ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 381/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 381/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia

nr. 381/2017

Deliberând,

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a

civilă, la data de 02 august 2011, reclamantul Ministerul

Apărării Naționale, prin Direcția pentru Relația cu

Parlamentul și Asistență Juridică, pentru A. a chemat în

judecată pârâtul Statul Român prin SC B. SA, solicitând tribunalului ca,

prin hotărârea pe care o va pronunța, să anuleze Hotărârea

de stabilire a despăgubirilor nr. 01 din 23 iunie 2011 în ceea ce

privește cuantumul acestora, să se diminueze suprafața

expropriată de la 718 mp la aproximativ 200 mp, conform avizului nr.

D/314/2010 și să fie obligată pârâta la plata sumei de 950

euro/mp, respectiv a sumei de 172.900 euro, reprezentând valoarea

despăgubirilor care se cuvin pentru exproprierea terenului situat în

București, în suprafață de 182 mp. În subsidiar, în ipoteza în

care capătul de cerere vizând diminuarea suprafeței de teren va fi

găsit neîntemeiat, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata

sumei de 2.885.283 lei, pentru suprafața totală de 718 mp, sumă

care are la bază oferte și contracte de vânzare-cumpărare

încheiate în privința unor imobile similare.

În

motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin H.G. nr. 1365 din 18

noiembrie 2009, s-a declarat de utilitate publică lucrarea de interes

național "Magistrala 5 Drumul Taberei - Pantelimon, tronsonul Drumul

Taberei - Universitate", pârâtul aplicând procedura exproprierii și

în privința imobilului proprietatea reclamantului. În continuare,

reclamantul a menționat că pârâtul a început demersurile pentru

exproprierea suprafeței de 182 mp, ca apoi să fie propusă o

suprafață mult mai mare, respectiv 718 mp, nejustificându-se prin

schițe, proiect și nerespectând dispozițiile legale referitoare

la modul cum trebuie să fie executată exproprierea.

Reclamantul

a formulat cerere modificatoare prin care a solicitat obligarea pârâtului la

acordarea de despăgubiri pentru suprafața real expropriată de

2.415,05 mp.

Prin

Sentința civilă nr. 135 din 11 februarie 2014, Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, a admis în parte cererea astfel

cum a fost modificată, a modificat Hotărârea de stabilire a

despăgubirilor nr. 01 din 23 iunie 2011 în privința cuantumului

despăgubirilor, acestea fiind în cuantum total de 1.555.219,3 lei, a

respins cererea modificată în rest, ca neîntemeiată, și a

obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2.400 lei, cheltuieli

de judecată.

În

motivarea acestei sentințe, s-au reținut, în esență,

următoarele:

Prin

Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 01 din 23 iunie 2011,

emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate ori a altui

drept real asupra imobilelor supuse exproprierii, în vederea realizării

lucrării de interes național "Magistrala 5 Drumul Taberei -

Pantelimon, tronsonul Drumul Taberei - Universitate", expropriatorul-pârât

Statul Român, prin SC B. SA, a stabilit în favoarea expropriatului-reclamant

Ministerul Apărării Naționale - A., despăgubiri în cuantum

total de 1.083.082 lei pentru imobilul proprietatea acestuia, compus din teren

în suprafață de 718 mp, situat în București.

Reclamantul-expropriat,

fiind nemulțumit atât de cuantumul despăgubirilor acordate, cât

și de faptul exproprierii unei suprafețe mai mare de teren, a

formulat prezenta acțiune.

Cu

respectarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a

procedat la administrarea probei cu expertiză tehnică imobiliară

în specialitatea construcții - evaluarea proprietății

imobiliare, ce a fost efectuată de o comisie alcătuită din trei

experți, obiectivul expertizei fiind formulat potrivit art. 26 din lege -

valoarea de circulație a terenului supus exproprierii, la momentul

întocmirii expertizei, luându-se în considerare și eventualul prejudiciu

cauzat expropriatului sau, dimpotrivă, sporul de valoare obținut de

terenul rămas în proprietatea acestuia prin efectuarea lucrărilor.

În

urma efectuării expertizei, în concluziile raportului s-a stabilit faptul

că valoarea de circulație a terenului expropriat este în sumă

totală de 1.555.219,3 lei. Expertul judiciar propus de expropriator a

formulat opinie separată, stabilind o valoare de circulație a

terenului în sumă de 1.078.436 lei.

Părțile

au formulat obiecțiuni la concluziile raportului de expertiză

întocmit în cauză, la care experții au formulat un răspuns

atașat la dosar, specificându-se faptul că valoarea terenului a fost

stabilită potrivit HCGMB nr. 211 din 30 august 2006, act normativ în

vigoare la data efectuării expertizei, iar pentru folosirea metodei

comparației directe ar fi necesar ca expropriatul să atașeze la

dosar contracte de vânzare-cumpărare, cu datare recentă, având ca

obiect terenuri situate în locații similare celui în litigiu.

