ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4767/2020

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și precizată la 17.10.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoșani, Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Alba:

-obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015), a unui nou ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, de gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței, care să includă majorările de 2, 5 și 11% acordate prin hotărâri judecătorești definitive și aflate în plată încă din anul 2015 în baza ordinelor de salarizare nr. 1561, 1562 și 1563 emise de către Ministrul Justiției, gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției ca, Ia emiterea ordinului de salarizare, să țină cont în cazul promovărilor în funcție și al numirii în funcții de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizația de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcție a fost îndeplinită ulterior acestei date, precum și de majorările de 2, 5 și 11 % acordate prin hotărâri judecătorești definitive și aflate în plată încă din anul 2015 în baza ordinelor de salarizare nr. 1561, 1562 și 1563 emise de către Ministrul Justiției;

- obligarea pârâților Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani, Ia plata, pentru perioada 09.04.2015 - 14.06.2015, a diferenței salariale rezultate din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011, care să includă majorările de 2, 5 și 11% acordate prin hotărâri judecătorești definitive și aflate în plată încă din anul 2015 în baza ordinelor de salarizare nr. 1561, 1562 și 1563 emise de către Ministrul Justiției.

- obligarea intimaților - pârâți Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Alba, la plata pentru perioada 15.06.2015 - prezent, a diferenței salariale rezultate din aplicarea de procente și clase de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011, care să includă majorările de 2, 5 și 11% acordate prin hotărâri judecătorești definitive și aflate în plată încă din anul 2015 în baza ordinelor de salarizare nr. 1561, 1562 și 1563 emise de către Ministrul Justiției.

Prin sentința civilă nr. 1990 din 29 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoșani, Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Alba.

A anulat Ordinul nr. 3860/C/16.11.2015.

A obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită, începând cu 09.04.2015 un nou ordin de salarizare, în acord cu art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, modificată și completată prin Legea 71/2015, care să includă majorările de 25% și 11% având în vedere promovările în funcție.

A obligat pârâții Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani să acorde drepturile salariale menționate pentru perioada 09.04.2015 - 14.06.2015 și pârâții Curtea de Apel Alba și Tribunalul Alba pentru perioada 15.06.2015 - 30.11.2016.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, cu privire la criticile de nelegalitate invocate de reclamant, că acestea sunt întemeiate în parte, după cum urmează:

Reclamanta invocă, atât o greșită interpretare a acestor dispoziții legale, cât și o necorespunzătoare aplicare a acestora, aspect care ar fi condus la vătămarea reclamantei, din perspectiva nivelului drepturilor salariale de care ar fi trebuit să beneficieze la data emiterii ordinului atacat, inclusiv prin raportare la nivelul concret al salariului obținut de persoane din cadrul aceleiași instituții și având aceleași condiții de încadrare.

Față de aceste susțineri, se constată că modul de calcul invocat de reclamantă indică faptul că nivelul salariului acesteia a crescut efectiv, însă aceasta criticând exclusiv diminuarea parțială a unuia dintre sporurile prevăzute de lege, aspect care însă nu are relevanță asupra legalității emiterii ordinului, esențială fiind aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 103/2013 prin raportare la aplicarea corespunzătoare a disp. art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, nerezultând din calculul invocat și din conținutul ordinului care constituie obiectul prezentei cauze că nu au fost respectate aceste dispoziții, nivelul indemnizației salariale cuvenite acesteia ulterior trecerii la noua tranșă de vechime fiind aferent acesteia, într-un cuantum majorat.

Mai mult, se constată că o comparație a nivelului net/brut al indemnizațiilor salariale cuvenite personalului din cadrul acestei instituții anterior datei de 09.04.2015 nu poate fi realizată în temeiul unei interpretări a dispozițiilor legale în vigoare la data de referință, o situație de discriminare neputând fi invocată și constatată în prezentul cadru procesual, reclamanta criticând pentru nelegalitate, un act administrativ cu caracter individual, prin urmare o aplicare a unor dispoziții legale, aplicare care a făcut obiectul unor critici de neconstituționalitate (Decizia CCR nr. 669/2012) și al deciziei nr. 32/2015 emisă de ÎCCJ - CDCD, ambele fiind general obligatorii, reclamanta având eventual la dispoziție pentru înlăturarea unei eventuale situații de discriminare concretă a nivelului său salarial o altă cale procesuală prevăzută de O.G. nr. 137/2000 în măsura în care se va reține că stabilirea salariului a fost rezultatul unei situații de discriminare a acesteia.

