ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2622/2020

Ședința publică din data de 8 decembrie 2020

I. Circumstanțele cauzei:

I .1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2017, la data de 3 februarie 2017, reclamanta S.C A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, a solicitat, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) și art. 6 alin. (1) lit. b) raportat la art. 47 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (2) și art. 36 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și al dispozițiilor art. 29, art. 30 și art. 32 C. proc. civ., ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

1) anularea mărcilor pârâtei B. ca urmare a faptului ca înregistrarea acestora s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, pentru considerente de identitate sau similaritate cu mărcile înregistrate în portofoliul reclamantei, de natura a crea în percepția publicului un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu mărcile reclamantei, respectiv: M 2009 06427 107652 EXTRACT PURIFICAT DE RĂȘINĂ MUMIE; M 2009 06428 107653 EXTRACT PURIFICAT DE RĂȘINĂ MUMIE CU PROPOLIS; M 2010 05976 114168 SUNGHIT CREMĂ - BALSAM CU RĂȘINĂ MUMIE; - M 2010 07416 112876 EXTRACT PURIFICAT DE RĂȘINĂ MUMIE CU GINSENG;

2) să se dispună în sarcina pârâtei interdicția de a desfășura activități cu specific publicitar, de marketing și promovare, inclusiv în mediul virtual/internet, direct sau indirect, relativ la produsele purtând mărcile a căror anulare se solicită ori în denumirea cărora se regăsește elementul Mumio/Mumie sau cuvinte ori expresii derivate din mărcile reclamantei, întrucât se confundă până la identitate cu mărcile înregistrate în portofoliul său;

3) obligarea ambelor pârâte, în solidar, la plata sumei de 100.000 de RON, ca o consecință a înregistrării cu rea-credință a mărcilor a căror anulare se solicită, cu încălcarea dreptului la marcă al reclamantei, în temeiul dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, în ciuda numeroaselor atenționări că în acest fel se produce încălcarea flagrantă a drepturilor recunoscute reclamantei, derivate din mărcile anterior înregistrate;

4) obligarea pârâtelor, în solidar, la suportarea cheltuielilor de judecată angajate de soluționarea prezentului litigiu, în conformitate cu dispozițiile art. 451 și următoarele C. proc. civ.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă:

Prin sentința civilă nr. 1313 din data de 3 octombrie 2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, a admis excepția tardivității capătului de cerere nr. x, a respins ca tardiv capătul de cerere nr. x, formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, a disjuns judecata celorlalte capete de cerere, cu formarea unui nou dosar și a fixat termen de judecată la data de 29 noiembrie 2017.

I .3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă:

Prin decizia civilă 1270A din data de 25 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1313 din data de 3 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, ca nefondat și a obligat pe apelantă la plata sumei de 3.397,57 RON cheltuieli de judecată către intimată.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 21 mai 2020 și a fost repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului de filtru nr. 2.

II.1. Motivele de recurs:

Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, rejudecându-se cauza, să se constate că, în mod greșit și nelegal, decizia recurată menține soluția de admitere a excepției tardivității capătului de cerere nr. x și de respingere a acestuia ca tardiv formulat, cu consecința schimbării în totalitate a hotărârilor, în sensul respingerii excepției de tardivitate; cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-reclamantă, susținând că hotărârile pronunțate în cauză sunt rezultatul interpretării eronate a cadrului normativ pe care a înțeles să își întemeieze acțiunea introductivă de instanță, cu consecința nesocotirii voinței sale și sensului pe care a înțeles să îl atribuie cererii de chemare în judecată, din perspectiva fundamentării juridice a acesteia, în esență, a arătat următoarele:

- normele de drept material încălcate și greșit aplicate de către instanța de apel sunt reprezentate de dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 și art. 47 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 84/1998;

- în raport de dispozițiile art. 22 C. proc. civ., cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe are părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc;

