ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 381/2017

Decizia nr. 381/2017 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 02 august 2011, reclamantul Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică, pentru A. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin SC B. SA, solicitând tribunalului ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să anuleze Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 01 din 23 iunie 2011 în ceea ce privește cuantumul acestora, să se diminueze suprafața expropriată de la 718 mp la aproximativ 200 mp, conform avizului nr. D/314/2010 și să fie obligată pârâta la plata sumei de 950 euro/mp, respectiv a sumei de 172.900 euro, reprezentând valoarea despăgubirilor care se cuvin pentru exproprierea terenului situat în București, în suprafață de 182 mp.

În subsidiar, în ipoteza în care capătul de cerere vizând diminuarea suprafeței de teren va fi găsit neîntemeiat, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 2.885.283 lei, pentru suprafața totală de 718 mp, sumă care are la bază oferte și contracte de vânzare-cumpărare încheiate în privința unor imobile similare. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin H.G. nr. 1365 din 18 noiembrie 2009, s-a declarat de utilitate publică lucrarea de interes național "Magistrala 5 Drumul Taberei - Pantelimon, tronsonul Drumul Taberei - Universitate", pârâtul aplicând procedura exproprierii și în privința imobilului proprietatea reclamantului.

În continuare, reclamantul a menționat că pârâtul a început demersurile pentru exproprierea suprafeței de 182 mp, ca apoi să fie propusă o suprafață mult mai mare, respectiv 718 mp, nejustificându-se prin schițe, proiect și nerespectând dispozițiile legale referitoare la modul cum trebuie să fie executată exproprierea. Reclamantul a formulat cerere modificatoare prin care a solicitat obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri pentru suprafața real expropriată de 2.415,05 mp. Prin Sentința civilă nr. 135 din 11 februarie 2014, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte cererea astfel cum a fost modificată, a modificat Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 01 din 23 iunie 2011 în privința cuantumului despăgubirilor, acestea fiind în cuantum total de 1.555.219,3 lei, a respins cererea modificată în rest, ca neîntemeiată, și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2.400 lei, cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei sentințe, s-au reținut, în esență, următoarele: Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 01 din 23 iunie 2011, emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilelor supuse exproprierii, în vederea realizării lucrării de interes național "Magistrala 5 Drumul Taberei - Pantelimon, tronsonul Drumul Taberei - Universitate", expropriatorul-pârât Statul Român, prin SC B. SA, a stabilit în favoarea expropriatului-reclamant Ministerul Apărării Naționale - A., despăgubiri în cuantum total de 1.083.082 lei pentru imobilul proprietatea acestuia, compus din teren în suprafață de 718 mp, situat în București. Reclamantul-expropriat, fiind nemulțumit atât de cuantumul despăgubirilor acordate, cât și de faptul exproprierii unei suprafețe mai mare de teren, a formulat prezenta acțiune.

Cu respectarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a procedat la administrarea probei cu expertiză tehnică imobiliară în specialitatea construcții - evaluarea proprietății imobiliare, ce a fost efectuată de o comisie alcătuită din trei experți, obiectivul expertizei fiind formulat potrivit art. 26 din lege - valoarea de circulație a terenului supus exproprierii, la momentul întocmirii expertizei, luându-se în considerare și eventualul prejudiciu cauzat expropriatului sau, dimpotrivă, sporul de valoare obținut de terenul rămas în proprietatea acestuia prin efectuarea lucrărilor. În urma efectuării expertizei, în concluziile raportului s-a stabilit faptul că valoarea de circulație a terenului expropriat este în sumă totală de 1.555.219,3 lei.

Expertul judiciar propus de expropriator a formulat opinie separată, stabilind o valoare de circulație a terenului în sumă de 1.078.436 lei. Părțile au formulat obiecțiuni la concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, la care experții au formulat un răspuns atașat la dosar, specificându-se faptul că valoarea terenului a fost stabilită potrivit HCGMB nr. 211 din 30 august 2006, act normativ în vigoare la data efectuării expertizei, iar pentru folosirea metodei comparației directe ar fi necesar ca expropriatul să atașeze la dosar contracte de vânzare-cumpărare, cu datare recentă, având ca obiect terenuri situate în locații similare celui în litigiu.

