ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 318/2013

Deliberând, conform art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, constată următoarele; 1. Instanța de fond Prin acțiunea înregistrată la 4 februarie 2010 reclamanta SC D.G.T. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC R.S. SRL pentru ca în contradictoriu și cu O.S.I.M. să se dispună anularea înregistrării tuturor mărcilor ce conțin, în cuprinsul lor, cuvântul Mumio cu motivația că încalcă dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

Au fost indicate mărcile a căror anulare a fost solicitată și care au fost înregistrate având ca titular pe pârât pentru clasele 5 și 35: Rășina Munților Mumio - Uleiul Munților; Mumio Sângele Munților; Mumio Nectarul Munților; Mumio Sudoarea Munților; Mumio Sucul Stâncii; Mumio Arhar - Taș; Mumio - Salajid; Mumio Balsamul Munților și Antichității; Mumio Lacrima de Aur; Mumio Elixirul Minune; Mumio - Darul Munților Inaccesibili; Mumio - Lacrimile Stâncilor și ale Uriașilor de Piatră; Mumio - Asil; Mumio - Seva Munților; Mumio Purificat. În fapt s-a arătat că termenul „Mumio” este un substantiv comun care desemnează noțiunea de „mumie” reprodusă din limba latină, cu etimologie în limba greacă și care înseamnă „care conservă corpul”.

Ca urmare, includerea într-o marcă a unui semn sau indicație, uzuale în limbajul curent, este interzisă potrivit art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998. Reclamanta și-a precizat acțiunea cu privire la temeiul juridic al cererii, art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, în sensul că înregistrarea mărcilor s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) raportat la prevederile art. 5 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 84/1998 întrucât termenul „mumio” reprezintă un indicativ pentru genul produsului și nu un termen nou, original, termen care a devenit uzual în practicile comerciale ale acestui produs. Tribunalul București, secția a III a civilă prin sentința civilă nr. 714 din 20 aprilie 2011 a respins acțiunea și a obligat pe reclamant la 2.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.

În motivarea acestei soluții s-au reținut în esență următoarele: Reclamanta nu a precizat natura activității desfășurate. Din sentința penală nr. 72 din 1 februarie 2011 a Tribunalului București, secția a II a penală, s-a reținut că aceasta a pus în circulație produse tip suplimente alimentare de uz medical, cu denumirea inițială „Mumio - nectarul munților” iar în prezent comercializează - produsul numit „extract purificat de rășină Mumio, Prof. Mariana Godeanu” sub formă de blistere de 30 de tablete inscripționate cu denumirea „Mumio” sau extract „purificat de rășină Mumio”, însoțite de sloganul „utilizată cu succes de mii de ani în peste 50 de afecțiuni”. Această activitate fiind desfășurată și de pârâta în cauză, aceasta din urmă a formulat împotriva reclamantei o plângere penală pentru încălcarea drepturilor exclusive de marcă ale acesteia.

Tribunalul a reținut că nu sunt întemeiate susținerile reclamantei în sensul că termenul „Mumio” reprezintă pe de o parte un substantiv comun, devenit uzual în practicile comerciale, care înseamnă care conservă corpul iar pe de altă parte reprezintă o denumire generică în țara de origine, fiind deci nelegal să fie apropriat de pârâtă pentru înlăturarea celorlalți comercianți de pe piață. Au fost primite apărările pârâtei în sensul că termenul „Mumio” prezentat de reclamantă ca substantiv comun, nu are vreun înțeles în limba română.

S-a observat că acest termen care desemnează o substanță medicinală extrasă din munți, utilizată de mii de ani în medicina populară pentru calitățile sale curative speciale, provine din limba greacă și are în diferite limbi, diferite forme: hofizal - ajssol, coatui (sângele muntelui), bargșun - barakșaun (sucul stâncii), mumnogoy, zagh asil, kiem, dorobi, mumio asil, mumio (rășină de munte), ciao - tui, barahșhin orakul - djthol, arakul djibal. S-a mai reținut că termenul „mumio” nu face parte exclusiv din compunerea mărcilor pârâtei, fiind însoțit de alte elemente în toate mărcile a căror anulare s-a solicitat, iar înregistrarea mărcilor care au în compunere mai multe elemente, chiar dacă unele dintre acestea reprezintă elemente descriptive, este permisă de lege.