- independent de orice susținere a societății referitoare la situația de fapt și de drept prezentate, instanțele de fond și de apel aveau obligația să verifice situația de fapt expusă, potrivit actelor depuse la dosar și să lămurească orice aspecte pe care le-ar fi apreciat neclare, în legătură cu fundamentarea juridică a acțiunii ori să le pună în discuția contradictorie a părților;

- instanța a încălcat dispozițiile legale care îi impuneau manifestarea unui rol activ în derularea procedurii judiciare și a principiului aflării adevărului;

- hotărârile au fost date și cu încălcarea normelor de procedură, instanța fondului soluționând în mod greșit petitul nr. 1, printr-o hotărâre separată, și nu printr-o încheiere care să fie supusă căii de atac prevăzute de lege împreună cu celelalte două capete de cerere care au format în continuare obiectul dosarului nr. x/2017, toate cele trei petite aflându-se într-o evidentă relație de interdependență; nu există o condiționare sau o relație de subsidiaritate a acțiunii în contrafacere de promovarea, în prealabil, ori în același context, a unei acțiuni în anulare;

- prin hotărârea pronunțată în cauza C-561/11 (Fédération Cynologique Internationale împotriva Federación Canina Internacional de Perros de Pura Raza), Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretând art. 9 alin. (1) din Regulament, a stabilită că dreptul exclusiv al titularului unei mărci comunitare, de a interzice oricărei terțe persoane să folosească, în activitatea comercială, semne identice sau similare cu marca sa, se extinde și asupra unui terț titular al unei mărci comunitare ulterior înregistrate, fără a fi necesar ca această din urmă marcă să fi fost anterior anulată; s-a menționat că în cuprinsul art. 9 alin. (1) din Regulament nu se face nicio distincție, în ceea ce privește aplicarea, în funcție de calitatea terțului - căruia titularul mărcii anterioare îi poate opune dreptul său exclusiv - de a fi sau nu, la rândul său, titular al unei mărci comunitare; s-a arătat că o asemenea interpretare decurge inclusiv din dispozițiile art. 54 din Regulament;

- Curtea de Justiție a Uniunii Europene a subliniat faptul că prevederile Regulamentului trebuie citite în lumina principiului priorității, potrivit căruia marca comunitară anterioară are prioritate în raport de marca comunitară ulterioară (Cauza Celaya Emparanza y Galdos Internacional);

- atât din art. 8 alin. (1) din Regulament, cât și din art. 53 alin. (1) din Regulament, rezultă că, în situația unui conflict între două mărci, marca înregistrată anterior este prezumată a fi îndeplinit condițiile necesare pentru a obține protecție comunitară, anterior înregistrării cele de-a doua mărci;

- principiile la care s-a referit anterior pot fi aplicate prin analogie și în privința mărcilor naționale în legătură cu care poate fi formulată o cerere în contrafacere fără ca aceasta să fie condiționată de promovarea, în prealabil, a unei acțiuni în anularea mărcii cu care se află în conflict;

- în cauză nu se poate proceda la atribuirea, în mod distinct, a unor temeiuri juridice separate fiecărui petit al acțiunii introductive, întrucât ar însemna să se treacă peste voința și disponibilitatea părții în a-și susține cererea de chemare în judecată așa cum găsește de cuviință și corespunzător intereselor procesuale;

- nu a urmărit în niciun moment atribuirea unui temei juridic separat fiecărui petit al cererii introductive de instanță, situație care nici nu era posibilă, având în vedere că toate cele trei capete de cerere sunt interdependente și nu pot fi soluționate în mod distinct, așa cum, în mod eronat, a apreciat prima instanță;

- în mod eronat instanțele au concluzionat că nu a fost respectat termenul de 5 ani, în care poate fi cerută anularea mărcii, câtă vreme înregistrarea mărcilor s-a făcut pe tot parcursul derulării demersului judiciar, cu rea-credință din partea intimatei-pârâte B.;

