ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 500/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 500/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr.

500

/20

17

Asupra

cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată,

la data de 22 ianuarie 2015, pe rolul Tribunalului București, secția a

IV-a civilă, sub nr. x/3/2015,

reclamanta A. International Holdings Inc. a chemat în judecată

pe pârâții B. SRL și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci,

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să

se constate încălcarea de către pârâtă a dreptului de folosință

exclusivă ce aparține reclamantei asupra mărcilor „A.”, prin acțiunile

acesteia de a furniza servicii de tip fast-food sub semnul „A.”, să se interzică

pârâtei să utilizeze în activitățile comerciale semnul „A.” alături

de elementul figurativ din cerere, respectiv în activitățile de publicitate,

promovare și marketing, prestare servicii de tip fast-food, restaurant, alimentație

publică, producție și comercializare produse alimentare, pe teritoriul

României și să se dispună publicarea, într-un ziar cu tiraj național,

pe cheltuiala pârâtei, a dispozitivului hotărârii, în cel mult 10 zile de la

data rămânerii definitive a acesteia.

În

drept au fost invocate dispozițiile

art. 109 C. proc. civ., art. 1349 și urm. C. civ., art. 2, 6 și 36 și

urm. din Legea nr. 84/1998.

Prin încheierea din data de 2 iulie

2015,

Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepția necompetenței

teritoriale și a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, iar, prin încheierea

din data de 29 octombrie 2015, a respins celelalte excepții invocate în cauză,

respectiv excepțiile inadmisibilității, prematurității,

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, lipsei de interes și

de obiect.

Prin sentința civilă

nr. 1308 din data de 5 noiembrie 2015,

Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

a admis acțiunea formulată de reclamanta A. International Holdings Inc.

în contradictoriu cu pârâta B. SRL și a constatat încălcarea de către

pârâtă a dreptului de folosire exclusivă ce aparține reclamantei,

titulara mărcilor „A.”, prin furnizarea de servicii de tip fast-food sub semnul

„A.” și, în consecință: a interzis pârâtei să utilizeze în activitățile

comerciale semnul „A.” alături de elementul figurativ din cerere, respectiv

în activitățile de publicitate, promovare și marketing, prestare

servicii de tip fast-food, restaurant, alimentație publică, producție

și comercializare produse alimentare, pe teritoriul României și a dispus

publicarea într-un ziar de tiraj național, pe cheltuiala pârâtei, a dispozitivului

hotărârii, în cel mult 10 zile de la data rămânerii definitive a acesteia.

Prin decizia nr. 282/A din data

de 20 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015,

Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apeianta-pârâtă

SC B. SRL împotriva sentinței civile nr. 1308 din data de 5 noiembrie 2015,

pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în

Dosarul nr. x/3/2015, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. International

Holdings Inc.

Împotriva deciziei civile nr. 282/A

din data de 20 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a

IV-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015, a declarat recurs

pârâta SC B. SRL,

solicitând

admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare

instanței de apel, cu cheltuieli de judecată.

În

esență, recurenta-pârâtă

critică hotărârea instanței de apel sub aspectul modalități

de analiză a similarității celor două semne în litigiu, precum

și a riscului de confuzie și de asociere, apreciind, totodată, că

hotărârea atacată este nelegală întrucât se fundamentează pe

eventuale fapte similare viitoare de încălcare a dreptului pretins de intimata-reclamantă,

precum și întrucât judecătorii care au soluționat cauza au făcut

parte din compunerea completului de judecată care a judecat pricina ce a făcut

obiectul Dosarului nr. x/3/2015, având aceleași părți și aceeași

speță ca și prezenta cauză.

În

dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă

arată că, în mod eronat, instanțele de fond au reținut și

au analizat doar o treime din întreaga denumire a mărcii sale, respectiv din

întreaga denumire de „A. SEHR GUUT”, analizându-se în permanență doar

primele trei litere, fără a se mai acorda importanța cuvenită

întregului text.

Recurenta-pârâtă subliniază

că cele trei cuvinte „A. SEHR GUUT” sunt inseparabile în cadrul mărci

înregistrate la O.S.I.M. sub nr. de depozit M 2014 04713 și tot inseparabil

sunt folosite, fapt recunoscut și de către intimata-reclamantă și

prin întâmpinarea înregistrata la O.S.I.M. în 22 iulie 2016.

