ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 472/2017

Decizia nr. 472/2017

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,

reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, anularea deciziei nr. 169865 din 05 ianuarie 2016 și a hotărârii nr. 13682 din 17 februarie 2016 prin care s-a dispus încetarea plații indemnizației prevăzute de Legea nr. 8/2006, precum și repararea pagubei cauzate prin repunerea în drepturile avute anterior emiterii deciziei.

Prin sentința civilă nr. 3993 din 16 iunie 2016,

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

În motivarea soluției sale, instanța a reținut următoarele considerente:

Potrivit art. 5 alin. (4) al Legii nr. 8/2006: „Decizia prevăzută la alin. (3) poate fi contestată de solicitant, în condițiile Legii nr. 554/2004”.

Odată devenite aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004, respectiv ale art. 10 alin. (1) din acest act normativ, competența materială partajată dintre tribunale și curțile de apel se decelează în funcție de rangul autorității emitente a actului contestat.

Astfel, conform art. 2 lit. a) din H.G. nr. 233/2011 reluat în H.G. nr. 144/2016: „Casele de pensii sectoriale se organizează și funcționează după cum urmează: a) pentru Ministerul Apărării Naționale, la nivel de structură centrală, potrivit dispozițiilor legale în vigoare privind organizarea și funcționarea acestei instituții publice”.

Față de rangul de autoritate publică centrală a emitentului actului contestat, tribunalul a apreciat că prezenta cerere cade în competența materială a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3092 din 18.10.2016 a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a de conflicte de muncă și asigurări sociale.

În motivarea acestei soluții, instanța a avut în vedere următoarele considerente:

Prezenta c

erere de chemare în judecată are ca obiect acțiune împotriva modului de stabilire și de plată a pensiei și a drepturilor de asigurări sociale la care este îndreptățit reclamantul ca efect al Legii nr. 8/2006.

Potrivit art. 153 lit. g) din Legea nr. 263/2010, tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind

modul de stabilire și de plată a pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale, i

ar în conformitate cu prevederile art. 95 pct. 4 C. proc. civ., tribunalele judecă ori

ce alte cereri date prin lege în competența lor.

Potrivit art.

1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. În înțelesul prezentei legi refuzul nejustificat de a soluționa o cerere semnifică exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile [art. 2 alin. (1) lit. i) din aceeași lege].

Art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ prevede, de asemenea, că se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară. Acest text

stabilește un fine de neprimire la instanțele de contencios administrativ a acțiunilor împotriva actelor administrative pentru care se prevede o altă procedură decât procedura de contencios administrativ.

Având în vedere dispozițiile art. 34.

alin. (4) din Legea nr. 304/2004, conform cărora în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, Curtea va admite excepția necompetenței materiale și va

declina competența de soluționare în favoarea Tribunalului București, secția

a VIII-a de conflicte de muncă și asigurări sociale,

în acest caz fiind incidente dispozițiile art. 5 din

Legea

nr. 554/2004, care stabilesc excepțiile de jurisdicție de la soluționarea litigiilor de o instanță de contencios administrativ, în materii pentru care s-a prevăzut o jurisdicție specială.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin sentința civilă nr. 264 din 18 ianuarie 2017, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că

Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, prevede la art. 1 alin. (1) indemnizația lunară de care beneficiază pensionarii sistemului public de pensii care sunt membri ai uniunii de creatori legal constituite, ce se acordă între niște limite minime și maxime potrivit alin. (2).

Pentru a beneficia de o astfel de indemnizație, persoana interesată va obține o dovadă eliberată de conducerea uniunii de creatori, ce poate fi contestată în temeiul Legii contenciosului administrativ, astfel cum prevăd dispozițiile art. 3 alin. (1) și (2) din lege.

În continuare, legea prevede procedura de obținere a deciziei de acordare a indemnizației ce cade în competența casei teritorială de pensii în a cărei rază solicitantul își are domiciliul sau reședința, potrivit art. 4, pe baza documentelor enumerate la art. 5 alin. (1).

Ca atare, Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a emis decizia nr. 169865 din 11 septembrie 2013 de acordare a indemnizației prevăzute de Legea nr. 8/2006, legea aplicându-se inclusiv pensionarilor sistemului pensiilor militare de stat și alte drepturi de asigurări sociale din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, astfel cum prevăd dispozițiile art. 10.

Prin decizia contestată nr. 169865 din 5 ianuarie 2016 s-a dispus încetarea plății indemnizației acordate în baza Legii nr. 8/2006.

Potrivit art. 5 alin. (4) din Legea nr. 8/2006, decizia prevăzută la alin. (3) poate fi contestată de solicitant, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit art. 9 se stipulează că prevederile referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, răspunderea juridică și jurisdicția din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se aplică în mod corespunzător și indemnizației stabilite în condițiile prezentei legi.