Pe de altă parte, curtea de apel a apreciat că sunt întemeiate și susținerile reclamantei privind nelegalitatea stabilirii prin ordinul atacat a indemnizației acesteia prin raportare la modul de aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, ulterior datei de 09.04.2015, ordinul fiind emis la data de 31.07.2015, prin urmare ulterior intrării în vigoare a acestor dispoziții legale.

În continuare, curtea de apel a reprodus considerentele Deciziei nr. 23/2016 pronunțată de ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

A reținut judecătorul fondului că introducerea, prin Legea nr. 71/2015 (intrată în vigoare la data de 09.04.2015) a disp. art. 1 alin. (5)

1

în cuprinsul O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum aceste dispoziții normative au fost interpretate prin decizia enunțată, conduce la concluzia că "emiterea ordinului la data de 31.07.2015 de către pârâtă, fără eliminarea discriminărilor salariale prin raportare la nivelul maxim care s-ar fi cuvenit reclamantei în raport de familia ocupațională căreia i se circumscrie și de nivelul de vechime realizat la data emiterii ordinului atacat, a generat o vătămare a acesteia prin încălcarea acestor dispoziții legale, lipsind pe reclamantă de posibilitatea de a beneficia începând cu data de 09.04.2015 de eventualele diferențe salarizare cuvenite acesteia până la nivelul maxim prevăzut de lege pentru funcția deținută de aceasta", astfel încât se impune admiterea în parte a acțiunii, "în sensul că va fi anulat în parte Ordinul emis de pârâtul Ministerul Justiției sub nr. x/31.07.2015 și va fi obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantei un nou ordin de încadrare salarială conform art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, prin recunoașterea dreptului reclamantei de a beneficia de diferențele salariale rezultate din efectuarea demersurilor legale pentru alocarea fondurilor necesare achitării acestor diferențe, începând cu data de 09.04.2015, aceste din urmă demersuri fiind conforme unei depline și efective aplicări a acestor dispoziții normative, în raport de data intrării în vigoare a acestora.

Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri reclamantul A. și pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Botoșani.

Recurentul reclamant A. a invocat ca temei al recursului său art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I din C. proc. civ., respectiv lipsa motivelor care au condus la admiterea doar în parte a acțiunii precizate la 15 martie 2017.

A solicitat casarea în parte a sentinței, iar în rejudecare, admiterea integrală a acțiunii precizate.

În opinia recurentului reclamant, în cauză este aplicabil motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I C. proc. civ., întrucât lipsesc în totalitate considerentele care au stat la baza respingerii capetelor de cerere privind obligarea intimatei Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin de salarizare care să aibă în vedere valoarea de referință sectorială maximă aflată în plată respectiv VRS 405 RON în perioada 09.01.2015 -30.11.2015 și VRS 405' RON + majorarea de 10% în perioada 01.12.2015 - prezent respectiv ca intimata la emiterea ordinelor de salarizare ulterioare să țină cont de valoarea de referință sectorială maximă aflată în plată respectiv VRS 405 RON în perioada 09.01.2015 - 30.11.2015 și VRS 405 RON + majorarea de 10% în perioada 01.12.2015 - prezent.

Totodată, din cuprinsul sentinței recurate lipsesc considerentele pentru care instanța de fond a respins capetele de cerere privind obligarea intimatelor Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani la plata pentru perioada 09.04.2015 - 14.06.2015, a diferenței salariale rezultată din aplicarea valorii de referință sectorială maximă aflată în plată respectiv VRS 405 RON respectiv obligarea intimatelor Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Alba la plata pentru perioada 15.06.2015 -30.11.2016, a diferenței salariale rezultată din aplicarea valorii de referință sectorială maximă aflată în plată respectiv VRS 405 Iei în perioada 09.01.2015 - 30.11.2015 și VRS 405 Iei + majorarea de 10% în perioada 01.12.2015 - prezent, conform Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea si completarea O.U.G. nr. 83/2014.

