ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1166/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea formulată reclamantul I.I.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.I.,

anularea Raportului de evaluare nr. 26771/G/II din 17 iunie 2013 întocmit de A.N.I.

- inspector A.L.B. și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin

sentința civilă nr. 299 din 18 noiembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția

de contencios administrativ și fiscal, a respins contestația formulată de

reclamantul I.I.D., în contradictoriu cu pârâta A.N.I.

Împotriva

sentinței civile nr. 299 din 18 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs

reclamantul I.I.D.

În

motivarea recursului se arată că sentința recurată este nelegală deoarece a

fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material,

respectiv a prevederilor Legii nr. 161/2003 și Legii nr. 188/1999 - fiind

incident motivul de casare prevăzut de art. 488, alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul

critică hotărârea primei instanțe, subliniind următoarele:

-

prin Decizia nr. 263/2011 a fost numit temporar în funcția publică de șef de

serviciu birou siguranță alimente de origine nonanimală;

-

soția, în calitate de administrator al SC M.T. SRL Blaj, a solicitat în scris D.S.V.S.A.

Alba să i se elibereze avizul de finalizare al Proiectului „Extindere și

modernizare SC M.T. SRL Blaj";

-

cererea a fost înregistrată din 13 septembrie 2011, iar anterior la data de 12

septembrie 2011, directorul executiv al acestei autorități, domnul V.B., audiat

ca martor, a pus rezoluția B.S.A.;

-

în calitate de șef birou i-a fost comunicată cererea cu rezoluția directorului

executiv;

-

având în vedere faptul că în cauză era vorba de o cerere formulată de soția sa recurentul

a cerut să fie înlocuit iar directorul s-a opus, susținând că nu este nici un

conflict de interese, completând pe cerere rezoluția cu dr. I.D. și aplicând a

doua semnătură;

-

împreună cu un alt coleg de birou, ing. M.N., a efectuat controlul la SC M.T.

SRL Blaj, în urma căruia a întocmit procesul verbal de constatare din 16

septembrie 2011;

-

în procesul-verbal s-a constatat că proiectul întrunește condițiile pentru

avizare favorabilă, făcând recomandări în acest sens.

Recurentul

mai susține că după depunerea procesului verbal de constatare D.S.V.S.A. Alba a

emis Notificarea din 19 septembrie 2011, prin care a certificat faptul că

proiectul „Extindere și modernizare SC M.T. SRL Blaj" este finalizat și

este în conformitate cu legislația în vigoare pentru domeniul sanitar veterinar

și pentru siguranța alimentelor, iar notificarea respectivă a fost semnată doar

de directorul executiv dr. V.B., reclamantul refuzând să o semneze în calitate

de șef birou siguranța alimentelor de origine non animală.

După

emiterea notificării, domnul V.B. a sesizat intimata A.N.I. susținând că ar fi

fost în conflict de interese ca urmare a întocmirii procesului verbal de

constatare.

Prima

instanță a reținut în sentința recurată cazul de incompatibilitate prevăzut de art.

79, alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, iar incompatibilitatea nu se

referă al emiterea de acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004 ci la

orice alt act în competența unui funcționar public care precede și pregătește

un act administrativ.

Instanța

a considerat că avea dreptul prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 188/1999

de a refuza în scris și motivat îndeplinirea dispoziției primite de la

superiorul ierarhic de a participa la efectuarea controlului, la SC M.T. SRL

Blaj dacă o considera ca fiind ilegală.

Recurentul-reclamant

consideră că nu se află în nici una din cele trei ipoteze prevăzute de art. 79,

alin. (1) din Legea nr. 161/2003, iar prima instanță greșit a interpretat că se

regăsește în cazul prevăzut de art. 79, alin. (1) lit. c) din Lege.

În

cauză doar notificarea din 19 septembrie 2011 reprezintă act administrativ, iar

aceasta este semnată de directorul executiv al D.S.V.S.A. Alba.

