ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 685/2016

Decizia nr. 685/2016

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11 martie 2011, sub nr. 466/1259, reclamanta SC A. SRL Pitești a chemat în judecată pârâtele SC B. SRL, SC C. - Sucursala Pitești și SC D. SA, solicitând restituirea în natură a bunurilor descrise în documentul anexat intitulat „Lista materialelor montate în Stația de epurare a apei menajere și reziduale (WWTP) din orașul Pitești", ce au făcut obiectul Contractului de execuție tablouri electrice din 27 mai 2010 și a Contractelor de prestări servicii din 23 iunie 2010 și din 28 iulie 2010, bunuri care se găsesc la Stația de epurare a apei menajere și reziduale (WWTP) din Pitești. Prin aceeași cerere a solicitat și plata, în solidar, a daunelor cominatorii în cuantum de 5.000 RON pentru fiecare zi de întârziere în restituirea bunurilor sus-menționate, de la data pronunțării sentinței și până la restituirea integrală a bunurilor.

La data de 9 iunie 2011, în temeiul art. 57 C. proc. civ., reclamanta a formulat cerere de introducere în cauză a Municipiului Pitești prin Consiliul Local Pitești și a Primarului Municipiului Pitești, precizând că în prealabil a invitat pârâții la conciliere directă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta C. a invocat excepția inadmisibilității cererii formulate de reclamantă, susținând că cele trei contracte și actele anexe invocate au fost încheiate între reclamanta SC A. SRL și pârâta SC B. AG SRL și produc efecte numai între părțile semnatare.

Totodată, a formulat întâmpinare și pârâta SC B. SRL prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii întrucât reclamanta nu a respectat condițiile efectuării concilierii directe prealabile și obligatorii prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ. Pârâta SC B. SRL a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât instanța a fost învestită cu cerere de restituire în natură a bunurilor mobile care se regăsesc la stația de epurare a apei menajere și reziduale din Pitești.

Prin sentința nr. 1489/C din 6 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, au fost admise excepțiile invocate de pârâte și a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamantă.

În motivarea soluției, prima instanță a reținut, în esență, că procedura prealabilă a concilierii directe nu respectă dispozițiile art. 720

1

alin. (4) C. proc. civ., iar cu privire la calitatea procesuală pasivă a SC C. - Sucursala Pitești s-a apreciat că aceasta nu poate sta în judecată în nume propriu, conform art. 43 din Legea nr. 31/1990.

S-a mai reținut că cele trei contracte care formează obiectul litigiului au ca obiect prestarea de lucrări la „Stația de epurare a apei menajere și reziduale Pitești, aflată în administrarea SC D. SA", invocându-se, prin urmare, exclusiv posesia bunurilor de către această societate, ceea ce face ca în cererea de restituire a bunurilor mobile, celelalte pârâte, neposesoare, să nu aibă calitate procesuală pasivă.

Prima instanță a apreciat că bunurile mobile au fost încorporate în bunul imobil, obiect al contractului de concesiune a serviciului public de interes local din 4 ianuarie 2001 și astfel au devenit bunuri imobile prin destinație, aparținând proprietarului clădirii, respectiv Municipiului Pitești.

S-a mai reținut că asupra bunului proprietate publică s-a constituit un drept real principal derivat, respectiv dreptul de concesiune al SC D. SA, conform contractului încheiat în condițiile Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, apreciindu-se că, în speță, concesionarul are un drept real principal, derivat din dreptul de proprietate publică, astfel că sub acest aspect acțiunea societății reclamante a fost constatată ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a formulat apel, care a fost admis prin decizia nr. 16/A-C din 7 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. În consecință, a fost schimbată în parte sentința atacată, în sensul că a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă și s-a dispus restituirea bunurilor ce formează obiectul contractelor de execuție de tablouri electrice din 27 mai 2010 și celor de prestări servicii din 23 iunie 2010 și din 28 iulie 2010, aflate în stația de epurare a apei menajere și reziduale (W.W.T.P.) Pitești. Totodată, a fost menținută în rest sentința apelată, iar pârâții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 14.282 RON.