De asemenea, arată că

instanțele au analizat și aspecte care nu au fost invocate de părți

în cadrul acțiunii și care nici nu au reieșit din cadrul dezbaterilor,

respectiv faptul că „Literele ce formează semnul „A.” sunt scrise cu caractere

identice și de dimensiune identică”,

Arată că acest aspect,

nu a fost invocat de către vreuna dintre părți, precum și că,

niciodată, nu a deținut o inscripție pe aceeași dimensiune cu

întimata-reclamantă și nici nu a fost solicitat O.S.I.M.-ului înregistrarea

unei mărci „A. SEHR GUUT” cu o anumită dimensiune.

Totodată, critică cele

reținute de către instanțe în sensul „că în mărcile reclamantei

partea verbală este situată la dreapta imaginii, iar în cadrul semnului

pârâtei la stânga, devenind un element fără importanță în contextul

celor două imagini, astfel ca și cuvintele SEHR GUUT”. Apreciază

recurenta-pârâtă că aceste rețineri dovedesc că analizarea mărcii

sale a fost greșită sau chiar nu s-a realizat, denumirea mărcii „A.

SEHR GUUT” fiind golită de conținut, analizată superficial și

amputată literar.

O altă critică formulată

de către recurenta-pârâtă vizează modul în care a fost reținută

existența diferențelor dintre cele două semne, diferențe care

au fost, în opinia sa, minimalizate, pentru a nu le fi dată importanța

necesară.

Recurenta-pârâtă consideră

că, contrar celor reținute de către instanțe, consumatorul mediu

nu are cum să facă o confozie între cele două mărci „A.” și

„A. SEHR GUUT”, fiind evidentă diferența dintre mărcile în litigiu

și arată că, deși Curtea a reținut că unul dintre

elementele definitorii de diferențiere între mărci - prima literă

- este diferit, și că jurisprudența statuează, într-adevăr,

că partea inițială a elementelor verbale este aptă a produce

o impresie mai puternică și este partea dominantă, aceasta nu a reținut

și faptul că elementele „A.” sunt însoțite de cele două cuvinte

„SEHR GUUT”, reprezentând un întreg ansamblu de cuvinte care sunt imposibil de confundat

și fără nici cel mai mic risc de confuzie sau similaritate.

Subliniază că există

diferențe între mărci din punct de vedere fonetic, indiferent dacă

acestea sunt pronunțate în limba engleză sau în limba română.

Totodată, consideră că

există numeroase, esențiale și evidente diferențe și în

privința elementelor grafice, respectiv în ceea ce privește direcția

înspre care este aplecat chipul persoanei, vârsta acesteia, culoarea părului,

purtarea unei cravate roșii, respectiv a unui papion negru.

De asemenea, evidențiază

că în cazul mărcii „A. SEHR GUUT” a fost reprodus portretul asociatului

societății B. SRL, în timp ce în cadrul mărcilor „A.” elementul grafic

reprezintă o reproducere a colonelului C. la vârsta de 79 de ani.

Mai arată că o altă

diferență o reprezintă încadrarea corpului personajului în spațiul

unui cerc, respectiv al unui pătrat, după cum tot diferită este și

suprafața spațiului ocupat de către acesta.

Un alt aspect pe care îl apreciază

ca fiind diferit se referă la forma umerilor personajului (căzuți,

respectiv rotunjiți) și menționează că grupul de litere

„A. SEHR GUUT” este poziționat în partea dreaptă a imaginii persoanei,

iar în cazul grupului de litere „A.” acesta este înscris în partea stângă a

imaginii.

Recurenta-pârâtă consideră

că diferența se înregistrează și la nivel fonetic și arătă

că elementul „A. SEHR GUUT” reprezintă acronimul pentru „pui prăjit

din România”, iar elementul „A.” reprezintă acronimul pentru „pui prăjit

din Kentucky”.

Mai apreciază că utilizarea

ultimelor două litere din acronimul „A.” nu poate conduce la crearea unei confuzii,

atât timp cât elementul „fried chicken”/„pui prăjit” este uzual în domeniul

alimentației.

Recurenta-pârâtă critică

și reținerea instanței potrivit căreia literelor din elementele

verbale ale semnelor în conflict nu li se poate da semnificația lor originală

(de fried chicken/pui prăjit), deoarece, deși o parte destui de importantă

a publicului țintă este vorbitor de limbă engleză, utilizarea

aproape generalizată a acronimului ar fi îndepărtat acest public de semnificația

inițialelor respective.

