ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 613 din 28 noiembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 2235/219/2013, Judecătoria Dej,

în temeiul art. 198 alin. (1) și (3) din C. pen. rap. la art. 41 alin. (2), respectiv art. 42 din C. pen., cu aplic. 345 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul R.M.,  la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată.

S-a constatat că inculpatul R.M. a săvârșit infracțiunea în stare de recidivă postexecutorie, conform art. 37 lit. b) din C. pen.

În temeiul art. 39 alin. (4) din C. pen., s-a aplicat inculpatului R.M. un spor de pedeapsă de 4 luni închisoare, astfel că în final va executa pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 din C pen. au fost interzise inculpatului, pe perioada executării pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) din C pen.

În baza art. 198 alin. (1) și (3) teza finală din C. pen. rap. la art. 53 pct. 2 lit. a), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b), art. 65 și art. 66 din C. pen., au fost interzise inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pentru o perioadă de doi ani, începând după executarea pedepsei închisorii, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

S-a respins solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej privind aplicarea măsurii confiscării speciale, conform art. 118 alin. (1) lit. d) din C. pen., a telefonului mobil primit de către partea vătămată Ș.A., în scopul de a o determina să întrețină raporturi sexuale, de la inculpatul R.M.

Instanța de fond a reținut că inculpatul R.M. a întreținut raporturi sexuale normale cu partea vătămată de trei ori înainte ca aceasta să împlinească 15 ani (în cursul anului 2012), cunoscând vârsta acesteia, relațiile sexuale fiind determinate de fiecare dată de oferirea de către inculpat de bani sau alte foloase.

La data de 08 iulie 2012, inculpatul și partea vătămată au întreținut un raport sexual normal într-un imobil părăsit situat în com. Recea-Cristur. Au fost observați de un grup de copii care apoi au alertat-o pe mama părții vătămate minore. în schimbul acestui raport sexual inculpatul i-a oferit părții vătămate un telefon mobil de valoare redusă.

Situația de fapt descrisă este relevată de următoarele mijloace de probă: declarațiile părții vătămate date în cursul procesului penal (filele 30-34, 166), declarația inculpatului R.M. dată în cursul urmăririi penale (filele 45-47) consemnată în cadrul procesului-verbal, declarațiile reprezentantei legale a părții vătămate (filele 62, 167) și declarațiile martorului G.R.P. din coroborarea cărora rezultă faptul că inculpatul a întreținut la intervale scurte de timp, în zile diferite, cel puțin trei raporturi sexuale normale cu partea vătămată, cunoscând faptul că aceasta are mai puțin de 15 ani.

Certificatul de naștere a părții vătămate evidențiază faptul că, în perioada săvârșirii faptei de către inculpat, minora avea vârsta de 14 ani împliniți. Planșa fotografică atașată la dosar relevă faptul că aspectul fizic al părții vătămate este caracteristic unui copil cu vârsta de cel mult 13-14 ani.

Fișa de cazier judiciar a inculpatului indică o conduită antisocială constantă din partea inculpatului.

În drept, fapta inculpatului R.M. care, în cursul anului 2012, cu acordul părții vătămate Șandri Alexandra și cunoscând că nu împlinise vârsta de 15 ani, a întreținut trei raporturi sexuale normale cu aceasta, determinate de oferirea de către inculpat de bani sau alte bunuri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată, prevăzută de art. 198 alin. (1) și (3) din C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) din C. pen.

Fapta a fost săvârșită în formă continuată, întrucât la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiași rezoluții, inculpatul a săvârșit acțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, vizând aceeași persoană vătămată.

Fapta a fost săvârșită cu intenție directă.

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere faptul că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, pericolul social concret relativ ridicat al faptei în raport cu vârsta scăzută a părții vătămate la data săvârșirii faptei. Instanța a avut în vedere și disponibilitatea totală a părții vătămate în a întreține actele sexuale cu inculpatul, în schimbul unui beneficiu material.