În

virtutea rolului său activ, tribunalul a emis adrese către DITL

Sector 6, OCPI București și Camera Notarilor Publici București

pentru a comunica, în măsura în care dispun de astfel de date, care au

fost prețurile efective cu care s-au vândut imobile similare cu imobilul

supus exproprierii, instituțiile menționate specificând faptul

că nu dețin informațiile solicitate.

În

consecință, tribunalul a avut în vedere valoarea stabilită în

raportul de expertiză, în opinie majoritară, aceasta fiind

situată între cea propusă de expropriator și cea solicitată

de expropriat.

Astfel,

tribunalul a admis în parte cererea, astfel cum a fost modificată, și

a schimbat Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 01 din 23

iunie 2011 în privința cuantumului despăgubirilor, acestea fiind în

cuantum total de 1.555.219,3 lei.

Tribunalul

a respins în rest cererea ca neîntemeiată, având în vedere că

expropriatul nu este în drept să solicite diminuarea suprafeței

supuse exproprierii, singura sa posibilitate fiind cea menționată în

cadrul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 (solicitarea unei exproprieri

totale în locul uneia parțiale), iar instanța, de asemenea, nu are

posibilitatea să aprecieze asupra oportunității măsurii

exproprierii, ci numai în privința cuantumului despăgubirilor.

Totodată,

tribunalul a apreciat că nu poate acorda despăgubiri pentru

suprafața de 2.415,05 mp, din actele depuse la dosar nerezultând că

aceasta ar forma obiectul unei proceduri de expropriere. Faptul că a fost

propusă relocarea unor rețele de utilități de pe domeniul

public pe teren proprietate privată nu este de natură să

conducă la acordarea de despăgubiri, în primul rând, pentru că

afectarea terenului proprietate privată nu a fost încă dovedită,

iar în al doilea rând, pentru că despăgubirile pot fi acordate în

condițiile legii speciale, în cadrul prezentului dosar, numai în ipoteza

inițierii unei proceduri de expropriere.

Împotriva

sentinței primei instanțe au formulat apel pârâtul Statul Român prin

SC B. SA și apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Tribunalul București.

Apelantul

- pârât Statul Român prin SC B. SA a arătat că sentința are la

bază un raport de evaluare întocmit cu încălcarea dispozițiilor

incidente în prezenta cauză, situație în raport cu care solicită

să se dispună efectuarea unei noi expertize evaluatorii, în vederea

stabilirii legale a cuantumului despăgubirilor ce urmează a fi

acordate reclamantului, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994.

Pentru

a pronunța sentința civilă apelată, instanța fondului

a dispus efectuarea unei expertize evaluatorii pentru suprafața de 718 mp

expropriați din totalul celor 38.554 mp situați în București,

proprietatea Ministerului Apărării Naționale. În temeiul

dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, instanța a dispus

constituirea unei comisii formată din trei experți, respectiv C., D.

și E.

Raportul

de expertiză întocmit de către experții C. și D., omologat

de către instanța de judecată, nu a fost întocmit cu respectarea

dispozițiilor legale, aspect semnalat pe parcursul judecații atât de

către reclamant cât și de către pârât, ambele părți

litigante solicitând instanței de judecată refacerea raportului de

expertiza întocmit în cauză.

Metodele

uzitate de către experți nu corespund dispozițiilor legale în

materie de exproprieri, parte din actele normative invocate de către

experți fiind chiar abrogate.

După

ce a expus criticile în raport de care a înțeles să conteste

expertiza efectuată, acest apelant a arătat că se impune

efectuarea unei noi expertize evaluatorii pentru suprafață de 718 mp

expropriați din imobilul situat în București, în scopul

soluționării în mod legal a cererii privind majorarea cuantumului

despăgubirilor formulată de către reclamantul din prezenta

cauză.

Apelantul

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București a

susținut că instanța de judecată nu putea omologa raportul

de expertiză și majora cuantumul despăgubirilor acordate

reclamanților de către expropriator prin Hotărârea de stabilire

a despăgubirilor nr. 01 din 23 iunie 2011, având în vedere că

instanța avea obligația să pună în vedere

părților și experților să depună diligentele

necesare în vederea procurării de contracte de vânzare-cumpărare care

să fie avute în vedere pentru stabilirea corectă a valorii

imobilului.

A

apreciat că valoarea despăgubirilor stabilită de către

comisia compusă din cei trei experți, este nejustificat de mare,

ținând cont de realitățile actuale ale pieței imobiliare,

marcate de o stagnare, evoluția valorilor imobiliare fiind în

scădere, începând cu mijlocul anului 2008.

A

arătat că valoarea cea mai aproape de realitate este cea

menționată în Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.

01 din 23 iunie 2011, întrucât aceasta ține cont atât de suprafața

efectivă de teren expropriată, de destinația concretă a

terenului, cât și de valoarea concretă la care se vând efectiv

imobile în zonă.

Prin

Decizia civilă nr. 468 din data de 22 iunie 2016, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, s-au respins, ca nefondate, apelurile.

În

motivarea acestei decizii, s-au reținut, în esență,

următoarele:

Prin

Decizia nr. 380 din 26 mai 2015 referitoare la excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr.