În virtutea rolului său activ, tribunalul a emis adrese către DITL Sector 6, OCPI București și Camera Notarilor Publici București pentru a comunica, în măsura în care dispun de astfel de date, care au fost prețurile efective cu care s-au vândut imobile similare cu imobilul supus exproprierii, instituțiile menționate specificând faptul că nu dețin informațiile solicitate. În consecință, tribunalul a avut în vedere valoarea stabilită în raportul de expertiză, în opinie majoritară, aceasta fiind situată între cea propusă de expropriator și cea solicitată de expropriat. Astfel, tribunalul a admis în parte cererea, astfel cum a fost modificată, și a schimbat Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 01 din 23 iunie 2011 în privința cuantumului despăgubirilor, acestea fiind în cuantum total de 1.555.219,3 lei.

Tribunalul a respins în rest cererea ca neîntemeiată, având în vedere că expropriatul nu este în drept să solicite diminuarea suprafeței supuse exproprierii, singura sa posibilitate fiind cea menționată în cadrul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 (solicitarea unei exproprieri totale în locul uneia parțiale), iar instanța, de asemenea, nu are posibilitatea să aprecieze asupra oportunității măsurii exproprierii, ci numai în privința cuantumului despăgubirilor. Totodată, tribunalul a apreciat că nu poate acorda despăgubiri pentru suprafața de 2.415,05 mp, din actele depuse la dosar nerezultând că aceasta ar forma obiectul unei proceduri de expropriere.

Faptul că a fost propusă relocarea unor rețele de utilități de pe domeniul public pe teren proprietate privată nu este de natură să conducă la acordarea de despăgubiri, în primul rând, pentru că afectarea terenului proprietate privată nu a fost încă dovedită, iar în al doilea rând, pentru că despăgubirile pot fi acordate în condițiile legii speciale, în cadrul prezentului dosar, numai în ipoteza inițierii unei proceduri de expropriere. Împotriva sentinței primei instanțe au formulat apel pârâtul Statul Român prin SC B. SA și apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Apelantul - pârât Statul Român prin SC B. SA a arătat că sentința are la bază un raport de evaluare întocmit cu încălcarea dispozițiilor incidente în prezenta cauză, situație în raport cu care solicită să se dispună efectuarea unei noi expertize evaluatorii, în vederea stabilirii legale a cuantumului despăgubirilor ce urmează a fi acordate reclamantului, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Pentru a pronunța sentința civilă apelată, instanța fondului a dispus efectuarea unei expertize evaluatorii pentru suprafața de 718 mp expropriați din totalul celor 38.554 mp situați în București, proprietatea Ministerului Apărării Naționale.

În temeiul dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, instanța a dispus constituirea unei comisii formată din trei experți, respectiv C., D. și E. Raportul de expertiză întocmit de către experții C. și D., omologat de către instanța de judecată, nu a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, aspect semnalat pe parcursul judecații atât de către reclamant cât și de către pârât, ambele părți litigante solicitând instanței de judecată refacerea raportului de expertiza întocmit în cauză. Metodele uzitate de către experți nu corespund dispozițiilor legale în materie de exproprieri, parte din actele normative invocate de către experți fiind chiar abrogate.

După ce a expus criticile în raport de care a înțeles să conteste expertiza efectuată, acest apelant a arătat că se impune efectuarea unei noi expertize evaluatorii pentru suprafață de 718 mp expropriați din imobilul situat în București, în scopul soluționării în mod legal a cererii privind majorarea cuantumului despăgubirilor formulată de către reclamantul din prezenta cauză. Apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București a susținut că instanța de judecată nu putea omologa raportul de expertiză și majora cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților de către expropriator prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 01 din 23 iunie 2011, având în vedere că instanța avea obligația să pună în vedere părților și experților să depună diligentele necesare în vederea procurării de contracte de vânzare-cumpărare care să fie avute în vedere pentru stabilirea corectă a valorii imobilului.

A apreciat că valoarea despăgubirilor stabilită de către comisia compusă din cei trei experți, este nejustificat de mare, ținând cont de realitățile actuale ale pieței imobiliare, marcate de o stagnare, evoluția valorilor imobiliare fiind în scădere, începând cu mijlocul anului 2008. A arătat că valoarea cea mai aproape de realitate este cea menționată în Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 01 din 23 iunie 2011, întrucât aceasta ține cont atât de suprafața efectivă de teren expropriată, de destinația concretă a terenului, cât și de valoarea concretă la care se vând efectiv imobile în zonă. Prin Decizia civilă nr. 468 din data de 22 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-au respins, ca nefondate, apelurile.

În motivarea acestei decizii, s-au reținut, în esență, următoarele: Prin Decizia nr. 380 din 26 mai 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate formulată și a constatat că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale.

