ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3761/2014

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 136/CA din 10 februarie

2014, Tribunalul Vaslui, secția civilă, a admis excepția de necompetență materială

invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii reclamantei

SC U. SA Vaslui, de suspendare a deciziei de impunere din 29 noiembrie 2013 emisă

de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală

- Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în favoarea Curții

de Apel Iași.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a apreciat, în interpretarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, că revine în competența curții de apel soluționarea cauzei,

în considerarea exclusivă a calității emitentului actului administrativ-fiscal,

de organ al administrației publice centrale.

Prin sentința nr. 127/2014

din 4 iunie 2014, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal,

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui, a

constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte

de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea a reținut că, din analiza dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

rezultă că, competența de soluționare a litigiului având ca obiect acte administrative

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora

se stabilește, în funcție de valoare, după cum aceasta este mai mică sau mai mare

de 1.000.000 RON, fiind lipsit de relevanță dacă actul administrativ este emis de

către o autoritate publică centrală sau locală.

Constatându-se ivit conflictul

negativ de competență reglementat de art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Curtea de Apel

Iași a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135

alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Vaslui, secția civilă.

Pentru a adopta această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 108/89/2014, reclamanta SC U. SA Vaslui a solicitat

suspendarea executării deciziei de impunere din 29 noiembrie 2013, emisă de către

Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, decizie prin care i se imputa

suma totală de 537.487 RON, reprezentând TVA, majorări și penalități de întârziere.

Cererea a fost formulată

la data de 17 ianuarie 2014.

Contenciosul administrativ

este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca

fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ

competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți

este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea,

după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea

în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare

la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care

reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este

actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică

în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând

sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a

instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data formulării

acțiunii (17 ianuarie 2014), potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în

fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă

prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios

administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o

dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ:

în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează

obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o parte,

se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale)

și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii

ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților

de apel).

Pe de altă parte, legea

distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON (litigii

ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON (litigii ce sunt date în competența secțiilor

de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Astfel fiind, având în

vedere faptul că actele contestate în prezenta cauză sunt acte administrativ fiscale

precum și faptul că în cazul litigiilor având ca obiect astfel de acte competența

de soluționare a cauzei se stabilește, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, în raport cu criteriul valoric, iar nu în raport cu criteriul rangului

central sau local al organului fiscal emitent, întrucât cuantumul sumei ce formează

obiectul actelor contestate este sub 1.000.000 RON, competența de soluționare în

fond a litigiului aparține Tribunalului Vaslui, secția civilă.

În consecință, având în

vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin.

(1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei,

în primă instanță, în favoarea Tribunalului Vaslui, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC U. SA Vaslui și pe pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală

de Administrare a Marilor Contribuabili în favoarea

Tribunalului Vaslui, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 10 octombrie 2014.