- contrar celor reținute de către curtea de apel, art. 47 din Legea mărcilor circumstanțiază termenele în care poate fi exercitată acțiunea în anulare în funcție de ipoteza avută în vedere, anularea mărcilor înregistrate cu rea-credință putându-se solicita oricând, în perioada de protecție a mărcii (și la această dată mărcile sale se află în termenul de valabilitate, aspect necontestat de niciuna dintre intimatele-pârâte);

- mărcile sale îndeplinesc cerințele de valabilitate, fiind exploatate de societate începând cu anul 2005 și până în prezent;

- având în vedere că mărcile sale valabil înregistrate, cuprinzând elementul comun MUMIO se identifică, până la confuzie, cu elementul MUMIE din componența mărcilor intimatei-pârâte, se poate pretinde protecția asigurată de dispozițiile art. 4 alin. (1) și art. 6 alin. (1) lit. b) raportat la art. 47 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice;

- investirea instanței de judecată s-a făcut cu privire la toate cele trei petite în raport de dispozițiile art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) lit. b) raportat la art. 47 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (2), art. 36 din Legea nr. 84/1998;

- întreaga expunere din cuprinsul acțiunii introductive de instanță decelează reaua-credință de care s-a prevalat în legătură cu înregistrarea mărcilor intimatei-pârâte, subsecvent înregistrării mărcilor în patrimoniul societății, atât în ceea ce o privește pe intimata-pârâtă B., cât și pe intimatul-pârât Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, fără însă ca aceasta să conducă la concluzia că întreaga motivare se limitează numai la petitul nr. 3 al acțiunii inițiale;

- deși analiza bunei/relei-credințe la înregistrare trebuie să se realizeze în raport cu întregul probatoriu administrat, iar înscrisurile prezentate instanței fondului confirmă reaua-credință la înregistrarea mărcilor, instanța nu a examinat aceste înscrisuri, mulțumindu-se să invoce tardivitatea formulării sub pretextul că prezenta cerere de chemare în judecată ar fi fost întemeiată în drept în mod diferit, în raport de fiecare capăt de cerere în parte, cu încălcarea vădită a principiului disponibilității și a voinței părții;

- probele administrate în cauză au dat naștere și prezumției relative a cunoașterii de către intimata-pârâtă a denumirii mărcilor societății;

- la data de 21 decembrie 1988 a intrat în vigoarea Directiva 89/104 de armonizare a legislațiilor statelor membre asupra mărcilor, care prevede coexistența, la nivel european, a două sisteme de protecție a mărcilor, respectiv: sistemul național, reglementat prin legislații naționale armonizate, dar nu neapărat identice; sistemul mărcii comunitare;

- Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului Uniunii Europene asupra mărcii comunitare este un instrument supranațional, prin care un singur oficiu, și anume Oficiul de Armonizare a Pieței Interne (OHIM), înregistrează mărcile cu consecințe și efecte produse pe întreg teritoriul Uniunii Europene;

- marca comunitară nu se substituie mărcii naționale sau celei internaționale, constituind ea însăși un sistem independent de protecție;

- având în vedere Directiva CE 89/104, Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale, Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internațională a mărcilor și Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid, precum și aspectele doctrinare expuse în cererea de recurs, înregistrările mărcilor sale atât la nivel internațional, dar mai ales comunitar, sunt apte să îi asigure, prin ele însele, o protecție sporită, care excede limitelor teritoriale ale României;

- înregistrările rămân valabile în condițiile stabilite prin convențiile internaționale și protocoalele de transpunere în practică, câtă vreme intimata-pârâtă nu poate face dovada că și-ar fi exercitat dreptul de opoziție și căile de atac în termenele prevăzute și că ar fi obținut invalidarea mărcilor societății, iar, pe de altă parte, nu poate opune dreptul de marcă, care să fi dobândit, anterior mărcilor societății, protecția la nivel național.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Întâmpinarea:

În termen legal, intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, respectiv respingerea recursului în cadrul procedurii de filtru, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu consecința păstrării în tot a deciziei recurate; cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Recurentul-pârât Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, în termen legal, a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală.

