ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4768/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4768/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7175 din 18

decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S. SA, în

contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală, Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală

de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecție Fiscală,

Serviciul de Inspecție Fiscală Regională IX Arad; a anulat decizia nr. 33805

din 04 iunie 2010 emisă de ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili și pe cale de consecință, a anulat obligațiile reclamantei de a

storna taxa pe valoare adăugată în sumă de 981.240,37 RON prin contul de

furnizori; de a efectua înregistrarea contabilă 4426=4427 pentru suma de

981.240,37 RON; de a înregistra în Decontul de taxă pe valoare adăugată,

întocmit la finele perioadei fiscale în care controlul a fost finalizat, la

rândurile de regularizări, a operațiunilor mai sus arătate; a modificat parțial

concluziile raportului de inspecție fiscală din 25 martie 2010 în sensul

recunoașterii sumei de 981.240,37 RON - TVA deductibilă care trebuia efectiv

rambursată reclamantei de către A.N.A.F.-D.G.A.M.C. și a obligat pârâții să

plătească reclamantei suma de 8374,30 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia, în anul 2008,

reclamanta a făcut obiectul unei inspecții fiscale generale efectuate de către inspectori

din cadrul A.N.A.F. – D.G.A.M.C. - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul

de Inspecție Fiscală Regională IX Bihor, la sfârșitul căreia a fost încheiat raportul

de inspecție fiscală din 11 noiembrie 2008. În baza raportului de inspecție fiscală,

A.N.A.F.-D.G.A.M.C. a emis decizia de impunere nr. 406 din 11 noiembrie 2008.

Cele două acte administrative

fiscale au făcut obiectul unei Contestații, soluționate prin decizia Direcției Generale

de Soluționare a Contestațiilor nr. 430 din 04 decembrie 2009. Prin Decizia de soluționare

s-a dispus, printre altele, desființarea Deciziei de impunere inițiale pentru suma

de 981.240,37 RON reprezentând taxă pe valoarea adăugată înscrisă în facturi de

către prestatori de lucrări de construcții-montaj. În cadrul Deciziei de soluționare

a contestației, desființarea Deciziei de impunere pentru suma de TVA de 981.240,37

RON a fost motivată de necesitatea reanalizării dreptului de deducere a TVA de către

organele de inspecție fiscală.

Ca urmare a desființării

Deciziei de impunere inițiale, inspectori din cadrul DGAMC - Serviciul de Inspecție

Fiscală Regională IX Arad („organele de inspecție fiscală") au procedat în

perioada 01 martie 2010 - 22 martie 2010 la efectuarea unei inspecții fiscale parțiale,

având drept obiect reverificarea taxei pe valoarea adăugată în conformitate cu cele

menționate în decizia nr. 430 din 04 decembrie 2009.

În raportul de inspecție

fiscală din 25 martie 2010 încheiat ca urmare a acestei inspecții fiscale parțiale,

în ceea ce privește suma de 981.240,37 RON reprezentând TVA, organele de inspecție

fiscală au concluzionat că societatea nu a respectat prevederile art. 160 C. fisc.,

respectiv să aplice taxarea inversă în cazul facturilor respective. În baza raportului

de inspecție fiscală, ANAF-DGAMC a întocmit dispoziția privind măsurile stabilite

de organele de inspecție fiscală din 25 martie 2010 prin intermediul căreia s-a

cerut societății reclamante să efectueze o serie de operațiuni contabile și înregistrări

în Decontul de TVA al căror efect este plata de către societate la bugetul statului

a unei sume de 981.240,37 RON.

Împotriva raportului de

inspecție fiscală și a dispoziției de măsuri aferente, societatea reclamantă a depus

la ANAF-DGAMC contestația înregistrată din 13 mai 2010, prin care solicita anularea

dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din 25

martie 2010 și modificarea parțială a concluziilor raportului de inspecție fiscală

din 25 martie 2010 în sensul recunoașterii sumei de 981.240,37 RON drept taxă pe

valoarea adăugată deductibilă care trebuie efectiv rambursată societății de către

ANAF-DGAMC.

Prin decizia nr.

