ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1184/2013

Prin sentința penală nr. 268 din 16 iulie 2009, Tribunalul Argeș, a respins cererea formulată de inculpatul C.I.N., privind restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș în vederea refacerii urmăririi penale. A respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) – (3) și (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) și (2) din Legea nr. 59/1934. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei ce a fost reținută în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) – (3) și (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), ( 3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) - c) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.I.N., la pedeapsa de 4 ani închisoare și un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate, sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pe un termen de încercare de 6 ani stabilit conform art. 862 C. pen.

În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte lunar la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate, mijloacele lui de existentă. În baza art. 359 C. proc. pen., a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 86 4 C. pen. și art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. A admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SC M.M.

SRL și a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R. SRL Brașov la plata sumei de 498.859,48 lei despăgubiri civile. În baza art. 191 alin. (1) și (3) C. proc. pen., a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1700 lei cheltuieli judiciare către. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în anul 2004, SC M.M. SRL Câmpulung, achiziționând fabrica de matrițe a fostei SC A. SA, a continuat activitatea de profit principală, constând în executarea de scule de ambutisare pentru industria automobilelor, de regulă pentru beneficiarii externi (Italia), activitatea de comerț exterior desfășurându-se practic prin intermediul unui exportator, SC S.I.

Brașov, care identifica beneficiarul, aviza calitatea mărfii, făcea expediția și achita prețul producătorului. În perioada 2004-2005, relațiile comerciale dintre SC M.M. SRL Câmpulung și SC S.I. Brașov s-au desfășurat în baza contactului de prestări servicii nr. 32/2004 și practicii vechi existente, însă exportatorul a rămas dator producătorului importante sume de bani din livrări anterioare, motivul invocat fiind acela că beneficiarul italian nu ar fi achitat integral mărfurile livrate. La datele de 27 și 28 ianuarie 2005, între producător SC M.M. SRL Câmpulung și SC S.I. Brașov s-au încheiat anexele 9 și 10 la contractul nr. 32/2004, pentru confecționarea de stanțe și matrițe, utilizator fiind două firme italiene, urmând ca produsele să fie confecționate până la finele anului 2005, însă solicitând predarea acestora la SC S.I.

Brașov, sub pretextul reverificării tehnice, inculpatul a fost refuzat de reprezentanții SC M.M. SRL Câmpulung pentru neachitarea datoriilor mai vechi. _Deoarece inculpatul, în calitatea sa de asociat unic al SC S.I. Brașov, era interesat în confecționarea stanțelor și matrițelor de către SC M.M. SRL, pentru a le exporta, și pentru a determina această din urmă societate să le execute, a realizat un plan de inducere în eroare a acestei societăți, în sensul ca datoriile mai vechi ale SC S.I. Brașov să fie preluate de SC R.S. SRL Brașov, sub pretextul că prima societate (SC S.I. Brașov) „are probleme cu Finanțele Publice”. Fiind indusă în eroare, SC M.M. SRL a acceptat propunerea inculpatului, astfel că la data de 17 ianuarie 2006, între aceasta și SC R.S.

SRL Brașov s-a încheiat un proces verbal de compensare, în care se consemna că cea de-a doua societate va achita producătorului suma de 500.000 lei (Ron), reprezentând datoria pe care o avea SC S.I. Brașov; inculpatul a emis pentru suma de 500.000 lei, fila CEC B.E.30301024545, cu termen scadent la data de 25 ianuarie 2006, care purta ștampila SC R.S. SRL, filă ce a fost înaintată către SC M.M. SRL Pe baza filei CEC primită și având încredințarea că-și va primi suma de 500.000 lei, SC M.M. SRL a efectuat produsele pentru SC S.I. SRL Brașov, dar, în momentul în care a introdus fila CEC, s-a constatat că SC R.S. SRL nu avea provizie bancară.

În perioada următoare încheierii protocolului din 17 ianuarie 2006, inculpatul a cerut reprezentanților SC M. SRL să nu introducă fila CEC în bancă sub pretextul că va achita imediat suma cu ordin de plată; a reușit un timp să mențină în această stare pe partea vătămată, dar, în final la 25 octombrie 2006, când s-a introdus în bancă fila CEC s-a constat că nu exista previziunea necesară, nici la data scrierii CEC-ului și nici la termenul scadent. În raport de această stare de fapt, prima instanță a reținut în sarcina inculpatului infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), și (5) C. pen., schimbând încadrarea juridică făcută în rechizitor [(art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.)].

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, instanța a apreciat că în favoarea inculpatului pot fi reținute circumstanțe atenuante, astfel că a făcut aplicația dispozițiilor art. 74 lit. a) – c) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special al textului de lege incriminator. De asemenea, în raport de elementele de circumstanțiere aflate în dosarul cauzei, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executare, astfel că în baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a acesteia, și instituirea obligațiilor prevăzute de art. 86 3 alin. (l) C. pen. Cu referire la latura civilă a cauzei, s-a reținut că inculpatul a cauzat părții vătămate SC M.M.