Recurenta-pârâtă arată

că mărcile capătă distinctivitate proprie numai privite în ansamblu

și consideră că este greșită reținerea și analizarea

doar parțială a denumirii mărcii „A.”, prin separarea de cele două

cuvinte „SEHR GUUT”, împreună cu care a fost înregistrat depozitul de marcă

la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci („A. SEHR GUUT”).

Criticând reținerile instanței

de apel referitoare la riscul de confuzie și, respectiv la riscul de asociere,

recurenta-pârâtă consideră că instanța nu a luat în considerare

toți factorii în baza cărora acestea pot fi apreciate și invocă

jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv Cauza

„Cannon” C-9/97, pct. 29-30.

Precizează că factorii

în baza cărora riscul de confuzie poate fi apreciat sunt numeroși, fiind

stabiliți, atât de legislația aplicabilă, cât și de jurisprudența

din această materie: similaritatea semnelor, natura și destinația

de utilizare a produselor, canalele de distribuire/punctele de vânzare a produselor,

publicul relevant etc.

De asemenea, contrar celor reținute

de către instanță, apreciază că este utilă o analiză

semantică în studierea ambelor mărci și critică aprecierea acesteia,

potrivit cu care natura de bunuri de larg consum a produselor pentru care semnul

a fost folosit de pârâtă și, respectiv înregistrat de către reclamantă,

ar scădea semnificativ gradul de atenție al consumatorului, fără

a se lua în seamă și argumentele sale și faptul că orice consumator

are obligația să procedeze în alegerea serviciilor, produselor sau a oricăror

bunuri cu diligența pe care o dovedesc majoritatea consumatorilor.

Totodată, învederează

că și argumentul pe care l-a formulat cu privire la pronunția celor

două elemente verbale nu a fost luat în considerare de către Curte, ceea

ce reprezintă, în opinia sa, o încălcare a dispozițiilor legale care

impun instanței de judecată ca, în judecarea cauzelor, să analizeze

toate probele în așa fel încât soluția dată în cauza supusă

judecății să fie una dreaptă, imparțială și care

să nu favorizeze în mod nelegal pe niciuna dintre părți, indiferent

de puterea economică sau poziția socială a acesteia.

Mai arată că analiza

similarității se face în funcție de limitele protecției conferite

de înregistrarea mărcii și folosirii de către reclamantă raportat

la semnul folosit de către pârâtă și apreciază că semnul

său este total diferit și nu se poate crea vreun risc de confuzie, întrucât,

în opinia sa, orice persoană poate să distingă, chiar fără

a ști să citească, între o înșiruire de unsprezece litere („A.

SEHR GUUT”) și una de trei litere („A.”) sau între modul în care acestea se

pronunță, neexistând, nici măcar teoretic, posibilitatea de confuzie

între cele două mărci.

Totodată, invocând argumentele

Curții de Justiție a Uniunii Europene cuprinse în hotărârea dată

în cauza Celine C-17/06, critică hotărârea atacată arătând că

instanța anterioară a pus în discuție nu numai faptele sale prezente,

ci și eventualele fapte similare viitoare de încălcare a dreptului dedus

judecății și a apreciat că nu este oportună și legală

o sancționare a unor fapte viitoare (necomise), reclamantul având oricând posibilitatea

de a acționa pe cale legală împotriva unei fapte care ar prejudicia-o.

Reeurenta-pârâtă consideră

că este nelegală și nejustificată o hotărâre întemeiată

și pe un motiv de „eventuale fapte similare viitoare de încălcare a dreptului”

pretins de reclamant.

De asemenea, reeurenta-pârâtă

arată că are motive să se îndoiască de justa soluționare

a apelului pe care l-a declarat având în vedere că din componența completului

de judecată care a soluționat apelul în prezenta pricină fac parte

judecătorii care au judecat apelul și în Dosarul nr. x/3/2015, care are

aceleași părți și aceeași speță cu cauza pendinte.

Prin încheierea din camera de consiliu

de la data de 13 ianuarie 2017, Înalta Curte a admis în principiu recursul

declarat de către pârâta B.

