- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 26 martie 2010
Decizia nr. 4396/2010 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 2 a Curții de Apel Galați
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2, pronunțată la data de 26 martie 2010, secția comercială, maritimă și fluvială, a Curții de Apel Galați a respins acțiunea în anularea Hotărârii arbitrale din 20 august 2009 a Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Galați, formulată de reclamanții SC D.C.I. SRL Focșani și D.I., în contradictoriu cu pârâta SC M. SA Galați, ca fiind nefondată. Împotriva menționatei sentințe au formulat recurs reclamanții SC D.C.I. SRL și D.I. , fără a atașa acestei cereri, conform cerințelor art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ., dovada achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru această cerere.
Cu toate că recurenții au fost legal citați cu mențiunea depunerii taxei judiciare de timbru în cuantum de 2.464 lei și a timbrului judiciar în valoare de 5 lei, aceștia nu au îndeplinit obligația timbrării cererii lor de recurs, de care au fost încunoștiințați (filele 7 - 8; 18 - 19), conform cerințelor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997. Așa fiind, în temeiul art. 20 alin. (3) din menționata lege privind taxele judiciare de timbru, văzând și dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, Înalta Curte va aplica cererii de recurs formulată în cauză sancțiunea pe care precitatele dispoziții legale o prevăd pentru neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit în acest scop.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Anulează recursul formulat de reclamanții I.D. și SC D.C.I. S.R.L. prin lichidator Ț.A., împotriva sentinței Curții de Apel Galați nr. 2 din 26 martie 2010 , ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 15 decembrie 2010.