În motivare, s-a arătat similar Deciziei instanței de contencios constituțional nr. 12 din 15 ianuarie 2015, că "valoarea bunului expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului, finalitate urmărită atât prin Legea nr. 33/1994, cât și prin jurisprudența Curții Constituționale". Pe cale de consecință, valoarea care trebuie avută în vedere în algoritmul juridic al stabilirii despăgubirilor în caz de expropriere, este cea corespunzătoare datei transferului dreptului de proprietate, dată care potrivit art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, este data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, reprezentat în cauză de Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 01/2011, adică data de 23 iunie 2011. În apel a fost administrată o nouă expertiză evaluatorie care a stabilit valoarea imobilului în raport de data exproprierii, expertiză căreia instanța de apel i-a dat eficiență, criticile din apelurile formulate, orientate către contestarea expertizei efectuate la fond, devenind lipsite de eficiență.

În privința expertizei realizate în apel, instanța a observat, faptul că, în vederea determinării prețului cu care se vând în mod obișnuit imobilele, la dosar au fost depuse multiple comparabile (acte juridice de tranzacționare a dreptului de proprietate vizând imobile), astfel cum au fost ele comunicate de către direcțiile de impozite și taxe locale și oficiile de cadastru și publicitate imobiliară ale tuturor sectoarelor Municipiului București.

Comisia de experți nu s-a raportat în analiza sa decât la o comparabilă dintre acestea - contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 25 noiembrie 2011, întrucât: el vizează un imobil aflat în imediata vecinătate (respectiv pe str. X, nr. 25 și 25 A, București) a celui în litigiu (situat pe str. X, nr. 21 A, București); el are ca obiect material un teren liber de construcții sau de servituți, similar celui litigios și întrucât operațiunea juridică pe care a constatat-o era aceea de vânzare-cumpărare, adică operațiunea juridică prevăzută în mod expres de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În privința celorlalte comparabile depuse la dosar, experții au ilustrat în cadrul expertizei și în răspunsul la obiecțiuni, faptul că nu le-au avut în vedere întrucât adresele imobilelor pe care le acestea le vizau, erau foarte departe de zona str. X sau fiindcă vizau contracte neutile cauzei (de întreținere, de exemplu) sau deoarece vizau imobile cu trăsături distincte de cel prezent, experții exemplificând cu apartamente. Luarea în calcul a doar unei singure comparabile nu este prohibită de către dispozițiile legale, acestea nereferindu-se la un anumit număr de comparabile care trebuie să fie avut în vedere. În cauză, ea este oportună întrucât, în pofida tuturor demersurilor realizate de către instanță, nu au fost identificate alte comparabile apte de a fi evaluate în algoritmul cauzei, ele suferind de carențele evidențiate în paragrafele anterioare.

În privința modului de calcul efectiv realizat de experți, instanța a constatat că întreaga comisie de experți și-a însușit un preț de 625,5 euro/mp (rotunjit 626 euro/mp). Expertul desemnat de instanță a precizat în finalul proiectului de calcul, faptul că la prețul pe care dumnealui l-a stabilit de principiu - 575,19 euro/mp, se impune a se aplica un spor procentual de 10 - 25%, cuantumul sporului urmând a fi stabilit împreună de cei trei experți. Or, la momentul finalizării expertizei, întreaga comisie a agreat atât o corecție de 10%, cât și valoarea finală de 626 euro/mp, neconfirmându-se astfel, susținerea existenței vreunei neconcordanțe între cei trei experți sub aspectul valorii unitare (pe mp) a imobilului.

Instanța, analizând însă, raportul de expertiză prin prisma modului efectiv de calcul realizat de experți, a constatat însă, că aceștia au greșit. Astfel, suprafața totală a terenului - comparabilă, este de 26.600,83 mp, prețul de vânzare fiind de 18.500.000 euro, ceea ce înseamnă un preț unitar de 695,46 euro/mp. În proiectul de calcul, experții au trecut incorect prețul respectivei vânzări (în loc de 18.500.000 euro au trecut 15.300.000 euro), astfel încât și prețul unitar a rezultat greșit (575,19 euro/mp în loc de 695,46 euro/mp cât ar fi fost corect). În cadrul expertizei, experții au convenit asupra procentului de 10%, însă din eroare, l-au aplicat în sensul reducerii valorii și nu în sensul sporirii sale.

