ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 318/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 318/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, conform art.

256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, constată următoarele;

Prin acțiunea înregistrată la 4 februarie

2010 reclamanta SC D.G.T. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC R.S. SRL pentru

ca în contradictoriu și cu O.S.I.M. să se dispună anularea înregistrării

tuturor mărcilor ce conțin, în cuprinsul lor, cuvântul Mumio cu motivația că

încalcă dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind

mărcile și indicațiile geografice.

Au fost indicate

mărcile a căror anulare a fost solicitată și care au fost înregistrate având ca

titular pe pârât pentru clasele 5 și 35: Rășina Munților Mumio - Uleiul

Munților; Mumio Sângele Munților; Mumio Nectarul Munților; Mumio Sudoarea

Munților; Mumio Sucul Stâncii; Mumio Arhar - Taș; Mumio - Salajid; Mumio

Balsamul Munților și Antichității; Mumio Lacrima de Aur; Mumio Elixirul Minune;

Mumio - Darul Munților Inaccesibili; Mumio - Lacrimile Stâncilor și ale

Uriașilor de Piatră; Mumio - Asil; Mumio - Seva Munților; Mumio Purificat.

În fapt s-a arătat că

termenul „Mumio” este un substantiv comun care desemnează noțiunea de „mumie”

reprodusă din limba latină, cu etimologie în limba greacă și care înseamnă

„care conservă corpul”. Ca urmare, includerea într-o marcă a unui semn sau

indicație, uzuale în limbajul curent, este interzisă potrivit art. 5 alin. (1) lit.

d) din Legea nr. 84/1998.

Reclamanta și-a

precizat acțiunea cu privire la temeiul juridic al cererii, art. 48 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 84/1998, în sensul că înregistrarea mărcilor s-a făcut cu

nerespectarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) raportat la prevederile art. 5 alin.

(1) lit. c) și d) din Legea nr. 84/1998 întrucât termenul „mumio” reprezintă un

indicativ pentru genul produsului și nu un termen nou, original, termen care a

devenit uzual în practicile comerciale ale acestui produs.

Tribunalul București,

secția a III a civilă prin sentința civilă nr. 714 din 20 aprilie 2011 a

respins acțiunea și a obligat pe reclamant la 2.000 lei cheltuieli de judecată

către pârâtă.

În motivarea acestei

soluții s-au reținut în esență următoarele:

Reclamanta nu a

precizat natura activității desfășurate. Din sentința penală nr. 72 din 1

februarie 2011 a Tribunalului București, secția a II a penală, s-a reținut că

aceasta a pus în circulație produse tip suplimente alimentare de uz medical, cu

denumirea inițială „Mumio - nectarul munților” iar în prezent comercializează -

produsul numit „extract purificat de rășină Mumio, Prof. Mariana Godeanu” sub

formă de blistere de 30 de tablete inscripționate cu denumirea „Mumio” sau

extract „purificat de rășină Mumio”, însoțite de sloganul „utilizată cu succes

de mii de ani în peste 50 de afecțiuni”.

Această activitate

fiind desfășurată și de pârâta în cauză, aceasta din urmă a formulat împotriva

reclamantei o plângere penală pentru încălcarea drepturilor exclusive de marcă

ale acesteia.

Tribunalul a reținut

că nu sunt întemeiate susținerile reclamantei în sensul că termenul „Mumio”

reprezintă pe de o parte un substantiv comun, devenit uzual în practicile

comerciale, care înseamnă care conservă corpul iar pe de altă parte reprezintă

o denumire generică în țara de origine, fiind deci nelegal să fie apropriat de

pârâtă pentru înlăturarea celorlalți comercianți de pe piață.

Au fost primite

apărările pârâtei în sensul că termenul „Mumio” prezentat de reclamantă ca

substantiv comun, nu are vreun înțeles în limba română.