În motivarea soluției, instanța de apel a reținut, în esență, că sunt întemeiate criticile referitoare la procedura concilierii directe și cele privitoare la calitatea procesuală pasivă a intimatei SC C.

În ceea ce privește fondul litigiului, instanța de apel a apreciat că apelul este fondat întrucât prima instanță a reținut trecerea bunurilor din litigiu în domeniul public al municipiului fără a exista probe în acest sens.

S-a apreciat că, în speță, apelanta și-a dovedit proprietatea asupra bunurilor prin contractele din 27 mai 2010, din 23 iunie 2010 și din 28 iulie 2010, prin care s-a stipulat menținerea proprietății până la îndeplinirea obligației de plată, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalități, iar transmiterea legală a proprietății se putea face numai după îndeplinirea acestei obligații, dovedită pe bază de înscrisuri, în lipsa acestora fiind transmisă doar posesia bunurilor.

Instanța de apel a constatat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 7 din Legea nr. 213/1998 care stabilește regimul juridic al proprietății publice și că bunurile nu pot fi considerate a fi imobile prin destinație, deoarece art. 468 C. civ. le califică astfel numai dacă au fost puse de către proprietar, or, în speță acestea au fost puse de apelantă, aceasta fiind singura dintre părți care dispune de acte legale de proprietate asupra bunurilor.

Împotriva aceste decizii au declarat recurs pârâții SC C., SC D. SA Pitești, Municipiul Pitești prin Consiliul Local Pitești și Primarul Municipiului Pitești.

Prin decizia nr. 3318 din 29 octombrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis recursurile declarate de pârâți și în consecință a casat decizia nr. 16/A-C din 7 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Înalta Curte a reținut, în esență, că decizia recurată nu poate fi pusă în executare, deoarece nu s-a precizat posesorul bunurilor a căror restituire s-a decis și că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind daunele cominatorii.

În rejudecare, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat decizia nr. 502/A-COM din 5 mai 2015, prin care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a SC C. - Sucursala Pitești.

Totodată, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței nr. 1489/C din 6 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în Dosarul nr. x/1259/2011, intimați fiind pârâții SC C. - Sucursala Pitești, SC D. SA, SC B. SRL - prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență E., Municipiul Pitești - prin Consiliul Local Pitești și Primarul Municipiului Pitești. A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată către SC D. SA Pitești.

În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut, în rejudecare, că în ceea ce privește excepția calității procesuale pasive a SC C. - Sucursala Pitești, aceasta are calitate procesuală pasivă întrucât și-a asumat anumite obligații contractuale în mod direct în raport cu obiectul dedus judecății.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că actele adiționale invocate de apelanta-reclamantă nu pot produce niciun efect în raport cu celelalte părți procesuale, respectiv SC C. - Sucursala Pitești și SC D. SA, deoarece SC B. SRL, cu care SC A. SRL a încheiat actele adiționale, nu avea posesia acestor bunuri la data respectivă.

Instanța de apel a constatat că stațiile de epurare a apelor uzate și instalațiile, construcțiile și terenurile aferente sunt reglementate de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și fac parte din obiectul proprietății publice a comunelor, orașelor și municipiilor, în speță a Municipiului Pitești, care a dobândit dreptul de proprietate publică în baza art. 7 lit. b) din actul normativ sus-citat, respectiv prin achiziții publice efectuate în temeiul legii.

Curtea de apel a reținut că, potrivit art. 1909 alin. (2) C. civ., în materia bunurilor mobile pot fi revendicate doar lucrurile mobile pierdute ori furate, ipoteză care nu se întâlnește în speță.

S-a apreciat că toate bunurile revendicate de SC A. SA, ce au fost încorporate în „Stația de epurare", au devenit proprietatea Municipiului Pitești, ca proprietar al imobilului, potrivit art. 482 C. civ., care definește dreptul de accesiune, reținându-se totodată că bunurile proprietate publică sunt inalienabile și nu pot fi revendicate, chiar dacă sunt mobile sau imobile, în raport cu prevederile art. 136 alin. (4) teza I din Constituție coroborat cu art. 11 din Legea nr. 213/1998.