33805 din 4 iunie 2010 ANAF-DGAMC a respins contestația formulată de reclamantă.

În urma noii verificări

efectuate, organele de inspecție fiscală au apreciat că tratamentul din punct de

vedere al TVA al facturilor respective a fost eronat, și că pentru corectarea situației,

reclamanta trebuie să: storneze taxa deductibilă înregistrată anterior, să efectueze

înregistrarea contabilă 4426 = 4427 pentru suma în cauză, să înregistreze aceste

operațiuni în Decontul de TVA.

Curtea a apreciat că acțiunile

la care intimatele au obligat reclamanta prin intermediul Dispoziției de măsuri

sunt nelegale și în contradicție cu principiile și mecanismele taxei pe valoarea

adăugată așa cum au fost ele statuate și interpretate de către legiuitor și Curtea

de Justiție a Uniunii Europene.

Curtea a menționat că,

în domeniul taxei pe valoarea adăugată, în cadrul hotărârilor Curții de Justiție

Europene se face referire la o serie de principii. Alături de principiul echivalenței

și efectivității, principiul încrederii legitime, principiul abuzului de drept,

un principiu esențial aplicabil în domeniul TVA este principiul neutralității fiscale,

instanța luând în considerare conținutul Directivei 6 CEE care a fost înlocuită

cu Directiva CE nr. 112/2006, care ulterior a devenit Directiva TVA.

În acest context, prima

instanță a apreciat că măsurile la care a fost obligată reclamanta prin raportul

de inspecție fiscală și prin dispoziția de măsuri, semnifică plata către statul

român a sumei de 981.240,37 RON reprezentând taxă pe valoarea adăugată, fără ca

aceasta să o poată recupera de la furnizorii către care a efectuat plata, în condițiile

în care, conform principiului neutralității, impactul operațiunii asupra sa trebuie

să fie zero.

Astfel, a constatat judecătorul

fondului, suma de 981.240,37 RON reprezintă TVA aferentă unor facturi emise de furnizori

ai societății reclamante pentru lucrări de construcții montaj în anul 2007. Asupra

sumelor facturate furnizorii au colectat TVA în cotă de 19%. Reclamanta a plătit

furnizorilor această TVA și a înregistrat-o ca taxă deductibilă și ca (parte din)

sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată de recuperat în evidențele sale contabile

și fiscale întocmite pentru perioadele respective.

Conform art. 145 - 147

C. fisc., achizițiile fiind efectuate în scopul desfășurării de operațiuni taxabile,

societatea și-a exercitat dreptul de deducere al taxei, înregistrând în evidențele

sale contabile și fiscale o creanță asupra statului, pe care și-a recuperat-o prin

decontul de TVA - conform prevederilor art. 147

1

C. fisc.

Rezultatul operațiunii

a fost așadar neutru (zero) atât pentru reclamantă cât și pentru stat, pe de o parte

societatea plătind efectiv TVA în cauză către furnizorul său, iar acesta din urmă

plătind-o statului, iar pe de altă parte societatea recuperând această taxă prin

decontul de TVA.

Curtea a considerat că

acest rezultat este în deplină concordanță cu Directiva TVA și jurisprudența Curții

Europene de Justiție în materie de TVA care consacră principiul neutralității fiscale

a sistemului de TVA și a avut în vedere câteva decizii ale Curții Europene de Justiție

(CEJ) care statuează acest principiu.

Totodată, prima instanță

a remarcat că, în ciuda recomandărilor menționate în decizia de soluționare a contestației

nr. 430 din 04 decembrie 2009, organele de control fiscal care au efectuat reverificarea

reclamantei și au întocmit raportul de inspecție fiscală din 25 martie 2010 au încălcat

principiul fundamental privind neutralitatea sistemului de TVA prevăzut în Directiva

TVA și în diverse Decizii CEJ.