Îndreptând această eroare de raționament matematic comisă de experți, instanța a constatat că prețul unitar rezultat corect este suma dintre 695 euro/mp și 10% din 695 euro/mp, adică 695 plus 69,5, reieșind un preț unitar de 764,5 euro/mp. Or, această sumă este mult superioară celei acordate de instanța fondului (1.555.219,3 lei), însă, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a dispus respingerea ca nefondate, a apelurilor, în aplicarea principiului non reformatio in pejus. Prin cererea formulată la data de 27 septembrie 2016, petentul Ministerul Apărării Naționale prin Direcția Pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică pentru A. a solicitat lămurirea dispozitivului Deciziei civile nr. 468 A din data de 22 iunie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în sensul indicării valorii terenului expropriat, prin îndreptarea erorilor materiale matematice ale comisiei de experți.

Prin încheierea din 1 noiembrie 2016, instanța a respins cererea, ca nefondată, reținând că dispozitivul deciziei civile este clar, nesusceptibil de controversă și necuprinzând dispoziții contradictorii: respinge apelurile formulate, ca nefondate. În justificarea acestei soluții, instanța de apel a avut în vedere - potrivit considerentelor deciziei civile a cărei lămurire s-a solicitat - faptul că valoarea terenului expropriat la data exproprierii, a fost de 548.911 euro (echivalent al sumei de 2.321.564,183 lei), potrivit calculelor experților, adnotate de către instanța de apel, sumă care însă, este superioară celei stabilite cu titlu de plată în sarcina expropriatorului, de către prima instanță de judecată, motiv pentru care s-a constatat incidența principiului non reformatio in pejus (neagravarea situației în propria cale de atac), cu efectul juridic al respingerii căilor de atac declanșate.

Același principiu a fost considerat a fi incident și în ipoteza în care valoarea stabilită de către comisia de experți (1.899.424 lei) nu ar fi fost adnotată juridico - matematic, de către instanța de apel, ea rămânând oricum superioară în cuantum celei stabilite de fond. Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părțile litigante, precum și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Reclamantul Ministerul Apărării Naționale a invocat incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ. Astfel, arată că instanța de apel a reținut că valoarea terenului expropriat este echivalentul sumei de 2.321.564,183 lei, sumă superioară celei acordate de instanța de fond, respectiv 1.555.219,3 lei, precum și celei stabilite de comisia de experți în cadrul expertizei administrate la instanța de apel, respectiv 1.899.424 lei.

Instanța a precizat că experții au trecut incorect prețul de vânzare a terenului ce face obiectul litigiului, iar, în loc de 18.500.000 euro, aceștia au trecut 15.300.000 euro, rezultând un preț unitar greșit de 575,19 euro/mp, și nu de 695,46 euro/mp. Totodată, instanța a sesizat că experții au greșit în privința modului de aplicare a corecției de 10%, pe care au aplicat-o în sensul reducerii valorii, și nu în sensul sporirii sale. Îndreptând această eroare, instanța a constatat că valoarea terenului expropriat în suprafață de 718 mp, este de 548.911 euro, echivalent al sumei de 2.321.564,183 lei, la cursul valutar oficial practicat de BNR, la data exproprierii, respectiv 23 iunie 2011 (1 euro - 4,2294 lei).

În continuarea raționamentului avut, instanța a reținut că suma de 2.321.564,183 lei este superioară celei acordate de instanța de fond, precum și celei stabilite de comisia de experți în cadrul expertizei administrate la instanța de apel, motiv pentru care nu se poate reforma hotărârea instanței de fond, deoarece s-ar încălca principiul "non reformatio in pejus". Deși instanța de apel critică modul de calcul efectuat de comisia de experți, îndreptând chiar erorile de raționament matematic, se mărginește în a reține că nu se poate modifica valoarea terenului expropriat, de la suma de 1.555.219,3 lei, la 1.899.424 lei și, respectiv, la 2.321.564,183 lei, pentru a nu se înrăutăți situația apelanților.

Prin urmare contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente echivalează cu nemotivarea hotărârii, ceea ce impune casarea hotărârii recurate. Mai susține că instanța a încălcat principiul contradictorialității. Astfel, deși a constatat o serie de erori matematice în conținutul raportului de expertiză din apel, nu le-a pus în discuția părților și a experților, semnalându-le doar în considerentele deciziei, fără a se pronunța, prin dispozitivul hotărârii asupra acestei valori. Reclamantul Ministerul Apărării Naționale a declarat recurs împotriva încheierii 01 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reiterând aceleași critici formulate împotriva deciziei atacate, cu privire la contradicția dintre considerente și dispozitiv.

Recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin SC B. SA, este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, apreciază că opinia comisiei de experți nu întrunește exigențele dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, coroborate cu dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 380/2015. Instanța de apel a validat în mod greșit un raport de expertiză întemeiat doar pe un contract de vânzare-cumpărare, fiind preferat de experți întrucât vizează un imobil aflat în imediata vecinătate. Acest argument al instanței de apel și al comisiei de experți este contrazis de prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care face referire la prețul cu care se vând imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială.