2. Instanța de apel Curtea de Apel București, secția a IX a prin Decizia civilă nr. 258/ A din 1 noiembrie 2011 a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința apelată, a admis acțiunea și a anulat înregistrarea pentru clasele 5 și 35 a mărcilor pârâtei. În motivarea acestei soluții Curtea de apel a reținut că potrivit art. 47 alin. (1) lit. a), în redactarea intrarea în vigoare a Legii nr. 84/1998 la momentul pronunțării deciziei curții de apel, este motiv de anulare a înregistrării mărcii nerespectarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din aceeași Lege. S-a reținut astfel că reclamanta a indicat termenul „Mumio”, inclus în mărcile pârâtei, ca reprezentând, pe de o parte un substantiv comun, devenit uzual în practicile comerciale cu etiologie în limba greacă, însemnând „care conservă corpul”, iar pe de altă parte, ca desemnând denumirea generică în țara de origine a unui produs, fiind deci nelegal să fie apropriat acest termen de către pârâtă.

Pe de o parte, s-a constatat că Tribunalul a apreciat corect că argumentele privind includerea termenului în categoria substantivelor comune, nu pot fi primite, termenul nereprezentând unul uzual în limba română, în sens larg. Terminația în litera „o” face diferența față de substantivul comun consacrat „mumie”, iar fără probatorii, este prematură acceptarea considerațiilor legate de existența unor denumiri paralele ori de calificare ca neologism sau cuvânt în evoluție lingvistică, cu modificări ortografice.

Pe de altă parte, Curtea a reținut că neincluderea în categoria substantivelor comune ale limbii române a cuvântului „mumio”, nu exclude posibilitatea ca acesta să dobândească un caracter uzual, în practicile comerciale loiale și constante, așadar într-o categorie de utilizatori având altă cuprindere, nelimitată teritorial, conform alternativei recunoscute de art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 (care reia art. 3 pct. 1 lit. d) al Directivei Consiliului Comunităților Europene nr. 89/104 din 21 decembrie 1988, care la rândul său preia art. 6 quinques al Convenției de la Paris din 1883 pentru protecția proprietății industriale).

Dincolo de utilizarea termenului în medicina populară în Orient, instanța a reținut că au fost aduse în cauză dovezi privind cunoașterea și utilizarea termenului în domeniul tratamentelor naturiste aplicate în țări precum Rusia, Cehia, Grecia, Bulgaria, Croația, Slovacia, Israel, Polonia, Germania, Marea Britanie, Canada și în România unde este promovat și de către părți spre comercializare prin intermediul paginilor web. S-a considerat așadar că se poate vorbi despre devenirea uzuală a termenului în discuție în practicile comerciale ale medicinii naturiste, pentru produsul căruia îi este destinat, ceea ce exclude posibilitatea de a fi apropriat ca marcă în mod individual, pentru a distinge produsele unui singur întreprinzător de ale celorlalți, potrivit cu scopul mărcii (art. 3 lit. a) din Legea nr. 84/1998).

În ceea ce privește caracterul generic al semnului, invocat de reclamantă în aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, Curtea a constatat că aceste argumente nu pot fi primite. Potrivit doctrinei, termenul este generic nu numai prin folosire generalizată, ci pentru că desemnează o familie sau un tip de produse sau servicii, fără ca publicul să asocieze aceste produse sau servicii unei anume origini („vin” pentru produse viticole, „apă” pentru produsele de parfumerie, „cola” pentru produsele pe bază de cola). Pentru a face distincția față de semnul/termenul uzual, este necesar a se preciza că semnul/termenul generic desemnează nu un anume produs sau serviciu, ci categoria/ specia/ genul în care se include, ceea ce nu este cazul în speță.

Concluzionând, Curtea a reținut că termenul Mumio, fără a avea caracter generic, ci unul uzual, nu poate fi monopolizat în folosul unei singure persoane, ci trebuie lăsat la libera dispoziție a tuturor comercianților. 3. Recursul Pârâta SC R.R.S. SRL a declarat la 20 iunie 2012 recurs împotriva deciziei nr. 258 din 1 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX a. Recursul nu a fost motivat în drept. În fapt s-au invocat nelegalitatea și netemeinicia deciziei pentru următoarele motive: Reclamanta care este o societate înființată la 5 ianuarie 2007, având inițial ca principal obiect de activitate comerțul cu ridicata al fructelor și legumelor și nu suplimente alimentare, a urmărit permanent să copieze și să contrafacă produsele societății pârâte cu denumirea Mumio.

Ca răspuns și pentru a tergiversa soluționarea unei acțiuni penale pornite de recurentă împotriva reclamantei, aceasta din urmă a formulat prezenta acțiune în anularea mărcilor pârâtei, întemeiată pe art. 5 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 84/1998. S-a criticat faptul că instanța de apel a admis apelul reclamantei care practic a reluat susținerile din petitul acțiunii. S-a susținut că soluția dată de curtea de apel încalcă prevederile legale și practica în domeniu. În mod eronat s-a catalogat termenul mumio ca fiind uzual. Examinând cele tei considerente care duc la aprecierea că un termen este uzual (prin folosire, prin aportul lingvistic și prin folosire generalizată), recurenta a susținut că nici unul din aceste criterii nu se întrunește în privința termenului mumio.