Totodată, instanța s-a raportat și la caracterul continuat al infracțiunii săvârșite de către acest inculpat, sens în care a făcut aplicarea art. 42 din C. pen.

Nu s-au reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.

Instanța a constatat starea de recidivă postexecutorie (art. 37 lit. b) din C. pen.) în care se află inculpatul, întrucât anterior a executat alte două pedepse

cu închisoarea mai mari de 6 luni, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru noua infracțiune este mai mare de un an. în acest sens, s-a făcut aplicarea art. 39 alin. (4) din C. pen.

Pornind de la aspectele menționate și având în vedere prevederile art. 52 din C. pen., referitoare la scopul educativ și preventiv al pedepsei, precum și necesitatea ca inculpatul să-și formeze o atitudine corectă față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, instanța a apreciat că se impune, în temeiul art. 198 alin. (1) și (3) din C. pen. rap. la art. 41 alin. (2), respectiv art. 42 din C. pen., cu aplic. 345 alin. (2) din C. pen.p., condamnarea inculpatului R.M. la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată.

În temeiul art. 39 alin. (4) din C. pen., a aplicat inculpatului R.M. un spor de pedeapsă de 4 luni închisoare, ca urmare a stării de recidivă postexecutorii, astfel că în final va executa pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare.

în temeiul art. 71 C. pen. și cu aplicarea directă și prioritară a dispoz. art. 3 din Protocolul I la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (astfel cum a fost interpretat prin hotărârea dată în cauza Hirst vs. Regatul Unit), văzând și Decizia nr. 71/2007 dată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, instanța i-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, cu titlu de pedeapsă accesorie, doar drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (respectiv de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), apreciind că interzicerea dreptului la vot ar fi o măsură disproporționată în raport cu gravitatea și natura faptei și constatând că nu se pune problema interzicerii dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen.

În baza art. 198 alin. (1) și (3) teza finală din C. pen. rap. la art. 53 pct. 2 lit. a), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b), art. 65 și art. 66 din C. pen., i-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pentru o perioadă de doi ani, începând după executarea pedepsei închisorii, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel inculpatul R.M.

În primul rând a arătat că se impune achitarea lui deoarece urmează să se căsătorească cu partea vătămată și ar fi anormal ca după încheierea căsătoriei să fie încarcerat.

În al doilea rând, acesta a criticat sentința pe motiv că pedeapsa aplicată este prea aspră iar ca modalitate de executare a considerat că se putea dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei; a precizat că a recunoscut fapta în măsura săvârșirii acesteia și trebuie să se țină seama că este în relații apropiate cu partea vătămată urmând ca într-o scurtă perioadă de timp să se căsătorească.

Datorită acestor motive a criticat aplicarea unui spor de pedeapsă de 4 luni închisoare, chiar dacă a mai suferit o condamnare în trecut, și că se putea dispune anularea suspendării condiționate a acesteia, se puteau descontopi pedepsele stabilite și puteau să fie contopite cu pedepsele aplicate

în acest dosar în final, dispunându-se executarea pedepsei celei mai grele însă cu suspendarea condiționată sau sub supraveghere a acesteia.

II. Prin Decizia penală nr. 404/A din 30 aprilie 2014 pronunțată de Curtea De Apel Cluj, secția penală și de minori,

în baza art. 421 pct 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul R.M. împotriva sentinței penale nr. 613 din data de 28 noiembrie 2013 a Judecătoriei Dej.

Examinând hotărârea atacată din perspectiva motivelor de apel invocate, precum și din oficiu, Curtea a reținut următoarele:

În mod temeinic prima instanță a reținut starea de fapt constând în aceea că în cursul anului 2012 inculpatul apelant a întreținut în diferite locații de pe raza localității Recea-Cristur județul Cluj trei raporturi sexuale normale cu partea vătămată în vârstă de 14 ani, în schimbul unui telefon mobil.