În spiritul dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de orașe, în prezenta speță - Municipiul București, sectoarele fiind subdiviziuni ale acestuia. Pe cale de consecință, în scopul stabilirii despăgubirilor, se impunea ca experții să aibă în vedere toate contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosarul cauzei, având ca obiect imobile situate în Municipiul București, aplicând corecțiile corespunzătoare. Prin urmare, experții nu au ținut cont de întregul material probator aflat la dosarul cauzei, înlăturând fără o argumentare legală contractele de vânzare-cumpărare aflate la dosarul cauzei. Atitudinea experților care au utilizat oferte în loc să aplice corecții impuse de contractele de vânzare-cumpărare reprezintă o încălcare flagrantă a dispozițiilor imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Instanța de apel precizează că ar fi putut fi avute în vedere comparabile care ar viza imobile situate pe străzi din alte sectoare decât sectorul 6, încadrate în aceeași zonă a municipiului ca și str. X, doar în situația în care nu ar fi fost identificate comparabile în apropierea imobilului litigios, însă validează un raport de expertiză care nu se bazează nici măcar pe aceste tranzacții din sectorul 6, ci pe o singură comparabilă. Recursul declarat de către Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel București este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., decizia atacată fiind fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Consideră că, în mod greșit instanța a respins apelurile ca nefondate, expertiza evaluatorie din calea de atac nerespectând sintagma "prețuri cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel", menținând hotărârea instanței de fond care se întemeiază pe un raport de evaluare a imobilului expropriat întocmit cu încălcarea dispozițiilor exprese ale Legii nr. 33/1994. Motivarea instanței în sensul că doar o singură comparabilă este adecvată întrucât avea ca obiect terenuri situate pe aceeași stradă cu terenul expropriat, toate celelalte comparabile fiind corect înlăturate de experți întrucât aveau ca obiect imobile situate foarte departe de zona X ori de alt gen - apartamente, nu este susținută nici de tipul de relații solicitate de aceasta de la Direcțiile de Taxe și Impozite Locale ori Oficiile de cadastru și Publicitate Imobiliară, nici de actele existente la dosar și nici de practica judiciară.

Astfel, urmare solicitării instanței, apelantul Statul Român, prin SC B. SA, a precizat că terenul ce face obiectul prezentului dosar se află situat în zona B a municipiului București, indicând arterele din celelalte sectoare ale capitalei ce se încadrează în aceeași zonă. Prin raportare la precizarea făcută de apelantul pârât - depusă la data de 25 iunie 2015, avându-se în vedere Anexa A la Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 301 din 23 decembrie 2002 și faptul că este întemeiată pe HCGMB nr. 1278/2002 (încadrarea pe zone a teritoriului municipiului București), instanța de apel a dispus emiterea de adrese către Oficiile de Cadastru și Publicitate Imobiliară și către Direcțiile de Impozite și Taxe Locale ale tuturor sectoarelor municipiului București pentru a înainta tranzacții pentru imobile similare cu cel litigios.

Este adevărat faptul că, în mare parte, contractele de vânzare-cumpărare transmise la dosar au ca obiect apartamente, dar există și câteva contracte ce au ca obiect doar terenuri: ex. - contract nr. 1351 din 16 iunie 2011 (teren situat în sectorul 3); contract nr. 1041 din 20 iunie 2011 (teren situat în sectorul 1), chiar și contractul atașat de experți având ca obiect imobilul situate în Calea X1 nr. 190, sector 6, compus din teren - aproximativ 900 mp și construcție, dacă s-ar identifica și încheierea de autentificare. Apreciem că inclusiv contractul nr. 497 din 12 mai 2011, având ca obiect un teren în suprafață de 30 mp (de cca. 24 ori mai mic decât cel în litigiu) situat în sectorul 6 putea fi avut în vedere ca și comparabilă, experții urmând să aplice un indice de corecție corespunzător.

Sub acest aspect, trebuie avut în vedere faptul că experții au utilizat ca și comparabilă contractul de vânzare-cumpărare nr. 3595 din 25 noiembrie 2011 având ca obiect un teren în suprafață de 26.600,83 mp (terenul în litigiu fiind de 37 ori mai mic) situat în sectorul 6, pe aceeași stradă cu cel expropriat, aplicând un indice de corecție sub acest aspect. Apreciază că expertiza evaluatorie efectuată în apel și validată de instanță nu respectă cerințele art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât nu este realizată pe baza mai multor comparabile, numai în această situație putându-se contura "prețul cu care se vând în mod obișnuit" imobile de același gen cu cel în litigiu, situate în aceeași rază administrativ teritorială, care, în speță este municipiul București.

