic superior al celui ce a emis actul atacat sau de către organul jurisdicțional sau judiciar ce soluționează o contestație formulată împotriva acestuia, a refuzat fără temei legal să se pronunțe pe respectivele motive de nelegalitate. Printr-o altă critică formulată recurenta susține că este neîntemeiată motivarea instanței de fond conform căreia prin contestație societatea a criticat decizia exclusiv din perspectiva neîndeplinirii cerințelor impuse de art. 105 alin. (3) C. proc.

fisc., în condițiile în care prin contestația formulată a criticat în mod expres faptul că nu au fost indicate datele concrete suplimentare care să justifice reverificarea și nici motivele reverificării. 2.2. Încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin interpretarea adusă dispozițiilor art. 105 alin. (3) C. proc. fisc. și dispozițiilor pct. 102.4 din H.G. nr. 1050/2004 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 92/2003. În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta susține că în mod nejustificat și neîntemeiat instanța de fond a considerat că cele patru situații enumerate în dispozițiile pct. 102.4 din H.G. nr. 1050/2004 nu sunt decât exemplificative în condițiile în care nu numai că doctrina s-a pronunțat în mod unitar și constant în sens contrar ci chiar legiuitorul prin O.G.

nr. 29/2011 a inclus această enumerare strict limitativă în cuprinsul nou-introdusului art. 105 1 C. proc. fisc. Astfel, consideră recurenta că orice informație suplimentară ce ar putea justifica efectuarea unei reverificări a contribuabilului este necesar a fi încadrată într-una dintre aceste ipoteze, autoritatea fiscală fiind cea care este ținută a face dovada obținerii datelor respective, cu indicarea concretă a informațiilor suplimentare de care autoritățile fiscale au luat cunoștință după încheierea inspecției fiscale.

Având în vedere că autoritatea fiscală a indicat că datele sau informațiile suplimentare referitoare la activitatea societății ar fi rezultat din adresa emisă în 23 martie 2009 de către Garda Financiară Sălaj precum și celelalte documente transmise de respectiva autoritate publică, și despre care organele fiscale nu ar fi avut cunoștință cu ocazia controlului din 2008, printr-o altă critică formulată recurenta susține că instanța de fond în mod nelegal și netemeinic a respins argumentația societății, reținând că aceasta din urmă nu a făcut dovada că informațiile în cauză ar fi fost deja în posesia inspectorilor fiscali cu ocazia inspecției din anul 2008 în condițiile în care societatea a expus, pe larg și exhaustiv considerentele pentru care nu se putea vorbi de informații suplimentare cât timp acestea se aflau în posesia D.G.A.M.C.

încă din anul 2007. În acest sens, se arată că, din adresa din 9 septembrie 2007 transmisă de D.G.C.C.O. Cluj-Napoca - S.S.C.O. Sălaj rezultă că D.G.A.M.C. avea cunoștință de informațiile suplimentare, aspect ce reiese în mod indirect și din nota de constatare din 16 iulie 2007 întocmit de Garda Financiară. Așadar, susține recurenta că încă din anul 2007 i-au fost comunicate intimatei toate datele și informațiile cu privire la activitățile desfășurate de SC V. SRL Oțelu Roșu, date pe care acum D.G.A.M.C. pretinde că nu le erau cunoscute la data controlului din 2009. Mai mult, Garda Financiară, structură subordonată A.N.A.F.

