- Dosarul nr.
- 7927/215/2012
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 27 mai 2013
Dosar nr. 7927/215/2012 — ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 27.05.2013 — recurs
Magistratul asistent face raportul cauzei și arată că: cererea de strămutare este legal timbrată; potrivit evidenței informatizate a instanțelor E., Dosarul nr. 7927/215/2012 al Judecătoriei Craiova, care face obiectul cererii de strămutare, a fost soluționat la 18 februarie 2013;prin grefa instanței, în data de 24 mai 2013, petentul a depus la dosar un set de înscrisuri în susținerea cererii. La interpelarea instanței, petentul arată că nu mai stăruie în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Craiova, care, de altfel, a fost înaintat Tribunalului Dolj, spre soluționarea recursului declarat, solicitând de fapt, strămutarea judecării recursului, întrucât completul de judecată C3, căruia i-a fost repartizat dosarul, s-a pronunțat anterior în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare, ca rămasă fără obiect. Analizând cererea,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Respinge cererea formulată de petentul D.N. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 7927/215/2012 al Judecătoriei Craiova. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 mai 2013.