ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 423/2016

Decizia nr. 423/2016

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul București la data de 07 ianuarie 2010 sub nr. 506/3/2010, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B., Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 6.000.000 RON cu titlu de daune morale și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost trimis în judecată în mod nejustificat prin rechizitoriul întocmit de pârâta B., fost procuror, care a instrumentat Dosarul nr. x/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și alte dosare ale aceleiași unități de parchet împotriva sa sau a altor membri ai familiei sale.

A arătat că trimiterea în judecată, i-a cauzat imense prejudicii de ordin moral și material, imaginea și reputația sa având mult de suferit, iar impactul negativ asupra percepției opiniei publice a fost amplificat și de apariția în presă, a unor materiale având la bază portretul fals de infractor, pe care i l-a creionat fostul procuror, prin rechizitoriul emis și intrat în spațiul public, cât și pe baza informațiilor primite de presă de la pârâți, atât în cursul urmăririi penale cât și ulterior trimiterii în judecată.

Raportându-se la vârsta sa, a arătat că suferința de ordin moral pe care i-a pricinuit-o trimiterea în judecată pe nedrept s-a repercutat și asupra sănătății sale, care s-a deteriorat generându-i o situație medicală tot mai precară, motiv pentru care, a solicitat obligarea pârâților B., Ministerul Public de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în solidar la plata sumelor de bani susmenționate, în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 998, 999, 1000 alin. (3) C. civ., art. 47 și urm. C. proc. civ., Decretul nr. 167/1958, dispozițiile Legii nr. 10/2001, Decretul nr. 31/1954.

La data de 07 iunie 2010, reclamantul A. a depus cerere precizatoare prin care a completat acțiunea și a solicitat în principal obligarea pârâților la acordarea de despăgubiri, în cuantum de 8.000.000 RON cu titlu de daune morale și în subsidiar obligarea pârâților, să publice considerentele și dispozitivul hotărârii pe cheltuiala lor într-un ziar de largă circulație locală în municipiul Timișoara, precum și într-un ziar central de largă circulație, în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunțate sub sancțiunea plății unor daune cominatorii de 100 RON/zi, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data la care se împlinește termenul de 15 zile pentru îndeplinirea obligației de publicare și până la data executării efective a obligației de publicare a hotărârii.

În drept reclamantul și-a întemeiat cererea precizatoare pe dispozițiile art. 998, 999 C. civ., art. 1000 alin. (3), art. 1 alin. (3) și (5), art. 11, art. 16, art. 20, art. 21, art. 22, art. 23, art. 26, art. 52 alin. (3), art. 124 alin. (1), art. 132 alin. (1) din Constituția României, art. 6, 8, 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale Omului, art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale art. 1, 3, 4, 6, 12, 17, 20, 21, 47, 52 Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2010/C83/02) alte dispoziții și temeiuri de drept: art. 47 și urm. C. proc. civ., dispozițiile Legii nr. 10/2001, Decretul nr. 31/1954, Legea nr. 303/2004, Legea nr. 304/2004, Legea nr. 5/1992, jurisprudența C.E.D.O., precum și orice reglementări internaționale în materie de drepturile și libertăți fundamentale ale omului, Tratatul de Pace de la Paris din 1947, Declarația Universală a drepturilor și libertăților fundamentale ale Omului art. 15 lit. f), Legea nr. 146/1997, Decizia nr. 778/2009 prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 4 din O.G. nr. 34/2001.

La data de 07 iunie 2010, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și reclamantul A. au formulat în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ., cerere de suspendare a cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului penal nr. x/325/2006 aflat pe rolul Curții de apel Târgu Mureș.

La data de 08 octombrie 2010, prima instanță a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

La data de 10 iulie 2013, reclamantul A. a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, iar cauza a fost repusă pe rol la data de 04 octombrie 2013 și a fost din nou suspendată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 până la soluționarea în mod irevocabil a Dosarului nr. x/3/2009*.

La data de 27 februarie 2014, pârâta B. și pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara au formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, iar cauza a fost repusă pe rol la data de 09 mai 2014.

Prin sentința civilă nr. 549 din 9 mai 2014, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția puterii de lucru judecat, invocată din oficiu și a respins cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții B., Ministerul Public, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în ședința publică din data de 04 octombrie 2013, s-a dispus suspendarea prezentei cauze până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/3/2009* pentru a se evita încălcarea autorității de lucru judecat.

Prin sentința civilă nr. 1809 din 11 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2009*, s-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata de daune morale ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr. 42A din 4 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admis apelul formulat de reclamantul A., a fost schimbată în parte sentința apelată, desființată în parte sentința și trimisă spre rejudecare cererea reclamantului împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin decizia civilă nr. 356 din 4 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost modificată decizia sus-menționată în parte, în sensul că au fost înlăturate dispozițiile referitoare la desființarea în parte și a trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță și a fost respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași decizii ca nefondat.