la fel ca și D.G.A.M.C., a constatat mai multe neregularități în sarcina V. în ceea ce privește valorificarea deșeurilor exploatate, înregistrarea în contabilitate a veniturilor rezultate, ce au fost consemnate în nota de constatare din 16 iulie 2007. În ceea ce privește cunoașterea de către inspectorii fiscali a datelor invocate ca motiv al reverificării la data efectuării inspecției fiscale anterioare, finalizate la 3 martie 2008, recurenta consideră că instanța de fond a făcut o gravă confuzie susținând că societatea ar fi trebuit să dovedească faptul că informațiile respective trebuia să fie cunoscute de însăși inspectorii fiscali la momentul efectuării inspecției fiscale din anul 2008. 3. Soluția și considerentele instanței de recurs Înalta Curte examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și raportat la prevederile legale incidente în materia suspusă examinării, constată că nu subzistă în cauză motivele de nelegalitate invocate, soluția de respingere a acțiunii, pronunțată de instanța de fond fiind corectă, reflectând interpretarea și aplicarea adecvată a prevederilor legale în raport cu împrejurările de fapt și de drept rezultate din probele administrate.

Astfel, Înalta Curte constată că prima instanță a verificat punctual toate motivele de fapt și de drept ale acțiunii judiciare, ajungând la concluzia că actele administrativ fiscale atacate sunt legale. Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte reține următoarele: 3.1. Cu privire la criticile referitoare la încălcarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin nesoluționarea cauzei în ceea ce privește motivele de nulitate absolută a Deciziei de reverificare. Sub acest aspect, Înalta Curte urmează a se pronunța, dacă pe calea contestației formulate în temeiul art. 218 C. proc. fisc. pot fi invocate și alte motive decât cele supuse analizei organului învestit cu soluționarea unei contestații formulate în temeiul art. 206 C. proc.

fisc., așa cum susține recurenta, dar și a verifica dacă instanța de fond a analizat toate motivele de nelegalitate expuse în contestația adresată organelor fiscale. Astfel, în analiza primei critici formulate, Înalta Curte reține că Titlul IX (art. 205 - 218) C. proc. fisc. reglementează o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrative - fiscale tipice sau asimilate, procedură administrativă care se finalizează prin decizia emisă în temeiul art. 216 - 217, ce poate fi atacată în contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.

Această soluție aleasă de legiuitor nu contravine liberului acces la justiție, pentru că, potrivit principiilor cristalizate în jurisprudența contenciosului constituțional român și a Curții Europene a Drepturilor Omului, stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu aduce atingere substanței acestui drept, statele dispunând de o marjă de apreciere în instituirea condițiilor și limitelor exercitării dreptului la acțiune. În acest context, Înalta Curte constată că prin contestația fiscală (pct. II.1), înregistrate la A.N.A.F. în 1 iulie 2009, în etapa administrativă, derulată, în condițiile art. 205 - 218 C. proc. fisc., SC R. SRL a invocat ca și viciu de legalitate al deciziei de reverificare din 12 mai 2009, doar încălcarea principiului unicității inspecției fiscale, reglementat de art. 105 alin. (3) C. proc.

fisc., în cazul impozitului pe profit aferent anului 2006, condiții în care constată, în acord cu instanța de fond, că numai această critică se circumscrie limitelor controlului de legalitate efectuat, de instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 213 C. proc. fisc., asupra actului administrativ contestat. A accepta teza recurentei referitoare la invocarea din oficiu a unor noi motive de nulitate absolută în raport de dispozițiile art. 43 alin. (2) C. proc. fisc., și a extinde, implicit, controlul de legalitate asupra altor aspecte decât cele avute în vedere de autoritatea publică care a emis actul administrativ supus controlului, ar aduce atingere dispozițiilor art. 213 C. proc. fisc.

și ar lipsi de conținut și finalitate procedura administrativă prealabilă de contestare a actelor administrativ fiscale reglementată de art. 205 și urm C. proc. fisc., ceea ce nu poate fi permis. Prin urmare în mod corect a apreciat instanța de fond că analiza legalității actului administrativ contestat este limitată la motivele de nelegalitate invocate pe calea recursului grațios formulat în fața autorității publice emitente a actului administrativ contestat. Totodată, Înalta Curte constată că din simpla lecturare a conținutului contestației fiscale (pct. II.1), înregistrate la A.N.A.F.