De altfel, practica este în sensul de a se utiliza ca și comparabile minim trei contracte de vânzare-cumpărare. Prin respingerea apelurilor, s-a menținut o soluție a instanței de fond întemeiată pe o expertiză ce a evaluat imobilul pe bază de oferte de vânzare - și nu tranzacții efective, cum impun dispozițiile Legii nr. 33/1994. Analizând, a priori, respectarea termenului de declarare a recursului de către pârâtul Statul Român prin SC B. SA, instanța constată că, din dovada de comunicare a deciziei atacate aflată la fila 566 dosar apel, rezultă că această hotărâre a fost comunicată la data de 12 septembrie 2016, că la fila 6 dosar recurs se află un email transmis de către acest pârât către Curtea de Apel București, la data de 28 septembrie 2016, dar care nu poartă ștampila de înregistrare a instanței, iar la fila 8 dosar recurs se află motivele de recurs, înregistrate la data de 29 septembrie 2016, motiv pentru care, în raport de dispozițiile art. 310 C. proc.

civ., Înalta Curte va socoti că recursul este declarat în termen. În ceea ce privește declararea recursului de către reclamant, omisso medio, Înalta Curte constată că împotriva sentinței primei instanțe au înțeles să declare apel doar pârâtul și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, însă, având în vedere pronunțarea Deciziei nr. 380/2015 a Curții Constituționale, instanța de apel a dispus întocmirea unei noi expertize topo de specialitate, în raport de momentul transferului dreptului de proprietate, lucrare tehnică ce a relevat un cuantum al despăgubirilor mai mare decât cel stabilit de către prima instanță. Față de această situație, apelurile au fost respinse în considerarea principiului non reformatio in pejus, motiv pentru care recursul reclamantului va fi analizat din această perspectivă.

Analizând recursurile din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele: 1. Recursul declarat de reclamant Prin recursul său, reclamantul a arătat că instanța de apel a reținut că valoarea terenului expropriat este echivalentul sumei de 2.321.564,183 lei, sumă superioară celei acordate de instanța de fond, respectiv 1.555.219,3 lei, precum și celei stabilite de comisia de experți în cadrul expertizei administrate la instanța de apel, respectiv 1.899.424 lei; că instanța a precizat că experții au trecut incorect prețul de vânzare a terenului ce face obiectul litigiului, iar, în loc de 18.500.000 euro, aceștia au trecut 15.300.000 euro, rezultând un preț unitar greșit de 575,19 euro/mp, și nu de 695,46 euro/mp și că instanța a sesizat că experții au greșit în privința modului de aplicare a corecției de 10%, pe care au aplicat-o în sensul reducerii valorii, și nu în sensul sporirii sale, iar, îndreptând această eroare, instanța a constatat că valoarea terenului expropriat în suprafață de 718 mp, este de 548.911 euro, echivalent al sumei de 2.321.564,183 lei.

Deși instanța de apel a criticat modul de calcul efectuat de comisia de experți, îndreptând chiar erorile de raționament matematic, fără a le pune în discuția părților și a experților, a reținut că nu se poate modifica valoarea terenului expropriat, de la suma de 1.555.219,3 lei, la 1.899.424 lei și, respectiv, la 2.321.564,183 lei, pentru a nu se înrăutăți situația apelanților în propria cale de atac. Plecând de la efectul devolutiv al apelului, limitat prin regula "tantum devolutum quantum apellatum", Înalta Curte constată că reclamantul nu a criticat soluția primei instanțe din punct de vedere al cuantumului despăgubirilor, stabilit la suma de 1.555.219,3 lei.

Astfel, chiar dacă pe parcursul judecării apelurilor declarate de către pârât și Ministerul Public, probatoriul administrat, ca urmare a intervenirii deciziei instanței de contencios constituțional nr. 380/2015, a revelat o sumă mai mare cu titlu de despăgubiri, limitele criticilor formulate de aceștia obligă instanța la examinarea aspectului supus verificării, fără posibilitatea de a analiza probleme de fapt și de drept ce nu au fost arătate în motivarea apelului, cerință ce se îndeplinește până la prima zi de înfățișare, conform art. 287 alin. (2) C. proc. civ. Chiar în condițiile publicării, pe parcursul rejudecării, a Deciziei Curții Constituționale nr. 380/2015, lipsa unor critici din partea reclamantului cu privire la momentul la care se calculează despăgubirile și la cuantumul acestora face imposibilă aplicarea sa și, deci, acordarea sumei rezultate din noua expertiză.