SRL Câmpulung un prejudiciu de 498.859,48 lei, constând în contravaloarea produselor livrate și neachitate, la plata căruia a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R.S. SRL Brașov, în temeiul dispozițiilor art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. În termen legal, sentința a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și inculpatul C.I.N. și partea responsabilă civilmente SC R. S. SRL Brașov. Prin decizia penală nr. 67 din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel Pitești, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș împotriva sentinței penale nr. 268 din 16 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în dosarul nr. 1952/109/2008.

A desființat în parte sentința în sensul că: A înlăturat schimbarea încadrării juridice și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. b) și c) C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., în art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.I., la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. A anulat fila CEC seria BE nr. 30301024545 din 25 octombrie 2006. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A respins, ca nefondate, apelurile penale formulate de inculpatul C.I.N.

și partea responsabilă civilmente SC R.S. SRL Brașov, împotriva aceleiași sentințe. Împotriva acestei decizii au formulat recurs recurentul-inculpat și partea responsabilă civilmente. Prin decizia penală nr. 1685 din 29 aprilie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare a apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, de inculpatul C.I.N. și de partea responsabilă civilmente SC R. S. SRL instanței de apel, Curtea de Apel Pitești, cu motivarea că, în raport de înscrisul nou, intitulat „raport de expertiză contabilă extrajudiciară”, se impune suplimentarea probatoriului administrat, prin efectuarea unei expertize contabile judiciare.

În rejudecarea căilor de atac, prin decizia penală nr. 4 l/A din data de 25 aprilie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în opinie majoritară, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, inculpatul C.I.N. și partea responsabilă civilmente SC R. S. SRL Brașov, împotriva sentinței penale nr. 268 din 16 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. 1952/109/2008, s-a desființat în parte sentința penală apelată și rejudecând: În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșită de inculpat din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.I.N. la 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. de 2 ani. S-a anulat fila CEC seria BE.303 nr. 01024545 din 25 octombrie 2006. S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă SC M.M. SRL Câmpulung Muscel și a fost obligat inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R.S. SRL Brașov la plata echivalentului în lei la data plății a sumei de 70.400 euro. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Pentru a pronunța această decizie, examinând hotărârea apelată în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, în limitele și în conformitate cu dispozițiile art. 371 și respectiv 372 C. proc.

pen., Curtea, în majoritare, a constatat următoarele: Din materialul probator administrat în cauză a rezultat în esență, că inculpatul C.I.N. a determinat-o pe partea vătămată SC M.M. SRL Câmpulung să confecționeze piese și matrițe, pe care el urma să le livreze unor beneficiari externi, însă, în această relație de afaceri el a indus-o în eroare, emițând în numele SC R.S.

SRL Brașov, al cărui administrator unic era, fila cec incriminată cu seria BE nr. 30301024545 pentru suma de 500.000 lei, deși la acel moment avea o provizie bancară infimă de 1,97 lei, iar la data introducerii la plată a filei, respectiv 25 octombrie 2006, acesta nu avea nici un fel de provizie bancară . Apărarea inculpatului a vizat raptul că, la completarea filei cec, a fost de bună credință și nu a încercat să inducă în eroare pe partea vătămată, întrucât aceasta a fost lăsată ca mijloc de garanție că plata se va efectua în viitor, ea nereprezentând un instrument de plată, cum greșit a apreciat instanța de fond. A solicitat a se reține lipsa intenției de a înșela având în vedere că fila cec a fost emisă practic „în alb” pentru a !garanta plata mărfii livrate, în cazul în care acest fapt nu s-a realizat prin numerar.

Instanța a înlăturat aceste apărări, arătând că reaua credință a acestuia este un element circumstanțial care se desprinde din toate probele dosarului, inculpatul cunoscând că în momentul emiterii filei cec nu a existat provizia necesară pentru plata datoriei către partea vătămată, urmărind astfel producerea unei pagube în patrimoniul acesteia (prin livrarea mărfii către societatea inculpatului fără să fie asigurată la acea dată plata contravalorii ei). Din extrasul de cont bancar al SC R.S. SRL, rezultă că la data emiterii filei cec, 17 ianuarie 2006, societatea administrată de inculpat avea o provizie bancară de numai 1,97 lei, situație cunoscută de inculpat, iar la data introducerii la plată a filei cec, nu exista nici o provizie bancară.

Mai mult, chiar poziția inculpatului care a precizat că urma să intre în cont anumite sume de bani, relevă împrejurarea că la momentul emiterii cecului nu exista provizia necesară în contul său. În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei, Curtea a notat următoarele: Emiterea unui cec este o operațiune complexă alcătuită din două faze: completarea (redactarea) cecului pe formular și predarea cecului către beneficiar. Cecul se consideră emis numai dacă ambele faze au fost efectuate. Drept urmare, cel care semnează și ștampilează fila cec fără să o folosească în sensul de predare către un beneficiar, nu a emis un cec valabil în sensul legii. Per a contrario, dacă fila cec a fost semnată și ștampilată, fiind ulterior predată celui interesat se consideră că el a fost valabil emis devenind instrument de plată cu toate consecințele ce decurg de aici.

