ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4662/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.V. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

anularea Hotărârii

nr. 39 din 30 ianuarie 2013 și constatarea existenței

unui act de discriminare la care este supus de către Societatea de asigurări M.A.

și, în consecință, dispunerea de măsuri legale față de această societate de

asigurări, respectiv sancționarea acesteia conform legii; obligarea pârâtei M.A.

la stornarea sumei de 1020 euro plătită de reclamant sau a echivalentului în

lei a acestei sume la cursul B.N.R. din ziua plății, pentru asigurarea unor

servicii turistice de care nu a beneficiat; obligarea pârâtei M.A. la plata de

despăgubiri cu titlu de daune morale în sumă de 5.000 lei.

Soluția instanței de

fond

Prin Sentința civilă nr.

349 din 31 mai 2013, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea formulată de

reclamantul P.V. ca neîntemeiată.

Curtea a dispus

respingerea acțiunii, în contextul în care situația reclamată de petent

reprezintă o problemă de interpretare și de aplicare a prevederilor

contractuale dintre părți, iar nu una care să țină de câmpul de aplicare al

actului normativ invocat în susținerea acțiunii. În opinia, Curții prevederile

O.G. nr. 137/2000 privind combaterea și sancționarea tuturor formelor de

discriminare, republicată, nu sunt incidente cauzei supuse soluționării, în

sensul că aspectele sesizate nu pot constitui fapte de discriminare, iar

aspectele invocate în petiție, legate de modalitatea de interpretare și

aplicare a unui contract, sunt unele care țin de atributul suveran al instanței

de judecată de drept comun.

Curtea a constatat că

reclamantul nu a făcut dovada prin documentele prezentate, că tratamentul ce

i-a fost aplicat de către asigurător intră sub incidența prevederilor art. 2 alin.

(1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de

discriminare, republicată.

Cu privire la

examinarea recursului în completul filtru

Raportul a fost

întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a

fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza Încheierii

de ședință din data 25 iulie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin.

(4) C. proc. civ.

Cererea de recurs

Împotriva Sentinței nr.

349 din 31 mai 2013 pronunțată de Curtea

de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul P.V., solicitând casarea

acesteia și admiterea cererii reclamantului, în sensul anulării Hotărârii nr.

39

din 30 ianuarie 2013

a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și

constatarea

existenței unui act de discriminare la care este supus de către Societatea de

asigurări M.A. și, în consecință, dispunerea de măsuri legale față de această

societate de asigurări, respectiv sancționarea acesteia conform legii;

obligarea pârâtei M.A. la stornarea sumei de 1.020 euro plătită de reclamant

sau a echivalentului în lei a acestei sume la cursul B.N.R. din ziua plății,

pentru asigurarea unor servicii turistice de care nu a beneficiat și obligarea

pârâtei M.A. la plata de despăgubiri cu titlu de daune morale în sumă de 5.000

lei.

În motivarea

recursului declarat, se arată că sentința atacată este netemeinică și nelegală,

în esență, pentru următoarele considerente:

- în cauză sunt

îndeplinite toate cerințele existenței unei fapte discriminatorii în sensul art.

2 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000;

- prima instanță în

mod greșit a dispus respingerea acțiunii, motivat de faptul că în lipsa unui

contract se aplică condițiile generale de asigurare, în condițiile în care

interpretarea corectă era că în lipsa unui contract anexă la poliță se aplică

polița de asigurare care constituie ea însăși o legătură contractuală,

generatoare de drepturi și obligații fiind întrunite condițiile care atrag răspunderea

civilă contractuală;

- hotărârea recurată

a fost dată cu nesocotirea dispozițiilor art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000.

de recurs

Potrivit art. 2 alin.

(1) din O.G. nr. 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire,

excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă […], boală cronică

necontagioasă, […], precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect

restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții

de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a

drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și

cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Art. 2 alin. (3) din

O.G. nr. 137/2000 precizează că sunt discriminatorii prevederile, criticile sau

practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza

criteriilor prevăzute la alin. (1) față de alte persoane, în afara cazului în

care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un

scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

La rândul său, art. 20

alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 împarte sarcina probei între persoana

interesată care va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența

unei discriminări directe sau indirecte și persona împotriva căreia s-a

formulat sesizarea care va dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului

egalității de tratament.

În speță,

recurentul-reclamant a prezentat pretinsa faptă de discriminare prin aceea că i

s-a refuzat plata despăgubirii pe motivul incidenței unei clauze ce exclude

categoria asiguraților care suferă de boli ale sistemului nervos.

Intimata-pârâtă,

împotriva căreia s-a formulat sesizarea, a pretins că nu a avut loc o încălcare

a principiului egalității de tratament, în raport de Condițiile Generale de

Asigurare conform cărora nu există protecție prin asigurare pentru bolile

cronice preexistente, decât în situația în care s-a solicitat și s-a aprobat o

clauză de exceptare sau o clauză contractuală suplimentară.

Din actele dosarului

rezultă că recurentul s-a asigurat numai pentru patru evenimente, respectiv îmbolnăvire

gravă, bruscă, accident, deces, concediere neașteptată, furturi prin spargere,

ce influențează grav proprietatea persoanei asigurate; primirea unei citații la

tribunal la un termen stabilit în perioada călătoriei.

Recurentul nu a fost

tratat discriminatoriu în raport cu alte persoane aflate în situații similare,

având în vedere specificul activității de asigurare și analiza riscului de

producere a unui anumit eveniment.

Faptul că toate

criteriile pe baza cărora se poate acorda despăgubirea pentru producerea unui

eveniment sunt înscrise în Condițiile Generale de Asigurare echivalează cu

îndeplinirea condiției justificării obiective și rezonabile a criteriilor

stabilite în aceste norme.

În ceea ce privește

motivul de nelegalitate conform căruia instanța de fond a reținut în mod greșit

că „în lipsa unui contract se aplică condițiile generale de asigurare” și că

interpretarea corectă era „în lipsa unui contract anexă la poliță se aplică

polița de asigurare” nu modifică cu nimic soluția pronunțată, ideea enunțată

fiind aceea a inexistenței unei clauze contractuale suplimentare, cum s-a

invocat de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Față de acestea, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de P.V. împotriva Sentinței nr. 349 din 31 mai 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 decembrie 2014.