În apel, prin efectuarea unei expertize de către o comisie formată din trei experți, pe baza unei singure comparabile având ca obiect un imobil similar celui expropriat, expertiză ale cărei concluzii au fost argumentate, s-a dovedit că suma acordată de prima instanță este inferioară celei constatate de către instanța de apel. Față de lipsa unei căi de atac formulate de către reclamant, care a achiesat la hotărârea primei instanțe, s-a constatat că nu se poate proceda la acordarea sumei calculate în raport de data consemnării despăgubirilor de către expropriator, ca moment al transferului dreptului de proprietate, ca urmare a deciziei Curții Constituționale. Ca atare, despăgubirile calculate în apel nu se încadrează în ipoteza art. 294 alin. (2) C. proc.

civ., text ce prevede derogări de la limitele efectului devolutiv, întrucât dreptul la despăgubirile constatate de către instanța de apel nu s-a născut după judecata primei instanțe, reclamantul neexercitând cale de atac. Or, față de această situație, în mod legal și corect instanța de apel a reținut acest aspect, precum și faptul că, față de concluziile raportului de expertiză, ce au evidențiat valori ale despăgubirilor mai mari decât cele acordate prin sentința primei instanțe, în propria cale de atac nu li se putea crea apelanților o situație mai grea, întrucât s-ar fi încălcat principiul "non reformatio in pejus" prevăzut de art. 296 teza a II-a C. proc. civ.

Prin urmare, în raport de aceste aspecte, sunt irelevante susținerile reclamantului cu privire la valoarea despăgubirilor reținută prin expertiza efectuată în apel, comparabila utilizată, aplicarea procentului de corecție sau erorile matematice îndreptate de către instanță, care nu ar fi fost puse în discuția părților. În ceea ce privește rolul activ al instanței în identificarea unor tranzacții ce îndeplinesc criteriile legale pentru a constitui comparabile în procesul de stabilire a unei juste despăgubiri, se constată că instanța și-a îndeplinit obligația de verifica existența acestora prin efectuarea de adrese către instituțiile care dețin astfel de date, respectiv către Direcțiile de Impozite și Taxe Locale și Birourile de Carte Funciară și OCPI ale tuturor sectoarelor municipiului București.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte constată că, în aceste condiții, dispozițiile Deciziei nr. 380/2015 a Curții Constituționale nu puteau fi aplicate fără a fi încălcat principiul de drept sus evocat "non reformatio in pejus", iar în motivarea deciziei atacate instanța de apel a explicat de ce nu poate acorda despăgubirile majorate, neexistând nicio contradicție între considerente și dispozitiv, cum susține reclamantul. Pentru aceste considerente, având în vedere că criticile formulate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de către reclamant, ca nefondat.

2. În ceea ce privește recursul declarat de reclamant împotriva încheierii de lămurire a dispozitivului din data de 01 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, Înalta Curte urmează să constate caracterul nefondat al acestuia, având în vedere considerentele pe larg expuse anterior, cu privire la incidența principiului non reformatio in pejus . 3. Recursurile declarate de către pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - prin SC B. S.A și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., ale căror critici sunt comune: În ceea ce privește susținerile potrivit cărora imobilele de același fel, în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994, sunt imobile din întreaga unitate teritorială, nu numai cele din zona unde este situat imobilul expropriat, Înalta Curte reține că nu pot fi primite în speță, deoarece prevederile menționate trebuie coroborate cu cele ale art. 1 din Legea nr. 33/1994, care prevăd că: "Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, cu o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească." Prin urmare, în fiecare caz în parte dedus judecății, instanța are a analiza, în funcție de situația de fapt concretă, care dintre imobilele tranzacționate în unitatea administrativ - teritorială în care se află bunul expropriat, poate reprezenta un element de comparație menit să conducă la stabilirea unei juste despăgubiri.

În cazul pendinte, se constată că acești recurenți au criticat decizia susținând că la dosarul cauzei se aflau contracte de vânzare care nu au fost avute în vedere, deși priveau imobile situate în municipiul București, care constituie unitatea administrativ-teritorială de referință. Înalta Curte constată că instanța de apel a motivat decizia atacată,, argumentând pe larg, care sunt motivele pentru care a stabilit cuantumul despăgubirii luând în calcul o singură comparabilă, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 25 noiembrie 2011, ce vizează un imobil aflat în imediata vecinătate a celui în litigiu, și care sunt motivele pentru care a înlăturat celelalte comparabile.

