ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4213/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4213/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Procedura

în fața primei instanțe

Prin acțiunea

înregistrată la data de 06 aprilie 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub numărul 3236/2/2009,

reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat

în contradictoriu

cu pârâtul S.N. pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se

constate existența calității de colaborator a pârâtului în sensul dispozițiilor

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că pârâtul în calitatea sa de P.C. Grebănu

județul Buzău a fost verificat din oficiu, conform art. 3 lit. b) – h) din O.U.G.

nr. 24/2008 sub aspectul colaborării cu organele de Securitate, în sensul

dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Din cuprinsul notei de

constatare nr. S/DI/I/3058 din 28 octombrie 2008 rezultă că pârâtul a fost

recrutat în calitate de colaborator la data de 20 martie 1986 și la aceeași

dată a semnat angajamentul olograf preluând numele conspirativ de colaborator „S.G.”.

În perioada

colaborării cu organele de securitate, care a durat până în anul 1989, pârâtul

a furnizat periodic informații privind persoane, fapte, atitudini aflate în

baza de lucru în comuna Turcoaia, fiind îndeplinit scopul pentru care a fost

recrutat în calitate de colaborator: „pentru supravegherea informativă a

locuitorilor comunei Turcoaia”.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 3720 din 5 noiembrie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamant,

și a constatat calitatea de colaborator al securității a pârâtului, în sensul

dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2010.

Împotriva acestei

sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul S.N.

În motivarea recursului,

s-a arătat în esență, că în mod nelegal instanța de fond nu a admis cererea de

probatoriu a recurentului prin care a solicitat audierea de martori, înscrisuri

și administrarea probei cu expertiză tehnică grafologică.

Înalta Curte a

reținut că prin întâmpinarea formulată de pârâtul - recurent S.N., la instanța

de fond, acesta a solicitat administrarea probei cu 2 martori, depunerea de

înscrisuri și proba cu expertiză grafologică, pentru dovedirea netemeiniciei

cererii de chemare În judecată.

A reținut instanța de

control judiciar că instanța de fond nu a pus în discuția părților cererea de

probatorii, nu a motivat dacă această cerere de probatorii este sau nu utilă,

pertinentă său concludentă soluționării cauzei.

În consecință, fiind

aplicabile dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte a admis

recursurile, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță, urmând ca, in rejudecare, instanța de fond să pună în discuția

părților, cererea de probatorii formulată de pârâtul recurent, să aprecieze în

concret în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, utilitatea și

concludența acestora, pe care le va analiza ca relevante sau nu pe fondul

cererii, în cadrul apărării pârâtului.

Astfel fiind, la data

de 10 noiembrie 2010, pe rolul Curții de apel a fost reînregistrată cauza

sub nr. de dosar 11250/2/2010 privind cererea de chemare în judecată formulată

de reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul S.N., prin care s-a

solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se constate

existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe

pârâtul S.N., în sensul dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prin întâmpinarea

formulată, existentă la dosar nr. 3236/2/2009 pârâtul a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată, susținând în esență că înscrisurile avute în vedere

de reclamantă, la momentul întocmirii dosarului de constatare a calității de

lucrător sau colaborator al Securității nu provin în nici un mod de la el, că

„angajamentul” redactat și semnat în data de 20 martie 1986 și celelalte

„materiale ce furnizau informații cu valoare operativă” ca fiind provenite de

la el, sunt rezultatul unei conspirații venite din partea unor persoane ce

serveau interesele Securității în perioada de dinainte de 1989.

În dovedirea

apărărilor, pârâtul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, martori și

efectuarea unei expertize criminalistice a scrisului.

Respectând dispoziția

din decizia de casare a instanței de control judiciar

potrivit căreia:

„instanța de fond va

pune în discuția părților cererea de probatorii formulată de pârât, va aprecia

în concret în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, utilitatea, și

concludența acestora, pe care le va analiza ca relevante sau nu pe fondul

cererii, în cadrul apărării pârâtului”, la termenul din 24 ianuarie 2011 Curtea

a pus în discuția părților cererea de probatoriu formulată de pârât, a

încuviințat proba cu înscrisuri, a respins proba testimonială solicitată ca

nefiind utilă, pertinentă și concludentă în soluționarea cauzei în raport de

teza probatorie propusă ce se viza a fi demonstrată, respectiv împrejurările în

care pârâtul l-a cunoscut pe numitul (l. Col.) O.I., și obiectul dedus

judecății, și a prorogat discutarea probei cu expertiza criminalistică a

scrisului pârâtului, punând în vedere reclamantului să identifice cu nr. de

pagini, materialele informative despre care se pretinde că au fost scrise și

semnate de pârât.