Având în vedere că în prezenta cauză și cea care a făcut obiectul Dosarului nr. x/3/2009* sunt aceleași părți, obiect și cauză, în baza art. 1201 C. civ., prima instanță a admis excepția puterii de lucru judecat și a respins cererea ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul A., iar prin decizia civilă nr. 330A din 18 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins cererea formulată împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, ca efect al puterii lucrului judecat.

În motivarea acestei soluții, instanța de control judiciar a reținut cu referire la critica vizând nesoluționarea pe fond a cauzei de către prima instanță, prin raportare la dispozițiile art. 137 C. proc. civ., că pricina a fost soluționată prin prisma excepției puterii de lucru judecat, ceea ce denotă aplicarea judicioasă a textului de lege sus-menționat.

Contrar susținerilor apelantului, nu s-a reținut ca fondată critica acestuia vizând încălcarea art. 16 și 21 din Constituție, respectiv art. 6 din C.E.D.O. raportat la art. 20 din Constituție. Astfel, în manifestarea sa de excepție procesuală, care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente de părți, obiect și cauză, însă, nu la fel se întâmplă atunci când acest efect al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, el impunându-se într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, din nevoia de ordine și stabilitate juridică. Prin urmare, întrucât în relația dintre părți, prezumția puterii de lucru judecat are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.

S-a mai reținut că nu poate fi validată susținerea apelantului în sensul că prima instanță a soluționat acțiunea fundamentându-și soluția pe motive străine de fondul cauzei, deoarece reținerea puterii de lucru judecat presupunea doar verificarea unei statuări anterioare a unei alte instanțe și opozabilitatea acesteia față de părțile litigante din prezentul litigiu. Împrejurarea că în urma verificării incidenței puterii lucrului judecat cercetarea fondului nu s-a mai impus nu echivalează cu un viciu al motivării în sensul susținut de apelant, acesta omițând că o atare excepție este una absolută și irefragabilă.

Instanța a mai reținut că pentru a determina ce anume intră în autoritatea de lucru judecat dintr-o hotărâre, nu este suficientă verificarea aspectului formal al acesteia, recunoscând numai dispozitivului hotărârii atributul autorității de lucru judecat, ci în egală măsură, trebuie făcut apel la considerente, pentru a stabili cu exactitate ce anume a judecat instanța.

Astfel, dacă cel de-al doilea litigiu se suprapune doar în parte cu ceea ce a fost deja judecat, identitatea de materie litigioasă nefiind totală existând o diferență de cauză, de părți sau de obiect, atunci va interveni efectul pozitiv, care va asigura evitarea contrazicerii între cele două hotărâri, protecția acestei verificări jurisdicționale putând juca rol atât negativ, cât și pozitiv.

Prin urmare, împrejurarea că în primul litigiu - soluționat prin sentința civilă nr. 1809 din 11 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 42A din 4 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, și respectiv prin decizia civilă nr. 356 din 4 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, reclamantul nu a avut calitatea de parte, însă respectiva pricină a vizat același obiect și aceeași cauză juridică, respectiv i-a privit pe aceiași pârâți chemați în judecată și în prezentul litigiu, nu făcea inaplicabilă excepția puterii de lucru judecat în raport de cele anterior reliefate.

Tot astfel, deși apelantul a susținut inexistența puterii de lucru judecat rezultând din Dosarul nr. x/3/2009* în care s-au pronunțat hotărârile anterior menționate întrucât ar fi fost soluționat pe calea unei excepții, curtea a reținut că și acest argument este nefondat.

În speță, așa cum rezultă din cuprinsul sentinței civile nr. 1809/2011, s-a statuat că în raport de fapta pretins ilicită ce constă în trimiterea în judecată printr-un rechizitoriu întocmit de procurorul B. a întregului lot de învinuiți - printre care și reclamanții din cauza soluționată anterior, respectiv din prezenta cauză - urmată de achitarea acestora, prin decizia penală nr. 2350 din 04 iulie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/1/2011, acțiunea civilă întemeiată pe art. 998 - 999 C. civ. și art. 1000 alin. (3) C. civ., formulată în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Direcția Generală a Finanțelor Timiș, Ministerul Finanțelor Publice, se impune a fi respinsă, reținându-se lipsa calității procesuale pasive a acestor pârâți.

S-a reținut, în raport de cele anterior reliefate, că excepția lipsei calității procesuale pasive a acestor pârâți, astfel tranșată, se bucură de putere de lucru judecat și în prezenta cauză astfel că reclamantul nu ar putea susține cu deplin temei în condițiile în care invocă aceeași faptă și aceeași cauză juridică, formulând pretenții similare, că această chestiune litigioasă nu i s-ar opune.

