ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 379/2016

Decizia nr. 379/2016

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 5/F din data de 15 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 598 alin. (1) lit. a) și lit. d) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul A.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că,

prin cererea înregistrată sub nr. x/2/2015, petentul A. a solicitat constarea intervenirii unei cauze de stingere a pedepsei, ca urmare a dezincriminării uneia dintre faptele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 18/F din 10 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 168/A din 10 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea cererii, petentul a arătat că una dintre pedepsele aplicate prin respectiva hotărâre a fost pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită săvârșită în modalitatea nerespingerii promisiunii de a primi bani sau alte foloase în scopul de a îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contra acestor îndatoriri, faptă prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. 1969, raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Petentul a arătat că, prin a nu respinge o promisiune, instanța de apel a reținut că înseamnă a nu da la o parte, a nu refuza, a nu-ți manifesta dezacordul față de promisiunea mituitorului. În opinia acestuia, analizarea acestor argumente coroborate cu dispoziția instanței de control judiciar în sensul de a menține dispozițiile sentinței, conduc la concluzia că acesta a fost condamnat pentru o faptă care a fost dezincriminată odată cu intrarea în vigoare a N.C.P. Sub acest aspect, s-a invocat că, în actuala reglementare, infracțiunea de luarea de mită poate fi săvârșită în trei modalități alternative de pretindere, primire sau acceptarea promisiunii unor bani sau unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea îndeplinirii ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, sau în legătură cu îndeplinirea unui act contra acestor îndatoriri. Dispozițiile codului penal anterior incriminau în art. 254 C. pen. pe lângă aceste trei acțiuni și o inacțiune, respectiv nerespingerea unui asemenea promisiuni, inacțiune care nu a mai fost incriminată în N.C.P.

Contestatorul a apreciat că, referitor la această faptă pentru care a fost condamnat, a intervenit dezincriminarea conform art. 4 C. pen., în cauză devenind aplicabile dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., privind existența unei cauze de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În final, contestatorul a precizat că, în urma constatării dezincriminării infracțiunii de luare de mită, faptă prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. 1969, raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost condamnat prin hotărârea sus-menționată la pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de magistrat (fapta descrisă la pct. 1 din rechizitoriu), instanța ar trebui să descontopească restul pedepselor aplicate, iar în urma recontopirii să fie dată spre executare pedeapsa cea mai grea, fără a mai fi aplicat sporul de pedeapsă de 1 an închisoare dispus prin hotărârea de condamnare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 4 C. pen. și ar.598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

La dosarul cauzei au fost atașate în copii conforme: Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii nr. 21/2012 din 11 iunie 2014 emis de Curtea de Apel Brașov, sentința penală nr. 18/F din 10 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov și Decizia penală nr. 168/A din 10 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cu ocazia susținerii contestației la executare, contestatorul a invocat și prevederile art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., considerând, în esență, că a fost pusă în executare o hotărâre nedefinitivă în raport de mențiunile necorespunzătoare înscrise în Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii nr. 21/2012 din 11 iunie 2014 emis de Curtea de Apel Brașov, cu referire la anul la care acesta ar fi fost emis.

Analizând actele dosarului, instanța a reținut că,prin sentința penală nr. 18/F din 10 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 168/A din 10 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, față de inculpatul A. s-a dispus:

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus și s-a aplicat pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare, care a fost sporită la 6 ani închisoare, alături de care s-a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de magistrat, pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.

Cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestării preventive din data de 23 aprilie 2010 până în data de 25 noiembrie 2010.

Prima instanță a reținut că, în prezenta cauză, contestatorul A. a invocat, pe calea unei contestații la executare prevăzută de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., că infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de magistrat (fapta descrisă la punctul 1 din rechizitoriu) a fost dezincriminată.

Cu titlu prealabil, Curtea a apreciat că în cazul unui condamnat definitiv, analiza incidenței unei legi de dezincriminare a infracțiunii ce a atras condamnarea sa, se poate realiza pe calea unei cereri introduse conform art. 595 C. proc. pen., iar nu conform art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Cu toate acestea, Curtea a analizat cererea condamnatului A. atât prin prisma dispozițiilor art. 595 C. proc. pen., cât și prin prisma cazurilor de contestație la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. a) și lit. d) C. proc. pen.

