ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5313/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27.04.2016, sub nr. x/2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. au chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Ministerul Justiției, solicitând instanței să constate refuzul nejustificat al acestora de a emite pentru fiecare dintre reclamanți ordinele de stabilire a unui cuantum al salariului de bază și al sporurilor cuvenite prin recalcularea indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015; să dispună obligarea pârâților la emiterea pentru fiecare dintre reclamanți a ordinelor de stabilire a unui cuantum al salariului de bază și al sporurilor cuvenite la nivelul maxim acordat personalului cu funcții similare în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, conform dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 și la plata pentru fiecare dintre reclamanți începând cu data de 09.04.2015, a eventualelor diferențe salariale rezultate ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, așadar prin aplicarea de procente și a claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011.

Totdată, au solicitat obligarea pârâților ca, la emiterea ordinelor de salarizare, să țină cont, în cazul promovărilor în funcție, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizația de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcție a fost îndeplinită ulterior acestei date.

Prin sentința civilă nr. 3510 din 14 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie, și Ministerul Justiției.

Au fost obligații pârâții să emită pentru fiecare reclamant ordine de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (5)/1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015 și să acorde reclamanților dreptul a beneficia de diferențele salariale rezultate prin efectuarea demersurilor legale, pentru alocarea fondurilor necesare achitării acestor diferențe, începând cu data de 09.04.2015.

Împotriva sentinței civile nr. 3510 din 14 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, apreciindu-se că hotărârea este dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, circumscriindu-se motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (5) C. proc. civ.

S-a apreciat de către recurentul-pârât că deși acesta a invocat, prin întâmpinare, excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acesteia nici prin hotărârea pronunțată, nici printr-o altă încheiere.

S-a invocat faptul că această excepție este o excepție de fond absolută, iar omisiunea de pune în discuția contradictorie a părților și de a o soluționa motiva echivalează cu încălcarea dreptului la apărare, fiind private de dreptul de a o susține, respectiv de a o combate.

În fine, s-a susținut de către recurent că omisiunea de a se pronunța asupra acestei excepții pune instanța de control judiciar în imposibilitatea de a verifica legalitatea sentinței, întrucât ar reprezenta nedezlegarea unui mijloc de apărare, care era hotărâtor pentru soluția dată.

Intimata - pârâtă Autoritatea Națională pentru Cetățenie a formulat intâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de obiect a recursului intrucât pârâții au emis atât ordine colective cât și ordine individuale pentru personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, inclusiv reclamanților.

Recurentul - pârât Ministerul Justiției a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției lipsei de obiect a recursului.

Prin Rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului la data de 5 noiembrie 2019, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, prin care s-a stabilit că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prezenta cauză are ca obiect cererea reclamanților, având funcția de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie, privind constatarea refuzului nejustificat al pârâților Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Ministerul Justiției, de a emite pentru fiecare, ordinele de stabilire a unui cuantum al salariului de bază și al sporurilor cuvenite prin recalcularea indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015; privind obligarea pârâților la emiterea pentru fiecare dintre reclamanți a ordinelor de stabilire a unui cuantum al salariului de bază și al sporurilor cuvenite la nivelul maxim acordat personalului cu funcții similare în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, conform dispozițiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 și privind plata pentru fiecare dintre reclamanți începând cu data de 09.04.2015, a eventualelor diferențe salariale rezultate ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, prin aplicarea de procente și a claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011, urmând a se ține cont, în cazul promovărilor în funcție, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizația de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcție a fost îndeplinită ulterior acestei date.

Prin sentința pronunțată, judecătorul fondului a dispus obligarea pârâților să emită pentru fiecare reclamant ordine de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (5)/1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015 și să acorde reclamanților dreptul a beneficia de diferențele salariale rezultate prin efectuarea demersurilor legale, pentru alocarea fondurilor necesare achitării acestor diferențe, începând cu data de 09.04.2015.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie a precizată că pretențiile reclamanților au fost îndeplinite atât prin emiterea de ordine colective, cât și individuale (OPANAC nr. 206/30.12.2016, nr. 6/18.01.2017, OMJ nr. 220/C/01.02.2017 și OPANAC nr. 18/07.02.2017).

Verificând soluția pronunțată, constată Înalta Curte că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., referitor la omisiunea instanței de a se pronunța asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, este întemeiat.

Astfel, prin întâmpinarea depusă la data de 19 mai 2016, in fața primei instanțe, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție asupra căreia judecătorul fondului nu s-a pronunțat.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că sub imperiul acestei norme de drept, se includ mai multe neregularități de ordin procedural, printre care se include și omisiunea instanței de a soluționa o excepție invocată in apărare de pârât, hotărârea urmând a fi casată sub acest aspect.

In ceea ce privește efectul casării, instanța de recurs apreciază că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, în raport de împrejurarea că față de reclamanți au fost emise ordine de salarizare in sensul cerut prin acțiune, urmând ca in temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, cauza să fie rejudecată din perspectiva calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.

În raport de această împrejurare, urmează a fi respinsă excepția lipsei de obiect a recursului, invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, pârâtul Ministerul Justiției având atât legitimitate procesuală, cât și interes în a reforma soluția prin care s-a dispus obligarea acestuia la soluționarea cererii de chemare în judecată.

Reține Inalta Curte că, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (6) din OMJ nr. 745/2014 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Autorității Naționale pentru Cetățenie Președintele (ANC) stabilește, prin ordin, drepturile salariale ale personalului Autorității Naționale pentru Cetățenie, în limita bugetului aprobat anual și a statelor de funcții aprobate, și soluționează contestațiile acestuia împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale.

In raport de aceste dispoziții, rezultă că intre Ministerul Justiției și reclamanții - personal al Autorității Naționale pentru Cetățenie nu există un raport juridic in ceea ce privește stabilirea indemnizațiilor și emiterii ordinelor de salarizare, astfel că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reține că, împrejurarea Ministerul Justiției este ordonator principal de credite nu justifică reținea calității procesuale nici in ceea ce privește plata diferențelor salariale, întrucât este dedus judecății un raport juridic ivit intre reclamanți și Autoritatea Națională pentru Cetățenie.

Având în vedere calitatea de ordonator terțiar de credite a președintelui ANC, reclamanții nu pot justifica chemarea în judecată a ministerului în calitate de ordonator principal, nici ca o garanție a executării obligației de plată ce revine instituției cu care este stabilit raportul de serviciu. (decizia nr. 13/2016, pronunțată în recurs în interesul legii).

Pentru considerentele expuse, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția lipsei de obiect a recursului invocată de intimata - reclamantă Autoritatea Națională pentru Cetățenie, va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției, va casa în parte sentința atacată și va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de obiect a recursului invocată de intimata - reclamantă Autoritatea Națională pentru Cetățenie.

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 3510 din 14 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.

Menține in rest sentința atacată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 noiembrie 2019.