Recurentul pârât Ministerul Justiției a arătat, în motivarea recursului său, că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale, motiv de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, în mod greșit instanța de fond a făcut referire, atât în considerente, cât și în dispozitiv la majorări de 25% și 11%, în loc de 2%, 5% și 11%.

În acest sens, recurentul a arătat că, la data de 21.12.2016, s-a emis Ordinul nr. 4680/2016, în baza art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiunii de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1), (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și mai ales ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Așadar, prin ordinul menționat mai sus, la art. 1 s-a dispus ca, începând cu 09.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivel maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Totodată, art. 2 din ordinul menționat prevede că, începând cu 01.08.2016, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și a asistenților judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal, deci și 5%, 2% și 11%, inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Dispozițiile art. 1 alin. (2) din Ordinul nr. 4680/C/2016 statuează că emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariate potrivit alin. (1) și plata acestora se vor realiza după finalizarea calculelor, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordonatorii secundari și terțiari de credite.

Ulterior, prin Ordinul nr. 219/C/01.02.2017 a fost modificat Ordinul nr. 4680/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1) prevăzându-se că: "începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 Iei, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)."

Astfel, conform dispozițiilor art. 1 alin. (51) O.U.G. nr. 83/2014, prin Ordinul nr. 4680/C/2016 s-a realizat o unificare a indemnizațiilor, prin eliminarea diferențelor salariale generate de acordarea unor drepturi într-un anumit sistem, în funcție de actul normativ în vigoare, iar în prezent s-a finalizat activitatea privind emiterea ordinului ministrului justiției prin care indemnizațiile să se stabilească individual conform acestui text de lege, urmând a se proceda la calcularea și plata diferențelor bănești.

Așadar, Ordinul nr. 4680/C/2016, luând în considerare Decizia nr. 23/26.09.2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al ICCJ, care a statuat asupra modului de interpretare a dispozițiilor mai sus arătate, dispune recalcularea la nivel maxim a indemnizațiilor judecătorilor, începând cu 9.04.2015, realizând o unificare a indemnizațiilor, prin eliminarea diferențelor salariale generate de acordarea unor drepturi într-un anumit sistem, funcție de actul normativ în vigoare.

Textul din O.U.G. nr. 57/2015 nu folosește sintagma "nivel maxim în plată", așa cum apare în O.U.G. nr. 43/2016 la art. I pct. 1: "(1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Prin urmare, numai de la acest moment (1.08.2016) se pune problema raportării salariilor/indemnizațiilor din sistem la "nivelul maxim în plată".

Având în vedere că Decizia nr. 794/2016 a CCR face referire la nivelul maxim pentru fiecare funcție, pe familie ocupațională, semnalăm faptul că valoarea de 405 RON a fost acordată la nivelul ÎCCJ începând cu 1 octombrie 2016, urmare adoptării Ordinului Președintelui ICCJ 283/25.10.2016, astfel încât doar începând cu această dată se poate face raportarea la un salariu în plată pe familie ocupațională (respectiv la un VRS de 445,5 RON), lucru care s-a realizat, așa cum am arătat mai sus, prin emiterea Ordinul nr. 219/2017.

Totodată, recurentul pârât a învederat că, în data de 24.05.2017, a fost emis noul ordin de salarizare a intimatului-reclamant, Ordinul nr. 1486/C/24.05.2017, în aplicarea dispozițiilor Ordinului nr. 4680/C/2016 și a Ordinului nr. 219/C/2017, prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizațiilor de încadrare brute lunare și ale sporurilor aferente acestora.

Astfel, în prezent, intimatul-reclamant a primit indemnizații majorate cu valoarea de referință sectorială de 405 RON, fiind nejustificată obligarea Ministerului Justiției de a emite ordine prin care să îi fie recalculată indemnizația de încadrare prin raportare la o altă valoare de referință sectorială pentru o perioadă anterioară datei 01.10.2016, cu atât mai mult cu cât decizia Curții Constituționale nu are efecte retroactive, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României și Deciziei nr. 838/2009 a instanței de contencios constituțional.