Într-adevăr, starea de fapt a rezultat din declarațiile părții vătămate și a martorilor audiați în cursul cercetării judecătorești.

În mod legal, prima instanță a efectuat încadrarea juridică în infracțiunea de act sexual cu un minor, în formă continuată, prevăzută de art. 198 alin. (1) și (3) raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 în vigoare la momentul pronunțării, faptă pedepsită cu închisoarea de la 3 la 12 ani și aplicarea unei pedepse complementare.

În prezent, după intrarea în vigoare a noului C. pen. fapta este prevăzută în art. 220 alin. (1) C. pen. ca fiind infracțiunea de act sexual cu un minor, care incriminează raportul sexual comis cu un minor cu vârsta între 13 și 15 ani, pentru care legea nouă prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.

În aplicarea art. 5 C. pen., infracțiunea este pedepsită mai blând de art. 220 alin. (1) C. pen.

Infracțiunea continuată în abstract are un regim sancționator mai ușor în legea nouă, putându-se adăuga cf. art. 36 alin. (1) un spor de cel mult 3 ani, în loc de sporul de până la 5 ani prev. de art. 42 rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1968, însă în concret prima instanță nu a aplicat niciun spor, astfel încât nu prezintă relevanță identificarea legii penale mai favorabilă sub aspectul instituției infracțiunii continuate.

În fine, sub aspectul recidivei postcondamnatorii, C. pen. anterior prevedea în art. 39 alin. (4) un spor de până la 10 ani, pe când art. 43 alin. (5) C. pen. în vigoare prevede în art. 43 alin. (5) că limitele speciale se majorează cu jumătate, deci în concret este mai favorabil inculpatului regimul recidivei din legea nouă.

La individualizarea pedepsei de 3 ani și două luni în mod legal prima instanță a reținut că inculpatul a mai fost condamnat de două ori pentru diferite infracțiuni, fiind liberat la data de 15 mai 2011 la termen, cea mai mare dintre pedepsele anterioare fiind de 2 ani închisoare pentru furt calificat.

Pentru acest motiv nu poate fi primită susținerea inculpatului că se impune reducerea pedepsei aplicate și eventual suspendarea executării acesteia, dimpotrivă, sporul de 4 luni închisoare aplicat de către prima instanță datorită existenței recidivei postexecutorii este pe deplin justificat și

se încadrează în limitele de sancționare a recidivei postcondamnatorii atât pe codul penal anterior, cât și pe codul penal în vigoare.

De asemenea, acesta a mai fost sancționat administrativ cu o amendă de 500 lei pentru furt calificat.

Inculpatul apelant a mai susținut că se impune reducerea pedepsei pentru că a fost în eroare la momentul săvârșirii faptei în ceea ce privește pericolul social concret și cu privire la consecințele faptei sale însă Curtea a constatat că eroarea de drept nu este incidență în speță.

În memoriul depus la dosar apelantul personal a solicitat să fie achitat sau sancționat cu amendă ori cu suspendarea executării pedepsei pentru că este în relații apropiate cu partea vătămată și urmează să se căsătorească cu aceasta, însă din relațiile oferite de Primăria com. Recea-Cristur rezultă că, contrar susținerilor sale apelantul nu a efectuat demersuri în vederea căsătoriei cu partea vătămată și nici măcar nu este pe raza comunei, fiind plecat în Timișoara, dimpotrivă, este o persoană lipsită de caracter, sancționată cu amenzi sau obligată la despăgubiri pentru furt de material lemnos, despăgubiri pe care nu le-a achitat nici până în prezent.

Curtea a constatat că, din moment ce aplicarea în concret a legii penale mai favorabile nu ar avea niciun efect asupra pedepsei aplicate de către prima instanță, astfel nu se impune nici schimbarea de încadrare juridică și nici admiterea apelului declarat.