în 1 iulie 2009, este lesne de observat că singurele critici aduse de recurentă deciziei de reverificare din 12 mai 2009, sunt cele referitoare la încălcarea principiului unicității inspecției fiscale în cazul impozitului pe profit aferent anului 2006, așa încât consideră a fi lipsită de suport probator susținerea recurentei referitoare la omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra tuturor motivelor de nelegalitate invocate. 3.2. Cu privire la încălcarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin interpretarea adusă dispozițiilor art. 105 alin. (3) C. proc. fisc. și ale dispozițiilor pct. 102.4 din H.G. nr. 1050/2004 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 92/2003. Examinând actul administrativ atacat, prin prisma art. 105 alin. (3) C. proc.

fisc. coroborat cu dispozițiile punct. 102.4 din H.G. nr. 1050/2004, instanța de fond a ajuns la concluzia că este legal, concluzie împărtășită și de Înalta Curte care constată că soluția la care a ajuns judecătorul fondului este una pe deplin argumentată, instanța raportându-se la situația de fapt expusă pe larg în considerentele sentinței prin prisma unei corecte interpretări a dispozițiilor legale în materie. Astfel, Înalta Curte nu poate primi susținerile recurentei privind caracterul limitativ al enumerării prevăzute în dispozițiilor art. 102.4 din H.G. nr. 1050/2004 privind Normele de aplicare a O.G.

nr. 92/2003, în considerarea celor ce urmează: În prealabil, se impune a fi subliniat faptul că stabilirea conținutului și sensului unei norme juridice, ca situație premisă pentru corecta aplicare a respectivei norme la o situație concretă dedusă judecății, judecătorul dă eficiență unor reguli fundamentale de interpretare a legii, și nu doctrinei, jurisprudenței, sau intenției legiuitorului exprimată în modificările legislative ulterioare. Prin urmare, faptul că în doctrină s-a exprimat o anumită opinie în legătură cu caracterul dispozițiile pct. 102.4 din H.G. nr. 1050/2004 nu reprezintă un argument în combaterea modului în care judecătorul fondului a interpretat în cauză respectiva normă de drept, în condițiile în care doctrina nefiind izvor de drept nu poate reprezenta mai mult decât un eventual reper în stabilirea limitelor de interpretate a unei norme de drept.

Totodată, față de principiul neretroactivității legii civile nu prezintă importanță în cauză împrejurarea că legiuitorul a optat în anul 2011 pentru o anumită modificare legislativă. În raport de interpretarea gramaticală dar și logică a dispozițiilor art. 102.4 din H.G. nr. 1050/2004, prin raportare și la dispozițiile art. 105 alin. (3) C. proc. fisc., în mod corect judecătorul fondului a apreciat că enumerarea situațiilor care pot genera date suplimentare, nu este limitativă, așa încât urmează a fi respinse criticile formulate de recurentă pe acest aspect. Sunt neîntemeiate și criticile referitoare la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 105 alin. (3) C. proc. fisc. Astfel, este de necontestat că, C. proc.

fisc. reglementează un principiu de bază din activitatea organelor fiscale, și anume principiul unicității inspecției fiscale, din perspectiva dreptului contribuabililor la securitate fiscală și potrivit căruia inspecția fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit sau taxă și pentru fiecare perioadă supusă inspecției fiscale. Din acest motiv, legiuitorul a prevăzut expres posibilitatea verificării unei perioade deja controlate numai pe cale de excepție, care nu poate fi valorificată decât în situația justificării îndeplinirii condițiilor legale de reluare a inspecției fiscale, anume prevăzute la art. 105 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., respectiv apariția unor date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data inspecției fiscale anterioare.

Fiind vorba de o excepție de la principiul unicității inspecției fiscale, nu poate fi primită teza recurentei în sensul că datele trebuiau să fie necunoscute organului fiscal și nu inspectorilor fiscali, în condițiile în care în art. 105 alin. (3) C. proc. fisc. se face referire expresă la inspectorii fiscali și nu la organele fiscale iar între cele două noțiuni nu există identitate.

Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că această excepție operează în cauză, în condițiile în care reluarea inspecției fiscale cu privire la impozitele datorate de societate pentru anul 2006, prin decizia de reverificare, contestată în cauză, a fost determinată de apariția unor date suplimentare înscrise în nota de constatare din 17 martie 2009 a Gărzii Financiare - Comisariatul Regional Cluj - Secția Sălaj, necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării inspecției fiscale parțiale la sediul recurentei, în condițiile în care respectivele date noi proveneau de la un punct de lucru al recurentei și nu erau incluse în evidențele contabile și documentele fiscale ale societății, pe baza cărora s-a efectuat inspecția fiscală în urma căreia s-a întocmit raportul de inspecție fiscală din 6 martie 2008 și decizia de impunere din 7 martie 2008. Prin urmare, nu poate fi reținută încălcarea principiului unicității controlului, în condițiile în care reverificarea s-a dispus prin raportare la o serie de date suplimentare rezultate din raporturile contractuale derulate prin punctul de lucru R.V.I.

Zalău, cu SC V. SRL Oțelu Roșu, în perioada ianuarie - noiembrie 2006, necunoscute inspectorilor fiscali la data primei verificări, față de împrejurarea că operațiunile economico-financiare aferente respectivei relații contractuale, nu au fost înregistrate în evidențele contabile și fiscale ale recurentei, în condițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991.

Nu se poate reține faptul că la data efectuării inspecției fiscale, inspectorii fiscali aveau cunoștință de situația referitoare la modul de înregistrare în contabilitate a veniturilor rezultate din valorificarea deșeurilor metalice conform contractului nr. X/2005, reținută în nota de constatare din 16 iulie 2007 încheiată în urma controlului efectuat de Comisariatul Regional Cluj al Gărzii Financiare, câtă vreme, așa cum în mod corect reține și instanța de fond, nu există nici o dovadă a înaintării respectivei adrese către inspectorii fiscali și implicit vreo completare a obiectivelor controlului dispus prin adresa din 27 martie 2007. Faptul că în timpul efectuării inspecției fiscale, finalizate prin raportul de inspecție fiscală din 6 martie 2008, a fost înregistrată la sediul organului de control, adresa din 19 septembrie 2007 a Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, la care era atașată și nota de constatare din 16 iulie 2007, nu poate înlătura situația de excepție reglementată de art. 105 alin. (3) C. proc.

fisc., în condițiile în care datele suplimentare trebuie să nu fi fost cunoscute de inspectorii fiscali anume desemnați a efectua o inspecție fiscală și nu de organul fiscal în cadrul căruia își desfășoară activitatea respectivei inspectori. Prin urmare chiar dacă prin adresa din 19 septembrie 2007 a Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, la care era atașată și nota de constatare din 16 iulie 2007, D.G.A.M.C., a fost încunoștințată în legătură cu existența unor deficiențe în întocmirea unor documente primare și în înregistrarea în contabilitate a unor operațiuni economice cu impact asupra stabilirii bazei de impozitate a unui contribuabil de către Garda Financiară în anul 2007, în absența comunicării actului de control către inspectorii desemnați a efectua inspecția fiscală la sediul recurentei, nu conduce la concluzia că reținerea tezei recurentei privind încălcarea principiului unicității inspecției fiscale.

În fine, faptul că atât Garda Financiară cât și D.G.A.M.C. sunt structuri ale Ministerului de Finanțe nu este un argument în susținerea existenței unei prezumții în sensul invocat de recurentă, în condițiile în care cele două autorități sunt autonome și prin atribuțiile conferite de lege desfășoară activități de linii diferite în controlul activității fiscale a contribuabililor. Prin urmare, și din această perspectivă, soluția pronunțată de instanța de fond reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale. Cum sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC R. SRL împotriva Sentinței civile nr. 2303 din 23 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013. Procesat de GGC - CL