Instanța de apel, în rejudecare, a mai reținut că acțiunea în revendicare mobiliară, de restituire în natură, promovată de SC A. SRL Pitești este inadmisibilă, cum de altfel a constatat și tribunalul, întrucât bunurile revendicate sunt încorporate în instalațiile „Stației de epurare" devenind și ele proprietatea publică a Municipiului Pitești, care este și posesorul acestora.

În ceea ce privește daunele cominatorii, s-a apreciat că acestea nu pot fi acordate, acest petit fiind respins ca urmare a respingerii capătului de cerere principal referitor la revendicarea bunurilor.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL Pitești, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, desființarea deciziei atacate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea criticilor de nelegalitate, reclamanta a arătat că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor de drept material prevăzute de art. 7 lit. b) din Legea nr. 213/1998, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, art. 1909 alin. (1) C. civ.

Susține recurenta că instanța de apel în mod greșit a considerat că acțiunea în revendicare mobiliara formulată de societatea reclamantă este inadmisibilă, deoarece, în opinia sa, bunurile în litigiu nu au intrat în proprietatea publică, susținând, totodată, ca echipamentele revendicate sunt bunuri mobile care nu au intrat în posesia SC D. SA sau a Municipiului Pitești pentru ca au fost de rea-credință la momentul dobândirii lor.

De asemenea, reclamanta a mai arătat că echipamentele revendicate nu sunt imobile prin destinație, deoarece au o funcționailitate proprie, independentă de încorporarea lor într-un imobil și că acestea nu au fost puse de proprietar, respectiv Municipiul Pitești pe imobilul - Stația de epurare, ci de un terț, în speță societatea reclamantă.

În continuare, procedează la enunțarea dispozițiilor art. 1, art. 7 pct. 2 și art. 8 pct. 3 din contractul de concesiune referitoare la bunurile de retur.

Totodată, susține că la data Hotărârii nr. 129/2012 a Consiliului Local Pitești, echipamentele revendicate aparțineau societății reclamante, această hotărâre fiind expresia punerii în aplicare a art. 8 pct. 3 din contractul de concesiune.

S-a mai învederat că bunurile revendicate nu au fost dobândite prin achiziție publica, conform art. 7 lit. b) din Legea nr. 213/1998, deoarece Municipiul Pitești nu a fost autoritate contractantă în contractul de antrepriza și nici dobanditorul dreptului de proprietate în urma executării contractului de achiziție publica, ci autoritatea contractanta a fost o persoana juridica de drept privat, respectiv societatea SC D. SA.

Precizează că această din urmă societate nu a dobândit dreptul de proprietate asupra echipamentelor deoarece îi era opozabilă clauza de rezervă a proprietății până la plata integrală a prețului.

Susține că dispozițiile art. 2 și art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 prevăd procedura prin care un bun dobândește apartenența la domeniul public, condiții care în speță nu sunt îndeplinite.

În continuare, precizează că bunurile revendicate nu sunt imobile prin destinație și că nu a intervenit accesiunea imobiliară întrucât în cauză nu este incidență situația prevăzută la art. 493 teza I C. civ. Totodată, susține reclamanta că nu a intervenit nici transferul proprietății bunurilor mobile către SC D. SA sau către Municipiul Pitești, ca urmare a operării prezumției posesiei de bună-credință, întrucât, în speță, nu a operat prezumția de proprietate, conform art. 1909 alin. (1) C. civ., achizitorul nefiind de bună-credință deoarece avea cunoștință că bunurile aparțin unei alte persoane prin efectul opozabilității contractelor de execuție la stația de epurare, aspect dovedit prin semnarea procesului-verbal din 25 ianuarie 2011 de control al calității lucrărilor executate de societatea reclamantă.