255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,

necesară realizării unor obiective de interes național,

județean și local, Curtea Constituțională a admis

excepția de neconstituționalitate formulată și a constatat

că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, raportate la

sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză"

cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt

neconstituționale.

În

motivare, s-a arătat similar Deciziei instanței de contencios

constituțional nr. 12 din 15 ianuarie 2015, că "valoarea bunului

expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan

realizării transferului dreptului, finalitate urmărită atât prin

Legea nr. 33/1994, cât și prin jurisprudența Curții

Constituționale".

Pe

cale de consecință, valoarea care trebuie avută în vedere în

algoritmul juridic al stabilirii despăgubirilor în caz de expropriere,

este cea corespunzătoare datei transferului dreptului de proprietate,

dată care potrivit art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, este data

emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator,

reprezentat în cauză de Hotărârea de stabilire a despăgubirilor

nr. 01/2011, adică data de 23 iunie 2011.

În

apel a fost administrată o nouă expertiză evaluatorie care a

stabilit valoarea imobilului în raport de data exproprierii, expertiză

căreia instanța de apel i-a dat eficiență, criticile din

apelurile formulate, orientate către contestarea expertizei efectuate la

fond, devenind lipsite de eficiență.

În

privința expertizei realizate în apel, instanța a observat, faptul

că, în vederea determinării prețului cu care se vând în mod

obișnuit imobilele, la dosar au fost depuse multiple comparabile (acte juridice

de tranzacționare a dreptului de proprietate vizând imobile), astfel cum

au fost ele comunicate de către direcțiile de impozite și taxe

locale și oficiile de cadastru și publicitate imobiliară ale

tuturor sectoarelor Municipiului București.

Comisia

de experți nu s-a raportat în analiza sa decât la o comparabilă

dintre acestea - contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 25

noiembrie 2011, întrucât: el vizează un imobil aflat în imediata

vecinătate (respectiv pe str. X, nr. 25 și 25 A, București) a

celui în litigiu (situat pe str. X, nr. 21 A, București); el are ca obiect

material un teren liber de construcții sau de servituți, similar

celui litigios și întrucât operațiunea juridică pe care a

constatat-o era aceea de vânzare-cumpărare, adică operațiunea

juridică prevăzută în mod expres de dispozițiile art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În

privința celorlalte comparabile depuse la dosar, experții au ilustrat

în cadrul expertizei și în răspunsul la obiecțiuni, faptul

că nu le-au avut în vedere întrucât adresele imobilelor pe care le acestea

le vizau, erau foarte departe de zona str. X sau fiindcă vizau contracte

neutile cauzei (de întreținere, de exemplu) sau deoarece vizau imobile cu

trăsături distincte de cel prezent, experții exemplificând cu

apartamente.

Luarea

în calcul a doar unei singure comparabile nu este prohibită de către

dispozițiile legale, acestea nereferindu-se la un anumit număr de

comparabile care trebuie să fie avut în vedere. În cauză, ea este

oportună întrucât, în pofida tuturor demersurilor realizate de către

instanță, nu au fost identificate alte comparabile apte de a fi

evaluate în algoritmul cauzei, ele suferind de carențele evidențiate

în paragrafele anterioare.

În

privința modului de calcul efectiv realizat de experți, instanța

a constatat că întreaga comisie de experți și-a însușit un

preț de 625,5 euro/mp (rotunjit 626 euro/mp). Expertul desemnat de

instanță a precizat în finalul proiectului de calcul, faptul că

la prețul pe care dumnealui l-a stabilit de principiu - 575,19 euro/mp, se

impune a se aplica un spor procentual de 10 - 25%, cuantumul sporului urmând a

fi stabilit împreună de cei trei experți. Or, la momentul

finalizării expertizei, întreaga comisie a agreat atât o corecție de

10%, cât și valoarea finală de 626 euro/mp, neconfirmându-se astfel,

susținerea existenței vreunei neconcordanțe între cei trei

experți sub aspectul valorii unitare (pe mp) a imobilului.

Instanța,

analizând însă, raportul de expertiză prin prisma modului efectiv de

calcul realizat de experți, a constatat însă, că aceștia au

greșit. Astfel, suprafața totală a terenului - comparabilă,

este de 26.600,83 mp, prețul de vânzare fiind de 18.500.000 euro, ceea ce

înseamnă un preț unitar de 695,46 euro/mp. În proiectul de calcul,

experții au trecut incorect prețul respectivei vânzări (în loc

de 18.500.000 euro au trecut 15.300.000 euro), astfel încât și prețul

unitar a rezultat greșit (575,19 euro/mp în loc de 695,46 euro/mp cât ar

fi fost corect).

În

cadrul expertizei, experții au convenit asupra procentului de 10%,

însă din eroare, l-au aplicat în sensul reducerii valorii și nu în

sensul sporirii sale.

Îndreptând

această eroare de raționament matematic comisă de experți,

instanța a constatat că prețul unitar rezultat corect este suma

dintre 695 euro/mp și 10% din 695 euro/mp, adică 695 plus 69,5,

reieșind un preț unitar de 764,5 euro/mp.

Or,

această sumă este mult superioară celei acordate de

instanța fondului (1.555.219,3 lei), însă, în temeiul art. 296 C.

proc. civ., a dispus respingerea ca nefondate, a apelurilor, în aplicarea

principiului non reformatio in pejus.

Prin

cererea formulată la data de 27 septembrie 2016, petentul Ministerul

Apărării Naționale prin Direcția Pentru Relația cu

Parlamentul și Asistență Juridică pentru A. a solicitat

lămurirea dispozitivului Deciziei civile nr. 468 A din data de 22 iunie

2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în sensul

indicării valorii terenului expropriat, prin îndreptarea erorilor materiale

matematice ale comisiei de experți.

Prin

încheierea din 1 noiembrie 2016, instanța a respins cererea, ca

nefondată, reținând că dispozitivul deciziei civile este clar,

nesusceptibil de controversă și necuprinzând dispoziții

contradictorii: respinge apelurile formulate, ca nefondate.

În

justificarea acestei soluții, instanța de apel a avut în vedere -

potrivit considerentelor deciziei civile a cărei lămurire s-a

solicitat - faptul că valoarea terenului expropriat la data exproprierii,

a fost de 548.911 euro (echivalent al sumei de 2.321.564,183 lei), potrivit

calculelor experților, adnotate de către instanța de apel,

sumă care însă, este superioară celei stabilite cu titlu de

plată în sarcina expropriatorului, de către prima instanță

de judecată, motiv pentru care s-a constatat incidența principiului

non reformatio in pejus (neagravarea situației în propria cale de atac),

cu efectul juridic al respingerii căilor de atac declanșate.

Același

principiu a fost considerat a fi incident și în ipoteza în care valoarea

stabilită de către comisia de experți (1.899.424 lei) nu ar fi

fost adnotată juridico - matematic, de către instanța de apel,

ea rămânând oricum superioară în cuantum celei stabilite de fond.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs ambele părțile litigante, precum

și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București.

Reclamantul

Ministerul Apărării Naționale a invocat incidența motivelor

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ.

Astfel,

arată că instanța de apel a reținut că valoarea

terenului expropriat este echivalentul sumei de 2.321.564,183 lei, sumă

superioară celei acordate de instanța de fond, respectiv 1.555.219,3

lei, precum și celei stabilite de comisia de experți în cadrul

expertizei administrate la instanța de apel, respectiv 1.899.424 lei.

Instanța

a precizat că experții au trecut incorect prețul de vânzare a

terenului ce face obiectul litigiului, iar, în loc de 18.500.000 euro,

aceștia au trecut 15.300.000 euro, rezultând un preț unitar

greșit de 575,19 euro/mp, și nu de 695,46 euro/mp.

Totodată,

instanța a sesizat că experții au greșit în privința

modului de aplicare a corecției de 10%, pe care au aplicat-o în sensul

reducerii valorii, și nu în sensul sporirii sale. Îndreptând această

eroare, instanța a constatat că valoarea terenului expropriat în

suprafață de 718 mp, este de 548.911 euro, echivalent al sumei de

2.321.564,183 lei, la cursul valutar oficial practicat de BNR, la data

exproprierii, respectiv 23 iunie 2011 (1 euro - 4,2294 lei).

În

continuarea raționamentului avut, instanța a reținut că

suma de 2.321.564,183 lei este superioară celei acordate de instanța

de fond, precum și celei stabilite de comisia de experți în cadrul

expertizei administrate la instanța de apel, motiv pentru care nu se poate

reforma hotărârea instanței de fond, deoarece s-ar încălca

principiul "non reformatio in pejus".

Deși

instanța de apel critică modul de calcul efectuat de comisia de

experți, îndreptând chiar erorile de raționament matematic, se

mărginește în a reține că nu se poate modifica valoarea

terenului expropriat, de la suma de 1.555.219,3 lei, la 1.899.424 lei și,

respectiv, la 2.321.564,183 lei, pentru a nu se înrăutăți

situația apelanților.

Prin

urmare contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente

echivalează cu nemotivarea hotărârii, ceea ce impune casarea

hotărârii recurate.

Mai

susține că instanța a încălcat principiul

contradictorialității. Astfel, deși a constatat o serie de erori

matematice în conținutul raportului de expertiză din apel, nu le-a

pus în discuția părților și a experților,

semnalându-le doar în considerentele deciziei, fără a se

pronunța, prin dispozitivul hotărârii asupra acestei valori.

Reclamantul

Ministerul Apărării Naționale a declarat recurs împotriva

încheierii 01 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel

București, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

7 C. proc. civ., reiterând aceleași critici formulate împotriva deciziei

atacate, cu privire la contradicția dintre considerente și dispozitiv.

Recursul

declarat de pârâtul Statul Român, prin SC B. SA, este întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel,

apreciază că opinia comisiei de experți nu întrunește

exigențele dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

coroborate cu dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr.

380/2015.

Instanța

de apel a validat în mod greșit un raport de expertiză întemeiat doar

pe un contract de vânzare-cumpărare, fiind preferat de experți

întrucât vizează un imobil aflat în imediata vecinătate.