La termenul din 21

martie 2011, reclamantul conformându-se dispozițiilor instanței a identificat

și depus în copie, notele informative avute în vedere, note care vizează

activitatea pârâtului de colaborare cu organele forței Securității în anul 1986.

Astfel fiind,

instanța a pus în vedere pârâtului, ca pentru a putea lua în discuție

posibilitatea, administrării în cauză a expertizei criminalistice a scrisului,

să depună documentele olograf întocmite de la acea vreme/epocă date în fața

autorităților statului la acel moment.

La termenul din 30

mai 2011, Curtea a constatat că, cele două înscrisuri prezentate (unul din 1989,

iar nu din 1986, iar altul din 1976 acesta din urmă fiind de fapt un formular

completat cu majusculă la câteva rubrici) nu sunt suficiente și nici apte

pentru a putea conduce la încuviințarea administrării acestei din urmă probe,

fiind practic imposibil de administrat.

2.

Hotărârea

instanței de fond

Prin sentința civilă nr.

4187 din 14 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S.,

în contradictoriu cu pârâtul S.N., a constatat existența calității de

colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul S.N., în sensul

dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond, analizând condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din

O.U.G. nr. 24/2008, a reținut că în ceea ce privește „furnizarea informațiilor”

pârâtul S.N., la acea dată șofer la I.C.H. Constanța secția de cariere Turcoaia,

a fost recrutat în 1986 pentru supravegherea informativă a locuitorilor com.

Turcoaia.

La aceiași dată a

semnat și angajamentul olograf, preluând numele conspirativ de S.G.

Curtea a reținut că,

în anul 1986 pârâtul a furnizat un număr de aproximativ 13 note informative care

au vizat numeroase persoane precum:

I.G. despre care

scria: „am auzit că ascultă emisiuni în limba română la posturile de radio „E.L.”

și „V.A.” și după aceea le comentează cu prietenii și vizitatorii”, arătându-se

nemulțumit și influențat de acele posturi”;

I.C. despre care

relata aceleași aspecte legate de ascultarea posturilor de radio străine, iar

apoi „pune în discuție unele idei despre politica internațională a statului

nostru”;

M.N. care în prezența

sa, dar și a altor persoane a început să înjure politica partidului și pe unii

conducători ai partidului;

S.M. și O.G. care a

încercat să atragă mai multe persoane la adunări mistico-religioase, fiind

ținută o adunare la familia numitului S.M. etc.

Curtea a mai

constatat că, potrivit adresei cu Nr. I/01/00 din 26 august 1986 emisă de D.S.S.

– I.J. Tulcea, numitul S.N. (…) a fost recrutat de organele noastre în calitate

de colaborator în problema P.F.A.P.P. în comuna Turcoaia, cu numele conspirativ

„S.G.”.

În același raport cu

propunere de reînregistrare în calitate de informator în problema, „P.F.A.P.P.”

a pârâtului S.N. din com. Turcoaia sunt consemnate următoarele:

„În procesul

colaborării cu organele noastre, S.N., dovedindu-se abil, sincer, principial și

cu posibilități de pătrundere în rândul unor elemente aflate la locul de muncă,

treptat a fost dirijat și pe lângă numiții: I.G., M.N., B.Șt., O.D., precum și

pentru verificarea unor candidați la recrutare și surse aflate în legătura

noastră, furnizând informații cu valoare operativă, care au condus la

clarificarea cazurilor respective. S.N. și-a dezvoltat calitățile de informare,

are largi posibilități de a ne furniza date despre persoanele aflate în baza de

lucru în comuna Turcoaia, cât și despre alte persoane ce fac obiectul muncii de

securitate.

Astfel, în perioada

1986-1987, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, pârâtul a furnizat un număr

de 14 materiale, din care 7 în Evidența Generală, 3 în S.I.P. și 4 în U.I.