Totodată, a arătat că recurenta-reclamantă a susținut pentru prima dată în recurs că instanța de fond a soluționat greșit capătul nr. 1 de cerere printr-o hotărâre separată și nu printr-o încheiere care să fie supusă căii de atac prevăzute de lege împreună cu celelalte două capete de cerere care formează obiectul dosarului nr. x/2017; cum judecarea recursului presupune analiza exclusivă a aspectelor de nelegalitate ale deciziei recurate, invocarea direct în această cale de atac a pretinsei încălcări de către instanța de fond a normelor de procedură nu este permisă.

Răspunsul la întâmpinare:

În cauză, nu a fost formulat răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

În temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., instanța a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în cuprinsul acestuia constatându-se că: prezenta cale de atac este formulată în termen legal, este legal timbrată, cererea de recurs îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității, iar părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate.

În ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a art. 486 alin. (1) C. proc. civ., raportorul a reținut că recurentul-reclamant a invocat incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar intimata-pârâtă B. a solicitat anularea recursului în procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților în vederea formulării unui punct de vedere, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum rezultă din dovezile de înmânare aflate la dosar.

La 30 octombrie 2020, recurenta - reclamanta S.C. A. S.R.L a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat admiterea în principiu a recursului formulat, cu consecnța respingerii excepției nulității căii de atac invocate prin întâmpinare de către intimata - pârâtă B..

La aceeași dată, intimata - pârâtă B. a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat anularea recursului, întrucât criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în cauză a fost fixat termen la data de 8 decembrie 2020, fără citarea părților, în vederea pronunțării asupra admisibilității în principiu a recursului, reținându-se și excepția nulității invocată, prin întâmpinare, de intimata-pârâtă B..

II.4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului:

Analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului, în condițiile art. 493 alin. (5), art. 489 și art. 499 teza finală din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile susținute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate a hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

Înalta Curte reține că, în speță, deși a invocat incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamnată nu a formulat critici care să se grefeze pe raționamentul curții de apel care a determinat respingerea, ca nefondat, a apelului promovat de către acesta și care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată, partea rezumându-se, în esență, la a susține că hotărârile pronunțate în cauză sunt rezultatul interpretării eronate a cadrului normativ pe care a înțeles să își întemeieze acțiunea introductivă de instanță, cu consecința nesocotirii voinței sale și sensului pe care a înțeles să îl atribuie cererii de chemare în judecată, din perspectiva fundamentării juridice a acesteia.

Criticile formulate de o atare manieră excedează analizei ce poate fi realizată în faza recursului, având în vedere, pe de o parte, că reprezintă aprecieri personale, iar o astfel de motivare a cererii de recurs nu corespunde rigorilor stabilite de lege, și, pe de altă parte, împrejurarea că recurenta-reclamantă nu a arătat în concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate.

Nu pot face obiectul analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului susținerile recurentei-reclamante care vizează modul de apreciere a probelor, instanțele de fond și de apel având plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză; instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor deja administrate, întrucât controlul exercitat de instanța de recurs este un control judiciar de legalitate, iar nu de temeinicie.

De asemenea, Înalta Curte notează că recurenta - reclamantă aduce pentru prima dată în fața instanței de recurs critici la adresa procedrii derulate în fața primei instanțe, pe care nu le-a susținut în fața instanței de apel; or, aceste critici omisso medio, nu pot fi analizate pentru prima dată în recurs, în acest sens fiind și prevederile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că susținerile formulate de recurenta-reclamantă nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare limitativ reglementate de lege, acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Așa fiind, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se grefează pe considerentele deciziei recurate, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportate la art. 488 alin. (2) și la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1270A din data de 25 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2020.