Astfel, a reținut că, aferent sectorului 6 București (sector în care se află situat imobilul din cauza pendinte), au mai fost depuse doar un contract de întreținere din iunie 2011, nerelevant juridic cauzei, în raport de cerința evocată din art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, precum și un contract de vânzare-cumpărare din mai 2011, care vizează, însă, o suprafață foarte mică, de doar 30 mp, fapt de natură a nu califica această vânzare atestată de el ca una obișnuită, în sensul sintagmei "prețului cu care se vând în mod obișnuit imobilele" folosite în cadrul aceleiași norme juridice, concluzie care se impune chiar dacă locația acestui ultim teren enunțat nu este una îndepărtată de cea a imobilului pendinte.

În privința celorlalte comparabile depuse la dosar, instanța de apel a reținut că s-au depus multiple comparabile de la celelalte sectoare (decât 6) ale Municipiului București, iar acestea în mod corect nu au fost luate în calcul de către comisia de expertiză, având în vedere localizarea foarte îndepărtată (pe raza altor sectoare) față de cel pendinte, a imobilelor obiect material al lor; distincția clară între obiectele lor materiale și cel prezent (unele vizează imobile apartamente; altele terenuri cu construcții edificate pe ele; comparabila de la fila 228 dosar apel vizează vânzarea unui teren constituit ca și drum de acces); operațiunile juridice diferite de cea a vânzării, pe care ele le atestă (donații, licitații publice).

Față de aceste rețineri ale instanței de apel, se constată că, în mod corect s-a apreciat că numai în situația în care nu s-ar fi identificat nicio comparabilă în aproprierea imobilului expropriat s-ar fi putut avea în vedere comparabile - imobile situate pe străzi din alte sectoare decât sectorul 6. De altfel, sintagma "terenuri de același fel" nu presupune luarea în considerare numai a categoriei de folosință, ci a tuturor caracteristicilor proprii fiecărui bun în parte, cum ar fi mărime, localizare, căi de acces, utilități, front stradal etc., despăgubirea urmând a fi stabilită în raport de toate acestea.

Altminteri, s-ar ajunge practic la situația în care, în urma deposedării de proprietate, expropriatul nu ar primi acea compensație corespunzătoare, fiind înfrânte atât legislația națională, inclusiv legea fundamentală a statului român, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care impun ca deposedarea să fie făcută numai cu dreaptă și rezonabilă despăgubire. Dispoziția legală evocată nu reglementează numai dreptul la despăgubire pur și simplu, ci impune în mod clar și neechivoc ca această despăgubire să fie una dreaptă, cu respectarea principiului proporționalității.

Tot astfel, art. 44 alin. (3) din Constituția României, cu referire la dreptul de proprietate privată garantat de stat prevede că "nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire". Reținându-se caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că "exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească". Totodată, jurisprudența contenciosului european a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Cu alte cuvinte, ea trebuie să fie, în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim și nedisproporționată față de acesta (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 21 februarie 1986, cazul James și alții vs. Regatul Unit). Ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr. 1 este ca această lipsire de proprietate să fie efectuată numai cu o despăgubire efectivă și rezonabilă, sub aspectul cuantumului, respectiv trebuie să fie făcută cu plata unei compensații corespunzătoare și cu respectarea principiului proporționalității. În ceea ce privește susținerea recurenților în sensul că, prin respingerea apelurilor, s-a menținut o expertiză bazată pe oferte, iar nu pe tranzacții efective, instanța constată că aceasta nu poate fi primită.

Recurenții, ignoră astfel că, față de concluziile raportului de expertiză, ce au evidențiat valori ale despăgubirilor mai mari decât cele acordate prin sentința primei instanțe, apelanților (care prin motivele de apel au criticat cuantumul despăgubirilor) în propria cale de atac nu li se putea crea o situație mai grea, întrucât s-ar fi încălcat principiul "non reformatio in pejus", acesta fiind motivul pentru care a fost menținută sentința atacată. Având în vedere considerentele deja expuse, Înalta Curte reține că, în condițiile particulare ale speței, instanța de apel a făcut corecta interpretare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește determinarea contravalorii terenului expropriat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate și, în baza art. 312 C. proc. civ., se va menține decizia recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin SC B. SA, de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de reclamantul Ministerul Apărării Naționale - prin Direcția Pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică pentru A. împotriva Deciziei nr. 468 din data de 22 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Apărării Naționale - prin Direcția Pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică pentru A. împotriva încheierii de lămurire a dispozitivului din data de 01 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2017. Procesat de GGC - GV