De asemenea, prin decizia civilă nr. 42/2013 a Curții de Apel București, s-a statuat că în ceea ce o privește pe pârâta B., aceasta nu răspunde decât în condițiile stabilite de art. 96 din Legea nr. 303/2004, iar nu în temeiul art. 998-999 și art. 1000 alin. (3) C. civ., reținându-se că scopul acestor reglementări este acela de a se asigura independența judecătorilor și procurorilor, inclusiv prin împiedicarea promovării unor acțiuni directe împotriva acestora de către persoanele victime ale unor erori judiciare.

S-a mai reținut că și în prezenta cauză reclamantul care, așa cum s-a arătat, face parte din același lot de învinuiți trimiși în judecată prin rechizitoriul aceluiași procuror, ulterior achitați, și-a întemeiat acțiunea îndreptată împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și B. pe aceleași dispoziții de drept comun anterior menționate, precizând expres că nu înțelege să uzeze de prevederile art. 504 C. proc. pen., respectiv că în materia analizată nu au fost adoptate ulterior norme care să reprezinte un fundament nou și pe care reclamantul să-și întemeieze acțiunea de față.

Or, reținându-se în litigiul anterior că o astfel de acțiune este inadmisibilă, iar această chestiune nevizând o situație specifică doar acțiunii anterior soluționate, care să fie aplicabilă doar provizoriu, dezlegarea dată prin această hotărâre irevocabilă acestei condiții de exercițiu a acțiunii civile anterioare se opune cu putere de lucru judecat și în prezenta cauză.

Totodată, s-a constatat că apelantul se află în eroare făcând trimitere la considerentele sentinței atacate cu prezentul apel, în argumentarea criticii în sensul că soluția în raport de pârâta B. nu s-ar fi întemeiat pe o excepție procesuală, în realitate doar sentința nr. 1809/2011 a Tribunalului București cuprinzând o mențiune în sensul celor evocate de acesta; cu toate acestea, argumentul nu a fost primit întrucât, așa cum s-a arătat anterior, această hotărâre judecătorească a fost reformată în privința acestei pârâte, în căile de atac constatându-se inadmisibilitatea acestui petit.

Referitor la restul susținerilor din apel, s-a constatat că acestea sunt critici deduse judecății în căile de atac exercitate împotriva sentinței civile nr. 1809 din 11 octombrie 2012 și a deciziei nr. 42 din 04 martie 2013 a Curții de Apel București.

În raport de considerațiile expuse, instanța de apel a apreciat ca fiind fondată în limitele celor arătate critica din apel în sensul că în mod greșit a fost soluționată cauza în bloc în raport cu toți pârâții considerându-se că acțiunea reclamantului este inadmisibilă în integralitate, deși s-a reținut excepția puterii de lucru judecat, situație în care se impunea respectarea întrutotul a chestiunilor litigioase tranșate anterior cu consecința reflectării lor în dispozitiv din perspectiva excepției considerate incidente.

Ca atare, în temeiul art. 296 C. proc. civ., s-a admis apelul, s-a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că s-a respins cererea formulată împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză, ca efect al puterii de lucru judecat și s-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva deciziei civile nr. 330A din 18 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea spre rejudecare și în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului formulat împotriva sentinței primei instanțe.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, recurentul a susținut, în esență, că hotărârea instanței de apel tratează excepția puterii de lucru judecat pretins a fi incidență în cauză și decurgând din hotărârea prin care s-a respins acțiunea fiului său A., într-un alt dosar, în raport de care nu a fost motivată și argumentată corespunzător respingerea acțiunii sale de către prima instanță, or, în atare situație, apreciază că și aceste condiții i-au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale prevăzute de art. 6 din C.E.D.O. și de art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.

Prin apelul formulat, susține recurentul că a argumentat amplu care sunt motivele pentru care nu se putea reține inadmisibilitatea acțiunii raportat la o așa-zisa putere a lucrului judecat, iar prin înlăturarea criticilor formulate, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală.

Cu referire la sentința civilă nr. 1809 din 11 octombrie 2012 invocată în susținerea eronată a puterii de lucru judecat, a arătat recurentul că prin această hotărâre s-a respins cererea reclamantului A., o altă persoană, și ne-antamând fondul cauzei, prima instanță practic a soluționat acțiunea raportat la motive străine de fondul cauzei deduse judecății, respectiv a aplicat mutatis mutandis, motivele și considerentele hotărârii pronunțate în Dosarul nr. x/3/2009*, modalitate ce echivalează cu încălcarea art. 21 din Constituție și art. 6 din C.E.D.O.

În continuare, a susținut recurentul că prezenta cauză a fost soluționată pe cale de excepție însă excepția puterii lucrului judecat nu se putea invoca cu referire la o altă speță, în care de asemenea, nu a fost antamat fondul cauzei.

