ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 951/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 951/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 23 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, formulată de petenta A..
Împotriva acestei încheieri, petenta A. a declarat recurs.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de la data de 5 februarie 2019 și repartizat completului de filtru CF x.
În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la data de 25 februarie 2019 și comunicat părții la data de 4 martie 2019.
Examinând recursul, în raport de excepția de inadmisibilitate, a cărei analiză este prioritară în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere definitivă.
Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.
Așadar, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea interesată are deschisă o "cale de atac" specifică în această materie, respectiv, cererea de reexaminare, cerere ce se soluționează printr-o încheiere definitivă.
Reiese că încheierea atacată în prezenta cauză, pronunțată în soluționarea unei cereri de reexaminare, nu este susceptibilă de exercitarea controlului judiciar extraordinar al recursului, având caracter definitiv.
Principiul legalității căilor de atac, prevăzut inclusiv de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., precum și de art. 129 din Constituție, presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.
Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Pentru argumentele prezentate, din coroborarea textelor legale anterior menționate, rezultă că încheierea din data de 23 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului, fiind pronunțată în soluționarea unei cereri de reexaminare împotriva unei de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.
Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii din data de 23 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 mai 2019.