ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1266/2016

Decizia nr. 1266/2016

Deliberând asupra prezentului recurs,

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/64/2013, reclamanta SC A. SRL, a solicitat - în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - anularea deciziei de respingere a solicitării SC A. SRL de restituire a taxelor antidumping plătite nelegal în perioada 11 iunie 2010-29 august 2012, precum și a deciziei nr. 1 din 19 martie 2013, emise de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Covasna.

Prin sentința civilă nr. 103/F din 26 iunie 2014, Curtea de Apel Brașov a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, reprezentată de A.J.F.P. Covasna și a dispus anularea deciziei de respingere nr. 361 din 21 ianuarie 2013 și a deciziei nr. 1 din 19 martie 2013 emise de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Covasna, dispunând restituirea către reclamantă a sumei de 5.054.783 RON achitată cu titlu de taxă antidumping.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în perioada 11 iunie 2010-29 august 2012, reclamanta SC A. SRL a înregistrat la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Covasna un număr de 183 operațiuni vamale de import, având ca obiect fire de poliester de mare tenacitate, încadrate la poziția tarifară 5402200000, pentru care Tariful Vamal al Comunităților Europene a prevăzut o taxă vamală antidumping de 9,8%.

Reclamanta a achitat taxe vamale antidumping în sumă de 5.054.783 RON, pentru mărfurile importate din China (expeditor fiind B. Co. ltd, 68, East Yandru Road, Yancheng, China), organele de inspecție vamală constatând faptul că la declarațiile vamale în cauză nu au fost depuse dovezi de origine nepreferențiale în original care să vizeze operațiunile realizate în perioada 11 iunie 2010-28 august 2012.

În speță, mărfurile ce au făcut obiectul importului din Republica Populară Chineză și-au păstrat originea comunitară, întrucât inițial reclamanta a importat materia primă necesară (fir crud - extrudat din poliester) fabricat de către C. GmbH în Germania, a livrat această marfă comunitară în Republica Populară Chineză unde a fost supusă unei prelucrări nesubstanțiale (răsucit într-o formă multifilară) și unui proces de colorare, iar ulterior acestei transformări a reimportat produsul din Republica Populară Chineză în Uniunea Europeană, sub formă de mosoare (bobine), după care, la filiala din România, au fost realizate operațiunile finale de prelucrare și procesare în vederea obținerii produsului finit: ața de cusut destinată vânzării cu amănuntul.

A reținut instanța că prelucrarea efectuată în Republica Populară Chineză nu este una substanțială, această calificare rezultând fără echivoc din interpretarea art. 24 din Regulamentul nr. 2913/1992 pentru instituirea Codului Vamal Comunitar, dar și din interpretarea dată de C.J.U.E. (C-260/08 Hotărârea 2009-12.10, Bundesfinanzdirektion West/Heko Industrieerzeugnisse GmbH).

Originea comunitară a mărfurilor este confirmată și de obținerea, la data de 28 august 2012, a celor două certificate vizând Informații obligatorii privind originea comunitară a mărfurilor având nr. RO/001/12, respectiv nr. RO/002/2012, certificate eliberate de Administrația Națională a Vămilor.

În speță, pârâta nu contestă originea comunitară a mărfurilor, astfel cum rezultă și din răspunsul la interogatoriu, ci numai dreptul reclamantei la restituirea taxei antidumping, argumentat prin aceea că informațiile obligatorii privind originea comunitară a mărfurilor au fost obținute ulterior achitării taxei (adresa din 21 ianuarie 2013)

Reclamanta s-a adresat cu plângere prealabilă Agenției Naționale de Administrare Fiscală care, prin decizia nr. 1 din 19 martie 2013, a respins plângerea formulată, menținând soluția D.J.A.O.V. Covasna, respectiv respingerea rambursării sumei de 5.054.783 RON taxe vamale antidumping plătite în perioada 11 iunie 2010-29 august 2012.