Prin sentința civilă nr. 1809 din 11 octombrie 2012 s-a respins cererea unui alt reclamant de obligare a pârâților la plata de daune morale, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesual pasivă, or, faptul că hotărârea care se invocă în această speță cu putere de lucru judecat corespunde soluționării unei alte cauze pe cale de excepție, are consecințe în ceea ce privește posibilitatea invocării puterii lucrului judecat în prezenta cauză. Soluționarea cauzei precedente prin hotărâre prin care s-a stabilit că acțiunea reclamantului din acea cauza ar fi fost inadmisibilă, deci pe cale de excepție, nu constituie autoritate sau putere de lucru judecat în prezentul litigiu. De asemenea, a mai susținut recurentul că este nelegală soluționarea cauzei pe cale de excepție în raport de pârâta B., față de care, prin sentința civilă nr. 549 din 9 mai 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, cauza nu a fost soluționată pe cale de excepție, ci pe fond. În continuare, arată recurentul că instanța de apel face referire la faptul că nu s-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 504 C. proc. pen., temei ce nu putea fi invocat deoarece acestea nu acoperă situația speței de față în care, fără a fi arestată preventiv sau condamnată, o persoană este trimisă în judecată și ulterior achitată, după un interval mare de timp, pe parcursul căruia, a înregistrat prejudicii morale.

A mai susținut recurentul că, în speță, sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, potrivit art. 998, 999 și 1000 C. civ., iar prejudiciul moral, atingerea adusa onoarei și reputației sunt ușor decelabile și de prezumat în atare situație.

În final, a arătat recurentul că în mod greșit instanța de apel i-a admis apelul în parte, pentru că nu este de acord cu sustragerea de la răspundere a unor pârâți și menținerea celorlalți, în condițiile în care toți pârâții sunt la fel de vinovați sau chiar dacă s-ar aprecia că au grade de vinovăție diferite aceștia trebuie sa fie trași la răspundere, motive pentru care solicită admiterea recursului.

Prin întâmpinările depuse la dosarul cauzei, intimații-pârâți B., Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.R.F.P. Timiș, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prealabil examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302

1

și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Așa fiind, analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și va fi admis în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art. 1201 C. civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.

În speță, puterea de lucru judecat a fost reținută în raport de litigiul ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/3/2009*, soluționat prin sentința civilă nr. 1809 din 11 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 42/A din 4 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, și respectiv prin decizia civilă nr. 356 din 4 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Acest litigiu a avut ca obiect cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, prin care a solicitat obligarea acestora în solidar la plata sumei de 1.000.000 RON cu titlu de daune morale și la plata sumei de 150.000 RON cu titlu de daune materiale actualizată cu coeficientul de inflație pentru perioada cuprinsă între data introducerii acțiunii și momentul executării efective a obligației de plată.

În prezentul litigiu are calitatea de reclamant A.

Așadar, se constată că nu există identitate de părți între cele două litigii, reclamantul fiind diferit, prin identitate de părți înțelegându-se participarea în ambele procese a acelorași persoane, ca titulare ale drepturilor ce formează obiectul principal.

Prin urmare, în cauză nu operează prezumția puterii de lucru judecat, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ. privind identitatea de părți.

În consecință, Înalta Curte constată că instanțele anterioare în mod greșit au făcut aplicarea dispozițiilor art. 166 C. proc. civ. și ale art. 1201 C. civ., prin aplicarea acestor dispoziții legale în considerarea existenței unei hotărâri care a vizat alte părți, în condițiile în care nu era îndeplinită tripla identitate prevăzută de art. 1201 C. civ., argumente pentru care se constată a fi incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile formulate de recurent fiind fondate.

În raport cu cele reținute, se constată a fi fondat și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., din perspectiva motivării străine de natura pricinii, deoarece soluția pronunțată într-un litigiu în care recurentul nu a fost parte nu justifică omisiunea instanțelor învestite cu soluționarea prezentei cauze de a examina în concret pretențiile deduse judecății.

În ceea ce privește motivul prevăzut de pct. 6 al art. 304 C. proc. civ. ce vizează situațiile de plus petita și ultra petita, respectiv ipoteza în care instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, se constată că recurentul s-a limitat la invocarea dispozițiilor menționate fără a dezvolta critici ce ar putea fi subsumate acestui motiv de nelegalitate.

Similară este situația și în ceea ce privește motivul de recurs prevăzut la pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., potrivit căruia recursul este admisibil atunci când prin hotărârea atacată, instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, în sensul că nu au fost formulate critici ce ar putea atrage incidența dispozițiilor legale evocate.

Pentru aceste considerente, constatând greșita soluționare a cererii pe temeiul excepției puterii de lucru judecat, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 304 pct. 7 și 9 și art. 314 C. proc. civ., să admită recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 330/A din 18 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru analiza criticilor și apărărilor formulate de părți conform art. 315 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 330/A din 18 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2016.