Acest

argument al instanței de apel și al comisiei de experți este

contrazis de prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care face

referire la prețul cu care se vând imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială.

În

spiritul dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea administrației

publice locale nr. 215/2001, unitățile administrativ-teritoriale sunt

reprezentate de orașe, în prezenta speță - Municipiul

București, sectoarele fiind subdiviziuni ale acestuia.

Pe

cale de consecință, în scopul stabilirii despăgubirilor, se

impunea ca experții să aibă în vedere toate contractele de

vânzare-cumpărare depuse la dosarul cauzei, având ca obiect imobile

situate în Municipiul București, aplicând corecțiile

corespunzătoare.

Prin

urmare, experții nu au ținut cont de întregul material probator aflat

la dosarul cauzei, înlăturând fără o argumentare legală

contractele de vânzare-cumpărare aflate la dosarul cauzei.

Atitudinea

experților care au utilizat oferte în loc să aplice corecții impuse

de contractele de vânzare-cumpărare reprezintă o încălcare

flagrantă a dispozițiilor imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994.

Instanța

de apel precizează că ar fi putut fi avute în vedere comparabile care

ar viza imobile situate pe străzi din alte sectoare decât sectorul 6,

încadrate în aceeași zonă a municipiului ca și str. X, doar în

situația în care nu ar fi fost identificate comparabile în apropierea

imobilului litigios, însă validează un raport de expertiză care

nu se bazează nici măcar pe aceste tranzacții din sectorul 6, ci

pe o singură comparabilă.

Recursul

declarat de către Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Curtea de

Apel București este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., decizia atacată fiind fost dată cu încălcarea

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Consideră

că, în mod greșit instanța a respins apelurile ca nefondate,

expertiza evaluatorie din calea de atac nerespectând sintagma

"prețuri cu care se vând în mod obișnuit imobile de același

fel", menținând hotărârea instanței de fond care se

întemeiază pe un raport de evaluare a imobilului expropriat întocmit cu

încălcarea dispozițiilor exprese ale Legii nr. 33/1994.

Motivarea

instanței în sensul că doar o singură comparabilă este

adecvată întrucât avea ca obiect terenuri situate pe aceeași

stradă cu terenul expropriat, toate celelalte comparabile fiind corect

înlăturate de experți întrucât aveau ca obiect imobile situate foarte

departe de zona X ori de alt gen - apartamente, nu este susținută

nici de tipul de relații solicitate de aceasta de la Direcțiile de

Taxe și Impozite Locale ori Oficiile de cadastru și Publicitate

Imobiliară, nici de actele existente la dosar și nici de practica

judiciară.

Astfel,

urmare solicitării instanței, apelantul Statul Român, prin SC B. SA,

a precizat că terenul ce face obiectul prezentului dosar se află

situat în zona B a municipiului București, indicând arterele din celelalte

sectoare ale capitalei ce se încadrează în aceeași zonă. Prin

raportare la precizarea făcută de apelantul pârât - depusă la

data de 25 iunie 2015, avându-se în vedere Anexa A la Hotărârea

Consiliului General al Municipiului București nr. 301 din 23 decembrie

2002 și faptul că este întemeiată pe HCGMB nr. 1278/2002

(încadrarea pe zone a teritoriului municipiului București), instanța

de apel a dispus emiterea de adrese către Oficiile de Cadastru și

Publicitate Imobiliară și către Direcțiile de Impozite

și Taxe Locale ale tuturor sectoarelor municipiului București pentru

a înainta tranzacții pentru imobile similare cu cel litigios.

Este

adevărat faptul că, în mare parte, contractele de

vânzare-cumpărare transmise la dosar au ca obiect apartamente, dar

există și câteva contracte ce au ca obiect doar terenuri: ex. -

contract nr. 1351 din 16 iunie 2011 (teren situat în sectorul 3); contract nr.

1041 din 20 iunie 2011 (teren situat în sectorul 1), chiar și contractul

atașat de experți având ca obiect imobilul situate în Calea X1 nr.

190, sector 6, compus din teren - aproximativ 900 mp și construcție,

dacă s-ar identifica și încheierea de autentificare. Apreciem că

inclusiv contractul nr. 497 din 12 mai 2011, având ca obiect un teren în

suprafață de 30 mp (de cca. 24 ori mai mic decât cel în litigiu)

situat în sectorul 6 putea fi avut în vedere ca și comparabilă,

experții urmând să aplice un indice de corecție

corespunzător.

Sub

acest aspect, trebuie avut în vedere faptul că experții au utilizat

ca și comparabilă contractul de vânzare-cumpărare nr. 3595 din

25 noiembrie 2011 având ca obiect un teren în suprafață de 26.600,83

mp (terenul în litigiu fiind de 37 ori mai mic) situat în sectorul 6, pe

aceeași stradă cu cel expropriat, aplicând un indice de corecție

sub acest aspect.