Ca atare, Tribunalul a apreciat că decizia emisă de către casele teritoriale de pensii vizează, în speță decizia nr. 169865 din 5 ianuarie 2016 de încetare a plății indemnizației acordate în baza Legii nr. 8/2006, poate fi atacată pe calea contenciosului administrativ, iar în cadrul procedurii judiciare sunt aplicabile dispozițiile legale din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Mai mult decât atât, legea nu face distincție între mai multe feluri de decizii ce pot fi emise (decizie de stabilire indemnizație, decizie de suspendare a indemnizației, decizie de încetare a indemnizației sau decizie de plată a indemnizației), ci doar prevede că plata indemnizației se va face în baza unei decizii ca act administrativ. Or, unde legea nu distinge, nimeni nu poate să distingă (ube lex nopn distinguit, nec nos distinguere debemus).

Pentru toate aceste considerente, tribunalul a apreciat că nu este competent să soluționeze prezenta acțiune și în temeiul art. 5 alin. (4) din Legea nr. 8/2006 coroborat cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că, în cauză, competența soluționării pricinii revine Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru considerentele ce succed:

În cauză, prin cererea de chemare în judecată

reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, anularea deciziei nr. 169865 din 05 ianuarie 2016 și a hotărârii nr. 13682 din 17 februarie 2016 prin care s-a dispus încetarea plații indemnizației prevăzute de Legea nr. 8/2006, precum și repararea pagubei cauzate prin repunerea în drepturile avute anterior emiterii deciziei.

Legea nr. 8/2006, la art. 2 stipulează că „beneficiază de dispozițiile prezentei legi persoanele care au calitatea de membru al uniunilor de creatori prevăzute la art. 1 alin. (1), potrivit statutelor acestora”, iar la art. 3 prevede: „conducerea fiecăreia dintre uniunile prevăzute la art. 1 alin. (1) va atesta calitatea de membru, la cererea persoanelor interesate. Conducerii uniunii de creatori îi revine întreaga responsabilitate asupra corectitudinii și exactității datelor consemnate în dovada calității de membru. (2) Dovada eliberată poate fi contestată potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.”

Potrivit art. 4 din același act normativ, „s

tabilirea și plata indemnizației lunare se efectuează de către casa teritorială de pensii în a cărei rază solicitantul își are domiciliul sau reședința”, c

onform art. 5 alin. (3) din lege, punerea în plată se face în baza deciziei casei teritoriale de pensii competente, iar potrivit art. 5 alin. (4) decizia prevăzută la alin. (3) poate fi contestată de solicitant, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Pe de altă parte, art. 9 din Legea nr. 8/2006, prevede că dispozițiile referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, răspunderea juridică și jurisdicția din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se aplică în mod corespunzător și indemnizației stabilite în condițiile prezentei legi.

Din interpretarea coroborată a normelor legale mai sus enunțate rezultă că legiuitorul a intenționat, prin Legea nr. 8/2006, să atribuie în competența instanței de contencios administrativ soluționarea litigiilor care vizează eliberarea dovezii privind calitatea de membru al uniunilor de creatori legal constituite, astfel cum rezultă din conținutul dispozițiilor art. 3 alin. (1) și (2) din acest act normativ.

Referitor la încetarea plății indemnizației prevăzute de Legea nr. 8/2006, a statuat în sensul că acestei chestiuni litigioase i se aplică în mod corespunzător dispozițiile din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aspect ce reiese din prevederile art. 9 din lege.

Înalta Curte reține că, în speță, dispozițiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 8/2006, conform cărora decizia de punere în plată poate fi contestată de beneficiar în condițiile stipulate de Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că acestui act administrativ îi

sunt aplicabile condițiile de contestare prevăzute de Legea contenciosului administrativ, și anume cele referitoare la necesitatea parcurgerii procedurii prealabile și la termenele de contestare indicate în acest act normativ.

Dispozițiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 8/2006 avute în vedere de instanțele în conflict și care fac trimitere la Legea nr. 544/2004, reglementează modalitatea de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor de stabilire

și plată

a indemnizației lunare

acordate în baza prevederilor Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane de utilitate publică

.

Prin urmare, aceste norme nu pot fi interpretate în sensul că atribuie instanței de contencios administrativ competența de soluționare a cauzelor privind emiterea, de către casele de pensii, a deciziilor referitoare la

încetarea plății

indemnizației prevăzute de Legea nr. 8/2006.

O interpretare contrară a acestei norme juridice,

în sensul că se conferă competență materială instanțelor de contencios administrativ în ceea ce privește deciziile privind încetarea plații indemnizației,

ar fi de natură să

lipsească de conținut dispozițiile art. 9 din Legea nr. 8/2006, care prevăd că indemnizației i se aplică, în mod corespunzător, prevederile referitoare la jurisdicția din domeniul pensiilor, fără vreo distincție, în funcție de obiectul litigiului.

Înalta Curte mai reține că, în cauză, nu se contestă o decizie de punere în plată a indemnizației, ci una de încetare a plății, astfel că art. 5 alin. (4) nu poate fi reținut ca fiind incident nici din această perspectivă. Articolul în cauză vizează în mod expres decizia de punere în plată, putând fi considerat, cel mult, o excepție, de la regula instituită de art. 9 din Legea nr. 8/2006.

Față de toate considerentele expuse și având în vedere că, în cauză, reclamantul contestă o decizie prin care pârâta casa teritorială de pensii a dispus încetarea plății indemnizației acordate în baza Legii nr. 8/2006, prin raportare la obiectul acțiunii deduse judecății și la dispozițiile art. 9 din acest act normativ, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2017.