Pe de altă parte, în literatura de specialitate s-a reținut că, potrivit Legii nr. 59/1934, pentru ca acoperirea contului (disponibilul suficient) să fie legală și cecul să fie legal emis, sunt necesare îndeplinirea următoarelor condiții: 1. disponibilul să fie constituit anterior emiterii cecului; 2. acesta să reprezinte o valoare mai mare sau cel puțin egală cu cea a cecului; 3 .suma de bani din cont să fie disponibilă în sensul că: să fie lichidă, certă și exigibilă în raportul dintre banca debitoare și clientul creditor; debitorul să aibă dreptul de a dispune de proviziunea necesară, adică să nu existe nici un impediment juridic sau faptic pentru efectuarea plății cecului din această proviziune, deci să existe pentru a se transmite proprietatea asupra provizionului în momentul dării în plată; 4. acoperirea contului să fie irevocabilă.

Ca atare, în raport de doctrina expusa anterior, Curtea a constatat că nu este fondată critica inculpatului în sensul că fila cec emisă nu constituie instrument de plată valabil. În acest sens, s-a observat că termenul de scadență stabilit de părțile litigante la data de 25 octombrie 2006, prin Protocolul din 17 ianuarie 2006 reprezintă data emiterii cecului, deoarece la acel moment el a fost considerat a fi predat (la vedere) și, totodată era plătibil, fiind un instrument de plată, în opinia instanței, și nu de creditare. Fiind considerat valabil emis la momentul în care acesta a fost predat către partea vătămată, el putea fi introdus în orice moment în bancă, ca instrument de plată valid. În speță, acesta a fost introdus mult mai târziu față de termenul de scadență stabilit (17 ianuarie 2006), respectiv la data de 25 ianuarie 2006, când s-a constatat lipsa de disponibil în cont.

Ca atare, s-a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciunii atât sub aspectul laturii obiective cât și subiective, iar elementul material al acesteia se concretizează în „inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă. Alin. (2) al art. 215 C. pen., este aplicabil în speță și din punct de vedere al corelației dintre alin. (4) și această dispoziție cu privire la pedeapsa ce va fi aplicată.

Reținându-se că la comiterea acestei infracțiuni s-a folosit ca mijloc fraudulos fila cec incriminată, s-a apreciat ca fiind aplicabile dispozițiile alin. (4) ale art. 215 C. pen., în acord cu Decizia pronunțată într-un recurs în interesul legii nr. IX din 2005, considerându-se că prima instanță trebuia să încadreze fapta și în alin. (2) al art. 215 C. pen. Sub aspectul modalității de individualizare a pedepsei, aceasta s-a realizat prin coroborarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale și atitudinea pe care acesta a avut-o pe parcursul procesului penal (în faza procesuală a apelului, după rejudecare, acesta a recunoscut comiterea infracțiunii reclamate).

În schimb, se va dispune majorarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., de la un an la 2 ani. Totodată, față de gravitatea faptei săvârșite, Curtea a apreciat că în cauză nu pot fi reținute drept circumstanțe atenuante buna comportare a inculpatului anterior săvârșirii infracțiunii și atitudinea sinceră, acest fapt atestând deja împrejurări care au fost avute în vedere de instanță prin orientarea pedepsei aplicate inculpatului spre minimul special, așa cum a fost stabilit după reținerea beneficiului dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Pentru aceste argumente vor fi înlăturate circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., așa cum au fost reținute în sentința atacată.

Curtea a mai notat, că, potrivit procesului verbal nr. 3059 din 29 septembrie 2005, datoria pe care o avea SC S.I. față de SC M.M. SRL Câmpulung Muscel era de 128.200 euro și avea ca termen de plată la data de 17 ianuarie 2006. Această sumă de 128.200 euro era echivalentă sumei de 500.000 lei pentru care inculpatul a emis în alb fila cec incriminată conform Protocolului de compensare nr. 4814 din 17 ianuarie 2006. La data de 06 februarie 2006 între părțile litigante (inculpatul C.I.N. și reprezentantul părții civile B.G.) s-a semnat Agrementul nr. 4482 din care rezultă că SC M. a încasat de la SC S.I. suma de 150.000 euro, motiv pentru care SC M.M. SRL Câmpulung Muscel trebuia să livreze mărfurile convenite, datoria reducându-se în acest fel la 70.400 de euro.

Diferența de plată urma a fi acoperită în baza convenției cu fila cec emisă de inculpat prin SC R.S. SRL Brașov în valoare de 500.000 de lei. Concluzia ce a rezultat din raportul de expertiză efectuat în faza procesuală a apelului de către expertul D.I. în sensul că la data de 06 februarie 2006 datoria SC S.I. era mult mai mare de 249.159,68 euro (1.099.950,15), nu a fost reținută de către instanță, întrucât prin Agrementul exhibat de părți s-a recunoscut că debitul în realitate era de 70.400 euro. Având în vedere aceste probe, sub aspectul laturii civile a cauzei, în raport de principiul disponibilității procesuale, dar și de voința părților contractante materializată în convenția intitulată „Agrement" din data de 06 februarie 2006, curtea va aplica regula pacta sund servanda (contractul este legea părților), în sensul că a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă SC M.M.