Astfel, intimatele nu

au contestat faptul că lucrările de construcții montaj au fost contractate de reclamantă

în scopul desfășurării de operațiuni taxabile, ceea ce înseamnă că în mod implicit

intimatele admit faptul că societatea a îndeplinit principiul general de deductibilitate

în materie de TVA. Acestea au pretins însă societății să se conformeze, la trei

ani după realizarea acestora, unei proceduri care în fapt nu are un rezultat neutru

pentru S., ci obligă societatea să suporte costul TVA aferent operațiunii, ducând

așadar la încălcarea principiului general de deductibilitate în materie de TVA și

la îmbogățirea statului fără justă cauză.

Intimatele au apreciat

că în fapt lucrările și serviciile facturate de către furnizori în anul 2007 erau

supuse din punct de vedere al TVA măsurilor de simplificare, respectiv mecanismului

de taxare inversă. Conform acestui mecanism furnizorii erau obligați să emită facturi

fără să înscrie TVA aferentă, înscriind doar mențiunea „taxare inversă" pe

factură, iar clientul nu trebuia să plătească către furnizori TVA în cauză.

Curtea a apreciat ca fiind

important de menționat că, pentru a asigura respectarea principiului neutralității

fiscale, organele fiscale trebuiau să aplice complementar măsurile necesare și în

cazul furnizorilor, prin efectuarea unui control încrucișat. În cauză însă, prin

controalele efectuate la unii furnizori ai reclamantei, A.N.A.F. a confirmat că

suma respectivă trebuia să fie colectată de furnizori, lipsind astfel de temei reclamanta

de la recuperarea sumei pe această cale. Cu alte cuvinte, intimatele nu au corelat,

în cadrul reverificării situației fiscale, măsurile dispuse reclamantei cu măsuri

complementare pentru furnizorii acesteia. Numai prin măsuri dispuse și în sarcina

furnizorilor reclamantei, de îndreptare a greșitei colectări a TVA, s-ar fi ajuns

la asigurarea neutralității fiscale.

S-a concluzionat astfel

că printr-o aplicare neunitară a legislației fiscale, intimatele au obligat reclamanta

la măsuri al căror efect este imposibilitatea de recuperare a TVA. Organele fiscale

nu au aplicat unitar măsurile de simplificare în cazul operațiunilor de construcții

montaj, acestea ordonând măsuri numai în ceea ce privește reclamanta, în vreme ce

în cazul furnizorilor ce au emis facturi cu TVA către reclamantă, au confirmat corectitudinea

colectării TVA și virarea acestei taxe către stat.

Împotriva acestei hotărâri,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Principala critică adusă

de recurentă a vizat interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 160

C. fisc. și a pct. 82(10) din H.G. nr. 44/2004.

De asemenea, s-a imputat

instanței de fond că a interpretat și aplicat greșit art. 274 C. proc. civ., obligând

autoritatea pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea primului

motiv de recurs, enunțat, s-a arătat că societatea intimată avea obligația de a

aplica măsurile de simplificare, fără ca prin respectarea acestei prevederi legale

să fi fost afectat principiul neutralității fiscale, așa cum a reținut prima instanță.

Se apreciază că sunt nefondate susținerile societății în sensul că sunt nelegale

concluziile organelor de control și măsurile dispuse deoarece ar fi în vădită contradicție

cu principiile și mecanismele taxei pe valoarea adăugată așa cum au fost ele statuate

de legiuitor și de jurisprudența CJUE.

Concluziile și măsurile

dispuse în raportul de inspecție fiscală din 25 martie 2010 și în dispoziția de

măsuri din 25 martie 2010 se bazează pe art. 160 din Legea nr. 571/2003 cu modificările

și completările ulterioare, în forma în vigoare pentru anul 2007, precum și pe

pct. 82(10) din H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, de

asemenea în forma în vigoare pentru anul 2007. Potrivit acestora, intimata-reclamantă

în calitate de beneficiar al operațiunilor prevăzute la art. 160(2) lit. c) din

Legea nr. 571/2003 avea obligația de a aplica măsurile de simplificare (procedura

de aplicare a acestor măsuri fiind reglementată și în situația în care furnizorii

săi nu ar fi aplicat măsurile de simplificare la emiterea facturilor) astfel încât

prin respectarea acestor dispoziții legale principiul neutralității ar fi fost respectat,

contrar celor susținute prin acțiune.