Totodată, potrivit

Notei de raport din 30 septembrie 1989, sursa S. a furnizat în perioada 30

noiembrie 1988 - 30 septembrie 1989 un nr. de 10 informații din care 4 verbale,

3 V.I. și 2 D.U.I.

În raport de cele

menționate, Curtea a constatat că, împrejurarea ce s-a dorit a fi dovedită de

pârât potrivit căreia notele informative și materialele prezentate de reclamant

în general nu ar fi fost scrise de el, este lipsită de relevanță câtă vreme, pe

de o parte, textul de lege nu impune ca aceste note să fie scrise de

colaborator, fiind suficient pentru îndeplinirea acestei condiții, ca informațiile

să fie furnizate și sub forma unor relatări verbale consemnate de lucrătorul de

securitate, iar pe de altă parte, din rapoartele de analiză și adresele mai sus

menționate rezultă nu doar colaborarea „fructuoasă” a pârâtului cu organele

fostei Securități, dar și faptul că, acesta a dat temeinicie și suficiente

dovezi de loialitate, organului de represiune câtă vreme, trecerea sa la

categoria informatorilor a avut loc la numai un an de la recrutare.

Referitor la conținutul

informațiilor furnizate, Curtea reține că acestea au vizat fapte și persoane

determinate în legătură cu politica de stat și partid văzută de persoane care

ascultau posturi de radio străine precum E.L. și V.A., atitudini la locul de

muncă, convingeri religioase, comportamentul în societate etc. și care, au dus

la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

3.

Calea

de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâtul S.N. a declarat

recurs.

În motivarea căii de

atac, recurentul susține că sentința civilă nr. 4187 din 14 iunie 2011

pronunțata de Curtea de Apel București, în dosarul nr. 11250/2/2010, după

admiterea cererii sale de recurs de către Înalta Curte de Casație si Justiție,

în primul ciclu procesual, nu face altceva decât sa îi încalce din nou dreptul

la apărare si de asemenea sa nesocotească principiile reglementate in cuprinsul

art. 6 a C.E.D.O.

Tocmai în acest sens,

reiterând solicitarea de administrare a probatoriilor, a pus la dispoziția

instanței, astfel cum i-a fost solicitat în cuprinsul citației, o serie de

înscrisuri cu scopul de se verifica in concret, în cuprinsul unei expertize

tehnice de specialitate, dacă scriitura conținuta de rapoartele depuse de

reclamanta îi aparține sau nu.

Pornind de la aceasta

premisa, instanța de fond a considerat ca înscrisul completat de pârât în anul

1976 și de asemenea cel din 1989 nu ar putea fi avute în vedere de către un

expert tehnic doar pentru motivul ca el nu corespunde perioadei 1986-1988

(distanta în timp de un an de zile fiind din punctul său de vedere una

nesemnificativa) si in concluzie apreciind ca proba cu expertiza ar fi „practic

imposibil de administrat”.

În definitiv,

aprecierea asupra suficientei cantitative a scriiturii de comparație este apanajul

exclusiv al expertului tehnic si nu al instanței de judecata, de vreme ce înscrisul

completat de pârât in 1989 conținea pe parcursul unei pagini întregi scrisul său

personal. Așadar, consideră recurentul în continuare ca probele cu înscrisuri

si cu expertiza tehnica sunt în măsura sa stabilească existenta în cauza a

calității sale de colaborator în sensul dispozițiilor art. 2, lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, si aceasta funcție de cum s-ar putea concluziona asupra împrejurării

daca înscrisurile conținute în dosarul C.N.S.A.S. sunt sau nu opera sa.

Așa

fiind, solicită instanței de recurs sa dispună admiterea prezentei cereri, cu

consecința casării sentinței recurate si a trimiterii cauzei spre rejudecare la

instanța de fond in vederea administrării efective a probelor solicitate.

4.

Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurent și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare.

Recurentul-pârât

S.N. a fost supus verificărilor din oficiu efectuate de către C.N.S.A.S. sub

aspectul existenței calității de colaborator al Securității, în considerarea funcției

sale de P.C. Grebănu jud. Buzău, în temeiul art. 3 lit. g) coroborat cu art. 5 alin.

(1) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și

deconspirarea Securității.

Examinând

documentația amplă prezentată de C.N.S.A.S. în sprijinul acțiunii judiciare,

prima instanță a ajuns la concluzia că în cazul pârâtului sunt îndeplinite

condițiile impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calității

de colaborator al Securității.

Această

concluzie este împărtășită și de instanța de recurs.

