ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 217/2014

Deliberând asupra cauzei de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 17/ME din 20 decembrie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-au hotărât următoarele: În conformitate cu art. 88 alin. (2) lit. c 1 ) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a refuzat executarea mandatului european de arestare nr. Szv. 369/2012/9 emis la data de 27 septembrie 2013 de Tribunalul Szeged, secția executare a pedepselor, pe seama persoanei solicitate G.P.

În temeiul art. 88 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 au fost recunoscute: - Sentința nr. 2.B.520/2011/61 din 25 octombrie 2011 a Tribunalului județului Csongrad, Republica Ungaria; - Sentința nr. Bf.II.20/2012/17 din 3 mai 2012 a Curții de Apel Szeged și, în consecință: S-a hotărât substituirea restului de pedeapsă de 3 ani, 3 luni și 26 zile închisoare, rămas de executat din pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, aplicată persoanei solicitate G.P. prin Sentința nr. 2.B.520/2011/61 din 25 octombrie 2011 a Tribunalului județului Csongrad, rămasă definitivă la data de 3 mai 2012 prin Sentința nr. Bf.II.20/2012/17 a Curții de Apel Szeged, Republica Ungaria. S-a hotărât ca pedeapsa principală de 3 ani, 3 luni și 26 de zile închisoare, pe care G.P.

o va executa în România, să fie în regim de detenție. Alături de pedeapsa principală s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. A fost scăzută din pedeapsa închisorii de 3 ani, 3 luni și 26 zile, durata reținerii de 24 de ore, din 11 decembrie 2013. S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei la data, de pronunțării prezentei hotărâri. S-a constatat că față de persoana solicitată G.P.

prin încheierea penală nr. 16/ME din 11 decembrie 2013 a acestei instanțe, a fost luată măsura obligării de a nu părăsi localitatea B., jud. Mureș, măsură care expiră la data de 9 ianuarie 2014. Potrivit art. 80 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru persoana solicitată, în cuantum de 320 RON, s-a dispus a se plătii din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a se hotărî astfel s-a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș sub nr. 460/43/2013, procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a sesizat instanța cu propunerea de luare a măsurii arestării persoanei solicitate G.P.

și de predare a acesteia în baza mandatului european de arestare nr. Szv. 369/2012/9 emis la data de 27 septembrie 2013 de Tribunalul Szeged, secția executare a pedepselor, Republica Ungaria. Referitor la motivului facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 88 alin. (2) lit. c 1 ) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală instanța a reținut că: Prin mandatul european de arestare nr. Szv. 369/2012/9 emis la data de 27 septembrie 2013 de Tribunalul Szeged, secția executare a pedepselor, Republica Ungaria, autoritatea judiciară emitentă competentă, a solicitat arestarea și predarea d-nei G.P.

în vederea executării restului de pedeapsă de 3 ani, 3 luni și 26 zile închisoare, rămas de executat din pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, aplicată persoanei solicitate prin Sentința nr. 2.B.520/2011/61 din 25 octombrie 2011 a Tribunalului județului Csongrad, rămasă definitivă la data de 3 mai 2012 prin Sentința nr. Bf.II.20/2012/17 a Curții de Apel Szeged, Republica Ungaria, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la linșaj comis în complicitate și infracțiunea de primejduire a minorului. În fata instanței la data de 11 decembrie 2013, d-na G.P. s-a prevalat de motivul opțional de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 88 alin. (2) lit. c 1 ) din Legea nr. 302/2004, vizând cetățenia sa, și a refuzat expres să execute pedeapsa în statul membru emitent.

Instanța a reținut că actele dosarului confirmă cetățenia română a d-nei G.P. și pornind de la manifestarea de voință a acesteia și de la faptul că persoana solicitată locuiește și are familia pe teritoriul României, astfel că legăturile sale cu statul român sunt semnificative, executarea pedepsei privative de libertate pe teritoriul Republicii Ungaria s-a apreciat ca fiind o măsură disproporționată în raport de viața sa privată și familială. Prin urmare, pentru protejarea propriului cetățean, prin asigurarea unei mai bune reinserții sociale, fără ca d-na G.P. să fie îndepărtată de mediul său familial, cultural și social, instanța de fond a dat eficiență motivului facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare.

Asupra recunoașterii sentinței nr. 2.B.520/2011/61 din 25 octombrie 2011 a Tribunalului județului Csongrad, și a Sentinței nr. Bf.II.20/2012/17 din 3 mai 2012 a Curții de Apel Szeged, Republica Ungaria instanța a reținut cele ce urmează: Principiile recunoașterii și încrederii reciproce impun autorității judiciare române ca, în caz de refuz al executării mandatului european de arestare, să recunoască hotărârea de condamnare pronunțată în statul emitent, dacă, bine-nțeles răspunde condițiilor specifice acestei din urmă forme de cooperare judiciară internațională în materie penală, acordând astfel un grad ridicat de încredere calității hotărârii străine de condamnare și obligându-se să pună în executare imediat pe teritoriul României pedeapsa pronunțată prin acea hotărâre.