În altă ordine de idei,

a apreciat recurenta că nerespectarea obligației fiscale de către unii contribuabili

nu justifică adoptarea unui comportament fiscal asemănător.

Faptul că inspecțiile

fiscale se efectuează prin sondaj nu înseamnă că verificările desfășurate la furnizorii

de construcții montaj ai SC S. SA implică acceptarea de către organele de inspecție

fiscală a neaplicării măsurilor de simplificare privind TVA de către aceste societăți.

În privința cheltuielilor

de judecată stabilite în sarcina pârâtei prin sentința recurată s-a arătat, în principal,

că în mod incorect s-a făcut aplicația art. 274 alin. (1) C. proc. civ. deoarece

nu s-ar putea reține vreo culpă a pârâtei, iar în subsidiar, au fost invocate dispozițiile

art. 274 alin. (3) C. proc. civ. solicitându-se diminuarea cheltuielilor, fiind

considerate disproporționat de mari în raport de activitatea prestată de avocat.

În plus, referitor la cererea subsidiară s-a arătat că este necesar să se țină seama

că autoritatea recurentă este un terț față de contractul de asistență juridică perfectat

între reclamantă și societatea de avocatură, iar condiția cuantumului rezonabil

al cheltuielilor de judecată nu este îndeplinită în cauză.

Prin întâmpinare, intimata

SC S. SA, a apreciat că recursul este nefondat și că se impune menținerea ca legală

și temeinică a soluției pronunțate de Curtea de Apel București, subliniind că anularea

actelor administrativ-fiscale este o consecință firească a constatării că prin măsurile

dispuse în sarcina societății a fost încălcat principiul neutralității taxei, fără

ca aceasta să aibă posibilitatea de a recupera TVA plătită furnizorilor. S-a reamintit

importanța jurisprudenței CJUE (cazul C-255/02 pct. 78, Cazul C-78/00 pct. 33, cazurile

reunite C-95/07 și C-96/07 pct. 62) și a celorlalte argumente pe care s-a întemeiat

cererea de chemare în judecată.

Cu privire la cheltuielile

de judecată intimata a arătat că nu poate fi pusă în discuție existența culpei din

moment ce acțiunea a fost admisă în tot; potrivit art. 274 alin. (2) C. proc. civ.

nu se poate diminua cuantumul cheltuielilor care reprezintă taxa de timbru, timbru

judiciar și onorariul pentru expertul desemnat de instanță, iar nu și onorariul

avocațial.

Examinând cauza prin prisma

obiectului ei, a normelor legale aplicabile, a probatoriului administrat (înscrisuri

și expertiză contabilă) Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge

ca atare, pentru cele ce vor fi punctate în continuare.

Obiectul acțiunii formulate

de SC S. SA în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și ANAF-DGAMC - Activitatea de

Inspecție Fiscală, Serviciul de Inspecție Fiscală Regională IX Arad a vizat anularea

deciziei nr. 33805 din 4 iunie 2010 emisă de ANAF - DGAMC prin care a fost soluționată/respinsă

contestația împotriva dispoziției de măsuri din 25 martie 2010 și a raportului de

inspecție fiscală din 25 martie 2010 încheiate de organele de inspecție fiscală

din cadrul ANAF-DGAMC - Activitatea de Inspecție Fiscală, Serviciul de Inspecție

Fiscală Regională IX Arad, cu consecința modificării parțiale a concluziilor raportului

de inspecție fiscală din 25 martie 2010 în sensul recunoașterii sumei de 981.240,37

RON drept taxă pe valoarea adăugată (TVA) deductibilă care trebuia efectiv rambursată

de către ANAF-DGAMC .

Inspecția fiscală parțială

a avut ca obiect verificarea modului de respectare de către SC S. SA a prevederilor

legale privind TVA, pe perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2007, fiind dispusă

ca urmare a deciziei DGSC nr. 430 din 4 decembrie 2009 prin care s-a desființat

parțial decizia de impunere nr. 406 din 11 noiembrie 2008 pentru suma totală de

1.474.152 RON reprezentând TVA și majorări de întârziere, urmând ca organele de

inspecție fiscală, printr-o altă echipă decât cea care a întocmit actul de control

contestat și desființat să procedeze la o nouă verificare a aceleiași perioade și

a aceluiași tip de impozit, ținând cont de prevederile legale aplicabile în speță

și de cele precizate în decizia nr. 430/2009.

