ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4811/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4811/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal sub nr. 8916/2/2012, reclamanta SC M.T. SRL a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București,

anularea Deciziei nr. 460 din 26 octombrie 2012 emisă de Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului

București - Serviciul Soluționare Contestații și obligarea pârâtei la

soluționarea pe fond a contestației formulate în procedura administrativă.

În

esență, reclamanta a arătat că Decizia nr. 460 din 26 octombrie 2012, atacată,

prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației administrative până

la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, procedura

administrativă urmând a fi reluata la încetarea motivului ce a determinat

suspendarea, este nelegală, deoarece nu există dovada stabilirii de către organele

de urmărire penală a faptului că există indiciile săvârșirii unei infracțiuni,

așa cum prevede textul pct. 10.6 din Ordinul A.N.A.F. nr. 2137/2011.

În opinia

reclamantei, infracțiunea pentru care se arată că s-a formulat plângere și cu

privire la care organul fiscal a sesizat existența indiciilor, vizează

achiziționarea unor produse care provin pe circuitul economic de la alți

furnizori decât cei abilitați legal, astfel că nu se poate reține că eventuala

constatare a săvârșirii acesteia are consecințe determinante asupra soluției

care vizează existența și întinderea obligațiilor fiscale ce se calculează în

raport de evidențele contabile, apreciind că în aceste condiții, măsura

suspendării încalcă prevederile art. 214 C. proc. fisc.

De

asemenea, reclamanta arată că s-au încălcat prevederile art. 108 C. proc.

fisc., în sensul că nu s-a întocmit cu ocazia controlului fiscal un

proces-verbal de sesizare a organelor de urmărire penală, așa încât nu se putea

face aplicarea prevederilor art. 214 din C. proc. fisc.

2.

Hotărârea instanței de fond

Prin

Sentința nr. 1290 din 10 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de

reclamanta SC M.T. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de

Administrare Fiscală ca neîntemeiată.

Cu

privire la situația de fapt s-a reținut că reclamanta a solicitat rambursarea

soldului negativ de TVA în sumă de 554.539 lei, sumă rezultată din deconturile

de TVA depuse de societate pentru perioada 1 iunie 2010 - 30 aprilie 2011, prin

mai multe cereri înregistrate la Administrația Finanțelor Publice Sector 4 în

perioada octombrie 2010 - mai 2011.

În urma

acestor solicitări s-a desfășurat o inspecție fiscală finalizată prin

întocmirea de către organele fiscale a raportului de inspecție fiscală din 29

iunie 2012, fiind emisă decizia de impunere din 29 iunie 2012 și fiind respinsă

cererea reclamantei de rambursare a soldului negativ de TVA în sumă de 554.539

lei.

Prin

Decizia de impunere privind obligații fiscale suplimentare din 29 iunie 2012

emisă în baza Raportului de Inspecție Fiscală din 29 iunie 2012 s-au stabilit

în sarcina reclamantei următoarele: TVA suplimentară de plată: 564.761 lei; TVA

respinsă la rambursare: 554.501 lei; TVA acceptată la rambursare: 38 lei;

Dobânzi/Majorări de întârziere: 2.843 lei; Penalități de întârziere: 1.539 lei.

Împotriva

acestei decizii de impunere reclamanta a formulat contestație în temeiul art.

205 și urm. C. proc. fisc., contestația fiind înregistrată la organul fiscal sub

din 13 august 2012.

Prin

adresele din 18 noiembrie 2011 și din 27 martie 2012, Administrația Finanțelor

Publice Sector 4 a sesizat organul de urmărire penală cu privire la

nelegalitatea tranzacțiilor derulate de reclamantă cu furnizorii de pe

teritoriul României, apreciind întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr.

241/2005.

