Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.09.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3459/2014

HOTĂRÂRE
25.09.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3459/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția Judecătoria Râmnicu Vâlcea Prin Sentința civilă nr. 270 din 28 ianuarie 2014, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, reținându-se că faptele au fost constatate pe raza comunei Seaca care aparține Judecătoriei Brezoi. 2. Soluția Judecătoriei Brezoi Prin Sentința civilă nr. 1725 din 27 martie 2014, Judecătoriei Brezoi a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de petentă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătorie Zalău, reținându-se că petenta a fost sancționată pentru fapte comise anterior constatării și întocmirii procesului-verbal, astfel că locul săvârșirii faptei este locul de plecare în cursă, respectiv municipiul Zalău.

3. Soluția Judecătoriei Zalău Prin Încheierea din 20 iunie 2014, Judecătoria Zalău a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi și a constatat ivit conflictul negativ de competență. Totodată, a dispus suspendarea judecății cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele: Prin procesul-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii din 6 septembrie 2013 petenta a fost sancționată pentru încălcarea art. 8 alin. (1) pct. 4, art. 8 alin. (2) pct. 8 și art. 8 alin. (3) pct. 4 și 6 din O.G.

nr. 37/2007, agenții reținând că în data de 31 august 2013 conducătorul auto al societății nu a respectat timpi de conducere și perioada de odihnă. Fapta a fost constatată, la data de 6 septembrie 2013, în urma unui control în trafic, când s-a descărcat cartela conducătorului auto G.S. șoferul autovehiculul cu nr. x. Or, în condițiile în care contravenția a fost constatată cu ocazia controlului în trafic, având în vedere caracterul continuu al contravenției și faptul că nu se poate identifica cu precizie locul în care s-a săvârșit fapta, este evident că acesta coincide cu locul constatării contravenției. Prin urmare, nu se poate reține că locul săvârșirii faptei este locul de plecare sau de sosire al autovehiculului, ci locul unde a fost constatată această faptă, în speță localitatea Seaca care se găsește în circumscripția teritorială a Judecătoriei Brezoi, potrivit art. 38 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, raportat la H.G.

nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii. În fine, instanța a avut în vedere și împrejurarea potrivit căreia competența reglementată de art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, este o competență de ordine publică, în sensul art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., având caracter exclusiv și absolut, de la care părțile nu pot deroga, prin alegerea unei alte instanțe. 4. Soluția Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență Înalta Curte, în soluționarea conflictului negativ de competență, reține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 din Noul C. proc. civ. Obiectul litigiului îl constituie plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție din 6 septembrie 2013 emis de reprezentanții Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - Inspectoratul Teritorial Vâlcea.

Rezultă din cuprinsul acestui proces-verbal că fapta de depășire a perioadei maxime de conducere zilnic a fost constatată în localitatea Seaca, județul Vâlcea, care se găsește în circumscripția teritorială a Judecătoriei Brezoi. Această faptă contravențională reținută în sarcina reclamantei este continuă, în sensul art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001. Or, în contextul în care această faptă a avut caracter continuu de la momentul depășirii perioadei maxime de conducere neîntreruptă, este evident că aceasta a fost săvârșită și în momentul controlului în trafic. Astfel, locul săvârșirii contravenției coincide cu locul unde aceasta a fost constatată. Conform art. 32 din O.G.

nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, "plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția". În concluzie, față de cele reținute anterior și dispozițiile citate care stabilesc expres competența de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, Înalta Curte, în temeiul art. 135 din Noul C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC V.T. SRL și pe pârâtul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Inspectoratul Teritorial x, în favoarea Judecătoriei Brezoi. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2014. Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-09-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4023/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 18 ianuarie 2012, B.A. a contestat procesul - verbal de contravenție din 5 decembrie 2011. Judecătoria Râmnic
ÎCCJ 2014-01-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 287/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Brez
ÎCCJ 2014-02-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 555/2014
, prin sentința nr. 11048 din 28 octombrie 2013, a admis excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauz
ÎCCJ 2013-10-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4814/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin procesul-verbal de constatare a contravenției din 19 decembrie 2011 a fost sancționat contravenientul D.I. pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozițiile art.
ÎCCJ 2013-09-12
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3726/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmincu Vâlcea la data de 24 ianuarie 2012 petenta L.E.V. a contestat procesul verbal din 19 decembrie 2011 emis de C.N.A.D.N.R
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă