ÎCCJ, Decizia nr. 129/2021
ÎCCJ, Decizia nr. 129/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra recursului de față,
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 1 din data de 4 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 126 din data de 16 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.
Împotriva Sentinței penale nr. 1 din data de 4 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, A. a declarat cale de atac solicitând anularea hotărârilor ilegale atacate prin luarea măsurilor împotriva persoanelor care au săvârșit ilegalități prin nerespectarea legii.
Prin Decizia penală nr. 212 din data de 10 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de petentul A. împotriva Sentinței penale nr. 1 din data de 4 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.
Pentru a dispune astfel, secția penală, a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că hotărârea atacată, respectiv Sentința penală nr. 1 din data de 4 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020 este definitivă, împotriva acesteia legea neprevăzând nicio cale de atac ordinară sau extraordinară.
În acest context, s-a reținut și faptul că, în materie penală, căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești pot fi exercitate în condițiile strict prevăzute de normele de procedură.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța supremă a constatat că petentul A. a declarat o cale de atac împotriva unei hotărâri prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de acesta împotriva unei sentințe prin care a fost de asemenea, soluționată o cerere de revizuire.
Prin urmare, s-a apreciat că petentul A. a declarat o cale de atac împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare, astfel că, prin promovarea acesteia, petentul a încălcat principiul unicității căii de atac prevăzut de lege.
Împotriva Deciziei penale nr. 212 din data de 10 martie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, petentul A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 10 mai 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de petent, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale " Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispozițiilor art. 8 din aceeași lege "Hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."
În cauză, recurentul a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva unei hotărâri definitive, respectiv nr. 212 din data de 10 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, hotărâre nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.
Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Față de considerentele ce preced, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 212 din data de 10 martie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 212 din data de 10 martie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 mai 2021.