Urmare a

acestei sesizări, pârâta a emis Decizia nr. 460 din 26 octombrie 2012 prin care

s-a dispus suspendarea soluționării contestației până la pronunțarea unei

soluții definitive pe latura penală, procedura administrativă urmând a fi luată

la încetarea motivului ce a determinat suspendarea.

Cu

privire la critica reclamantei ce vizează neîndeplinirea condițiilor prevăzute

de art. 214 C. proc. fisc., prima instanță a reținut că sesizarea adresată de

organele fiscale Parchetului de pe lângă Tribunalul București a vizat existența

unor indicii privind nerealitatea tranzacțiilor derulate de reclamanta SC M.T.

SRL cu furnizori de pe teritoriul României, astfel cum s-a consemnat în

procesele-verbale din 29 octombrie 2010, din 2 iunie 2011, din 10 august 2012

și din 17 noiembrie 2011, respectiv asocierea între societatea reclamantă cu

terți (SC D.S.A. SRL, SC M. SRL, SC M.E. SRL și SC O.C. SRL), în vederea

obținerii, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursare de la bugetul

de stat, urmând ca, în urma cercetării organelor de urmărire penală, să se

stabilească dacă sunt întrunite elementele infracțiunilor prevăzute la Cap. II,

art. 8 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și

combaterea evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare.

Raportat

la prevederile art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea

evaziunii fiscale și având în vedere că soluționarea contestației formulate de

reclamantă presupune a se stabili dacă aceasta are dreptul la rambursarea

soldului negativ de TVA, ceea ce implică analizarea de către organul fiscal de

soluționare a contestației a condițiilor de exercitare a dreptului de deducere

a TVA, care trebuie să aibă la baza tranzacții reale și să fie justificate cu

documente, prima instanță a constatat că între stabilirea obligațiilor fiscale

cuprinse în decizia de impunere din 29 iunie 2012, și stabilirea presupusului

caracter infracțional al faptelor constatate există o strânsă legătură, pârâta

fiind în imposibilitatea de a soluționa contestația până când nu se

soluționează cauza penală.

Curtea de

apel a reținut că există o interdependență între soluția pronunțată asupra

contestației și soluția cu privire la presupusa infracțiune, întrucât se ridică

problema realității tranzacțiilor efectuate între societatea reclamantă și

furnizorii interni, având în vedere că, în urma verificărilor încrucișate, nu

s-a putut stabili realitatea operațiunilor desfășurate pentru care societatea a

înregistrat TVA deductibilă și a solicitat la rambursare TVA.

În

consecință, prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute

de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., organele administrative de

soluționare a contestației fiind în imposibilitate de a se pronunța pe fondul

cauzei înainte de a se finaliza soluționarea laturii penale, motiv pentru care,

în mod corect s-a procedat la suspendarea soluționării contestației, procedura

administrativă urmând a fi reluată în conformitate cu dispozițiile art. 214

alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Critica

reclamantei referitoare la faptul că au fost încălcate prevederile art. 108 C.

proc. fisc., în sensul că nu s-a întocmit cu ocazia controlului fiscal un

proces-verbal de sesizare a organelor de urmărire penală, așa încât nu se putea

dispune măsura suspendării, întrucât nu există o sesizare conformă, nu poate fi

reținută, deoarece din analizarea sistematică a prevederilor C. proc. fisc., nu

rezultă că suspendarea soluționării contestației dispusă în condițiile

prevăzute de art. 214 este condiționată de încheierea unui astfel de

proces-verbal, măsura suspendării putând fi dispusă dacă sunt îndeplinite

cerințele legale expres prevăzute, indiferent de forma în care s-a realizat

sesizarea organelor de urmărire penală.

În al

doilea rând, susținerile reclamantei sunt infirmate de documentele depuse de

pârâtă la dosarul cauzei, întrucât cele două adrese - din 18 noiembrie 2011 și

din 27 martie 2012 - prin care au fost sesizate organele de urmărire penală

sunt precedate de întocmirea a două procese-verbale purtând aceeași dată,

respectiv procesul-verbal din 18 noiembrie 2011 și procesul-verbal din 27

martie 2012, la adresele de sesizare fiind atașate și aceste procese-verbale.

