ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3892/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3892/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând, în condițiile
art. 256 C. proc. civ.,
asupra
conflictului de competență de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei
Găiești, la data de 29 noiembrie 2012, petentul V.C. a solicitat anularea procesului
verbal de contraventie din 26 septembrie 2011 încheiat de intimata C.N.A.D.N.R.
SA - CESTRIN.
În motivarea cererii,
petentul a arătat că procesul verbal de contravenție nu are semnătura agentului
constatator și că pentru aceiași faptă a fost sancționat de patru ori.
Prin încheierea de la
20 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Găiești, cauza a fost scoasă de pe
rol și înaintată spre
competentă
soluționare Judecătoriei Sibiu, ca instanță de la domiciliul petentului.
Cauza a fost înregistrată
pe rolul Judecătoriei Sibiu, la data de 27 februarie 2013, iar prin sentința civilă
nr. 2423 din 2 aprilie 2013, instanța a declinat competența de soluționare în favoarea
Judecătoriei Găiești, ca instanță de la locul săvârșirii contravenției, a constatat
ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație
și Justiție, pentru a hotărî asupra acestuia, reținând că, în prezenta cauză se
pune problema interpretării dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013
și implicit, a aplicării în timp a legii.
Cu privire la conflictul
negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:
Prin procesul verbal de
contravenție din 26 septembrie 2011 s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea
contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. 15/2002. S-a menționat ca loc
al săvârșirii contravenției Autostrada A1 km 70+460m, P., județul Dâmbovița care
potrivit H.G. 337/1993 se află în circumscripția Judecătoriei Găești.
Potrivit dispozițiilor
art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,
competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției
și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost
săvârșită contravenția.
Legea nr. 2/2013 privind
unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea
punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări
O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G.
nr. 15/2002, art. 10
1
:
„prin derogare de la dispozițiile O.G.
nr. 2/2001 (….) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției,
se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul
contravenientul.”
Această normă de competență
teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea
a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea și completarea unor
acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ
și fiscal, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.
Însă, potrivit dispozițiilor
art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii
și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului
administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor
prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele
devenite competente potrivit prezentei legi.”
De asemenea, alin.
(2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze
se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de
Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării
în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența
curților de apel, se trimit la curțile de apel” și (3) „Procesele în curs de judecată
în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data
intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit
prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.”
Drept urmare, din interpretarea
teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din
Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului
administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională. Totodată, prevederile
Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act
normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții,
contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar
dispozițiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului
administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că
ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.
Așadar, de vreme ce
art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională,
prevederile Legii nr. 2/2013, referitoare la modificarea competenței în această
materie, vor fi aplicabile, conform regulii instituite de art. 725 alin. (2) C.
proc. civ., doar proceselor începute după intrarea în vigoare a noii norme de competență,
nu și celor în curs de soluționare.
Or, în speță, plângerea
contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de
29 noiembrie 2012. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petenului
a fost Autostrada A1 km 70+460 m, P., județul Dâmbovița care potrivit HG 337/1993
se află în circumscripția Judecătoriei Găești, așa încât această instanță este competentă
să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere
caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională.
Față de cele ce preced,
soluționarea pricinii este de competența Judecătoriei Găești, în favoarea căreia
urmează a fi stabilită.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie
2013.