ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 217/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 217/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 17/ME din 20 decembrie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-au hotărât

următoarele:

În conformitate cu art. 88 alin. (2) lit. c

1

)

din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie

penală, s-a refuzat executarea mandatului european de arestare nr. Szv.

369/2012/9 emis la data de 27 septembrie 2013 de Tribunalul Szeged, secția

executare a pedepselor, pe seama persoanei solicitate G.P.

În temeiul art. 88 alin. (3) din Legea nr.

302/2004 au fost recunoscute:

- Sentința nr. 2.B.520/2011/61 din 25

octombrie 2011 a Tribunalului județului Csongrad, Republica Ungaria;

- Sentința nr. Bf.II.20/2012/17 din 3 mai

2012 a Curții de Apel Szeged și, în consecință:

S-a hotărât substituirea restului de pedeapsă

de 3 ani, 3 luni și 26 zile închisoare, rămas de executat din pedeapsa de 3 ani

și 4 luni închisoare, aplicată persoanei solicitate G.P. prin Sentința nr.

2.B.520/2011/61 din 25 octombrie 2011 a Tribunalului județului Csongrad, rămasă

definitivă la data de 3 mai 2012 prin Sentința nr. Bf.II.20/2012/17 a Curții de

Apel Szeged, Republica Ungaria.

S-a hotărât ca pedeapsa principală de 3 ani,

3 luni și 26 de zile închisoare, pe care G.P. o va executa în România, să fie

în regim de detenție.

Alături de pedeapsa principală s-a aplicat

pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art.

71 C. pen.

A fost scăzută din pedeapsa închisorii de 3

ani, 3 luni și 26 zile, durata reținerii de 24 de ore, din 11 decembrie 2013.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a

pedepsei la data, de pronunțării prezentei hotărâri.

S-a constatat că față de persoana solicitată

G.P. prin încheierea penală nr. 16/ME din 11 decembrie 2013 a acestei instanțe,

a fost luată măsura obligării de a nu părăsi localitatea B., jud. Mureș, măsură

care expiră la data de 9 ianuarie 2014.

Potrivit art. 80 din Legea nr. 302/2004,

cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului, iar

onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru persoana solicitată, în cuantum

de 320 RON, s-a dispus a se plătii din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se hotărî astfel s-a reținut că prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș sub nr. 460/43/2013,

procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a sesizat

instanța cu propunerea de luare a măsurii arestării persoanei solicitate G.P.

și de predare a acesteia în baza mandatului european de arestare nr. Szv.

369/2012/9 emis la data de 27 septembrie 2013 de Tribunalul Szeged, secția

executare a pedepselor, Republica Ungaria.

Referitor la motivului facultativ de refuz al

executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 88 alin. (2) lit. c

1

)

din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie

penală instanța a reținut că:

Prin mandatul european de arestare nr. Szv.

369/2012/9 emis la data de 27 septembrie 2013 de Tribunalul Szeged, secția

executare a pedepselor, Republica Ungaria, autoritatea judiciară emitentă

competentă, a solicitat arestarea și predarea d-nei G.P. în vederea executării

restului de pedeapsă de 3 ani, 3 luni și 26 zile închisoare, rămas de executat

din pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, aplicată persoanei solicitate prin

Sentința nr. 2.B.520/2011/61 din 25 octombrie 2011 a Tribunalului județului

Csongrad, rămasă definitivă la data de 3 mai 2012 prin Sentința nr.

Bf.II.20/2012/17 a Curții de Apel Szeged, Republica Ungaria, pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la linșaj comis în complicitate și infracțiunea de

primejduire a minorului.

În fata instanței la data de 11 decembrie

2013, d-na G.P. s-a prevalat de motivul opțional de refuz al executării

mandatului european de arestare prevăzut de art. 88 alin. (2) lit. c

1

)

din Legea nr. 302/2004, vizând cetățenia sa, și a refuzat expres să execute

pedeapsa în statul membru emitent.