Prin urmare, susține că decizia recurată este nelegală cu privire la respingerea acțiunii în revendicare, solicitând în consecință modificarea acesteia întrucât în speță nu putea fi invocat beneficiul caracterului inalienabil al dreptului de proprietate publică.

Intimatele-pârâte SC D. SA și C. Sucursala Pitești au depus la dosar întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Totodată, intimata Municipiul Pitești, Primarul Municipiului Pitești a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL Pitești este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării criticilor formulate, se impune a fi făcută precizarea că, potrivit dispozițiilor legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, criticile referitoare la stabilirea situației de fapt și interpretarea probatoriului, acestea reprezentând aspecte legate de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitatea acesteia.

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport cu care Înalta Curte reține că acesta poate fi invocat atunci când prin hotărârea recurată s-a produs o încălcare a legii, respectiv dacă soluția este în contradicție cu legea care a fost aplicată raportului juridic dedus judecății și înlăturarea acestei contradicții se impune în raport de fapte, astfel cum acestea au fost pe deplin stabilite de judecătorii fondului.

Examinând decizia recurată, prin raportare la motivul de nelegalitate invocat, se constată că susținerile recurentei sunt nefondate, având în vedere că argumentele instanței de apel sunt dezvoltate punctual, fiind expuse motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și care au condus la soluția pronunțată, cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv de nelegalitate, care vizează cazurile când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recurenta-reclamantă a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 3 alin. (1), art. 7 lit. b) din Legea nr. 213/1998 și art. 1909 alin. (1) C. civ., susținând că bunurile din litigiu sunt mobile având funcționalitate proprie și că acestea nu au intrat în proprietatea publică a Municipiului Pitești având în vedere dispozițiile contractuale încheiate între părți.

Înalta Curte constată că reclamanta SC A. SRL Pitești a învestit instanța de judecată cu o cerere prin care a solicitat, în raport cu dispozițiile legale evocate, restituirea în natură a mai multor echipamente care au fost montate la Stația de epurare a apei menajere și reziduale (WWTP) din municipiul Pitești.

Analizând recursul recurentei-reclamante, instanța reține că în speță sunt incidente dispozițiile Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006.

Astfel, art. 2 lit. j) din Legea nr. 51/2006 definește sistemul de utilități publice ca fiind ansamblul bunurilor mobile și imobile, dobândite potrivit legii, constând din terenuri, clădiri, construcții și instalații tehnologice, echipamente și dotări funcționale, specific unui serviciu de utilități publice, prin ale cărui exploatare și funcționare se asigură furnizarea/prestarea serviciului.

Dispozițiile art. 4 alin. (1) din aceeași lege prevăd că sistemele de utilități publice sunt parte componentă a infrastructurii tehnico-edilitare a unităților administrativ-teritoriale, sunt bunuri de interes și folosință publică și aparțin, prin natura lor sau potrivit legii, domeniului public ori privat al unităților administrativ-teritoriale, fiind supuse regimului juridic al proprietății publice sau private a acestora, după caz.

(2) Dacă amplasarea și realizarea componentelor sistemelor de utilități publice, respectiv dezvoltarea celor existente, impun ocuparea definitivă a unor terenuri sau dezafectarea unor clădiri, altele decât cele aparținând domeniului public ori privat al unităților administrativ-teritoriale, acestea vor fi trecute în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale prin procedurile prevăzute de lege.

Potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 51/2006, au calitatea de utilizator beneficiarii individuali sau colectivi, direcți ori indirecți, ai serviciilor de utilități publice: utilizatorii casnici persoane fizice sau asociații de proprietari/locatari, operatorii economici, instituțiile publice.

Alin. (4) al aceluiași articol prevede obligațiile pe care le au membrii comunităților locale, persoane fizice sau persoane juridice, în calitatea lor de utilizatori ai serviciilor de utilități publice, printre care și respectarea normelor de exploatare și funcționare a sistemelor de utilități publice, precum și acceptarea limitării cantitative sau întreruperea temporară a furnizării/prestării serviciilor pentru execuția unor lucrări prevăzute în programele de reabilitare, extindere și modernizare a infrastructurii tehnico-edilitare.