Recurenta a invocat și argumente de natură jurisprudențială. Curtea de Justiție a U.E., răspunzând la modul de interpretare a art. 3 alin. (1) lit. d) din Directiva europeană similar cu art. 5 din Legea nr. 84/1998, a decis că dacă scopul mărcii este acela de a distinge produsele unui concurent de cele ale altui concurent nu se poate vorbi de un termen uzual. Acest calificativ poate fi dat unui termen chiar când în limbajul curent termenul a devenit uzual (în exemplul C.J.E.U.: aspirină, celuloză, plexiglas). Recurenta a arătat că nu s-a dovedit că termenul mumio are o circulație uzuală prin folosirea lui în limbajul curent. Publicul relevant a cunoscut termenul prin introducerea lui în produsele comercializate.

S-a mai arătat că pe alte trei mărci înregistrate cu termenul „mumio” la O.S.I.M., societății pârâte nu i s-a solicitat disclaimer pentru produsele respective. La 29 ianuarie 2013 recurenta a depus în scris la dosar o dezvoltare a motivelor de recurs declarat în temeiul art. 304 C. proc. civ. S-a arătat că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În acest sens s-a invocat eroarea în care s-a aflat Curtea de Apel care a interpretat greșit probele administrate în cauză și respectiv actul dedus judecății, mărcile care conțin denumirea Mumio. Curtea de apel a reținut greșit că „mumio” desemnează o substanță medicală asemănătoare rășinii extrasă din Munții Asiei Centrale, utilizată de milenii în medicina orientală populară.

În realitate din probele științifice depuse la dosar rezultă că substanța medicală despre care se face referire în produsele comercializate sub numele „Mumio” este „asphaltum”. Instanța de apel a reținut că tratamentul cu aceste produse este utilizat în mai multe țări dar a ignorat probele din care rezultă că folosirea produsului s-a datorat eforturilor pârâtei - pentru a face cunoscut acest produs. 4. Analiza instanței de recurs Examinând recursul se constată că se pot încadra criticile formulate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., decizia atacată fiind pronunțată cu greșita interpretare a legii aplicate eronat la situația de fapt dedusă judecății. Precizarea motivelor de recurs în care s-a indicat motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. nu va fi avută în vedere având în vedere că a fost formulată ulterior termenului prevăzut de art. 303 alin. (1) și (2) cu referire la art. 301 C. proc. civ. De altfel criticile formulate în temeiul acestui motiv nu întrunesc condițiile prevăzute de pct. 8 invocat. „Greșita interpretare a mărcii” este explicată prin contestarea unor situații de fapt și se referă la greșita interpretare a probelor, care nu mai poate fi supusă controlului judiciar pe calea recursului. „Marca” nu reprezintă un act juridic în înțelesul expres al art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Acest motiv de recurs dă expresie încălcării principiului consacrat de art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege pentru părțile contractante.

Ca urmare, instanța nu poate conferi un alt înțeles actului juridic dedus judecății decât cel convenit, iar în caz de înțeles neclar sau îndoială, interpretarea clauzelor acestuia trebuie să fie făcută potrivit regulilor de interpretare prevăzute de Codul civil. Criticile în fapt formulate prin precizarea la recurs, pot fi subsumate motivului de nelegalitate, aceste critici fiind deja enunțate în recursul formulat în cauză în termenul legal prevăzut și dezvoltate în penultima pagină a acestuia. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate din perspectiva motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că aceasta este nelegală pentru considerentele ce urmează: Temeiul acțiunii în nulitatea mărcilor pârâtei, care conțin toate termenul „mumio”, a fost indicat expres art. 5 lit. c) și d) din Legea nr. 84/1998.

Art. citat prevede că pot fi declarate nule „mărcile compuse exclusiv din semne sau din indicativ devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale și constante”. Articolul citat prevede, în termeni imperativi și cu o enumerare exhaustivă, motivele de nulitate a mărcilor înregistrate. Lit. c) se referă la mărcile compuse exclusiv din semne sau din indicații devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale și constante iar lit. d se referă la mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicații putând servi în comerț pentru a desemna special, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, originea geografică sau timpul fabricării produsului ori prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora.