Instanța a reținut că actele dosarului

confirmă cetățenia română a d-nei G.P. și pornind de la manifestarea de voință

a acesteia și de la faptul că persoana solicitată locuiește și are familia pe

teritoriul României, astfel că legăturile sale cu statul român sunt

semnificative, executarea pedepsei privative de libertate pe teritoriul

Republicii Ungaria s-a apreciat ca fiind o măsură disproporționată în raport de

viața sa privată și familială. Prin urmare, pentru protejarea propriului

cetățean, prin asigurarea unei mai bune reinserții sociale, fără ca d-na G.P.

să fie îndepărtată de mediul său familial, cultural și social, instanța de fond

a dat eficiență motivului facultativ de refuz al executării mandatului european

de arestare.

Asupra recunoașterii sentinței nr.

2.B.520/2011/61 din 25 octombrie 2011 a Tribunalului județului Csongrad, și a

Sentinței nr. Bf.II.20/2012/17 din 3 mai 2012 a Curții de Apel Szeged,

Republica Ungaria instanța a reținut cele ce urmează:

Principiile recunoașterii și încrederii

reciproce impun autorității judiciare române ca, în caz de refuz al executării

mandatului european de arestare, să recunoască hotărârea de condamnare

pronunțată în statul emitent, dacă, bine-nțeles răspunde condițiilor specifice

acestei din urmă forme de cooperare judiciară internațională în materie penală,

acordând astfel un grad ridicat de încredere calității hotărârii străine de

condamnare și obligându-se să pună în executare imediat pe teritoriul României

pedeapsa pronunțată prin acea hotărâre.

S-a constatat că, prin sentința nr.

2.B.520/2011/61 din 25 octombrie 2011 a Tribunalului județului Csongrad, rămasă

definitivă la data de 3 mai 2012 prin Sentința nr. Bf.II.20/2012/17 a Curții de

Apel Szeged, Republica Ungaria, d-na G.P. a fost condamnată la pedeapsa de 3

ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea unui cumul de infracțiuni:

tentativă de linșaj comis în complicitate, prevăzută de art. 273 alin. (1) și

alin. (2) pct. b C. pen. maghiar și infracțiunea de primejduire a minorului

prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen. maghiar. Din pedeapsa aplicată, au fost

deduse perioada reținerii, din 16 octombrie 2011 - 19 octombrie 2011, rămânând

de executat un rest de pedeapsă de 3 ani, 3 luni și 26 de zile închisoare.

În fapt, în esență, s-a reținut că, în data

de 16 octombrie 2010, persoana căutată, împreună cu numiții B.L., G.Ș. și S.T.

s-au deplasat la domiciliul părții vătămate M.Ș. (din Ungaria) pentru a

recupera o sumă de bani (400.000 de forinți) pe care considerau că acesta le-o

datorează și, pentru a determina partea vătămată să plătească, au folosit

violențe și amenințări. Persoana solicitată G.P. i-a sprijinit pe ceilalți

participanți la faptă, îndemnându-i să pună partea vătămată în mașină, să o

ducă în România, unde să o lege de un stâlp și să-i "scoată" ochii.

Faptele au fost săvârșite în prezența copilului minor G.Ș., fiul numitei G.P.

Deși art. 88 alin. (3) din Legea nr. 302/2004

nu trimite expres la condițiile de fond specifice recunoașterii hotărârilor

penale străine, examenul acestora se impune, din moment ce textul legal invocat

nu afirmă expres recunoașterea și executarea automată și necondiționată a hotărârii

străine de condamnare.

Întrucât, prin Sentința nr. Bf.II.20/2012/17

din 3 mai 2012 a Curții de Apel Szeged a fost menținută Sentința nr.

2.B.520/2011/61 din 25 octombrie 2011 a Tribunalului județului Csongrad, au

fost supuse exigențelor recunoașterii ambele hotărâri.

Analiza condițiilor prescrise de art. 116 din

Legea nr. 302/2004 prin prisma particularităților cauzei duce la concluzia că

acestea sunt întrunite cumulativ. Astfel:

a) prin Tratatul de aderare la Uniunea

Europeană, România și-a asumat obligația recunoașterii hotărârilor provenind de

la autoritățile statelor membre ale Uniunii;

b) în fața instanțelor statului străin

emitent, a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din

Convenția europeană asupra drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În acest sens, în primul rând, cât privește

faptul că, la judecata în apel, d-na G.P. nu a fost citată să se înfățișeze, un

asemenea procedeu nu este contrar Convenției europene, de vreme ce, așa cum s-a

specificat în mandatul european de arestare, legislația statului emitent - art.