Apreciază

că expertiza evaluatorie efectuată în apel și validată de

instanță nu respectă cerințele art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994, întrucât nu este realizată pe baza mai multor comparabile,

numai în această situație putându-se contura "prețul cu

care se vând în mod obișnuit" imobile de același gen cu cel în

litigiu, situate în aceeași rază administrativ teritorială,

care, în speță este municipiul București.

De

altfel, practica este în sensul de a se utiliza ca și comparabile minim

trei contracte de vânzare-cumpărare.

Prin

respingerea apelurilor, s-a menținut o soluție a instanței de

fond întemeiată pe o expertiză ce a evaluat imobilul pe bază de

oferte de vânzare - și nu tranzacții efective, cum impun

dispozițiile Legii nr. 33/1994.

Analizând,

a priori, respectarea termenului de declarare a recursului de către

pârâtul Statul Român prin SC B. SA, instanța constată că, din

dovada de comunicare a deciziei atacate aflată la fila 566 dosar apel,

rezultă că această hotărâre a fost comunicată la data

de 12 septembrie 2016, că la fila 6 dosar recurs se află un email

transmis de către acest pârât către Curtea de Apel București, la

data de 28 septembrie 2016, dar care nu poartă ștampila de

înregistrare a instanței, iar la fila 8 dosar recurs se află motivele

de recurs, înregistrate la data de 29 septembrie 2016, motiv pentru care, în raport

de dispozițiile art. 310 C. proc. civ., Înalta Curte va socoti că

recursul este declarat în termen.

În

ceea ce privește declararea recursului de către reclamant, omisso

medio, Înalta Curte constată că împotriva sentinței primei

instanțe au înțeles să declare apel doar pârâtul și

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București,

însă, având în vedere pronunțarea Deciziei nr. 380/2015 a Curții

Constituționale, instanța de apel a dispus întocmirea unei noi

expertize topo de specialitate, în raport de momentul transferului dreptului de

proprietate, lucrare tehnică ce a relevat un cuantum al

despăgubirilor mai mare decât cel stabilit de către prima

instanță.

Față

de această situație, apelurile au fost respinse în considerarea

principiului non reformatio in pejus, motiv pentru care recursul reclamantului

va fi analizat din această perspectivă.

Analizând

recursurile din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată

următoarele:

1.

Recursul declarat de reclamant

Prin

recursul său, reclamantul a arătat că instanța de apel a

reținut că valoarea terenului expropriat este echivalentul sumei de

2.321.564,183 lei, sumă superioară celei acordate de instanța de

fond, respectiv 1.555.219,3 lei, precum și celei stabilite de comisia de

experți în cadrul expertizei administrate la instanța de apel,

respectiv 1.899.424 lei; că instanța a precizat că experții

au trecut incorect prețul de vânzare a terenului ce face obiectul

litigiului, iar, în loc de 18.500.000 euro, aceștia au trecut 15.300.000

euro, rezultând un preț unitar greșit de 575,19 euro/mp, și nu

de 695,46 euro/mp și că instanța a sesizat că experții

au greșit în privința modului de aplicare a corecției de 10%, pe

care au aplicat-o în sensul reducerii valorii, și nu în sensul sporirii

sale, iar, îndreptând această eroare, instanța a constatat că

valoarea terenului expropriat în suprafață de 718 mp, este de 548.911

euro, echivalent al sumei de 2.321.564,183 lei.

Deși

instanța de apel a criticat modul de calcul efectuat de comisia de

experți, îndreptând chiar erorile de raționament matematic,

fără a le pune în discuția părților și a

experților, a reținut că nu se poate modifica valoarea terenului

expropriat, de la suma de 1.555.219,3 lei, la 1.899.424 lei și, respectiv,

la 2.321.564,183 lei, pentru a nu se înrăutăți situația

apelanților în propria cale de atac.

Plecând

de la efectul devolutiv al apelului, limitat prin regula "tantum devolutum

quantum apellatum", Înalta Curte constată că reclamantul nu a

criticat soluția primei instanțe din punct de vedere al cuantumului

despăgubirilor, stabilit la suma de 1.555.219,3 lei.

Astfel,

chiar dacă pe parcursul judecării apelurilor declarate de către

pârât și Ministerul Public, probatoriul administrat, ca urmare a

intervenirii deciziei instanței de contencios constituțional nr.

380/2015, a revelat o sumă mai mare cu titlu de despăgubiri, limitele

criticilor formulate de aceștia obligă instanța la examinarea

aspectului supus verificării, fără posibilitatea de a analiza

probleme de fapt și de drept ce nu au fost arătate în motivarea

apelului, cerință ce se îndeplinește până la prima zi de

înfățișare, conform art. 287 alin. (2) C. proc. civ.

Chiar

în condițiile publicării, pe parcursul rejudecării, a Deciziei

Curții Constituționale nr. 380/2015, lipsa unor critici din partea

reclamantului cu privire la momentul la care se calculează

despăgubirile și la cuantumul acestora face imposibilă aplicarea

sa și, deci, acordarea sumei rezultate din noua expertiză.

În

apel, prin efectuarea unei expertize de către o comisie formată din

trei experți, pe baza unei singure comparabile având ca obiect un imobil

similar celui expropriat, expertiză ale cărei concluzii au fost

argumentate, s-a dovedit că suma acordată de prima instanță

este inferioară celei constatate de către instanța de apel.

Față

de lipsa unei căi de atac formulate de către reclamant, care a

achiesat la hotărârea primei instanțe, s-a constatat că nu se

poate proceda la acordarea sumei calculate în raport de data consemnării

despăgubirilor de către expropriator, ca moment al transferului

dreptului de proprietate, ca urmare a deciziei Curții

Constituționale.

Ca

atare, despăgubirile calculate în apel nu se încadrează în ipoteza

art. 294 alin. (2) C. proc. civ., text ce prevede derogări de la limitele

efectului devolutiv, întrucât dreptul la despăgubirile constatate de

către instanța de apel nu s-a născut după judecata primei

instanțe, reclamantul neexercitând cale de atac.

Or,

față de această situație, în mod legal și corect

instanța de apel a reținut acest aspect, precum și faptul

că, față de concluziile raportului de expertiză, ce au

evidențiat valori ale despăgubirilor mai mari decât cele acordate

prin sentința primei instanțe, în propria cale de atac nu li se putea

crea apelanților o situație mai grea, întrucât s-ar fi încălcat

principiul "non reformatio in pejus" prevăzut de art. 296 teza a

II-a C. proc. civ.

Prin

urmare, în raport de aceste aspecte, sunt irelevante susținerile

reclamantului cu privire la valoarea despăgubirilor reținută

prin expertiza efectuată în apel, comparabila utilizată, aplicarea

procentului de corecție sau erorile matematice îndreptate de către

instanță, care nu ar fi fost puse în discuția

părților.

În

ceea ce privește rolul activ al instanței în identificarea unor

tranzacții ce îndeplinesc criteriile legale pentru a constitui comparabile

în procesul de stabilire a unei juste despăgubiri, se constată

că instanța și-a îndeplinit obligația de verifica

existența acestora prin efectuarea de adrese către instituțiile

care dețin astfel de date, respectiv către Direcțiile de

Impozite și Taxe Locale și Birourile de Carte Funciară și

OCPI ale tuturor sectoarelor municipiului București.

Din

perspectiva celor expuse, Înalta Curte constată că, în aceste

condiții, dispozițiile Deciziei nr. 380/2015 a Curții Constituționale

nu puteau fi aplicate fără a fi încălcat principiul de drept sus

evocat "non reformatio in pejus", iar în motivarea deciziei atacate

instanța de apel a explicat de ce nu poate acorda despăgubirile

majorate, neexistând nicio contradicție între considerente și

dispozitiv, cum susține reclamantul.

Pentru

aceste considerente, având în vedere că criticile formulate nu se

încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5

și 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat

de către reclamant, ca nefondat.

2.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamant împotriva încheierii de

lămurire a dispozitivului din data de 01 noiembrie 2016

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, Înalta Curte

urmează să constate caracterul nefondat al acestuia, având în vedere

considerentele pe larg expuse anterior, cu privire la incidența

principiului non reformatio in pejus .

3.

Recursurile declarate de către pârâtul Statul Român, reprezentat de

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - prin SC B. S.A și

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ale căror

critici sunt comune:

În

ceea ce privește susținerile potrivit cărora imobilele de

același fel, în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994, sunt imobile din

întreaga unitate teritorială, nu numai cele din zona unde este situat

imobilul expropriat, Înalta Curte reține că nu pot fi primite în speță,

deoarece prevederile menționate trebuie coroborate cu cele ale art. 1 din

Legea nr. 33/1994, care prevăd că: "Exproprierea de imobile, în

tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate

publică, cu o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin

hotărâre judecătorească."

Prin

urmare, în fiecare caz în parte dedus judecății, instanța are a

analiza, în funcție de situația de fapt concretă, care dintre

imobilele tranzacționate în unitatea administrativ - teritorială în

care se află bunul expropriat, poate reprezenta un element de

comparație menit să conducă la stabilirea unei juste

despăgubiri.

În

cazul pendinte, se constată că acești recurenți au criticat

decizia susținând că la dosarul cauzei se aflau contracte de vânzare

care nu au fost avute în vedere, deși priveau imobile situate în

municipiul București, care constituie unitatea

administrativ-teritorială de referință.

Înalta

Curte constată că instanța de apel a motivat decizia

atacată,, argumentând pe larg, care sunt motivele pentru care a stabilit

cuantumul despăgubirii luând în calcul o singură comparabilă,

respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 25 noiembrie

2011, ce vizează un imobil aflat în imediata vecinătate a celui în

litigiu, și care sunt motivele pentru care a înlăturat celelalte

comparabile.

Astfel,

a reținut că, aferent sectorului 6 București (sector în care se

află situat imobilul din cauza pendinte), au mai fost depuse doar un

contract de întreținere din iunie 2011, nerelevant juridic cauzei, în

raport de cerința evocată din art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994, precum și un contract de vânzare-cumpărare din mai 2011,

care vizează, însă, o suprafață foarte mică, de doar

30 mp, fapt de natură a nu califica această vânzare atestată de

el ca una obișnuită, în sensul sintagmei "prețului cu care

se vând în mod obișnuit imobilele" folosite în cadrul aceleiași

norme juridice, concluzie care se impune chiar dacă locația acestui

ultim teren enunțat nu este una îndepărtată de cea a imobilului

pendinte. În privința celorlalte comparabile depuse la dosar,

instanța de apel a reținut că s-au depus multiple comparabile de

la celelalte sectoare (decât 6) ale Municipiului București, iar acestea în

mod corect nu au fost luate în calcul de către comisia de expertiză,

având în vedere localizarea foarte îndepărtată (pe raza altor

sectoare) față de cel pendinte, a imobilelor obiect material al lor;

distincția clară între obiectele lor materiale și cel prezent

(unele vizează imobile apartamente; altele terenuri cu construcții

edificate pe ele; comparabila de la fila 228 dosar apel vizează vânzarea

unui teren constituit ca și drum de acces); operațiunile juridice

diferite de cea a vânzării, pe care ele le atestă (donații,

licitații publice).

Față

de aceste rețineri ale instanței de apel, se constată că,

în mod corect s-a apreciat că numai în situația în care nu s-ar fi

identificat nicio comparabilă în aproprierea imobilului expropriat s-ar fi

putut avea în vedere comparabile - imobile situate pe străzi din alte

sectoare decât sectorul 6.

De

altfel, sintagma "terenuri de același fel" nu presupune luarea

în considerare numai a categoriei de folosință, ci a tuturor

caracteristicilor proprii fiecărui bun în parte, cum ar fi mărime,

localizare, căi de acces, utilități, front stradal etc.,

despăgubirea urmând a fi stabilită în raport de toate acestea.

Altminteri, s-ar ajunge practic la situația în care, în urma

deposedării de proprietate, expropriatul nu ar primi acea compensație

corespunzătoare, fiind înfrânte atât legislația națională,

inclusiv legea fundamentală a statului român, cât și

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care impun ca

deposedarea să fie făcută numai cu dreaptă și

rezonabilă despăgubire.

Dispoziția

legală evocată nu reglementează numai dreptul la

despăgubire pur și simplu, ci impune în mod clar și neechivoc ca

această despăgubire să fie una dreaptă, cu respectarea

principiului proporționalității.

Tot

astfel, art. 44 alin. (3) din Constituția României, cu referire la dreptul

de proprietate privată garantat de stat prevede că "nimeni nu

poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică,

stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă

despăgubire".

Reținându-se

caracterul excepțional al cedării proprietății prin

expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline

și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția

menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare

în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând

că "exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai

pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și

prealabilă despăgubire, prin hotărâre

judecătorească".

Totodată,

jurisprudența contenciosului european a statuat, în virtutea art. 1 din

Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate

trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele

interesului general al comunității și imperativele

apărării drepturilor fundamentale ale individului. Cu alte cuvinte,

ea trebuie să fie, în același timp, convenabilă pentru realizarea

țelului ei legitim și nedisproporționată față de

acesta (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 21

februarie 1986, cazul James și alții vs. Regatul Unit).

Ceea

ce impune art. 1 din Protocolul nr. 1 este ca această lipsire de

proprietate să fie efectuată numai cu o despăgubire

efectivă și rezonabilă, sub aspectul cuantumului, respectiv

trebuie să fie făcută cu plata unei compensații

corespunzătoare și cu respectarea principiului proporționalității.

În

ceea ce privește susținerea recurenților în sensul că, prin

respingerea apelurilor, s-a menținut o expertiză bazată pe

oferte, iar nu pe tranzacții efective, instanța constată că

aceasta nu poate fi primită.

Recurenții,

ignoră astfel că, față de concluziile raportului de

expertiză, ce au evidențiat valori ale despăgubirilor mai mari

decât cele acordate prin sentința primei instanțe, apelanților

(care prin motivele de apel au criticat cuantumul despăgubirilor) în

propria cale de atac nu li se putea crea o situație mai grea, întrucât

s-ar fi încălcat principiul "non reformatio in pejus", acesta

fiind motivul pentru care a fost menținută sentința

atacată.

Având

în vedere considerentele deja expuse, Înalta Curte reține că, în

condițiile particulare ale speței, instanța de apel a făcut

corecta interpretare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în

ceea ce privește determinarea contravalorii terenului expropriat.

Pentru

aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile

declarate și, în baza art. 312 C. proc. civ., se va menține decizia

recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin SC B. SA, de

pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și de reclamantul Ministerul Apărării

Naționale - prin Direcția Pentru Relația cu Parlamentul și

Asistență Juridică pentru A. împotriva Deciziei nr. 468 din data

de 22 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Apărării

Naționale - prin Direcția Pentru Relația cu Parlamentul și

Asistență Juridică pentru A. împotriva încheierii de

lămurire a dispozitivului din data de 01 noiembrie 2016 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 23 februarie 2017.

Procesat

de GGC - GV