SRL, față de dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și

de conținutul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului,

prin care s-a constatat îndeplinirea tuturor condițiilor de fond și de

formă prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., inclusiv încadrarea

motivelor de recurs vizând încălcarea sau aplicarea greșită a normelor

de drept material în cazul descris de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată

următoarele:

Prin motivele de recurs formulate,

pârâta B. SRL a susținut inexistența similarității între semnul

pârâtei și mărcile reclamantei și inexistența riscului de confuzie

și de asociere pentru argumente ce urmează a ti analizate ca atare.

Analiza comparativă, în vederea

determinării similarității și a riscului de confuzie, incluzând

și riscul de asociere, între mărcile reclamantei și semnul pârâtei,

concordă cu stabilirea situației de fapt în cauză, ceea ce înseamnă

că instanța de recurs nu poate cenzura rezultatul însuși al comparării,

dat fiind că atribuțiile Înaltei Curți, ca instanță de

control judiciar, sunt circumscrise, în raport de prevederile art. 483 alin. (3)

C. proc. cv., verificării exclusiv a legalității deciziei recurate,

prin prisma motivelor expres și limitativ prevăzute de art. 488 C.

proc. civ., nu și a temeiniciei acesteia, respectiv a reevaluării situației

de fapt.

În

raport de invocarea prin motivele de recurs

a unor critici ce se circumscriu cazului prevăzut de art. 488 alin. (1)

pct. 8 C. proc. civ., privind încălcarea sau aplicarea greșită de

către instanța de apel a normelor de drept material, Înalta Curte va verifica

doar criteriile aplicate de către instanța de apel în examinarea comparativă

a semnelor pentru determinarea similarității și a riscului de confuzie

și asociere, ținând cont de jurisprudența Curții de Justiție

a Uniunii Europene formată în interpretarea regulamentului privind marca comunitară

și a directivei vizând armonizarea legislațiilor naționale referitoare

la mărci.

Potrivit acestor criterii, atare

apreciere trebuie să se întemeieze pe impresia de ansamblu produsă în

percepția consumatorului mediu, dat fiind că publicul relevant percepe

o marcă, în mod normal, ca pe un tot și nu procedează la o examinare

a diferitor detalii ale mărcii sau ale unui semn utilizat ca marcă (de

exemplu, hotărârile pronunțate în cauzele C-251/97 Sabel, C-193/06 Nestle,

C-334/05 Shaker, C-591/12 Blinho), cu atât mai mult cu cât consumatorul nu are întotdeauna

posibilitatea să studieze semnele concomitent.

Aprecierea globală a similarității

vizuale, auditive sau conceptuale trebuie să se bazeze pe impresia de ansamblu

care se creează, având în vedere, în special, elementele distinctive și

dominante ale mărcilor/semnelor.

În

ceea ce privește analiza riscului

de confuzie se pornește de la ideea că percepția mărcilor/semnelor

în mintea consumatorului obișnuit al categoriei de produse și de servicii

în discuție joacă un rol decisiv și că, în mod normal, acest

consumator percepe marca/semnul în întregul ei/lui și nu îi analizează

diferitele detalii. Consumatorul obișnuit este considerat ca fiind în mod rezonabil

informat, în mod rezonabil atent și circumspect și nu face o comparație

directă între diferitele mărci/semne, ci se bazează pe imaginea lor

imperfectă pe care o păstrează în memorie (C-342/97, Lloyd Schuhfahrik

Meyer & Co, GmbH v. Klijsen Handel BV).

Or, în raport de motivele de recurs

formulate, nu reiese că instanța de apei ar fi ignorat criteriile de determinare

a similarității semnelor și a riscului de confuzie, incluzând și

riscul de asociere, sau că ar fi aplicat criterii greșite.

Astfel, se constată că,

contrar susținerilor recurentei-pârâte, curtea de apel, în analiza similarității

și la aprecierea riscului de confuzie și de asociere, s-a raportat la

criteriile statuate de jurisprudența invocată, analizând similaritatea

în plan vizual și auditiv, cu reținerea impresiei de ansamblu și

a percepției consumatorului român.

Totodată, a arătat că

niciunul dintre criteriile de comparație uzate în practică și niciuna

dintre regulile statuate în jurisprudența nu se aplică în mod uniform,

universal și fără distincție, apreciind și că, deși

este utilă o analiză separată a elementului verbal, a celui figurativ,

a similarități lor fonetice, semantice și vizuale, consumatorul percepe

produsele în ansamblul lor, precum și că impresia generală pe care

o lasă semnul în percepția consumatorului este în final cea care poate

crea convingere falsă că produsul respectiv provine de la titularul mărcii

sau că între producător și titular există o legătură

economică.