408 C. proc. pen. maghiar, conține remedii de rejudecare a cauzei în prezența

celui judecat în lipsă, un asemenea remediu fiind revizuirea, iar, potrivit

art. 122 alin. (3) din Lege, statul străin își păstrează dreptul să decidă

asupra oricărei căi extraordinare de atac.

În al doilea rând, având în vedere că atât în

prim grad cât și în fața instanței de apel, ședința de judecată a fost publică,

garanțiile de echitate a procedurii au fost satisfăcute și în privința

publicității ședinței.

Independența și imparțialitatea instanțelor

maghiare nu au fost puse la îndoială în fața Curții de Apel Târgu Mureș și,

nedispunând de vreun element care să le combată, constatăm că și din această

perspectivă, dreptul la un proces echitabil a fost asigurat persoanei

solicitate;

c) condamnarea nu a fost pronunțată pentru o

infracțiune politică sau pentru o infracțiune militară;

d) hotărârile în cauză respectă ordinea

publică a statului român, respectiv este conformă cu principiile fundamentale

ale statului de drept, așa cum sunt ele înscrise în Constituția României,

intrând aici și dubla incriminare. Privind dubla incriminare, privită atât in

abstracto, cât și in concreto. Determinarea dublei incriminări in abstracto presupune

ca fapta să fie considerată infracțiune atât în statul solicitant, cât și în

statul solicitat, fără să fie necesar ca infracțiunea să fie identic

incriminată, fiind suficient să existe o corespondență între elementele

constitutive esențiale ale infracțiunii, așa cum este ea concepută în fiecare

din cele două sisteme de drept. Aprecierea dublei incriminări in concreto

implică nu numai ca fapta să fie infracțiune în legislația ambelor state, dar,

în egală măsură, făptuitorul să fie sancționabil, conform legii statului

solicitat. Faptele pentru care d-na G.P. a fost condamnată la o singură

pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare își găsesc corespondentul în dreptul

pozitiv în conținutul infracțiunilor de complicitate la tâlhărie prevăzute de

art. 26 raportat la art. 211 C. pen. și rele tratamente aplicate minorului

prevăzută de art. 306 C. pen. român și nu există nici un impediment ca d-na

G.P. să execute pedeapsa închisorii care i-a fost aplicată. Prescripția

executării pedepsei este exclusă la acest moment atât în raport cu această

durată, cât și în raport de durata restului rămas de executat;

e) în România hotărârile autorităților

judiciare maghiare sunt apte să producă efecte juridice, cel puțin pentru

executarea pedepsei privative de libertate în mediul de origine și pentru

evitarea derulării unei noi proceduri pentru același fapt;

f) potrivit extrasului după cazierul

judiciar, care nu a fost combătut în cauză, împotriva d-nei G.P. nu s-a

pronunțat o condamnare pentru aceleași fapte nici în România și nici într-un

alt stat, cu recunoașterea acesteia din urmă în România. Astfel, regula ne bis

in idem nu este periclitată prin recunoașterea celor două hotărâri străine.

Constatând incidența condițiilor

recunoașterii și având în vedere că instanța română nu se substituie instanței

străine de condamnare, astfel încât nu este abilitată să analizeze și să

dispună asupra vinovăției celui în cauză și asupra pedepsei de executat, aceste

aspecte fiind dezlegate anterior în fața autorităților judiciare maghiare,

chiar dacă nu există un text legal expres de trimitere la dispozițiile art. 117

alin. (4) din Lege, acestea sunt aplicabile și în ipoteza recunoașterii

hotărârii străine pe cale incidentală în procedura executării mandatului

european de arestare. În caz contrar dispoziția de recunoaștere ar rămâne

lipsită de efecte juridice pe teritoriul României, ceea ce nu a fost în

intenția legiuitorului.

Substituirea pedepsei sau a restului de

pedeapsă la care se referă art. 117 alin. (4) din Lege, pe de o parte, nu

reprezintă în realitate o conversiune a condamnării, ci o adaptare a pedepsei,

în acest fel fiind evitate formele greoaie ale exequatorului specific

conversiunii. Pe de altă parte, observând că legiuitorul nu a stipulat expres

că pedepsei aplicate în statul de condamnare ori restului de pedeapsă rămas de

executat i se substituie o pedeapsă principală, ci a folosit termenul generic

de "pedeapsă", plecând și de la natura pedepselor accesorii care

decurg din pedeapsa principală privativă de libertate, pedepsei sau restului de

pedeapsă i se substituie o pedeapsă principală și una accesorie, potrivit

dreptului român, chiar dacă instanța străină nu a aplicat accesoria. Pedeapsa

principală substituită în cazul d-nei G.P. este cea a închisorii de 3 ani, 3

luni și 26 de zile, iar pedeapsa accesorie este cea a interzicerii exercițiului

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C.

pen., de la rămânerea definitivă a prezentei și până la executarea sau

considerarea ca executată a pedepsei principale.

Prin excepție de la regula după care

hotărârile interne sunt executorii la data rămânerii lor definitive,

necesitatea executării imediate a sancțiunii aplicate în statul membru emitent

a impus ca, în cazul refuzului executării mandatului european de arestare urmat

de recunoașterea hotărârii străine de condamnare, dispozițiile din sentință

privind pedeapsa principală să fie executorii la data pronunțării hotărârii,

potrivit art. 88 alin. (3) din Lege.

S-a mai reținut că prin încheierea penală nr.

16/ME din 11 decembrie 2013, față de numita G.P. s-a dispus pentru 30 de zile

măsura obligării ei de a nu părăsi localitatea B., jud. Mureș, măsură care va

expira în 9 ianuarie 2014, iar, dacă mandatul de executare a pedepsei

închisorii va fi executat anterior acestei date, măsura va rămâne lipsită de

efecte.

Împotriva acestei sentințe, persoana

solicitată G.P. a declarat recursul de față solicitând, reducerea cuantumului

pedepsei aplicate.

Examinând sentința contestată prin prisma

criticilor formulate de persoana solicitată și a dispozițiilor legale în

materie, Înalta Curte de Casație constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Rațiunea mandatului european de arestare

constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot

sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând

instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului

emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

În cadrul acestei proceduri, reglementată

printr-o lege specială, instanța de judecată, în calitate de autoritate

judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe

fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte

penale, după cum nu are nici competența să se pronunțe cu privire la temeinicia

urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la

oportunitatea arestării persoanei solicitate.

Învestit cu executarea unui mandat european

de arestare, judecătorul hotărăște prin prisma dispozițiilor Legii nr.

302/2004, modificată și completată, asupra arestării și predării persoanei

solicitate, după ce în prealabil a verificat condițiile referitoare la emiterea

mandatului, la identificarea persoanei solicitate, a dublei incriminări a

faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situații ce se constituie

în motive de refuz, făcând incidente dispozițiile art. 88 din lege.

Analizând sentința recurată, Înalta Curte

constată că instanța de fond a refuzat executarea mandatului european de

arestare, a recunoscut sentințele de condamnare, a substituit restului de

pedeapsă (3 ani, 3 luni și 26 zile) rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 4

luni închisoare aplicată prin hotărârile instanțelor străine pedeapsa

principală (în cuantumul menționat) și pedeapsa accesorie (interzicerea unor

drepturi, pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.) și a dispus ca persoana

solicitată G.P. să execute pedeapsa principală de 3 ani, 3 luni și 26 zile

închisoare într-un penitenciar din România.

Cererea condamnatei de reducere a pedepsei nu

poate fi primită întrucât, în procedura de recunoaștere a hotărârilor

judecătorești, potrivit Legii nr. 302/2004, instanța nu poate interveni asupra

cuantumului pedepsei aplicate, acesta neputând constitui obiectul procedurii

speciale reglementat de art. 88 din sus-arătata lege.

Față de considerentele expuse, recursul

declarat de persoana solicitată G.P. împotriva Sentinței penale nr. 17/ME din

20 decembrie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 80 din Legea nr. 302/2004

cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

persoana solicitată G.P. împotriva Sentinței penale nr. 17/ME din 20 decembrie

2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și

de familie.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina

statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON,

se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22

ianuarie 2014.

Procesat

de GGC - GV