S-a observat că acest

termen care desemnează o substanță medicinală extrasă din munți, utilizată de

mii de ani în medicina populară pentru calitățile sale curative speciale,

provine din limba greacă și are în diferite limbi, diferite forme: hofizal -

ajssol, coatui (sângele muntelui), bargșun - barakșaun (sucul stâncii),

mumnogoy, zagh asil, kiem, dorobi, mumio asil, mumio (rășină de munte), ciao -

tui, barahșhin orakul - djthol, arakul djibal.

S-a mai reținut că

termenul „mumio” nu face parte exclusiv din compunerea mărcilor pârâtei, fiind

însoțit de alte elemente în toate mărcile a căror anulare s-a solicitat, iar

înregistrarea mărcilor care au în compunere mai multe elemente, chiar dacă

unele dintre acestea reprezintă elemente descriptive, este permisă de lege.

Curtea de Apel

București, secția a IX a prin Decizia civilă nr. 258/ A din 1 noiembrie 2011 a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința apelată, a admis acțiunea și a anulat

înregistrarea pentru clasele 5 și 35 a mărcilor pârâtei.

În motivarea acestei

soluții Curtea de apel a reținut că potrivit art. 47 alin. (1) lit. a), în

redactarea intrarea în vigoare a Legii nr. 84/1998 la momentul pronunțării

deciziei curții de apel, este motiv de anulare a înregistrării mărcii

nerespectarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din aceeași Lege.

S-a reținut astfel că

reclamanta a indicat termenul „Mumio”, inclus în mărcile pârâtei, ca

reprezentând, pe de o parte un substantiv comun, devenit uzual în practicile

comerciale cu etiologie în limba greacă, însemnând „care conservă corpul”, iar

pe de altă parte, ca desemnând denumirea generică în țara de origine a unui

produs, fiind deci nelegal să fie apropriat acest termen de către pârâtă.

Pe de o parte, s-a

constatat că Tribunalul a apreciat corect că argumentele privind includerea

termenului în categoria substantivelor comune, nu pot fi primite, termenul

nereprezentând unul uzual în limba română, în sens larg. Terminația în litera

„o” face diferența față de substantivul comun consacrat „mumie”, iar fără

probatorii, este prematură acceptarea considerațiilor legate de existența unor

denumiri paralele ori de calificare ca neologism sau cuvânt în evoluție

lingvistică, cu modificări ortografice.

Pe de altă parte,

Curtea a reținut că neincluderea în categoria substantivelor comune ale limbii

române a cuvântului „mumio”, nu exclude posibilitatea ca acesta să dobândească

un caracter uzual, în practicile comerciale loiale și constante, așadar într-o

categorie de utilizatori având altă cuprindere, nelimitată teritorial, conform

alternativei recunoscute de art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998

(care reia art. 3 pct. 1 lit. d) al Directivei Consiliului Comunităților

Europene nr. 89/104 din 21 decembrie 1988, care la rândul său preia art. 6

quinques al Convenției de la Paris din 1883 pentru protecția proprietății

industriale).

Dincolo de utilizarea

termenului în medicina populară în Orient, instanța a reținut că au fost aduse în

cauză dovezi privind cunoașterea și utilizarea termenului în domeniul

tratamentelor naturiste aplicate în țări precum Rusia, Cehia, Grecia, Bulgaria,

Croația, Slovacia, Israel, Polonia, Germania, Marea Britanie, Canada și în

România unde este promovat și de către părți spre comercializare prin

intermediul paginilor web.

S-a considerat așadar

că se poate vorbi despre devenirea uzuală a termenului în discuție în

practicile comerciale ale medicinii naturiste, pentru produsul căruia îi este

destinat, ceea ce exclude posibilitatea de a fi apropriat ca marcă în mod

individual, pentru a distinge produsele unui singur întreprinzător de ale

celorlalți, potrivit cu scopul mărcii (art. 3 lit. a) din Legea nr. 84/1998).