Prin raportul de inspecție

fiscală din 25 martie 2010, încheiat ca urmare a acestei inspecții fiscale parțiale,

în ceea ce privește suma de 981.240,37 RON reprezentând TVA, organele fiscale au

stabilit că societatea contestatoare nu a respectat dispozițiile art. 160 din Legea

nr. 571/2003 privind C. fisc. (în continuare C. fisc.), mai exact că nu a aplicat

taxarea inversă în cazul facturilor emise de furnizori ai SC S. SA pentru lucrări

de construcții montaj în anul 2007. Pe baza acestui raport, ANAF- DGAMC a întocmit

dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală, măsurile

stabilite în sarcina societății fiind de a storna TVA deductibilă în sumă de 981.240,37

RON prin contul de furnizori, de a efectua înregistrarea contabilă 4426=4427 cu

suma de 981.240,37 RON și de a înregistra aceste operațiuni în Decontul de TVA (cod

300), întocmit de finele perioadei fiscale în care controlul a fost finalizat (luna

martie 2010) la rândurile de regularizări. Organele de inspecție fiscală concluzionat

că SC S. SA nu trebuia să facă plata TVA către furnizori/prestatori, ci să înscrie

din proprie inițiativă mențiunea „taxare inversă” în facturile primite și să evidențieze

TVA atât ca taxă colectată cât și ca taxă deductibilă în decontul de TVA. Temeiul

de drept al acestor măsuri a fost indicat ca fiind art. 160 alin. (1), (2) lit.

c) și (5) C. fisc., modificat și completat, precum și pct. 82(10) din H.G. nr. 44/2004

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a C. fisc., cu modificările și

completările ulterioare.

SC S. SA a contestat raportul

de inspecție fiscală și dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție

fiscală din 25 martie 2010, iar prin decizia nr. 33805 din 4 iunie 2010, contestată

în litigiul de față, ANAF-DGAMC a respins această contestație.

Așa cum se poate observa

din considerentele sentinței aflate în control judiciar, în mod judicios judecătorul

fondului a evaluat acțiunea în anulare cu care a fost învestit raportându-se atât

la prevederile legale incidente, cât și la recomandările organului de soluționare

a contestației inițiale, cuprinse în decizia nr. 430 din 4 decembrie 2009.

Prin decizia nr. 430/2009

s-a stabilit că este necesar ca organele de inspecție fiscală să reanalizeze dreptul

de deducere a TVA pentru lucrările de construcții montaj contractate de reclamantă

și să țină seama în cadrul acestei analize de principiile invocate în Hotărârea

CEJ în cazurile reunite C-95/07 și C-96/07.

Instanța a constatat că

recomandările menționate mai sus au fost ignorate de organele de control fiscal

și, în final, chiar de organul de soluționare a contestației împotriva dispoziției

privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din 25 martie 2010,

încălcându-se principiul fundamental privind neutralitatea sistemului de TVA prevăzut

în Directiva TVA (Directiva CE nr. 112/2006) și statuat în jurisprudența CEJ, în

acest sens fiind amintite, cu sublinierile necesare, hotărârile date în Cazul C-255/02,

în Cazul C-78/00 și în cazurile reunite C-95/07 și C-96/07, în acest fel societatea

reclamantă nemaiavând posibilitatea de a recupera TVA plătită furnizorilor.