Prin urmare, instanța de apel

a arătat care sunt criteriile relevante în baza cărora a procedat la analiza

similarității și a motivat alegerea și aplicarea lor raportat

la jurisprudența națională și a Curții de Justiție

a Uniunii Europene.

Curtea a analizat elementele verbale

ale semnelor în conflict, apreciind corectă evaluarea primei instanțe

în sensul că literelor ... nu li se poate da semnificația lor originală

(fried chicken/pui prăjit) și a arătat că o analiză semantică

nu este utilă evaluării din cauza de față, în raport de împrejurarea

că percepția publicului se realizează cu precădere în plan vizual

și auditiv, iar natura de bunuri de larg consum a produselor pentru care semnul

a fost folosit de pârâtă și respectiv înregistrat de reclamantă scade

semnificativ gradul de atenție al consumatorului.

Totodată, instanța de

apel a apreciat că tribunalul s-a raportat în mod corect la elementul verbal

„A.”, chiar dacă acesta reprezintă un acronim, întrucât înregistrările

mărcilor de care s-a prevalat reclamanta includ acest element verbal și

nu explicația semnificației sale.

De asemenea, analizând similaritatea

și în plan vizual, cu privire la elementul figurativ al semnelor în conflict,

Curtea a confirmat analiza instanței de fond, arătând că existența

unor elemente diferite între figura colonelului C. (reprezentat în mărcile

reclamantei) și persoana reprezentată în semnul folosit de pârâtă

nu înlătură riscul de confuzie, deoarece ele sunt nesemnificative, detaliile

nefiind apte a schimba impresia generală similară.

Se observă că instanța

de apel, în acord cu jurisprudența menționată anterior, în aprecierea

globală a similarității, s-a bazat pe impresia de ansamblu creată,

luând în considerare prioritar asemănările dintre cele două semne

și, fără a nega existența unor diferențe, a apreciat că

acestea sunt nesemnificative în imaginea de ansamblu și de natură a nu

putea înlătura riscul de confuzie, raportat la percepția consumatorul

român.

Această constatare este justificată

de natura de larg consum a produselor, ce presupune un nivel mai scăzut de

atenție din partea consumatorului, precum și de circumstanțele particulare

reținute de prima instanță în sensul că mărcile reclamantei

sunt mărci de reputație, ce beneficiază de o largă cunoaștere,

care face ca publicul consumator să ignore micile diferențe.

În

examinarea comparativă, pe de o parte,

se ține cont de componentele semnului/mărcii, chiar dacă nu sunt

dominante, cu condiția să nu fie neglijabile, iar, pe de altă parte,

nu este necesar ca una sau mai multe componente ale mărcii pretins încălcate

să fie reproduse într-un mod identic în celălalt semn, dacă impresia

de ansamblu produsă în percepția publicului conduce la concluzia existenței

similarității semnelor.

În

contextul acestor criterii de apreciere,

se reține că, în speță, recurenta-pârâtă subliniază

diferențele dintre elementele grafice și elementele verbale, considerând

că ponderea lor este esențială în impresia de ansamblu produsă

de semnul său.

O atare susținere nu poate

fi primită, întrucât ea vizează aprecierea unei situații de fapt,

ce nu poate fi, însă, reevaluată de către instanța de recurs,

deoarece nu constituie un aspect de nelegalitate, ci de netemeinicie a deciziei

recurate, presupunând o nouă analiză a similarității mărcilor

și a semnului în conflict, precum și a riscului de confuzie și de

asociere și nu o verificare a legalei aplicări a criteriilor statuate

de jurisprudența națională și comunitară.

În

ceea ce privește afirmația recurente

i-pârâte în sensul că în mod eronat instanțele s-au raportat la doar o

treime din întreaga denumire a mărcii sale, Înalta Curte apreciază eă

aceasta este nefondată, în raport de împrejurarea că, în motivarea hotărârii

atacate, instanța de apel, atunci când a considerat că tribunalul a abordat

în mod corect analiza elementului verbal, a arătat că analizata similarității

se face în funcție de limitele protecției conferite la înregistrare și

raportat la semnul folosit efectiv de pârâtul din acțiunea în contrafacere.

Astfel, reținerea similarității

ca urmare a analizei elementelor figurative și a elementelor verbale „A.” nu

echivalează cu o neluare în seamă de către instanță a întregii

denumiri a mărcii, ci reprezintă evidențierea elementelor de natură

a justifica această reținere, precum și a existenței riscului

de confuzie și de asociere.