În ceea ce privește

caracterul generic al semnului, invocat de reclamantă în aplicarea

dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, Curtea a constatat

că aceste argumente nu pot fi primite. Potrivit doctrinei, termenul este

generic nu numai prin folosire generalizată, ci pentru că desemnează o familie

sau un tip de produse sau servicii, fără ca publicul să asocieze aceste produse

sau servicii unei anume origini („vin” pentru produse viticole, „apă” pentru

produsele de parfumerie, „cola” pentru produsele pe bază de cola).

Pentru a face

distincția față de semnul/termenul uzual, este necesar a se preciza că

semnul/termenul generic desemnează nu un anume produs sau serviciu, ci

categoria/ specia/ genul în care se include, ceea ce nu este cazul în speță.

Concluzionând, Curtea

a reținut că termenul Mumio, fără a avea caracter generic, ci unul uzual, nu

poate fi monopolizat în folosul unei singure persoane, ci trebuie lăsat la

libera dispoziție a tuturor comercianților.

Pârâta SC R.R.S. SRL

a declarat la 20 iunie 2012 recurs împotriva deciziei nr. 258 din 1 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX a.

Recursul nu a fost

motivat în drept. În fapt s-au invocat nelegalitatea și netemeinicia deciziei

pentru următoarele motive:

Reclamanta care este

o societate înființată la 5 ianuarie 2007, având inițial ca principal obiect de

activitate comerțul cu ridicata al fructelor și legumelor și nu suplimente

alimentare, a urmărit permanent să copieze și să contrafacă produsele

societății pârâte cu denumirea Mumio. Ca răspuns și pentru a tergiversa

soluționarea unei acțiuni penale pornite de recurentă împotriva reclamantei,

aceasta din urmă a formulat prezenta acțiune în anularea mărcilor pârâtei,

întemeiată pe art. 5 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 84/1998.

S-a criticat faptul

că instanța de apel a admis apelul reclamantei care practic a reluat susținerile

din petitul acțiunii.

S-a susținut că

soluția dată de curtea de apel încalcă prevederile legale și practica în

domeniu.

În mod eronat s-a

catalogat termenul mumio ca fiind uzual. Examinând cele tei considerente care

duc la aprecierea că un termen este uzual (prin folosire, prin aportul

lingvistic și prin folosire generalizată), recurenta a susținut că nici unul din

aceste criterii nu se întrunește în privința termenului mumio.

Recurenta a invocat

și argumente de natură jurisprudențială.

Curtea de Justiție a

U.E., răspunzând la modul de interpretare a art. 3 alin. (1) lit. d) din

Directiva europeană similar cu art. 5 din Legea nr. 84/1998, a decis că dacă scopul

mărcii este acela de a distinge produsele unui concurent de cele ale altui

concurent nu se poate vorbi de un termen uzual. Acest calificativ poate fi dat

unui termen chiar când în limbajul curent termenul a devenit uzual (în exemplul

C.J.E.U.: aspirină, celuloză, plexiglas).

Recurenta a arătat că

nu s-a dovedit că termenul mumio are o circulație uzuală prin folosirea lui în

limbajul curent. Publicul relevant a cunoscut termenul prin introducerea lui în

produsele comercializate.

S-a mai arătat că pe

alte trei mărci înregistrate cu termenul „mumio” la O.S.I.M., societății pârâte

nu i s-a solicitat disclaimer pentru produsele respective.

La 29 ianuarie 2013

recurenta a depus în scris la dosar o dezvoltare a motivelor de recurs declarat

în temeiul art. 304 C. proc. civ.

S-a arătat că

instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății potrivit art. 304 pct.

8 C. proc. civ.

În acest sens s-a

invocat eroarea în care s-a aflat Curtea de Apel care a interpretat greșit

probele administrate în cauză și respectiv actul dedus judecății, mărcile care

conțin denumirea Mumio.

Curtea de apel a

reținut greșit că „mumio” desemnează o substanță medicală asemănătoare rășinii

extrasă din Munții Asiei Centrale, utilizată de milenii în medicina orientală

populară.