SRL Câmpulung Muscel și a obligat inculpatul C.I.N. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R.S. SRL Brașov la plata echivalentului în lei la data plății a sumei de 70.400 euro, diferență ce a rămas de achitat potrivit convenției. Constatându-se că fără emiterea filei cec ce nu avea acoperire bancară și care constituie un mijloc fraudulos în sensul legii, partea vătămată SC M.M. SRL Câmpulung Muscel nu ar fi continuat relațiile comerciale cu SC S.I. SRL, Curtea a dispus, în baza dispozițiilor art. 348 C. proc. pen., anularea filei cec seria BE nr. 30301024545 din 25 octombrie 2006. Privitor la apelul formulat de SC R.S. SRL Brașov în care s-a contestat calitatea sa parte civilă responsabilă, s-a constatat că susținerea este nefondată, în raport de dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ.

În acest sens instanța de apel a reținut că este necontestată împrejurarea că inculpatul este administrator unic al SC R.S. SRL Brașov, calitate în care a emis, deși nu exista proviziunea bancară fila CEC seria BE 30301024545, pentru suma de 500.000 lei. Într-adevăr, nu există, în sine, acel raport de prepușenie (comitent-prepus) la care face trimitere art. 1003 alin. (3) C. civ., care reglementează răspunderea delictuală pentru fapta altei persoane, dar între SC R.S. SRL Brașov și inculpatul existau relații specifice în baza cărora societatea avea posibilitatea ca prin organele de conducere să direcționeze activitatea inculpatului, care îndeplinea funcția de administrator al acesteia. Este motivul pentru care societatea trebuie să răspundă de toate actele pe care le-a întocmit în numele ei inculpatul și prin care au fost prejudiciați terții.

Câtă vreme însă, pe latura civilă a cauzei a fost redus debitul la care au fost obligați în solidar partea responsabilă civilmente cu inculpatul, s-a admis și apelul declarat de partea responsabilă civilmente în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. În opinie separată s-a susținut că în cauză se impunea admiterea cererii formulate de inculpatul C.I.N. potrivit art. 320 1 alin. (l) și (7) C. proc. pen., precum și admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, de inculpatul C.I.N. și de partea responsabilă civilmente SC R.S. SRL Brașov, desființarea sentinței penale atacate în ceea ce privește schimbarea încadrării juridice a faptelor și soluționarea laturii civile a cauzei și înlăturarea schimbării încadrării juridice a faptelor.

În argumentarea opiniei separate s-a arătat că este necesară prezentarea situației de fapt care se desprinde din analiza întregului material probator administrat în cauză. Astfel, în baza contractului de prestări servicii nr. 32/2004 partea civilă SC M.M. SRL a prestat servicii pentru beneficiara SC S.I. SRL al cărei administrator unic era inculpatul C.I.N. în vederea realizării de matrițe auto. Partea civilă SC M.M. SRL Câmpulung achiziționase în prealabil Fabrica de Matrițe a fostei SC A. SA, astfel încât a continuat activitatea de profil, respectiv executarea de scule de ambutisare pentru industria automobilelor, activitate care se desfășura practic prin intermediul SC S.I. SRL Brașov, care identifica beneficiarul, aviza calitatea mărfii, făcea expediția și achita prețul producătorului.

În baza convenției de prestări servicii anterior menționată, în perioada 2004 - 2005 s-au desfășurat relațiile comerciale dintre aceste două societăți. Aceste raporturi comerciale s-au degradat pe parcurs, având în vedere că inculpatul a fost refuzat de reprezentanții părții civile. SC M.M. SRL pentru neachitarea unor datorii mai vechi. Din adresa nr. II/4/4414 din 22 mai 2007 emisă de B.N.R. – D.S.F., rezultă că SC S.I. SRL s-a aflat în interdicție bancară de a emite cecuri în perioada 27 aprilie 2005 - 27 aprilie 2006. Astfel, pe fondul acestei interdicții bancare și a faptul că nu s-au onorat plățile către SC M.M. SRL, la data de 17 ianuarie 2006 reprezentantul acestei societății, împreună cu reprezentanții SC S.I.

SRL și SC R. S. SRL au încheiat un protocol de compensare în vederea lichidării parțiale a datoriilor dintre aceste firme, astfel încât s-a convenit ca SC R.S. SRL să achite cu fila cec seria BE 01024545 emisă de B.R.D. – G.S.G. Brașov suma de 500.000 RON scadentă la data de 25 ianuarie 2006. Această sumă reprezenta datoria SC S.I. SRL către SC M.M. SRL Fila cec a fost completată integral cu toate datele și ștampilată de către SC R.S. SRL, mai puțin termenul de scadență, care era prevăzut în protocol la data de 25 ianuarie 2006. Din declarația martorului B.G., reprezentant al părții civile SC M.M. SRL, care a semnat în calitate de administrator unic protocolul de compensare, a rezultat că, atunci când a primit fila cec, a constatat că lipsea data introducerii în bancă pe care nu a trecut-o, deoarece i s-a promis că se va plăti datoria fără a se mai apela la fila cec în termen de 30 de zile.

De altfel, și din plângerea pe care SC M.M. SRL a depus-o la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, rezultă că fila cec a fost înmânată reprezentatului acestei societăți cu titlu de garanție și nu ca mijloc de plată. Și relațiile contractuale ulterioare vin să întărească această idee. Astfel, la data de 06 februarie 2006, între cele trei societăți SC M.M. SRL, SC S.I. SRL, SC R.S. SRL s-a încheiat o nouă convenție A. prin care SC M.M. SRL în calitate de creditor a încasat de la SC S.I. suma de 150.000 euro, iar în urma acestei plăți urmau să se livreze produsele contractate. În finalul acestei convenții s-a precizat debitul restant ce urma să fie acoperit, respectiv 70.400 euro, ce reprezenta o sumă mult mai mică decât cea înscrisă pe fila cec ce anterior fusese emisă.