Astfel,

potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, colaborator al Securității este”

persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și

rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin

care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar

comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații,

procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei

și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive

politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată,

nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții,

iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate

parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea,

nu împliniseră 16 ani nu sunt avute în vedere de prezenta definiție”.

Deci, cu

alte cuvinte, din interpretarea textului de lege mai sus citat, rezultă că,

pentru constatarea calității de colaborator al fostei Securități se cer a fi

îndeplinite, în mod cumulativ, 2 condiții, textul prevăzând totodată și 2

excepții.

Cele 2

condiții sunt:

1) –

persoana să fi „ furnizat informații, indiferent sub ce formă;

2) – prin

informațiile furnizate să fi fost denunțate activități, sau atitudini

potrivnice regimului totalitar comunist și care să vizeze îngrădirea drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului.

Cele 2 excepții se

referă la:

1)

împrejurările

în care au fost furnizate acele informații, respectiv în timpul anchetei,

procesului în stare de libertate, de reținere ori de arest și la motivele

pentru care persoana respectivă a fost cercetată/judecată/condamnată, respectiv

pentru motive politice, legiuitorul prevăzând că informațiile furnizate în

împrejurările mai sus descrise și pentru motivele arătate să fie considerate

informații ca făcând parte a propriului dosar;

2)

iar

cea de-a doua excepție se referă la persoanele care la data colaborării cu

Securitatea nu îndepliniseră 16 ani.

Or, în cauza de față,

în mod corect a constatat instanța de fond îndeplinirea cumulativă a celor două

condiții și inaplicabilitatea excepțiilor menționate.

Prima

instanță a analizat în detaliu atât conținutul mai multor Note informative și a

făcut trimitere la multe altele, ca și notele ofițerului de securitate prin

care au fost evaluate și valorizate informațiile furnizate de recurent, după cum

rezultă și din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii de mai sus, și

pe baza acestor elemente a stabilit calitatea de colaborator a pârâtului, din perspectiva

prevederilor legale incidente.

Totodată,

instanța de fond, examinând și apărările pârâtului formulate prin întâmpinare,

a înfățișat motivele pentru care argumentele referitoare la mijloacele și

metodele de lucru ale reprezentanților fostei securități din acea perioadă,

conduc la respingerea acțiunii, nefiind de natură a înlătura forma de

răspundere instituită prin O.U.G. nr. 24/2008.

Înalta

Curte împărtășește această interpretare și apreciază că instanța de fond a

reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în

cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată în funcție de situația

faptică atestată.

În ceea ce privește

solicitarea recurentului în sensul casării sentinței și trimiterea cauzei spre

rejudecare, Înalta Curte constată că instanța de fond a respectat dispoziția

din decizia de casare a instanței supreme referitoare la administrarea probelor

și a pus în vedere pârâtului că, pentru a lua în discuție posibilitatea

administrării în cauză a expertizei criminalistice a scrisului, trebuie să

depună documentele olograf întocmite la acea epocă și date în fața

autorităților statului la acel moment. La termenul din 30 mai 2011, Curtea

de apel a constatat că cele două înscrisuri prezentate (unul din 1989, iar nu

din 1986, iar altul din 1976, acesta din urmă fiind de fapt un formular

completat cu majusculă la câteva rubrici) nu sunt suficiente și nici apte

pentru a putea conduce la încuviințarea administrării acestei din urmă probe, aceasta

fiind practic imposibil de administrat.

De altfel, Înalta

Curte va înlătura argumentele invocate de recurentul-pârât ce tind a proba o

cauză exoneratoare, în sensul că notele informative și materialele deținute de

reclamant nu ar fi fost scrise de recurent, întrucât este lipsită de relevanță

această împrejurare câtă vreme, pe de o parte, textul de lege nu impune ca

aceste note să fie scrise de colaborator, fiind suficient pentru îndeplinirea

acestei condiții, ca informațiile să fie furnizate și sub forma unor relatări

verbale consemnate de lucrătorul de securitate, iar pe de altă parte, din rapoartele

de analiză și adresele aflate la dosar rezultă nu doar colaborarea „fructuoasă”

a pârâtului cu organele fostei Securități, dar și faptul că acesta a dat

temeinice și suficiente dovezi de loialitate organului de represiune, deoarece trecerea

sa la categoria informatorilor a avut loc la numai un an de la recrutare.

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este

afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul

dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va

respinge recursul formulat în cauză

,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de S.N. împotriva sentinței civile nr. 4187 din 14 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2012 .