În realitate din

probele științifice depuse la dosar rezultă că substanța medicală despre care

se face referire în produsele comercializate sub numele „Mumio” este

„asphaltum”.

Instanța de apel a

reținut că tratamentul cu aceste produse este utilizat în mai multe țări dar a

ignorat probele din care rezultă că folosirea produsului s-a datorat

eforturilor pârâtei - pentru a face cunoscut acest produs.

de recurs

Examinând recursul se

constată că se pot încadra criticile formulate în motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., decizia atacată fiind pronunțată cu greșita

interpretare a legii aplicate eronat la situația de fapt dedusă judecății.

Precizarea motivelor

de recurs în care s-a indicat motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

nu va fi avută în vedere având în vedere că a fost formulată ulterior

termenului prevăzut de art. 303 alin. (1) și (2) cu referire la art. 301 C.

proc. civ.

De altfel criticile

formulate în temeiul acestui motiv nu întrunesc condițiile prevăzute de pct. 8

invocat. „Greșita interpretare a mărcii” este explicată prin contestarea unor

situații de fapt și se referă la greșita interpretare a probelor, care nu mai

poate fi supusă controlului judiciar pe calea recursului. „Marca” nu reprezintă

un act juridic în înțelesul expres al art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Acest motiv

de recurs dă expresie încălcării principiului consacrat de art. 969 C. civ.,

convențiile legal făcute au putere de lege pentru părțile contractante. Ca

urmare, instanța nu poate conferi un alt înțeles actului juridic dedus

judecății decât cel convenit, iar în caz de înțeles neclar sau îndoială,

interpretarea clauzelor acestuia trebuie să fie făcută potrivit regulilor de

interpretare prevăzute de Codul civil.

Criticile în fapt formulate

prin precizarea la recurs, pot fi subsumate motivului de nelegalitate, aceste

critici fiind deja enunțate în recursul formulat în cauză în termenul legal

prevăzut și dezvoltate în penultima pagină a acestuia.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate din perspectiva motivului prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că aceasta este nelegală pentru

considerentele ce urmează:

Temeiul acțiunii în

nulitatea mărcilor pârâtei, care conțin toate termenul „mumio”, a fost indicat

expres art. 5 lit. c) și d) din Legea nr. 84/1998. Art. citat prevede că pot fi

declarate nule „mărcile compuse exclusiv din semne sau din indicativ devenite

uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale și constante”.

Articolul citat

prevede, în termeni imperativi și cu o enumerare exhaustivă, motivele de

nulitate a mărcilor înregistrate.

Lit. c) se referă la

mărcile compuse exclusiv din semne sau din indicații devenite uzuale în

limbajul curent sau în practicile comerciale loiale și constante iar lit. d se

referă la mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicații putând

servi în comerț pentru a desemna special, calitatea, cantitatea, destinația,

valoarea, originea geografică sau timpul fabricării produsului ori prestării

serviciului sau alte caracteristici ale acestora.

În discuție sunt mai

multe mărci ale pârâtei care conțin în denumire cuvântul „mumio”.

Instanța de apel a

confirmat constatările instanței de fond în sensul că „mumio” desemnează o

substanță medicală asemănătoare rășinii și că acest termen nu poate fi inclus

în categoria substantivelor comune, acesta nefiind un termen uzual în limba

română.

Cu privire la aceste

considerente este de observat că potrivit probelor (literatură de popularizare

a produsului) - produsul reprezintă un conglomerat de elemente chimice (60 -

70) fiind chiar denumit „cocktail tămăduitor” (fila 54 dosarul Tribunalului

București).

Pentru semnificația

termenului sunt indicate mai multe înțelesuri decât cel invocat de reclamantă

„care conservă trupul”, după cum termenul este folosit în diverse limbi și țări

(potrivit extraselor din literatură depuse la dosar - fila 50, ex. în Mianmar -

mumiyo kao - tun înseamnă „ceva în genul sângele muntelui”, în Siberia circulă

sub numele barachsin care înseamnă „ulei de munte”).