Această sumă este preluată și în adresa nr. 5118 din 31 martie 2006, trimisă de SC M.M. SRL către SC S.I. SRL Brașov. Astfel, după data încheierii protocolului de compensare, 17 ianuarie 2006 când s-au consemnat datele filei cec, între partenerii comerciali au existat mai multe negocieri, aspect ce a rezultat chiar din declarațiile reprezentantului SC M.M. SRL – B.G. Și din declarația martorei S.K. a rezultat că fila cec a fost completată cu titlu de garanție. În toate negocierile ce s-au purtat ulterior între cele trei societăți, inculpatul C.N. le-a solicitat partenerilor comerciali să nu introducă cecul în bancă, pentru că va plăti ulterior debitul.

Deși, în considerarea celor arătate, s-a făcut o plată parțială, astfel cum rezultă din convenția încheiată la data de 6 februarie 2006, la data de 25 octombrie 2006 (la mai mult de 9 luni de la completare) a fost introdusă în bancă fila cec, iar din declarația martorului B.G., rezultă că acesta nu a luat legătura cu inculpatul atunci când a făcut această operațiune. Infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen., intră în categoria infracțiunilor contra patrimoniului și constă în fapta persoanei care, în scopul obținerii unui folos material injust pentru sine sau pentru altul, induce în eroare pe o altă persoană prin amăgiri, cauzându-i în acest fel o pagubă materială. Față de situația de fapt astfel a fost anterior reținută, în opinie separată s-a apreciat că încadrarea juridică corectă a faptelor inculpatului este aceea din rechizitoriu, respectiv, cea prevăzută de art. 215 alin. (l), (2), (3) și (5) C. pen.

În cauza de față, inculpatul C.I.N. a exercitat o acțiune de inducere în eroare asupra reprezentanților părții civile SC M.M. SRL pentru a-i determina pe aceștia să-și onoreze obligațiile contractuale izvorâte din convenția nr. nr. 32/2004 în scopul obținerii unui folos material. S-a considerat că inducerea în eroare rezultă din aceea că inculpatul s-a angajat să achite datoriile restante pe care le avea față de SC M.M. SRL știind că numai în acest mod va determina partea civilă să presteze serviciile detaliate în contractul încheiat între părți. În cazul înșelăciunii în convenții, este necesar ca inducerea în eroare să fie hotărâtoare pentru luarea deciziei de a încheia sau de a executa contractul iar în speță, tocmai pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale, inculpatul C.I.N., reprezentant al SC S.I.

SRL, l-a indus în eroare pe partenerul comercial, partea civilă SC M.M. SRL Intenția de a induce în eroare partea civilă cu prilejul executării convenției comerciale în scopul obținerii unor foloase materiale injuste și care a avut ca urmare pricinuirea unei pagube partenerului comercial, rezultă din materialitatea faptelor. Pentru existența infracțiunii de înșelăciune este necesar a se demonstra că acțiunea comisă a avut drept scop obținerea unui folos material și injust, ori pricinuirea unei pagube. Fiind o infracțiune de rezultat, caracterizată prin provocarea unor pagube materiale, limitele pedepsei pentru infracțiunea de înșelăciune, sunt condiționate de cuantumul pagubei produse, motiv pentru care în cauză s-a efectuat o expertiză financiar-contabilă.

Expertul tehnic judiciar a avut în vedere și convenția „agreement” încheiată la data de 06 februarie 2006, astfel încât a reținut că în contul bancar al SC M.M. SRL s-a virat la data de 08 februarie 2006 de către SC S.I. SRL suma de 150.000 euro. De altfel, din această convenție a rezultat că SC S.I. SRL trebuie să achite un rest de plată de 70.400 de euro. Ca atare, s-a considerat că există indicii concrete în sensul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, astfel încât din modalitatea concretă de săvârșirea faptei, inculpatul a încercat prin acordarea de garanții sub forma emiterii unor instrumente de plată sau prin efectuarea sporadică a unei plăți parțiale să mențină pe parcursul executării convenției de prestări servicii, convingerea cu privire la solvabilitatea și capacitatea sa de a efectua plăți, astfel încât fapta sa se află sub incidența dispozițiilor art. 215 alin. (l), (2), (3) și (5) C. pen.

S-a apreciat însă că dispozițiile art. 215 alin. (4) C. pen., nu sunt incidente în cauză, având în vedere poziția părții vătămate în raport de negocierile contractuale și plățile parțiale făcute după data încheierii protocolului din 17 ianuarie 2006. Față de aceste considerente, în opinie separată s-a considerat întemeiată critica parchetului privind schimbarea încadrării juridice dispusă de prima instanță. Totodată, s-a apreciat că sunt întemeiate și criticile formulate de inculpatul C.I.N. și de partea responsabilă civilmente SC R.S. SRL Brașov. În ceea ce-l privește pe inculpat, s-a considerat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 74 și 76 C. pen.