Recurentul pârât Tribunalul Botoșani a criticat, în esență, modul de interpretare de către prima instanță a prevederilor art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/2014, pe care îl consideră eronat, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Părțile nu au formulat întâmpinări în cauză.

Recurentul pârât Ministerul Justiției a depus note scrise însoțite de Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018, nr. 35/C/4.01.2019, nr. 91/C/4.01.2019 și extras din anexele acestuia privind pe recurentul reclamant.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile părților sunt fondate exclusiv în limitele și pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu preliminar, se reține că, potrivit art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., "judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut", această pronunțare implicând, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, obligația de a analiza fiecare capăt de cerere, precum și apărările formulate de părți, pe baza probelor administrate, în vederea stabilirii corecte a situației de fapt și cu aplicarea corespunzătoare a normelor și principiilor de drept incidente.

Acțiunea reclamantului a fost succesiv modificată ("precizată"), instanța de judecată pronunțându-se doar cu privire la tardivitatea ultimei modificări, din 1.02.2017 (invocată și de către pârâți) prin sentința nr. 4093/2.11.2017 dată asupra cererii de completare a sentinței atacate în prezenta cauză.

În considerentele sentinței recurate, se arată că acestea sunt urmarea deliberării asupra acțiunii "astfel cum a fost ulterior precizată", în condițiile în care s-a reținut depunerea de către reclamant a precizării din 17.10.2016.

Or, acțiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată la 17.10.2016, cuprindea mai multe capete de cerere, formulate fiecare în contradictoriu cu anumiți pârâți și cu obiecte distincte.

Înalta Curte constată ca fiind întemeiate criticile aduse de recurentul reclamant în sensul că prin hotărârea recurată chestiunile de fapt și de drept puse în discuție prin acțiunea precizată (și, de asemenea, prin apărările formulate în scris de către pârâți) nu și-au găsit integral analiza și rezolvarea.

Într-adevăr, judecătorul fondului nu face în cuprinsul sentinței nicio referire la aceste apărări ori la înscrisurile depuse la dosar în probațiune și nici nu se arată ce capete de cerere au fost respinse și de ce, câtă vreme în considerente și în dispozitiv se menționează admiterea doar în parte a acțiunii reclamantului.

Întemeiate sunt și criticile aduse de recurentul pârât Ministerul Justiției referitoare la necercetarea pe fond a cererilor cu care instanța a fost învestită, în condițiile în care prin acțiunea precizată se solicitase includerea în indemnizația de încadrare recalculată în acord cu art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, a majorărilor de de 2, 5 și 11% acordate prin hotărâri judecătorești definitive, iar în mod greșit instanța de fond a făcut referire, atât în considerente, cât și în dispozitiv la majorări de 25% și 11%.

Înalta Curte constată că se confirmă neconcordanțele invocate de recurent, relevându-se în plus și contradicția dintre dispozitiv și considerente, în sensul că judecătorul fondului s-a referit în mod expres, în considerentele hotărârii recurate, la faptul că emiterea ordinului din 31.07.2015 a generat o vătămare a părții reclamante, motiv pentru care "va fi anulat în parte Ordinul emis de pârâtul Ministerul Justiției sub nr. x/31.07.2015", în timp ce prin acțiunea introductivă actul administrativ contestat a fost precizat de recurentul reclamant ca fiind Ordinul nr. 3860/C/16.11.2015 (depus, de altfel, la dosar), nerezultând vreo analiză pe care instanța ar fi făcut-o cu privire la legalitatea acestuia din urmă.

Față de aceste împrejurări, având în vedere dispozițiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum și prevederile art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanța supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea recurată, Înalta Curte - constatând că prima instanță în mod greșit nu a intrat în cercetarea fondului acțiunii precizate - apreciază recursurile ca fiind fondate în limitele arătate, urmând să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare în fond aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării se va stabili situația reală de fapt și în raport cu înscrisurile noi depuse în faza recursului și se vor administra orice alte probe considerate necesare.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 496 și art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de reclamantul A. și de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Botoșani împotriva sentinței civile nr. 1990 din 29 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 septembrie 2020.