Instanța de apel a

apreciat însă că neincluderea termenului în categoria substantivelor comune din

limba română nu exclude posibilitatea ca termenul să dobândească un caracter

uzual având o cuprindere nelimitată teritorial, potrivit alternativei oferită

de art. 5 alin. (1) lit. c) (care reia art. 3 din Directiva C.C.E. nr. 89/104

din 21 decembrie 1988).

Instanța de apel

făcând trimitere la documente depuse în dosar - cât privește cunoașterea și

utilizarea termenului în domeniul tratamentelor naturiste în diverse țări și în

România - constată că „se poate vorbi despre devenirea uzuală a termenului în

discuție în practicile comerciale ale medicinii naturiste pentru acest produs,

ceea ce exclude posibilitatea aproprierii acestuia ca marcă”.

Instanța de apel nu

indică considerentele pentru care a ajuns la o atare concluzie, în paginile

menționate ca reprezentând probe în acest sens fiind prezentat și istoricul

produselor din lucrări apărute în diferite limbi (pp. 44 și urm.), date cu

caracter general prezentate în motorul de căutare Google (pp. 440 și urm) a

produsului. În același mod se reține un sit „netguide.ro” care prezintă produse

„mumie - mumio” extract mineral pentru caracterul uzual al produsului în

România.

În cauză, pentru situația

de fapt dedusă judecății nu a fost evidențiat nici existența cazului de

nulitate prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. d) (inexistența elementelor

prevăzute de lit. c) din art. 5 a fost constatată și de instanța de apel).

Pe lângă faptul că

semnul sau indicația mărcii care poate să servească în comerț pentru a desemna

specia, cantitatea, destinația, valoarea (etc.) trebuie să compună marca în

exclusivitate - ceea ce nu este cazul în speță - nu s-au prezentat elementele

care să identifice caracterul uzual al termenului în discuție și care a devenit

o practică comercială.

Simpla prezentare a

semnificației și istoricului produselor - care sunt comercializate și sub alte

denumiri decât cel în discuție - nu reprezintă condiții care să se înscrie în

cazul expres prevăzut de motivul de nulitate rămas în examinare.

Ca urmare, instanța

de apel a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 48 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 84/1998 în temeiul căruia a anulat înregistrarea mărcilor pârâtei

pentru considerentul mai sus reținut, că nu s-a dovedit în cauză incidența

dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. d).

În al doilea rând

este de observat că în redactarea Legii nr. 84/1998 în vigoare la momentul

pronunțării deciziei acțiunea în anularea înregistrării mărcii pentru motivul

prevăzut de art. 5 alin. (1) era prevăzută de art. 47 alin. (1) lit. a) și nu

de art. 48 cum din eroare s-a reținut și a cărui redactare nu cuprinde

enumerarea (lit. a) - e)) din care instanța a reținut lit. a.

Constatându-se așadar

că s-a admis apelul ca rezultat al unei greșite interpretări și aplicări a

legii, se constată că se impune în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

admiterea recursului și modificarea în întregime a deciziei atacate în sensul

respingerii ca nefondat a apelului reclamantei împotriva sentinței nr. 714/2011

a Tribunalului București, secția a III a civilă, cu consecința păstrării

acesteia.

În temeiul art. 274 C.

proc. civ. va fi obligată intimata reclamantă să plătească recurentei pârâte,

suma de 25 lei reprezentând timbru judiciar și taxă de timbru aferente cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC R.R.S. SRL Brăila împotriva Deciziei nr. 258/ A din data

de 1 noiembrie 2011 a Curții de Apel București - secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Modifică în tot

decizia atacată și respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC R.R.S.

SRL Brăila împotriva sentinței nr. 714 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Obligă pe

intimata-reclamantă SC D.G.T. SRL București la plata cheltuielilor de judecată

în sumă de 25 lei către recurenta-pârâtă SC R.R.S. SRL Brăila.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 ianuarie 2013.