ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1506/2016

Decizia nr. 1506/2016

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin

contestația înregistrată la 03.10.2013 pe rolul Tribunalului Bihor,

secția I civilă, A. a chemat în judecată pe intimata B. SA,

solicitând anularea deciziei nr. 248 din 04 septembrie 2013 de încetare a

contactului individual de muncă și reintegrarea în funcția

și pe postul deținute anterior concedierii, obligarea intimatei la

plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și

reactualizate cu indicele de inflație și cu celelalte drepturi, de

care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la reintegrarea

efectivă și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de

judecată.

Prin

sentința civilă nr. 549/LM din 24.06.2014, Tribunalul Bihor,

secția I civilă, a respins contestația.

Împotriva

sentinței sus-menționate, A. a declarat apel, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prin

încheierea din 11.09.2015, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a

respins ca nefondată cererea de recuzare formulată de A. cu privire

la completul de judecată format din doamnele judecător C. și D.,

iar prin decizia civilă nr. 1045/A din 25.11.2015 a respins ca nefondat

apelul.

Împotriva

încheierii din 11.09.2015, pronunțată de Curtea de Apel Oradea,

secția I civilă, A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia

și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În

susținere, a arătat că în mod nelegal curtea de apel i-a respins

cererea de recuzare, reținând că, întrucât doamnele judecător

recuzate s-au pronunțat prin decizia civilă nr. 388 din 01 octombrie

2014 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, într-un alt

dosar, care privea o altă parte, nu sunt incidente dispozițiile art.

42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În

continuare, a evocat considerentele deciziei sus-menționate și a

subliniat că acestea relevă faptul că doamnele judecător

și-au exprimat anterior părerea cu privire la soluția pe care o

vor pronunța în cauză.

Totodată,

a subliniat că, în opinia sa, art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

vizează antepronunțarea judecătorului cu privire la speța

dedusă judecății, atunci când lasă să se

înțeleagă ce soluție va pronunța.

Or, în

speță, este evident că doamnele judecător recuzate își

vor menține opinia clară și fără echivoc

exprimată în cuprinsul deciziei nr. 388 din 01 octombrie 2014, potrivit

căreia reorganizarea activității intimatei a avut în vedere un

ansamblu cumulat de motive care au justificat măsura desființării

posturilor, aspectele invocate de contestatoare nefiind de natură a

înlătura cauza reală și serioasă a desființării

locului de muncă.

În drept, a

invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La

08.02.2016, intimata B. SA a depus întâmpinare, prin care a invocat

excepția nulității recursului.

Înalta Curte,

în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului

asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost întocmit

la 07.04.2016 și comunicat părților.

Analizând

recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține

următoarele:

Potrivit art.

488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere

când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a normelor de drept material.

În

speță, recurenta a invocat greșita aplicare a dispozițiilor

art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Înalta Curte

reține că aceste critici nu se circumscriu motivului de casare

indicat în mod expres de recurentă, însă pot fi analizate din

perspectiva motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ., așa încât excepția nulității recursului

invocată de intimată se dovedește a fi neîntemeiată.

Astfel,

motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. vizează

neregularități de ordin procedural, sancționate cu nulitatea.

Recurenta a

susținut că în mod nelegal curtea de apel i-a respins cererea de

recuzare, reținând că, întrucât doamnele judecător C. și D.

s-au pronunțat prin decizia civilă nr. 388 din 01 octombrie 2014 a

Curții de Apel Oradea, secția I civilă, într-un alt dosar, care

privea o altă parte, nu sunt incidente dispozițiile art. 42 alin. (1)

pct. 1 C. proc. civ.

Conform art.

42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecătorul este incompatibil de a

judeca când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție

în cauza pe care a fost desemnat să o judece.

Așadar,

acest motiv de incompatibilitate vizează ipoteza în care judecătorul

și-a exprimat opinia în legătură cu pricina concretă pe

care o judecă, înainte de a se ajunge la deliberare și

pronunțare.

Prin urmare,

nu se poate reține incidența art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

atunci când judecătorul a soluționat anterior o cauză

similară, în care s-a pus în discuție aceeași problemă de

drept, acest motiv de incompatibilitate nesubzistând nici chiar în ipoteza unor

cauze aproape identice.

Așa

fiind, încheierea atacată este legală, criticile invocate de

recurentă nefiind apte să conducă la casarea acesteia.

Față

de considerentele anterior expuse și având în vedere că problema de

drept care se pune în recurs nu este una controversată, Înalta Curte, în

temeiul art. 493 alin. (6) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii

din 11.09.2015, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I

civilă, în camera de consiliu, în Dosarul nr. x/111/2013.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2016.