ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1506/2016

Decizia nr. 1506/2016 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la 03.10.2013 pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă, A. a chemat în judecată pe intimata B. SA, solicitând anularea deciziei nr. 248 din 04 septembrie 2013 de încetare a contactului individual de muncă și reintegrarea în funcția și pe postul deținute anterior concedierii, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate cu indicele de inflație și cu celelalte drepturi, de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 549/LM din 24.06.2014, Tribunalul Bihor, secția I civilă, a respins contestația.

Împotriva sentinței sus-menționate, A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin încheierea din 11.09.2015, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a respins ca nefondată cererea de recuzare formulată de A. cu privire la completul de judecată format din doamnele judecător C. și D., iar prin decizia civilă nr. 1045/A din 25.11.2015 a respins ca nefondat apelul. Împotriva încheierii din 11.09.2015, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În susținere, a arătat că în mod nelegal curtea de apel i-a respins cererea de recuzare, reținând că, întrucât doamnele judecător recuzate s-au pronunțat prin decizia civilă nr. 388 din 01 octombrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, într-un alt dosar, care privea o altă parte, nu sunt incidente dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ. În continuare, a evocat considerentele deciziei sus-menționate și a subliniat că acestea relevă faptul că doamnele judecător și-au exprimat anterior părerea cu privire la soluția pe care o vor pronunța în cauză. Totodată, a subliniat că, în opinia sa, art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. vizează antepronunțarea judecătorului cu privire la speța dedusă judecății, atunci când lasă să se înțeleagă ce soluție va pronunța. Or, în speță, este evident că doamnele judecător recuzate își vor menține opinia clară și fără echivoc exprimată în cuprinsul deciziei nr. 388 din 01 octombrie 2014, potrivit căreia reorganizarea activității intimatei a avut în vedere un ansamblu cumulat de motive care au justificat măsura desființării posturilor, aspectele invocate de contestatoare nefiind de natură a înlătura cauza reală și serioasă a desființării locului de muncă.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. La 08.02.2016, intimata B. SA a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului. Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost întocmit la 07.04.2016 și comunicat părților. Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele: Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În speță, recurenta a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ. Înalta Curte reține că aceste critici nu se circumscriu motivului de casare indicat în mod expres de recurentă, însă pot fi analizate din perspectiva motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., așa încât excepția nulității recursului invocată de intimată se dovedește a fi neîntemeiată. Astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural, sancționate cu nulitatea. Recurenta a susținut că în mod nelegal curtea de apel i-a respins cererea de recuzare, reținând că, întrucât doamnele judecător C. și D. s-au pronunțat prin decizia civilă nr. 388 din 01 octombrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, într-un alt dosar, care privea o altă parte, nu sunt incidente dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ. Conform art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecătorul este incompatibil de a judeca când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece. Așadar, acest motiv de incompatibilitate vizează ipoteza în care judecătorul și-a exprimat opinia în legătură cu pricina concretă pe care o judecă, înainte de a se ajunge la deliberare și pronunțare. Prin urmare, nu se poate reține incidența art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. atunci când judecătorul a soluționat anterior o cauză similară, în care s-a pus în discuție aceeași problemă de drept, acest motiv de incompatibilitate nesubzistând nici chiar în ipoteza unor cauze aproape identice. Așa fiind, încheierea atacată este legală, criticile invocate de recurentă nefiind apte să conducă la casarea acesteia.

Față de considerentele anterior expuse și având în vedere că problema de drept care se pune în recurs nu este una controversată, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (6) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 11.09.2015, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în camera de consiliu, în Dosarul nr. x/111/2013. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2016.