III. Împotriva hotărârii definitive pronunțată de instanța de apel, a declarat recurs în casație inculpatul R.M., invocând cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În motivele scrise și cele prezentate oral, se arată că decizia recurată este nelegală deoarece instanța de apel nu a aplicat legea penală mai favorabilă conform art. 5 C. pen., respectiv nu a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 198 alin. (1) și (3) C. pen. anterior în art. 220 alin. (1) C. pen. și nu a aplicat art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., respectiv nu a reținut ca circumstanță atenuantă judiciară anumite împrejurări legate de faptă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.

Prin Încheierea nr. 254/RC din data de 15 octombrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul R.M. împotriva Deciziei penale nr. 404/A/2014 din 30 aprilie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 2235/219/2013.

S-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație, completului C3, s-a fixat termen de judecată la data de 29 octombrie 2014, cu citarea inculpatului R.M. la locul de deținere și desemnarea unui apărător din oficiu.

Examinând recursul în casație cu care a fost învestită, Înalta Curte constată următoarele:

Deși, motivarea instanței anterioare este contradictorie, în ceea ce privește analiza instituției recidivei, Curtea de Apel Cluj, ca urmare a acestui raționament, a ajuns la concluzia că legea nouă este mai favorabilă.

Astfel, în considerentele hotărârii instanța, în urma comparării instituțiilor din legea veche și legea nouă, deși argumentează că legea nouă

ar fi mai favorabilă, tratamentul sancționator aplicat demonstrează contrariul, respectiv că mai favorabilă este legea veche.

Totuși, concluzia la care a ajuns instanța de apel, evaluând toate instituțiile incidente, respectiv că legea penală mai favorabilă este cea veche, deși în considerentele a menționat contrariul, este cea corectă.

Astfel, Înalta Curte constată că pedeapsa rezultantă, astfel cum ea a fost determinată datorită incidenței recidivei postexecutorii este mai favorabilă în condițiile aplicării dispozițiilor C. pen. anterior, întrucât potrivit art. 41 alin. (5) C. pen. nou, „dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate."

În aceste condiții, Înalta Curte constată că inculpatul a săvârșit faptele imputate în stare de recidivă postexecutorie, situație în care potrivit noii reglementări limitele speciale de pedeapsă se majorează cu jumătate, potrivit art. 43 alin. (5) C. pen. nou, ajungându-se la o pedeapsă cuprinsă între 1 an și 6 luni și 7ani și 6 luni închisoare ( pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 220 alin. (1) C. pen.).

Astfel, în condițiile în care pedeapsa aplicată de instanța de apel este orientată spre minimul special, iar proporționalizarea în baza legii noi ar conduce la o majorare a pedepsei, legea care conduce, în concret, la un rezultat mai favorabil pentru inculpat este legea penală anterioară.

În acest sens, Înalta Curte arată că, spre deosebire de vechea reglementare care, în materia sancționării recidivei postexecutorii, prevedea posibilitatea aplicării unui spor (art. 39 alin. (4) C. pen. 1969), reglementarea actuală instituie obligativitatea majorării pedepsei cu jumătate (art. 43 alin. (5) C. pen.), astfel încât, în situația în care, în cauză, faptele inculpatului ar fi reîncadrate în noul text de incriminare, iar pedeapsa adaptată în raport cu limitele prevăzute de acesta, prin valorificarea acelorași criterii de individualizare, s-ar ajunge, la câte o pedeapsă rezultantă ce ar depăși cuantumul sancțiunilor penale stabilite prin hotărârea primei instanțe, în temeiul legii penale anterioare.

Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului de instanța de fond se încadrează în limitele legale.

În consecință, recursul în casație declarat de inculpat, pentru motivele arătate, va fi respins ca nefondat, în conformitate cu art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul R.M. împotriva Deciziei penale nr. 404/A/2014 din 30 aprilie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 2235/219/2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2014.