Așadar, se apreciază

că un asemenea mod de analiză relevă aplicarea corespunzătoare

a criteriilor relevante, indicate în jurisprudența constantă a Curții

de Justiție a Uniunii Europene, de stabilire a similarității semnelor

comparate.

Recurenta-pârâtă, reluând

pe larg susținerile pe care le-a mai formulat pe parcursul procesului, în special

aspectele ce țin de diferențele dintre semnul folosit de către aceasta

și mărcile reclamantei, critică constatările instanței

în aplicarea acestor criterii, formal pretinzându-se ignorarea acestora, însă

aceste susțineri reprezintă aspecte ce țin de situația de fapt

și care exced controlului de legalitate al instanței de recurs.

Totodată, din verificarea

deciziei recurate nu rezultă că instanța de apel ar fi analizat aspecte

ce nu fost invocate în cauză, astfel încât nici această critică a

recurentei-pârâte nu poate fi primită.

În

ceea ce privește pretinsa nelegalitate

a hotărârii atacate ca urmare a punerii în discuție a unor eventuale fapte

viitoare de încălcare a dreptului dedus judecății, Înalta Curte constată

că acest aspect a fost reținut de către instanța de apel în

raport de susținerile acesteia vizând soluțiile pronunțate de către

instanța de fond asupra excepțiilor invocate în cauză (excepția

lipsei calității procesuale pasive, a lipsei de interes și a lipsei

obiectului cererii).

Or, pe de o parte, se constată

că recurenta-pârâtă, deși a invocat nelegalitatea hotărârii

pentru acest motiv, nu a arătat în ce modalitate acest aspect este de natură

a atrage incidența vreunuia dintre cazurile limitativ prevăzute de dispozițiile

art. 488 alin. (1) C. proc. civ, iar, pe de altă parte, tranșarea disputei

juridice dintr-o acțiune în contrafacere are efecte asupra faptelor viitoare

ale pârâtului, în sensul interzicerii săvârșirii acestora în situația

în care faptele s-au dovedit a

fi

încălcări

ale unui drept la marcă, sau neîngrădirea lor în contextul în care ele

reprezintă fapte conforme unei concurențe loiale.

Nu pot face obiectul analizei instanței

de recurs susținerile recurentei-pârâte referitoare la îndoiala acesteia cu

privire la justa soluționare a apelului său, raportat Ia împrejurarea

că din componența completului de judecată care a soluționat

calea de atac au făcut parte aceiași judecători care a au soluționat

apelul în Dosarul nr. x/3/2015, care are aceleași părți și aceeași

speță cu prezenta cauză.

Or, această suspiciune a recurentei-pârâte

nu se poate circumscrie niciunuia dintre motivele de casare prevăzute de

art. 488 alin. (1) C. proc. civ., partea având ia îndemână posibilitatea formulării

unei cereri de recuzare sau, eventual, de strămutare, în situația în care

ar fi avut suspiciuni că membrii completului de judecată sunt imparțiali,

demersuri nepromovate de către recurenta-pârâtă.

Cu privire ia această chestiune,

Înalta Curte mai reține și că nu se poate considera că instanța

care a soluționat apelul nu a fost legal constituită, prin încheierea

de ședință din data de 13 ianuarie 2016 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă, fiind respinsă cererea de abținere care

a fost formulată de către cei doi membri ai completului de judecată,

apreciindu-se că aceștia nu și-au spus părerea în cauza care

se judecă, soluționarea ordonanței președințiale (ce a

făcut obiectul Dosarului nr. x/3/2015) presupunând verificarea aparenței

dreptului neconținând analiza similarității semnelor în conflict.

În

raport de cele anterior arătate, Înalta

Curte constată că instanța de apel a procedat la o analiză a

similarității semnelor în conflict și a riscului de confuzie, incluzând

și riscul de asociere, cu respectarea criteriilor stabilite de jurisprudența

națională și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, iar

celelalte susțineri formulate prin motivele de recurs nu reprezintă critici

care să poată face obiectul verificării instanței de control

judiciar și, prin urmare, față de dispozițiile art. 496

alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta B. SRL, prin administrator judiciar provizoriu D. SPRL, împotriva

deciziei nr. 282/A din 20 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 17 martie 2017.