Este adevărat că, potrivit art. 12 alin. (2) din Regulamentul CEE nr. 2913/1993 de instituire a Codului Vamal Comunitar „Informațiile tarifare obligatorii sau informările obligatorii privind originea sunt obligatorii pentru autoritățile vamale doar în ceea ce privește mărfurile în legătură cu care au fost efectuate formalitățile vamale după data la care le-au fost furnizate informațiile.”, însă această prevedere trebuie corelată cu dispoziția înscrisă la art. 236 alin. (1) și (2) din Codul Vamal Comunitar.

A considerat că relevantă este jurisprudența C.J.U.E. invocată de reclamantă, unde Curtea reține că „Prezentarea unui certificat de origine înainte ca bunurile să fie puse în circulație, nu este necesară pentru obținerea unui tratament preferențial, iar taxele impuse înainte de prezentarea unui astfel de certificat nu pot fi considerate ca fiind legal datorate în temeiul art. 236 alin (1) din Codul Vamal Comunitar.”

În același sens este și prevederea art. 890 din Regulamentul CEE nr. 2454/1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar, cuprins în secțiunea vizând „Procedura de acordare a rambursării sau a remiterii”

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna, pentru motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta pârâtă a susținut că instanța de fond în mod greșit a considerat ca nejustificat refuzul autorității vamale de rambursare a taxelor antidumping percepute pentru operațiunile vamale de import efectuate de SC A. SRL în perioada 11 iunie 2010-29 august 2012, față de situația de fapt existentă și față de prevederile legale aplicabile în cauză.

Astfel, în perioada 11 iunie 2010-29 august 2012, intimata reclamantă a înregistrat la D.J.A.O.V. Covasna 183 de operațiuni vamale de import, având ca obiect fire de mare rezistență din poliester originare din Republica Populară Chineză încadrate. la poziția tarifară 54002200000, cod adițional A999, așa cum rezultă din lista declarațiilor vamale prezentate de societate organelor vamale.

Conform Regulamentului (UE) nr. 478/2010 al Comisiei din 1 iunie 2010 taxa antidumping a fost stabilită cu titlu provizoriu, însă prin intrarea în vigoare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1105/2010 al Consiliului din 29 noiembrie 2010 s-a stabilit instituirea taxei antidumping definitive și perceperea cu titlu definitiv a taxei provizorii instituite asupra importurilor e fire de mare rezistență din poliester originare in Republica Populară Chineză.

Astfel, SC A. SRL a pus în liberă circulație mărfuri cu garantarea taxei antidumping care a avut caracter provizoriu până la intrarea în vigoare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1105/2010.

Taxele antidumping având caracter provizoriu au fost încasate efectiv în data de 14 decembrie 2010 prin emiterea deciziei de regularizare nr. 7028 din 14 decembrie 2010 având în vedere faptul că nu au fost prezentate dovezi din care să rezulte că mărfurile sunt de origine comunitară.

Curtea de Apel Brașov la soluționarea cauzei trebuia să rețină faptul că în speță după intrarea în vigoare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1105/2010 a Consiliului taxa antidumping cu caracter definitiv a fost încasată în mod corect pe baza listei declarațiilor vamale de punere în liberă circulație depuse la autoritatea vamală până în data de 29 august 2012.

Instanța de fond în mod netemeinic a apreciat că societății intimate îi revine dreptul la rambursarea sumelor plătite cu titlu de taxă antidumping pentru mărfuri care în fapt erau de origine comunitară, considerând că societatea a dovedit originea comunitară a mărfurilor.

Mărfurile comunitare nu sunt supuse plății taxelor antidumping cu condiția respectării criteriilor de origine prevăzute de Regulamentul CEE nr. 2913/1992 și Regulamentul CEE nr. 2454/1993, prezentării în original a dovezilor de origine, care atestă faptul că mărfurile sunt de origine comunitară.

Organele vamale au calculat taxa antidumping în baza declarațiilor vamale prezentate de societate, în conformitate cu care mărfurile au fost importate din China - expeditor fiind B. Co. ltd, 68 East Zandru Road, Zancheng, China, în funcție de care s-a efectuat și încadrarea tarifară.