Referitor

la împrejurarea că procesele-verbale nu îndeplinesc exigențele prevăzute de

art. 108 C. proc. fisc., întrucât nu au fost comunicate contribuabilului, cu

excepția procesului-verbal din 18 noiembrie 2011, prima instanță a reținut că

acest aspect nu este în măsură să producă o vătămare a drepturilor sau

intereselor reclamantei, în condițiile în care aceasta a luat cunoștință de

sesizarea organelor de urmărire penală prin comunicarea Deciziei nr. 460 din 26

octombrie 2012, fiind astfel atins scopul pentru care legiuitorul a prevăzut

cerința comunicării către contribuabil a măsurii constând în sesizarea

organelor de urmărire penală.

3.

Recursul declarat de către S C M.T. SRL.

Împotriva

sentinței curții de apel a formulat recurs la data de 17 iulie 2013 reclamanta

SC M.T. SRL invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc.

civ.

Recurenta

critică hotărârea fondului sub următoarele aspecte:

• s-au

aplicat greșit prevederile art. 214 din C. proc. fisc., apreciindu-se că dovada

sesizării organului de cercetare penală ar reprezenta o condiție necesară și

suficientă pentru suspendarea procedurii; în decizia administrativă nu s-au

arătat care sunt indiciile ce ar putea să ducă la concluzia săvârșirii

infracțiunii;

• deși

plângerea penală s-a formulat la 18 noiembrie 2011 până în prezent nu s-a

început urmărirea penală;

• punctul

de vedere al organelor fiscale este contradictoriu; aspectele imputate privesc

în realitate pe furnizorii săi ori pe furnizorii acestora din urmă; nu sunt

semnalate nereguli proprii ale recurentei;

• s-au

restrâns nelegal limitele aplicării dispozițiilor art. 108 alin. (2) teza

finală C. proc. fisc.; sesizarea organelor penale este neconformă acestei

prevederi legale;

•

suspendarea sine die a procedurii administrative este de natură a întârzia în

mod nejustificat și neprevizibil accesul acesteia la o instanță, contrar

dispozițiilor art. 6 din Convenție; de asemenea este ignorată jurisprudența

Curții de Justiție a Uniunii Europene în materia dreptului de deducere a TVA.

4.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

sentința atacată prin prisma criticilor recurentei, cât și sub toate aspectele,

în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., luând în considerare că intimata

nu a formulat apărări în cauză, Înalta Curte constată că se impune admiterea

recursului pentru considerentele următoare:

Recurenta-reclamantă

a supus controlului de legalitate Decizia nr. 460 din 26 octombrie 2012 prin

care ANAF - DGFPM București a suspendat soluționarea contestației acesteia

împotriva deciziei de impunere din 29 iunie 2012 emisă de Activitatea de

Inspecție Fiscală din cadrul AFP Sector 4, până la "încetarea cu caracter

definitiv a motivului care a determinat suspendarea".

După cum

rezultă din expunerea argumentelor primei instanțe (pct. 2 din decizie), s-a

considerat legal procedeul organului fiscal învestit cu soluționarea

contestației pentru suma totală de 569.143 lei (TVA și accesorii),

apreciindu-se că până la finalizarea soluționării laturii penale, nu ar fi

posibilă tranșarea aspectelor de natură fiscală care pun în discuție realitatea

operațiunilor derulate de reclamantă cu partenerii săi contractuali.

Acest

punct de vedere nu este împărtășit de instanța de control judiciar, care

consideră că în cauză nu există nici un impediment pentru ca organele fiscale

să soluționeze fondul contestației administrative.

Potrivit

dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc., "Organul de

soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea

cauzei atunci când:

a)

organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu

privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare

ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în

procedură administrativă ..."