S-a constatat că, prin sentința nr. 2.B.520/2011/61 din 25 octombrie 2011 a Tribunalului județului Csongrad, rămasă definitivă la data de 3 mai 2012 prin Sentința nr. Bf.II.20/2012/17 a Curții de Apel Szeged, Republica Ungaria, d-na G.P. a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea unui cumul de infracțiuni: tentativă de linșaj comis în complicitate, prevăzută de art. 273 alin. (1) și alin. (2) pct. b C. pen. maghiar și infracțiunea de primejduire a minorului prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen. maghiar. Din pedeapsa aplicată, au fost deduse perioada reținerii, din 16 octombrie 2011 - 19 octombrie 2011, rămânând de executat un rest de pedeapsă de 3 ani, 3 luni și 26 de zile închisoare.

În fapt, în esență, s-a reținut că, în data de 16 octombrie 2010, persoana căutată, împreună cu numiții B.L., G.Ș. și S.T. s-au deplasat la domiciliul părții vătămate M.Ș. (din Ungaria) pentru a recupera o sumă de bani (400.000 de forinți) pe care considerau că acesta le-o datorează și, pentru a determina partea vătămată să plătească, au folosit violențe și amenințări. Persoana solicitată G.P. i-a sprijinit pe ceilalți participanți la faptă, îndemnându-i să pună partea vătămată în mașină, să o ducă în România, unde să o lege de un stâlp și să-i "scoată" ochii. Faptele au fost săvârșite în prezența copilului minor G.Ș., fiul numitei G.P. Deși art. 88 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 nu trimite expres la condițiile de fond specifice recunoașterii hotărârilor penale străine, examenul acestora se impune, din moment ce textul legal invocat nu afirmă expres recunoașterea și executarea automată și necondiționată a hotărârii străine de condamnare.

Întrucât, prin Sentința nr. Bf.II.20/2012/17 din 3 mai 2012 a Curții de Apel Szeged a fost menținută Sentința nr. 2.B.520/2011/61 din 25 octombrie 2011 a Tribunalului județului Csongrad, au fost supuse exigențelor recunoașterii ambele hotărâri. Analiza condițiilor prescrise de art. 116 din Legea nr. 302/2004 prin prisma particularităților cauzei duce la concluzia că acestea sunt întrunite cumulativ. Astfel: a) prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, România și-a asumat obligația recunoașterii hotărârilor provenind de la autoritățile statelor membre ale Uniunii; b) în fața instanțelor statului străin emitent, a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția europeană asupra drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În acest sens, în primul rând, cât privește faptul că, la judecata în apel, d-na G.P. nu a fost citată să se înfățișeze, un asemenea procedeu nu este contrar Convenției europene, de vreme ce, așa cum s-a specificat în mandatul european de arestare, legislația statului emitent - art. 408 C. proc. pen. maghiar, conține remedii de rejudecare a cauzei în prezența celui judecat în lipsă, un asemenea remediu fiind revizuirea, iar, potrivit art. 122 alin. (3) din Lege, statul străin își păstrează dreptul să decidă asupra oricărei căi extraordinare de atac. În al doilea rând, având în vedere că atât în prim grad cât și în fața instanței de apel, ședința de judecată a fost publică, garanțiile de echitate a procedurii au fost satisfăcute și în privința publicității ședinței.

Independența și imparțialitatea instanțelor maghiare nu au fost puse la îndoială în fața Curții de Apel Târgu Mureș și, nedispunând de vreun element care să le combată, constatăm că și din această perspectivă, dreptul la un proces echitabil a fost asigurat persoanei solicitate; c) condamnarea nu a fost pronunțată pentru o infracțiune politică sau pentru o infracțiune militară; d) hotărârile în cauză respectă ordinea publică a statului român, respectiv este conformă cu principiile fundamentale ale statului de drept, așa cum sunt ele înscrise în Constituția României, intrând aici și dubla incriminare. Privind dubla incriminare, privită atât in abstracto, cât și in concreto.

Determinarea dublei incriminări in abstracto presupune ca fapta să fie considerată infracțiune atât în statul solicitant, cât și în statul solicitat, fără să fie necesar ca infracțiunea să fie identic incriminată, fiind suficient să existe o corespondență între elementele constitutive esențiale ale infracțiunii, așa cum este ea concepută în fiecare din cele două sisteme de drept. Aprecierea dublei incriminări in concreto implică nu numai ca fapta să fie infracțiune în legislația ambelor state, dar, în egală măsură, făptuitorul să fie sancționabil, conform legii statului solicitat. Faptele pentru care d-na G.P. a fost condamnată la o singură pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare își găsesc corespondentul în dreptul pozitiv în conținutul infracțiunilor de complicitate la tâlhărie prevăzute de art. 26 raportat la art. 211 C. pen.