Organele vamale nu au aplicat SC A. SRL preferințe netarifare vamale tocmai pentru faptul că nu s-au prezentat dovezile prevăzute de legislația în vigoare aplicabilă, care să ateste că materia primă importată în perioada 11 iunie 2010-29 august 2012 este originară din comunitatea europeană.

Astfel, conform încadrării tarifare în mod corect s-au determinat drepturile vamale legal datorate în temeiul art. 20 pct. 1 din Regulament CEE nr. 2913, privitor la Tariful Vamal al Comunității Europene pe anii 2010-2012.

Prin sentință s-a reținut faptul că prelucrarea efectuată în Republica Populară Chineză nu este una substanțială, astfel că mărfurile și-au păstrat originea comunitară, însă instanța putea să considere că mărfurile importate în perioada 2010-2012 de către SC A. SRL sunt de origine comunitară numai în situația prezentării documentelor prevăzute de prevederile legale în vigoare respectiv prevederile art. 26 din Regulament CEE nr. 2913/1992 coroborat cu art. 35-67, art. 97-97f, art. 199 pct. 1 din Regulament CEE nr. 2454/1993.

A invocat recurenta pârâtă prevederile art. 26 din Regulamentul nr. 2913 din 12 octombrie 2012 de instituire a Codului Vamal Comunitar, precum și prevederile art. 12 alin. (1)-(4) din Regulamentul nr. 2913 din 12 octombrie 2012 de instituire a Codului Vamal Comunitar.

SC A. SRL data de 20 februarie 2013 în calitate de titular al operațiunilor de import enumerate în lista prezentată a depus la Autoritatea Națională a Vămilor adresa nr. 140 din 27 noiembrie 2012 prin care a solicitat rambursarea sumei de 5.054.783 RON reprezentând taxe antidumping achitate în perioada 11 iunie 2010-29 august 2012 pentru importul de materiale de origine comunitară nepreferențială la care s-a anexat Certificatul de Origine lOO nr. RO/001/12 și IOO nr. RO/002/12 cu care a dorit să facă dovada faptului ca materia primă importată în perioada 11 iunie 2010-29 august 2012 este originară din Germania.

Conform mențiunii înscrise în caseta 3 a IOO nr. RO/001/12 și nr. RO/002/12 data începerii valabilității înscrisă de autoritatea vamală emitentă este de 28 august 2012, astfel așa cum au reținut în mod corect și organele vamale, nu produc efecte asupra operațiunilor realizate anterior acestei date.

Astfel, dat fiind numărul mare de operațiuni vamale (183) efectuate precum și perioada lungă de timp în care au fost efectuate (2010-2012) și cuantumul sumei care se cere a fi restituită (5.054.783 RON) așa cum este prevăzut la art 26 alin. (2) din Regulamentul nr. 2913 din 12 octombrie 2012 de instituire a Codului Vamal Comunitar autoritățile vamale în mod corect au solicitat SC A. SRL prezentarea unor certificate de origine obligatorii valabile urmând ca după prezentarea acestora să se efectueze demersurile necesare pentru a se asigura că indicațiile/informațiile înscrise privind originea sunt în conformitate cu legislația europeană comunitară în materie.

Solicită instanței de control ca la soluționarea prezentei cereri de recurs să aibă in vedere faptul că în speță, față de informațiile de origine obligatorii IOO nr. RO/001/12 și IOO nr. RO/002/12 - valabile din data de 29 august 2013 - organele vamale au efectuat reverificarea documentelor și au constatat că reclamanta nu a prezentat certificate de origine obligatorii valabile și astfel nu au fost respectate prevederile art. 26 din Regulamentul CEE nr. 2913/1992 coroborat cu art. 35-65, 97-97f, 199 pct. 1 din Regulamentul CEE nr. 2454/1993 și astfel nu este posibilă restituirea sumei achitate cu titlu de taxă antidumping.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, expunând cronologic situația de fapt și de drept și reiterând susținerile privind originea comunitară a mărfurilor importate, valabilitatea certificatelor de informații obligatorii privind originea mărfurilor, obligația instanței de a verifica dacă mărfurile care au făcut obiectul importurilor corespund în toate privințele cu mărfurile și circumstanțele descrise în Certificatele IOO, lipsa de incidență a Regulamentului UE nr. 1105/2010, datorată originii comunitare a mărfurilor.