În ceea ce privește soluționarea laturii civile, s-a concluzionat, în raport de convențiile încheiate de părți și de concluziile raportului de expertiză că se impune ca inculpatul să fie obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata echivalentului în lei la data plății a sumei de 70.400 Euro. Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul C.I.N. Deși motivele de recurs nu au fost depuse la dosar în termenul prevăzut de dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., toate criticile formulate de către recurent se circumscriu unor cazuri de casare care pot fi luate în discuție din oficiu, conform art. 3 85 9 alin. (3) C. proc. pen. Astfel, s-a invocat nerespectarea de către instanța de apel a dispozițiilor deciziei prin care s-a dispus rejudecarea cauzei, critică circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen., neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune sub aspectul laturii subiective, întrucât nu ar fi ascuns reprezentantului SC M. SRL faptul că nu are disponibil în cont, dar nici sub aspectul laturii obiective, din probatoriul administrat în cauză rezultând că această societate comercială nu a înregistrat nicio pagubă [(art. 385 9 alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen.)], greșita încadrare juridică dată faptei, susținându-se că aceasta ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. (l) pct. 2 teza I din Legea nr. 59/1934: urmând să se constate și că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale și să se dispună încetarea procesului penal conform dispozițiilor art. l 1 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) teza a Il-a C. proc.

pen. S-a mai invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., solicitându-se aplicarea dispozițiilor art. l8 1 C. pen., sau, în subsidiar, reducerea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., critică încadrată în dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. Analizând decizia rec urată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare în care se încadrează acestea, Înalta Curte reține următoarele: Un prim motiv de recurs prin care se tinde la o soluție de trimitere a cauzei spre rejudecare și care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 2 C .proc. pen., se referă la faptul că instanța de apel nu s-ar fi conformat deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriului prin efectuarea unei expertize contabile, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 385 18 alin. (1) C. proc.

pen. În raport de poziția procesuală a inculpatului din fața Curții de Apel Pitești, când a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată, solicitând ca judecarea cauzei se să facă în procedura prevăzută de dispozițiile art. 320 C. proc. pen., deci numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale,cerere ce .a. fost admisă de către instanță, Înalta Curte constată că acesta nu mai poate formula nici un fel de critici legate de necesitatea completării materialului probator. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia că probele vizează strict latura civilă a cauzei (deși, în fapt, inculpatul solicită achitarea pe considerentul inexistenței unui prejudiciu) și ar putea fi avute în vedere, față de împrejurarea că incidența dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., a intervenit în faza procesuală a apelului (ca lege penală mai favorabilă), susținerile recurentului sunt nefondate. În acest sens, se reține că, prin încheierea de ședință din data de 5 iulie 2011, Curtea de apel a dispus efectuarea unei expertize contabile, raportul de expertiză aflându-se la dosar, însoțit și de opinia expertului parte, încuviințându-se și efectuarea unei supliment la raportul de expertiză. Ca atare, Înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate, în cauză nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. În ceea ce privește critica circumscrisă dispozițiilor art. 385 9 alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen., prin care se pun concluzii de achitare conform art. 10 lit. d) C. proc.

pen., susținându-se, că la momentul la care a fost emisă fila CEC partea civilă cunoștea împrejurarea că SC R.S. SRL nu avea disponibil în cont, Înalta Curte constată că, ceea ce solicită în realitate recurentul este schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (l) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, motiv de recurs ce se încadrează în prevederile art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., prin prisma căruia urmează să fie analizată hotărârea. Având în vedere faptul că în cauză s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., verificarea concordanței între situația de fapt și încadrarea juridică se impune a fi făcută în raport de faptele stabilite prin actul de sesizare a instanței, pe care inculpatul le-a recunoscut.

În acest sens, se constată că, prin rechizitoriu s-au reținut următoarele: „În anii 2004, SC M.M. SRL Câmpulung, achiziționând fabrica de matrițe a fostei SC A. SA, a continuat activitatea de profit principală, constând în executarea de scule de ambutisare pentru industria automobilelor, de regulă pentru beneficiarii externi (Italia), activitatea de comerț exterior desfășurându-se practic prin intermediul unid exportator, SC S.I. Brașov, care identifica beneficiarul, aviza calitatea mărfii, făcea expediția și achita prețul producătorului. În perioada 2004-2005, relațiile comerciale dintre SC M.M. SRL Câmpulung și SC S.I. Brașov s-au desfășurat în baza contactului de prestări servicii nr. 32/2004 și practicii vechi existente, însă exportatorul a rămas dator producătorului importante sume de bani din livrări anterioare, motivul invocat fiind acela că beneficiarul italian nu ar fi achitat integral mărfurile livrate.

La datele de 27 și 28 ianuarie 2005, între producător SC M.M. SRL Câmpulung și SC S.I. Brașov s-au încheiat anexele 9 și 10 la contractul nr. 32/2004, pentru confecționarea de stanțe și matrițe, utilizator fiind două firme italiene, urmând ca produsele să fie confecționate până la finele anului 2005, însă solicitând predarea acestora la SC S.I. Brașov, sub pretextul reverificării tehnice, inculpatul a fost refuzat de reprezentanții SC M.M. SRL Câmpulung pentru neachitarea datoriilor mai vechi. Inculpatul a conceput un plan de inducere în eroare a părții vătămate și, sub motivul că în acel moment „are probleme la Finanțele publice”, împreună cu reprezentanții S. C. M.M. SRL au convenit și întocmit un proces verbal de compensare din 17 ianuarie 2006 din care rezultă că SC R.S.