și rele tratamente aplicate minorului prevăzută de art. 306 C. pen. român și nu există nici un impediment ca d-na G.P. să execute pedeapsa închisorii care i-a fost aplicată. Prescripția executării pedepsei este exclusă la acest moment atât în raport cu această durată, cât și în raport de durata restului rămas de executat; e) în România hotărârile autorităților judiciare maghiare sunt apte să producă efecte juridice, cel puțin pentru executarea pedepsei privative de libertate în mediul de origine și pentru evitarea derulării unei noi proceduri pentru același fapt; f) potrivit extrasului după cazierul judiciar, care nu a fost combătut în cauză, împotriva d-nei G.P. nu s-a pronunțat o condamnare pentru aceleași fapte nici în România și nici într-un alt stat, cu recunoașterea acesteia din urmă în România.

Astfel, regula ne bis in idem nu este periclitată prin recunoașterea celor două hotărâri străine. Constatând incidența condițiilor recunoașterii și având în vedere că instanța română nu se substituie instanței străine de condamnare, astfel încât nu este abilitată să analizeze și să dispună asupra vinovăției celui în cauză și asupra pedepsei de executat, aceste aspecte fiind dezlegate anterior în fața autorităților judiciare maghiare, chiar dacă nu există un text legal expres de trimitere la dispozițiile art. 117 alin. (4) din Lege, acestea sunt aplicabile și în ipoteza recunoașterii hotărârii străine pe cale incidentală în procedura executării mandatului european de arestare. În caz contrar dispoziția de recunoaștere ar rămâne lipsită de efecte juridice pe teritoriul României, ceea ce nu a fost în intenția legiuitorului.

Substituirea pedepsei sau a restului de pedeapsă la care se referă art. 117 alin. (4) din Lege, pe de o parte, nu reprezintă în realitate o conversiune a condamnării, ci o adaptare a pedepsei, în acest fel fiind evitate formele greoaie ale exequatorului specific conversiunii. Pe de altă parte, observând că legiuitorul nu a stipulat expres că pedepsei aplicate în statul de condamnare ori restului de pedeapsă rămas de executat i se substituie o pedeapsă principală, ci a folosit termenul generic de "pedeapsă", plecând și de la natura pedepselor accesorii care decurg din pedeapsa principală privativă de libertate, pedepsei sau restului de pedeapsă i se substituie o pedeapsă principală și una accesorie, potrivit dreptului român, chiar dacă instanța străină nu a aplicat accesoria.

Pedeapsa principală substituită în cazul d-nei G.P. este cea a închisorii de 3 ani, 3 luni și 26 de zile, iar pedeapsa accesorie este cea a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Prin excepție de la regula după care hotărârile interne sunt executorii la data rămânerii lor definitive, necesitatea executării imediate a sancțiunii aplicate în statul membru emitent a impus ca, în cazul refuzului executării mandatului european de arestare urmat de recunoașterea hotărârii străine de condamnare, dispozițiile din sentință privind pedeapsa principală să fie executorii la data pronunțării hotărârii, potrivit art. 88 alin. (3) din Lege.

S-a mai reținut că prin încheierea penală nr. 16/ME din 11 decembrie 2013, față de numita G.P. s-a dispus pentru 30 de zile măsura obligării ei de a nu părăsi localitatea B., jud. Mureș, măsură care va expira în 9 ianuarie 2014, iar, dacă mandatul de executare a pedepsei închisorii va fi executat anterior acestei date, măsura va rămâne lipsită de efecte. Împotriva acestei sentințe, persoana solicitată G.P. a declarat recursul de față solicitând, reducerea cuantumului pedepsei aplicate.

Examinând sentința contestată prin prisma criticilor formulate de persoana solicitată și a dispozițiilor legale în materie, Înalta Curte de Casație constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanța de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competența să se pronunțe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate. Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște prin prisma dispozițiilor Legii nr. 302/2004, modificată și completată, asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce în prealabil a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, a dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situații ce se constituie în motive de refuz, făcând incidente dispozițiile art. 88 din lege.

Analizând sentința recurată, Înalta Curte constată că instanța de fond a refuzat executarea mandatului european de arestare, a recunoscut sentințele de condamnare, a substituit restului de pedeapsă (3 ani, 3 luni și 26 zile) rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată prin hotărârile instanțelor străine pedeapsa principală (în cuantumul menționat) și pedeapsa accesorie (interzicerea unor drepturi, pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.) și a dispus ca persoana solicitată G.P. să execute pedeapsa principală de 3 ani, 3 luni și 26 zile închisoare într-un penitenciar din România. Cererea condamnatei de reducere a pedepsei nu poate fi primită întrucât, în procedura de recunoaștere a hotărârilor judecătorești, potrivit Legii nr. 302/2004, instanța nu poate interveni asupra cuantumului pedepsei aplicate, acesta neputând constitui obiectul procedurii speciale reglementat de art. 88 din sus-arătata lege.

Față de considerentele expuse, recursul declarat de persoana solicitată G.P. împotriva Sentinței penale nr. 17/ME din 20 decembrie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Potrivit art. 80 din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată G.P. împotriva Sentinței penale nr. 17/ME din 20 decembrie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2014. Procesat de GGC - GV