Aceleași aspecte au fost menționate și în notele depuse de intimata reclamantă la 12 aprilie 2016.

La rândul său, recurenta pârâtă a depus răspuns la întâmpinare punctând contraargumentele sale prin raportare la dispozițiile regulamentare.

Prin încheierea de ședință din 9 februarie 2016, pronunțată în condițiile art. 493 C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În speță, intimata reclamantă a invocat - pentru obținerea rambursării taxei antidumping aferente mărfurilor importate - scutirea prevăzută în considerarea originii lor comunitare.

Înalta Curte reține că, în susținerea originii comunitare a mărfurilor importate anterior emiterii Informațiilor obligatorii privind originea mărfurilor nr. RO/001/12 și RO/002/12, intimata reclamantă a invocat faptul că procesul tehnologic efectuat în Republica Populară Chineză nu a reprezentat o prelucrare substanțială a materiei prime și s-a prevalat de o scrisoare din 5 iulie 2011 (depusă la dosar în limba engleză și neînsoțită de traducere), adresată de Directoratul pentru comerț al Comisiei Europene unei alte societăți din același grup economic, având sediul în Germania, precum și un audit efectuat cu privire la mărfuri importate de acea societate din China.

Recurenta nu a susținut însă niciun moment că mărfurile ar fi suferit o transformare sau prelucrare substanțială în China.

Ceea ce a afirmat recurenta pârâtă în ambele faze procesuale a fost faptul că refuzul de rambursare a taxei antidumping a avut la bază raționamentul că încadrarea tarifară și calculul taxei de către organele vamale s-au realizat conform declarațiilor vamale în care societatea însăși a menționat că mărfurile au fost importate din China, nefiind depuse nici dovezi originale că materia primă ar fi fost originară din comunitatea europeană.

Prin urmare, invocarea de către intimata reclamantă a art. 24 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 de instituire a Codului Vamal Comunitar, potrivit căruia: „Mărfurile în producerea cărora intervin două sau mai multe țări sunt considerate originare din țara în care au fost supuse ultimei transformări sau prelucrări substanțiale, justificată economic, efectuată într-o întreprindere echipată în acest scop și din care a rezultat un produs nou sau care reprezintă un stadiu de fabricație important” este irelevantă în cauză.

Totodată, este imputabil exclusiv intimatei reclamante faptul că în documentele vamale a făcut referire doar la exportatorul din China, nu și la societatea C. din Germania, menționată în Regulament.

Nici apărarea intimatei reclamante întemeiată pe jurisprudența C.J.U.E., în sensul că certificatele de informații obligatorii de origine au un caracter formal, declarativ de drepturi, în timp ce dreptul contribuabilului la restituire se naște din lege, în strânsă legătură cu originea efectivă a mărfii, dacă se dovedește că aceasta este comunitară nu este de natură să susțină soluția de admitere a acțiunii.

Astfel,

jurisprudența C.J.U.E. de intimată și reținută trunchiat de instanță nu este aplicabilă în speță având în vedere situația de fapt expusă.

D

in actele contestate rezultă tocmai faptul că declarațiile vamale aferente operațiunilor de import realizate până la data de 28 august 2012 nu au fost însoțite de dovezi corespunzătoare, originale, ale originii comunitare a mărfurilor, iar intimata reclamantă nu a fost în măsură să prezinte vreo explicație rezonabilă nici pentru faptul că a formulat cererea de emitere a certificatelor pentru informații obligatorii privind originea abia la 19 iunie 2012, deși realiza importuri încă din 11 iunie 2010, motiv pentru care, printre altele, nu a mai fost posibilă efectuarea de verificări privind circumstanțele și conformitatea cu descrierea.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că, deși prima instanță a reținut corect incidența în cauză a dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 de instituire a Codului Vamal Comunitar, aceasta a făcut o aplicare greșită a legii, atunci când, coroborând aceste prevederi cu textul art. 236 alin. (1) din același Cod, a ajuns la concluzia eronată a existenței dreptului reclamantei la restituirea sumelor plătite cu titlu de taxă antidumping.

În acest context, constată că, în conformitate cu norma generală referitoare la dreptul de rambursare [art. 236 alin. (1)], „drepturile de import sau de export se rambursează în măsura în care se stabilește că în momentul în care au fost plătite, valoarea acestor drepturi nu era datorată legal.”

Această normă se completează cu norma cuprinsă în art. 12 alin. (2) din Codul Vamal Comunitar, care impune verificarea existenței situației premisă prevăzute de art. 236 alin. (1), stipulând că „informațiile tarifare obligatorii sau informările obligatorii privind originea sunt obligatorii pentru autoritățile vamale doar în ceea ce privește mărfurile în legătură cu care au fost efectuate formalitățile vamale după data la care le-au fost furnizate informațiile”.

Art. 10 pct. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2454/93 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 de instituire a Codului Vamal Comunitar dispune că „

Titularul unei informații tarifare obligatorii nu o poate folosi pentru anumite mărfuri decât în cazul în care face dovada față de autoritățile vamale că mărfurile respective sunt conforme în toate privințele cu cele descrise în informația prezentată.”

În același timp, în Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 de instituire a Codului Vamal Comunitar se stipulează la art. 12 alin. (3) că:

„(3) Titularul unor astfel de informații trebuie să poată dovedi că:

- în materie tarifară: mărfurile declarate corespund din toate punctele de vedere cu cele descrise în informații,

- în materie de origine: mărfurile în cauză și circumstanțele care au determinat dobândirea originii corespund în toate privințele cu mărfurile și circumstanțele descrise în informații.”

Pe de altă parte, art. 26 din Secțiunea 1 „Originea nepreferențială” a Capitolului 2 („Originea mărfurilor”) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 dispune:

„(1) Legislația vamală sau alte dispoziții comunitare care reglementează domenii specifice pot prevedea ca originea mărfurilor să fie justificată prin prezentarea unui document.

(2) Fără a aduce atingere prezentării documentului respectiv, autoritățile vamale pot solicita, în cazul unor îndoieli serioase, orice dovadă suplimentară pentru a se asigura că indicația privind originea este în conformitate cu legislația comunitară în materie.”

Intimata reclamantă susține că a făcut dovada - prin înscrisurile depuse la autoritățile vamale odată cu solicitarea de rambursare - că mărfurile importate înainte și după momentul emiterii certificatelor, precum și circumstanțele care au determinat dobândirea originii corespund cu cele descrise în certificate.

Înalta Curte constată însă că intimata reclamantă a prezentat la vămuiri doar copiile unor facturi care menționează că mărfurile sunt de „origine China”, iar aproape 2 ani mai târziu și copii ale certificatelor de procesare datate 12 iulie 2012.

Or, art. 890 din Regulamentul (CE) nr. 2454/93 prevede că:

„(1) Autoritatea vamală de decizie aprobă cererea de rambursare sau de remitere în cazul în care se stabilește că:

(a) documentul este însoțit de un certificat de origine, un certificat de circulație, un certificat de autenticitate, un document de tranzit comunitar intern sau de orice alt document corespunzător, care atestă că mărfurile importate ar fi putut, în momentul acceptării declarației de punere în liberă circulație, să beneficieze de tratamentul comunitar, de un tratament tarifar preferențial sau de un tratament tarifar favorabil datorită naturii mărfurilor;

(b) documentul astfel prezentat se referă în mod expres la mărfurile respective

;

(c) sunt îndeplinite toate condițiile referitoare la acceptarea acestui document

;

(d) sunt îndeplinite toate celelalte condiții pentru acordarea tratamentului comunitar, unui tratament tarifar preferențial sau a unui tratament tarifar favorabil datorită naturii mărfurilor.