Prin soluția instanței

s-au validat concluziile raportului de expertiză contabilă dispusă în cauză, concluzii

potrivit cărora:

- suma de 981.240,37

RON reprezintă TVA aferentă unor facturi emise de furnizori ai societății reclamante

pentru lucrări de construcții montaj în anul 2007, iar asupra sumelor facturate

furnizorii au colectat TVA de la reclamantă, în cota de 19%;

- reclamanta a plătit

TVA în suma amintită și a înregistrat-o ca taxă deductibilă și ca (parte din) sumă

negativă de TVA de recuperat în evidențele sale contabile și fiscale întocmite pentru

perioadele respective;

- conform art. 145-147

C. fisc., achizițiile fiind efectuate în scopul desfășurării de operațiuni taxabile

(aspect necontestat de autoritatea fiscală), societatea și-a exercitat dreptul de

deducere al taxei, înregistrând în evidențele sale contabile și fiscale o creanță

asuprea statului, la recuperarea căreia are dreptul în baza art. 147

1

C. fisc.

Așadar, rezultatul operațiunii

este neutru (zero) căci societatea plătește efectiv TVA către furnizorul său, acest

din urmă plătind-o statului, societatea recuperând taxa prin decontul de TVA.

Așa cum corect reține

și prima instanță, prin aplicarea mecanismului de TVA aplicat de reclamantă (colectare

și deducere), statul nu a suferit nici un prejudiciu, însă aplicarea măsurii impuse

de autoritatea fiscală are ca rezultat încălcarea legii, a principiului neutralității,

prin obligarea reclamantei la plata TVA, fără posibilitatea de a recupera această

taxă.

Recurenta critică hotărârea

primei instanțe arătând că societatea intimată trebuia să aplice mecanismul taxării

inverse care ar asigura respectarea principiului neutralității, omițând a arăta

că la mai mulți ani de la realizarea operațiunilor se cere societății intimate să

se conformeze unei proceduri care în fapt nu are rezultat neutru pentru ea, căci

o obligă să suporte costul TVA aferent operațiunii, ceea ce duce la încălcarea principiului

general de deductibilitate în materie de TVA.

În analiza sa, instanța

fondului a subliniat că pentru asigurarea principiului neutralității fiscale era

obligatoriu să se aplice complementar măsurile necesare și în cazul furnizorilor,

prin efectuarea unui control încrucișat. În speță, însă, prin controalele efectuate

la unii dintre furnizorii reclamantei, ANAF a confirmat că suma respectivă trebuia

să fie colectată de furnizori, lipsind în acest fel de temei reclamanta de la recuperarea

sumei pe această cale.

În acest context, este

justă concluzia că s-ar fi ajuns la asigurarea neutralității fiscale numai prin

măsuri dispuse și în sarcina furnizorilor reclamantei, de îndreptare a greșitei

colectări a TVA.

Observând că organele

fiscale nu au aplicat unitar măsurile de simplificare în cazul operațiunilor de

construcții montaj, ordonând măsuri numai în ceea ce o privește pe reclamantă, în

timp ce în cazul furnizorilor ce au emis facturi cu TVA către reclamantă au confirmat

corectitudinea colectării TVA și virarea acestei taxe către stat, instanța de fond

a subliniat că a fost încălcat principiul aplicării unitare a legislației fiscale,

consacrat de art. 5 C. proc. fisc. și, nu în ultimul rând, principiul rolului activ

al organului fiscal prevăzut de art. 7 C. proc. fisc.

Înalta Curte constată

că prima instanță a aplicat corect dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

acordând reclamantei, la cerere, cheltuielile de judecată reprezentate de taxa judiciară

de timbru, timbru judiciar și onorariu expert - 8.370 RON conform decontului depus

la dosarul de fond.

Din conținutul textului

legal amintit rezultă fără dubiu că s-a instituit o prezumție de culpă, iar în speță

„partea care a căzut în pretenții” este autoritatea fiscală pârâta ANAF deoarece

acțiunea societății reclamante a fost admisă în totalitate.

Cererii subsidiare a recurentei

de diminuare a acestor cheltuieli nu i se poate da curs deoarece dispozițiile

art. 274 alin. (2) C. proc. civ. sunt clare „Judecătorii nu pot micșora cheltuielile

de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea

martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi

că le-a făcut”.

Față de cele prezentate,

Înalta Curte constată că nu există motive de reformare a sentinței atacate nici

din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de recurentă, nici din perspectiva

art. 304

1

C. proc. civ. astfel că având în vedere dispozițiile art. 312

alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 7175

din 18 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 decembrie 2014.