Prin

raportul de evaluare s-a cerut D.S.V.S.A. Alba să ia măsurile prevăzute de art.

25, alin. (3) și (4) din Legea nr. 176/2010.

Potrivit

acestor prevederi legale, constatarea conflictului de interese reprezintă temei

pentru eliberarea din funcție ori, după caz, abatere disciplinară pentru care

se pot aplica sancțiunile disciplinare prevăzute în dispozițiile legale

speciale, care nu pot consta în mustrare sau avertisment.

Recurentul

mai arată că așa cum rezultă din adeverința din 03 iulie 2013 eliberată de D.S.V.S.A.

Alba, în prezent îndeplinește funcția publică de execuție consilier I superior

în cadrul biroului siguranța alimentelor de origine nonanimală, nemaifiind funcție

publică de conducere.

Având

calitatea de funcționar public de execuție îi sunt aplicabile prevederile art. 75

- art. 81 ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Examinând

cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum

și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru

a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

Prin

Raportul de evaluare nr. 26771/G/II din 17 iunie 2013, inspectorul de

integritate a constatat încălcarea regimului conflictelor de interese de către recurentul-reclamant,

generat de controlul efectuat de către acesta în calitate de inspector pentru

siguranța alimentelor din cadrul D.S.V.S.A. Alba la SC M.T. SRL, unde asociat

și administrator este soția acestuia, încălcând astfel dispozițiile art. 79 alin.

(1) din Legea nr. 161/2003.

Potrivit

art. 70 din Legea nr. 161/2003

privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în

exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri,

prevenirea

și

sancționarea corupției:

„Prin

conflict de interese

se

înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție

publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența

îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit

Constituției și altor acte normative”.

Art.

79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 prevede că funcționarul public este

în conflict de interese dacă interesele sale patrimoniale, ale soțului sau

rudelor sale de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în

exercitarea funcției publice.

Potrivit

alin. (2) din art. 79 din Legea nr. 161/2003: „

în cazul existenței unui conflict de

interese, funcționarul public este obligat să se abțină de la rezolvarea

cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii și să-l

informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta

este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparțialitate a

funcției publice, în termen de cei mult 3 zile de la data luării la cunoștință”.

Potrivit

art. 45 alin. (3)

din

Secțiunea a II-a cu privire la îndatoririle funcționarilor publici din Legea nr.

188/1999 privind Statutul funcționarilor publici: „Funcționarul public are

dreptul să refuze, în scris și motivat, îndeplinirea dispozițiilor primite de la

superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale. Dacă cel care a emis dispoziția

o formulează în scris, funcționarul public este obligat să o execute, cu

excepția cazului în care aceasta este vădit ilegală. Funcționarul public are

îndatorirea să aducă la cunoștința superiorului ierarhic al persoanei care a

emis dispoziția astfel de situații”.

Astfel

fiind, instanța de control judiciar apreciază că instanța de fond în mod corect

a constatat că în cauză este incidentă situația prevăzută de art. 79 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 161/2003, iar potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 188/1999,

recurentul-reclamant avea obligația de a refuza, în scris și motivat

îndeplinirea dispoziției primite de la superiorul ierarhic.

De

asemenea, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a apreciat

faptul că interesele patrimoniale ale soției recurentului-reclamant aveau

potențialul de a influența deciziile pe care trebuie să le ia aceasta din urmă,

în considerarea exercitării funcției publice cu care fusese investit.

Textul

legal reglementator al incompatibilității reținută nu se referă la emiterea de

acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004, ci la orice act ce intră în

competența unui funcționar public, chiar și a actelor

preparatorii care

preced și pregătesc un act administrativ, întrucât este vorba de participarea

la luarea unei decizii.

Prin

urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond făcând o corectă și

judicioasă interpretare și aplicare a normelor de drept material a pronunțat o hotărâre

temeinică și legală, iar susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate

și nu pot fi primite.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul I.I.D. împotriva sentinței nr. 299/2013 din 18

noiembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 13 martie 2015.