SRL Brașov, unde era administrator unic, va achita către SC M.M. SRL suma de 500.000 lei, pentru SC S.I. Brașov cu fila CEC B.E.30301024545, cu termen scadent la data de 25 ianuarie 2006. La aceeași întâlnire a fost înmânată și fila CEC, completată integral cu toate datele și ștampilată de către SC R.S. SRL, filă ce a fost înaintată către SC M.M. SRL, mai puțin termenul de scadență, prevăzut însă în protocol. S-a urmărit astfel și s-a realizat introducerea, în relațiile comerciale dintre cei doi parteneri a unei societăți comerciale SC R.S. SRL care nu era parte în contractul comercial, și, evident efectuarea prestației de către partea vătămată care, de îndată a făcut livrările solicitate, ceea ce constituia și scopul urmărit.

Ulterior, s-a dovedit că SC S.I. SRL Brașov se afla în interdicție de a emite file CEC în perioada 27 aprilie 2005 - 27 aprilie 2006 întrucât societatea era dată în judecată în Italia pentru că încasase în avans prețul, unor livrări ce nu se efectuaseră, iar SC R.S. SRL avea la data de 17 ianuarie 2006 un credit de 1,97 lei. Aceste date nu au fost cunoscute de către partea vătămată, pentru că nu ar mai fi făcut prestația și nu ar mai fi încercat prejudiciul în sumă de 500.000 lei, sumă neîncasată nici în prezent. În perioada următoare încheierii protocolului, inculpatul le-a cerut reprezentanților părții vătămate să nu introducă fila CEC în bancă, sub pretextul că va achita imediat cu ordin de plată, a reușit un timp săi-i mențină în această eroare, pentru ca, în final, la 25 octombrie 2006, când s-a introdus Cec-ul în bancă, să se costate că nu exista provizia necesară nici la data scrierii cec-ului și nici la termenul scadent”.

Așadar, în esență, acuzația adusă inculpatului constă în aceea că, pentru a continua relațiile comerciale dintre SC S.I. SRL, al cărei reprezentat era și SC M.M. SRL, societate ce refuza continuarea livrării de marfă datorită neachitării datoriilor scadente, la data de 17 ianuarie 2006 s-a încheiat un protocol de compensare, prin care, o altă societate a inculpatului, respectiv SC R.S. SRL achita cu fila nr. CEC B.E.30301024545, datoria SC S.I. SRL în cuantum de 500.000 lei. Atât prin rechizitoriu, cât și ulterior, prin hotărârile de condamnare, fapta a fost încadrată în dispozițiile art. 215 C. pen., considerându-se că, pe parcursul executării contractului, partea vătămată, prin emiterea filei CEC care nu avea provizia necesară, a fost indusă în eroare și astfel a înregistrat prejudiciul de 500.000 lei (sumă menționată în actul de sesizare, instanțele diminuând cuantumul la contravaloarea în lei a sume de 70.400 euro).

Înalta Curte reține că, pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, este necesar ca partea vătămată, urmare a inducerii sale în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase (în cazul de faptă emiterea filei CEC ce nu avea provizia necesară), să fi luat o dispoziție patrimonială păgubitoare pentru aceasta, pe care nu ar fi înregistrat-o în lipsa acțiunii amăgitoare. În speță, se constată lipsa unei legături de cauzalitate între prejudiciul reclamat de către partea vătămată (neachitarea facturilor anterioare scadente) și acțiunea la care a fost determinată, aceea de continuare a livrărilor de marfă. În acest sens, se observă că inculpatul nu este acuzat de faptul că ar fi determinat partea vătămată să continue executarea contractului prin efectuarea de noi livrări de bunuri a căror contravaloare nu a mai achitat-o, ci că nu și-ar fi achitat obligațiile scadente anterioare.

Cu alte cuvinte, acest prejudiciu reclamat de SC M.M. SRL și reținut prin actul de sesizare ca fiind rezultatul inducerii în eroare, exista și în condițiile în care fila CEC nu era emisă iar contractul între SC S.I. SRL și partea vătămată nu ar fi continuat. În aceste circumstanțe de fapt stabilite de rechizitoriu, Înalta Curte constată că, în drept, acțiunea inculpatului, care, în calitate de reprezentant al SC R.S. SRL a emis fila CEC B.E.30301024545, pentru suma de 500.000 lei reprezentând contravaloarea unor datorii anterioare ale SC S.I. SRL către SC M.M. SRL, fără a avea provizia necesară, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, nu ale celei de înșelăciune, având în vedere lipsa existenței unei legături de cauzalitate între emiterea filei CEC și prejudiciu.

Mai mult, trecând peste aspectele legate de conținutul concret al acuzației adusă inculpatului și încadrarea juridică a acesteia, din analiza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, Înalta Curte constată că se confirmă și apărările formulate de către inculpat, în sensul că fila CEC nu a reprezentat în realitate un mijloc de plată ci o garanției a plății ulterioare (chiar prin plângerea penală formulată, partea vătămată arată ca „C.I.N. a garantat plata facturilor cu CEC”), dar și că, reprezentanții societății cunoșteau că nu există disponibilul necesar acoperirii sumei la momentul la care aceasta a fost emisă. Astfel, Înalta Curte reține că, la data de 17 ianuarie 2006 între SC M.M.