În discuție sunt mai multe mărci ale pârâtei care conțin în denumire cuvântul „mumio”. Instanța de apel a confirmat constatările instanței de fond în sensul că „mumio” desemnează o substanță medicală asemănătoare rășinii și că acest termen nu poate fi inclus în categoria substantivelor comune, acesta nefiind un termen uzual în limba română. Cu privire la aceste considerente este de observat că potrivit probelor (literatură de popularizare a produsului) - produsul reprezintă un conglomerat de elemente chimice (60 - 70) fiind chiar denumit „cocktail tămăduitor” (fila 54 dosarul Tribunalului București). Pentru semnificația termenului sunt indicate mai multe înțelesuri decât cel invocat de reclamantă „care conservă trupul”, după cum termenul este folosit în diverse limbi și țări (potrivit extraselor din literatură depuse la dosar - fila 50, ex.

în Mianmar - mumiyo kao - tun înseamnă „ceva în genul sângele muntelui”, în Siberia circulă sub numele barachsin care înseamnă „ulei de munte”). Instanța de apel a apreciat însă că neincluderea termenului în categoria substantivelor comune din limba română nu exclude posibilitatea ca termenul să dobândească un caracter uzual având o cuprindere nelimitată teritorial, potrivit alternativei oferită de art. 5 alin. (1) lit. c) (care reia art. 3 din Directiva C.C.E. nr. 89/104 din 21 decembrie 1988). Instanța de apel făcând trimitere la documente depuse în dosar - cât privește cunoașterea și utilizarea termenului în domeniul tratamentelor naturiste în diverse țări și în România - constată că „se poate vorbi despre devenirea uzuală a termenului în discuție în practicile comerciale ale medicinii naturiste pentru acest produs, ceea ce exclude posibilitatea aproprierii acestuia ca marcă”.

Instanța de apel nu indică considerentele pentru care a ajuns la o atare concluzie, în paginile menționate ca reprezentând probe în acest sens fiind prezentat și istoricul produselor din lucrări apărute în diferite limbi (pp. 44 și urm.), date cu caracter general prezentate în motorul de căutare Google (pp. 440 și urm) a produsului. În același mod se reține un sit „netguide.ro” care prezintă produse „mumie - mumio” extract mineral pentru caracterul uzual al produsului în România. În cauză, pentru situația de fapt dedusă judecății nu a fost evidențiat nici existența cazului de nulitate prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. d) (inexistența elementelor prevăzute de lit. c) din art. 5 a fost constatată și de instanța de apel).

Pe lângă faptul că semnul sau indicația mărcii care poate să servească în comerț pentru a desemna specia, cantitatea, destinația, valoarea (etc.) trebuie să compună marca în exclusivitate - ceea ce nu este cazul în speță - nu s-au prezentat elementele care să identifice caracterul uzual al termenului în discuție și care a devenit o practică comercială. Simpla prezentare a semnificației și istoricului produselor - care sunt comercializate și sub alte denumiri decât cel în discuție - nu reprezintă condiții care să se înscrie în cazul expres prevăzut de motivul de nulitate rămas în examinare.

Ca urmare, instanța de apel a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 în temeiul căruia a anulat înregistrarea mărcilor pârâtei pentru considerentul mai sus reținut, că nu s-a dovedit în cauză incidența dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. d). În al doilea rând este de observat că în redactarea Legii nr. 84/1998 în vigoare la momentul pronunțării deciziei acțiunea în anularea înregistrării mărcii pentru motivul prevăzut de art. 5 alin. (1) era prevăzută de art. 47 alin. (1) lit. a) și nu de art. 48 cum din eroare s-a reținut și a cărui redactare nu cuprinde enumerarea (lit. a) - e)) din care instanța a reținut lit. a. Constatându-se așadar că s-a admis apelul ca rezultat al unei greșite interpretări și aplicări a legii, se constată că se impune în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. admiterea recursului și modificarea în întregime a deciziei atacate în sensul respingerii ca nefondat a apelului reclamantei împotriva sentinței nr. 714/2011 a Tribunalului București, secția a III a civilă, cu consecința păstrării acesteia. În temeiul art. 274 C. proc. civ. va fi obligată intimata reclamantă să plătească recurentei pârâte, suma de 25 lei reprezentând timbru judiciar și taxă de timbru aferente cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC R.R.S. SRL Brăila împotriva Deciziei nr. 258/ A din data de 1 noiembrie 2011 a Curții de Apel București - secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Modifică în tot decizia atacată și respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC R.R.S. SRL Brăila împotriva sentinței nr. 714 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Obligă pe intimata-reclamantă SC D.G.T. SRL București la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 25 lei către recurenta-pârâtă SC R.R.S. SRL Brăila. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2013.