(2) Rambursarea sau remiterea se efectuează la prezentarea mărfurilor. În cazul în care mărfurile nu pot fi prezentate la biroul vamal care aplică regulamentul, autoritatea vamală de decizie acordă rambursarea sau remiterea doar acolo unde are informații care să ateste fără echivoc că certificatul sau documentul întocmit ulterior se aplică acestor mărfuri.”

În speță, nu se poate reține deci că organele vamale ar fi procedat nelegal neținând seama de informările obligatorii privind originea emise la data de 28.08.2012 pentru mărfurile importate anterior acestei date.

În aceste condiții apare ca fiind lipsită de fundament concluzia instanței de fond că autoritatea administrativă avea informații care să ateste fără echivoc că certificatele IOO întocmite ulterior se aplicau mărfurilor în litigiu, astfel că dreptul la rambursare nu putea fi refuzat intimatei reclamante.

În continuare, Înalta Curte reține că art. 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1105/2010 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere cu titlu definitiv a taxei provizorii instituite asupra importurilor de fire de mare rezistență din poliester originare din Republica Populară Chineză a prevăzut expres că: „Se impune o taxă definitivă antidumping asupra importurilor de fire de mare rezistență in poliester (altele decât ața de cusut), necondiționate pentru vânzarea cu amănuntul, inclusiv monofilamente sub 67 decitex, originare din Republica Populară Chineză, încadrate în prezent la codul NC 5402 20 00.”, iar la art. 3 se stipulează că „Sumele depuse cu titlul de taxă antidumping provizorie, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 478/2010 privind importurile de fire de mare rezistență din poliester (altele decât ața de cusut), necondiționate pentru vânzarea cu amănuntul, inclusiv monofilamente având sub 67 decitex, încadrate în prezent la codul NC 5402 20 00 și originare din Republica Populară Chineză, se colectează cu titlu definitiv la nivelul taxei definitive instituite în conformitate cu articolul 1.”

Apărarea intimatei reclamante în sensul lipsei de incidență a acestui Regulament nu poate fi primită.

Astfel, perioada de referință a importurilor în cauză a început la 11 iunie 2010, intimata reclamantă achitând taxa antidumping provizorie prevăzută de Regulamentul (UE) nr. 478/2010, iar la 1 decembrie 2010 s-a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1105/2010 care a impus perceperea cu titlu definitiv a taxei provizorii instituite asupra importurilor de fire de mare rezistență din poliester originare din Republica Populară Chineză.

În acest context legal, a fost emisă decizia de regularizare nr. 7028 din 14 decembrie 2010, în considerarea faptului că până la acel moment nu s-a făcut dovada originii comunitare a mărfurilor, decizie a cărei contestare potrivit legii nu rezultă din actele dosarului.

Câtă vreme, așa cum rezultă din actele dosarului, intimata reclamantă nu a făcut, până la data cererii de rambursare din anul 2012, dovada originii comunitare a mărfurilor, în mod corect organul vamal a fost îndreptățit să rețină cu titlu definitiv taxa antidumping achitată pentru aceste mărfuri, pentru care, în perioada efectuării operațiunilor de import respective (2010-2012) nu au fost prezentate dovezi de origine care să ateste originea comunitară a mărfurilor, atât în declarațiile vamale aferente importurilor (la rubrica 16), cât și pe facturile aferente declarațiilor vamale prezentate la vămuire, s-a menționat expres că originea mărfurilor este China.

În sfârșit, Înalta Curte reține în legătură cu adresa din 12 iulie 2010, emisă de D.J.A.O.V. Covasna către Serviciul Tehnici de Vămuire și Tarif Vamal din cadrul D.R.A.O.V. Brașov, că aceasta a fost întocmită înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) nr. 1105/2010, invocarea ei nefiind de natură să înlăture de la aplicare norma comunitară.

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care se impune casarea sentinței.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna, va casa sentința recurată și, pe fond, va respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna împotriva sentinței civile nr. 103/F din 26 iunie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 aprilie 2016.