SRL, SC S.I. SRL și SC R.S. SRL s-a încheiat protocolul de compensare reținut în rechizitoriu, prin care, în vederea lichidării datoriilor existente SC R.S. SRL achită cu fila CEC B.E. 30301024545, în suma de 500.000 lei datoria lui SC S.I. SRL către SC M.M. SRL Referitor la momentul emiterii filei CEC, martora F.C., director economic la SC M.M. SRL, arată că s-a convenit ca data din fila CEC „să fie completată în momentul în care vom fi anunțați că există bani în cont”. Evoluția ulterioară a relațiilor dintre cele două societăți confirmă aceste susțineri, în acest sens reținându-se că, la data de 06 februarie 2006, SC M.M. SRL încasează din datorie suma de 150.000 euro, rămânând o „diferență de acoperit cu fila CEC emisă de SC R.S.

SRL, de 70.400 de euro” astfel cum rezultă din „agrement”-ul încheiat de părți, iar la 31 martie 2006, SC M.M. SRL se adresează SC Italia și SC S.I. SRL solicitându-le să urgenteze achitarea plății în cuantum de 70.400 euro, care rezultă din documentul semnat la data de 06 februarie 2006. Ca atare, față de modul în care ulterior a acționat partea vătămată SC M.M. SRL prin reprezentantul său, prin neîncasarea imediată a sumei de bani menționată în fila CEC, prin efectuarea de adrese către societate pentru urgentarea efectuării plăților restante, deși era în posesia unei file CEC, dar și prin aceea că a acceptat ca data din fila CEC să fie completată după ce inculpatul îi recunoștea cu privire la faptul că „există bani în cont”, rezultă că acesta cunoștea că, la momentul emiterii CEC-ului nu exista disponibilul necesar acoperirii acestuia.

Chiar dacă în procedura prevăzută de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., nu este posibilă schimbarea situației de fapt stabilită prin actul de sesizare (rechizitoriul statuând că reprezentanții SC M.M. SRL nu cunoșteau despre inexistența disponibilului), Înalta Curte a făcut scurte referiri la materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, întrucât și acesta susține încadrarea juridică în infracțiunea de emitere a unui cec fără a avea la tras disponibilul suficient, prevăzut de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, astfel cum s-a statuat prin decizia în interesul legii nr. IX din 24 octombrie 2005. În raport de considerentele anterioare, Înalta Curte reține incidența cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen., încadrarea juridică dată faptei prezentată în actul de sesizare nefiind corectă. Pe cale de consecința, se va admite recursul inculpatului, se vor casa hotărârile recurate și, rejudecând, în temeiul art. 334 C. proc. pen., se va dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (l), (2), (3), (4) și (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (l) pct. 2 din Legea nr. 59/1934. Având în vedere limitele de pedeapsă pentru infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (l) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, respectiv închisoarea de la 6 luni la un an și amenda, față de data la care fapta a fost comisă, 17 ianuarie 2006, Înalta Curte constată că termenul de prescripție specială a răspunderii penală prevăzut de dispozițiile art. 124 raportat la art. 122 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen., de 4 ani și 6 luni, s-a împlinit la data de 16 iulie 2011, astfel că, în baza dispozițiilor art. l 1 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) teza a Il-a C. proc. pen., va dispune încetarea procesului penal, inculpatul nesolicitând aplicarea dispozițiilor art. 13 C. proc. pen. Față de această din urmă împrejurare, Înalta Curte constată că nu mai poate verifica criticile circumscrise cazului de casare prevăzut de art. art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., prin care se solicită aplicarea dispozițiilor art. 18 1 C. pen. În ceea ce privește acțiunea civilă promovată de către partea civilă SC M.M.

SRL, Înalta Curte o va respinge, în cauză găsindu-și directa aplicare Decizia în interesul legii nr. 43 din 13 octombrie 2008, prin care s-a statuat că instanța penală învestită cu judecarea infracțiunilor prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările ulteriore, nu va soluționa acțiunea civilă alăturată „acțiunii penale, urmând a o respinge, partea civilă fiind în posesia unui titlu” executoriu, nemaifiind necesară o hotărâre judecătorească pentru a-și putea acoperi prejudiciul. Față de soluția de admitere a recursului, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului iar onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul C.I.N. împotriva deciziei penale nr. 41/ A din 25 aprilie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1952/109/2008. Casează decizia penală recurată și sentința penală nr. 268 din 16 iulie 2009 a Tribunalului Argeș, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1952/109/2008 și, rejudecând: În temeiul art. 334 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (l), (2), (3), (4) și (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (l) pct. 2 din Legea nr. 59/1934. În baza dispozițiilor art. ll pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) teza a Il-a C. proc.

pen., încetează procesul penal cu privire la inculpatul C.I.N. pentru infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (l) pct. 2 din Legea nr. 59/1934. Respinge acțiunea civilă alăturată procesului penal de intimata parte civilă SC M.M. SRL Câmpulung Muscel. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 04 aprilie 2013.