În raport cu dispozițiile legale evocate, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate având în vedere că intrarea bunurilor în patrimoniul Municipiului Pitești s-a realizat prin efectul legii, cum de altfel prevăd și dispozițiile Legii nr. 51/2006.

Astfel, legea reprezintă izvorul direct aplicabil litigiului, iar părțile nu au posibilitatea de a trece peste dispozițiile legale incidente în materie prin invocarea unor dispoziții contractuale, respectiv contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare din 26 martie 2010, denumit contract de concesiune, în care concedent este Municipiul Pitești, iar concesionar SC D. SA.

Mai mult, bunurile pretinse de reclamantă, ca fiind proprietatea acesteia, sunt bunuri imobile prin destinație, care aparțin proprietarului fondului aservit, respectiv Municipiului Pitești, în calitate de proprietar al clădirii reprezentând Stația de epurare Pitești, pe care au fost amplasate aceste bunuri.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la lămurirea aspectului dacă bunurile revendicate sunt sau nu bunuri de retur, Înalta Curte apreciază că această critică nu este esențială soluționării litigiului.

Totuși, ele sunt considerate bunuri de retur conform definițiilor date în contractul de concesiune încheiat între părți, însă sunt proprietatea Municipiului Pitești conform Hotărârii Consiliului Local nr. 129/2012, reținându-se totodată că aceste bunuri sunt insesizabile.

Din verificarea actelor dosarului, se constată că la Dosarul nr. x/1259/2011* al Înaltei Curți se află depusă în copie această hotărâre, din care reiese că s-a dispus preluarea în domeniul public al Municipiului Pitești a bunurilor rezultate din investițiile efectuate de SC D. SA în cadrul Măsurii Ex-ISPA „Reabilitarea stației de epurare a Municipiului Pitești". S-a mai constatat că aceste bunuri nu sunt grevate de sarcini și nu sunt procese pe rolul instanțelor de judecată având ca obiect aceste bunuri.

În cuprinsul Hotărârii Consiliului Local nr. 129/2012 s-a mai reținut că echipamentele componente ale instalațiilor electrice din Stația de epurare a municipiului Pitești, realizate prin contractul de lucrări C „Reabilitarea stației de epurare a municipiului Pitești" din cadrul măsurii ISPA, care fac obiectul Dosarului nr. x/1/2012 aflat pe rolul Înaltei Curți, respectiv cinci tablouri electrice, cabluri de alimentare aferente și cablul de fibră optică multi-mode vor fi predate Municipiului Pitești libere de sarcini.

Art. 25 alin. (5) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice prevede că „în cazul gestiunii delegate, bunurile realizate de operatori în conformitate cu programele de investiții impuse prin contractul de delegare a gestiunii constituie bunuri de retur care revin de drept, la expirarea contractului, gratuit și libere de orice sarcini, unităților administrativ-teritoriale și sunt integrate domeniului public al acestora".

Referitor la critica întemeiată pe dispozițiile art. 1909 C. civ., Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, fiind greșit invocată, întrucât în speță bunurile ce formează obiectul litigiului aparțin domeniului public, cum de altfel s-a arătat, astfel încât problema revendicării nu este incidență în cauză.

Astfel, cum în mod corect a reținut și instanța de apel, art. 1909 alin. (1) C. civ. naște în favoarea posesorului o prezumție absolută de proprietate, adică o prezumție care nu poate fi combătută cu o clauză conținută într-un act adițional încheiat între terți, alții decât posesorul, iar acest articol consacră și efectul achizitiv de proprietate al posesorului de bună credință, în situația în care el ar fi dobândit bunul mobil de la o persoană care nu era proprietara bunului, această situație având loc direct în temeiul legii și nu în baza vreunei convenții întocmite cu un neproprietar.

În consecință, față de considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Pitești împotriva deciziei nr. 502/A-COM din 5 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2016.