În

vederea soluționării deconturilor cu sumă negativă de TVA și opțiune de

rambursare, depuse de către recurentă s-a efectuat o inspecție parțială în

cursul căreia s-a ridicat problema realității tranzacțiilor pe care le-a

derulat cu trei dintre partenerii săi contractuali: SC M.E. SRL, SC O.C. SRL și

SC M. SRL iar în urma unor controale încrucișate, verificând în amonte firul

achizițiilor, au fost semnalate nereguli și la furnizorii furnizorilor săi.

Ca

urmare, la data de 23 noiembrie 2011 cu adresa din 18 noiembrie 2011,

Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AFP Sector 4, a sesizat Parchetul

de pe lângă Tribunalul București "pentru a verifica dacă sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la Cap. II art. 8 alin. (1)

și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii

fiscale" în privința recurentei și a altor societăți. Ulterior, la data de

2 aprilie 2012, cu adresa din 27 martie 2012, organul fiscal a comunicat

parchetului informațiile furnizate de către autoritățile fiscale din Marea

Britanie (unde avea domiciliul fiscal un partener contractual al recurentei).

În pofida

perioadei mari de timp scurse de la momentul sesizării organului de cercetare

penală și până la data soluționării acestui recurs (aproximativ 3 ani), fiscul

nu a făcut dovada că demersul său a avut o finalitate concretă, în sens

procesual penal.

Solicitarea

recurentei de a afla stadiul cercetărilor (dosar fond) primită de parchet la

data de 7 decembrie 2012 a rămas fără răspuns, iar intimata ANAF nu a formulat

nicio apărare în recurs.

Mai mult,

în condițiile în care controalele derulate de organele fiscale au oferit

suficiente elemente factuale de natură a contura realitatea/fictivitatea

operațiunilor economice derulate de recurentă, acestea nu mai pot invoca

"înrâurirea hotărâtoare" a unei presupuse infracțiuni, fiind în

măsură că aplice direct prevederile speciale cuprinse în art. 11 din C. fisc.

De

asemenea, trebuie notat că potrivit Cap. I pct. 9 din Raportul de inspecție

fiscală, soluționarea cererii de rambursare a mai fost suspendată de trei ori,

pentru perioade cuprinse între 5 zile și 8 luni.

Toate

aceste împrejurări conduc univoc la concluzia că suspendarea procedurii

administrative s-a realizat cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit.

n) din Legea nr. 554/2004, demersul formal de sesizare a organului de cercetare

penală întârziind nejustificat soluționarea contestației administrative și creând

premisele încălcării dispozițiilor art. 6 § 1 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale, din perspectiva dreptului de

acces la o instanță.

Nu în

ultimul rând, a fost ignorată jurisprudența Curții Constituționale în materie,

care, deși a respins excepțiile de neconstituționalitate care vizau textul art.

214 C. proc. fisc., a reținut constant că suspendarea procedurii de soluționare

a contestației administrative relevă o situație de excepție (de ex. în Decizia

nr. 56/2013).

Ca

urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) din C. proc. civ. și al art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul și se va modifica

sentința atacată în sensul că va fi admisă acțiunea formulată de reclamanta SC

M.T. SRL, cu consecința anulării Deciziei nr. 460 din 26 octombrie 2012 emisă

de Direcția Regională a Finanțelor Publice București și obligării

intimatei-pârâte Direcția Regională a Finanțelor Publice la soluționarea

contestației administrative.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de SC M.T. SRL împotriva Sentinței nr. 1290 din 10 aprilie

2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Modifică

sentința atacată în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta SC M.T.

SRL, anulează Decizia nr. 460 din 26 octombrie 2012 emisă de Direcția Regională

a Finanțelor Publice București și obligă intimata-pârâtă Direcția Regională a

Finanțelor Publice la soluționarea contestației administrative.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2014.

Procesat de GGC - CL