Curtea a reținut că, potrivit art. 4 din N.C.P., în vigoare de la data de 01 februarie 2014 „legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.”

Totodată, conform art. 289 alin. (1) din N.C.P., „fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.”

Nu în ultimul rând, conform art. 254 alin. (1) C. pen. 1969, „Fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.”

În opinia primei instanțe, în contextul N.C.P., aprecierea intervenției legii de dezincriminare ar trebui să se realizeze printr-o apreciere în concreto a faptei, realizându-se o dezincriminare atunci când în raport de legea nouă, fapta concretă comisă de inculpat nu mai atrage răspunderea penală, fie că legea nouă suprimă incriminarea (aceasta nemaiavând corespondent în legea nouă), fie că prin prevederile legii noi se restrânge sfera de incidență a unui anumit text astfel încât fapta concretă comisă de inculpat nu mai întrunește condițiile impuse de acesta.

Însă, s-a apreciat că verificarea incidenței legii de dezincriminare, chiar dacă s-ar realiza pe baza unei aprecieri in concreto, nu presupune niciodată o rejudecare a cauzei sau administrarea de noi probe, evaluarea urmând a fi realizată doar pe baza datelor reținute de instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Curtea a constatat că, în raport de noua reglementare, elementul material al infracțiunii de luare de mită nu mai prevede în conținutul constitutiv, ca modalitate alternativă, săvârșirea faptei prin nerespingerea promisiunii.

Contestatorul a susținut că, prin această nouă orientare a incriminării infracțiunii de luare de mită, noul legiuitor penal a înțeles să dezincrimineze fapta de luare de mită săvârșită anterior în modalitatea nerespingerii promisiunii de bani sau alte foloase.

Curtea a apreciat că este adevărat că N.C.P. nu a mai prevăzut drept variantă alternativă a elementului material al infracțiunii de luare de mită, nerespingerea promisiunii de bani sau alte foloase, ce s-ar traduce în atitudinea inculpatului de a nu avea o reacție fermă, expresă în fața unei oferte de mituire. În actuala reglementare însă, nerespingerea promisiunii de mită poate constitui totuși elementul material al laturii obiective în cadrul infracțiunii de luare de mită, în condițiile în care atitudinea inculpatului s-ar traduce printr-o acceptare tacită, dar neîndoielnică a promisiunii de mită.

În opinia primei instanțe, legiuitorul noului Cod a stabilit printre variantele alternative ale infracțiunii de luare de mită și acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, însă nu a prevăzut că această acceptare trebuie să fie expresă, aceasta putând fi și tacită, putând rezulta dintr-un ansamblu de manifestări ale făptuitorului, care îi pot forma mituitorului convingerea că acesta a acceptat suma de bani oferită în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu.

În prezenta cauză, s-a reținut că, prin actul de sesizare, inculpatul A. a fost trimis în judecată printre altele, deoarece în perioada octombrie - decembrie 2009, acesta, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, a pretins, prin intermediul inculpatei B., avocat în Baroul București, suma de 4.000 euro de la investigatorul sub acoperire C., cercetat în Dosarul nr. x/P/2009 al unității de parchet anterior menționate, în scopul facilitării dispunerii față de investigator a unei soluții de netrimitere în judecată și în cadrul aceleiași activități infracționale, cel prim menționat a pretins, prin intermediul aceleiași complice, suma de 4.000 euro și de la investigatorul sub acoperire D., în scopul precizat mai sus, legat de facilitarea emiterii soluției favorabile față de investigatorul sub acoperire C., faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Prin sentința penală nr. 18/F din 10 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 168/A din 10 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul A. a fost condamnat pentru această infracțiune prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la soluția de condamnare, Înalta Curte de Casație și Justiție, în considerentele Deciziei penale nr. 168/A din 10 iunie 2014 a apreciat că elementul material al infracțiunii de luare de mită în discuție a fost săvârșit în cazul apelantului inculpat A., în modalitatea nerespingerii promisiunii care „s-a realizat printr-o inacțiune care este anterioară ori concomitentă cu îndeplinirea de către acesta a atribuțiilor sale de prim procuror. Actele pentru a căror îndeplinire a fost pretinsă și primită suma de 4.000 de euro de către avocata B. de la investigatorul sub acoperire C., oferită apelantului inculpat și nerespinsă de către acesta, intrau în sfera atribuțiilor specifice de prim procuror (verificarea sub aspectul legalității și temeinicei a actelor procedurale întocmite de către procurorii din subordine), acesta putând facilita astfel obținerea unei soluții favorabile investigatorului sub acoperire (ordonanța din 7 octombrie 2009, dată în Dosarul nr. x/P/2009 prin care prim procurorul A. a infirmat în conformitate cu disp. art. 264 alin. (3) C. proc. pen. rechizitoriul emis în cauză de către procurorul E., la data de 25 septembrie 2009, constituie un act ce intra în sfera atribuțiilor de serviciu ale apelantului inculpat). De asemenea, repartizarea dosarului unui alt procuror, precum și verificarea legalității și temeiniciei soluției pronunțate de noul procuror de caz intrau în sfera atribuțiilor de serviciu ale apelantului inculpat.”

A mai reținut instanța supremă că „Din convorbirile ambientale purtate între cei doi inculpați, precum și din declarațiile acestora, care se coroborează între ele (declarații date în cursul urmăririi penale) rezultă că inculpata B., în câteva situații în care a discutat cu apelantul despre dosarul lui C., și-a exprimat, prin modul de adresare, intenția de a-i oferi celui din urmă o parte din suma de 4.000 euro primită de la investigatorul sub acoperire C., iar apelantul, deși nu a acceptat în mod neechivoc oferta inculpatei, nu a respins-o.”

În final, instanța supremă a apreciat că „Sub aspectul laturii subiective, apelantul inculpat a acționat cu intenție directă, având reprezentarea faptului că i se oferă de către inculpata B. o parte din suma de 4.000 euro pe care aceasta a pretins-o și a primit-o de la investigatorul sub acoperire C. în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă procurori pentru soluționarea favorabilă a cauzei în care cel din urmă era cercetat. În plus, cunoscând demersurile inculpatei, atât în relația acesteia cu mituitorul, cât și în Dosarul nr. x/P/2009, apelantul inculpat nu și-a manifestat dezacordul față de promisiunea mituitorului, implicându-se în soluționarea cauzei în care acesta era cercetat.”

Analizând aceste considerente din prisma prevederilor art. 4 C. pen., Curtea a apreciat că fapta inculpatului A., astfel cum a fost reținută prin sentința penală nr. 18/F din 10 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 168/A din 10 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a constat în nerespingerea unei promisiuni de mită, element material care poate fi subsumat unei acceptări tacite și neîndoielnice a promisiunii de mită.

Curtea a apreciat că, din considerentele celor două hotărâri anterior menționate, rezultă, mai presus de orice dubiu, că inculpatul A. a acceptat în mod tacit o parte din suma de 4.000 de euro pe care coinculpata B. a pretins-o și a primit-o de la investigatorul sub acoperire C. în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă procurori pentru soluționarea favorabilă a cauzei în care cel din urmă era cercetat. Dovada de netăgăduit în acest sens este propria atitudine a inculpatului A., care, în urma discuțiilor telefonice cu coinculpata B., s-a implicat în soluționarea Dosarului penal nr. x/P/2009 în care era cercetat investigatorul sub acoperire C. pentru comiterea a două infracțiuni la legea circulației - conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere, prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, implicare ce a fost de natură să îngreuneze urmărirea penală.

Sub acest aspect, în considerentele Deciziei penale nr. 168/A din 10 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că „Apelantul inculpat a contribuit la realizarea beneficiului promis de inculpata B. investigatorului sub acoperire - obținerea unei soluții de netrimitere în judecată a acestuia în schimbul sumei de 4.000 euro pe care cea din urmă o pretinsese și o primise de la investigator pentru promisiunile pe care i le făcuse de a interveni pe lângă procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, în acest sens, inculpatul utilizând atât experiența profesională de procuror, cât și prerogativele funcției de prim procuror. În concret, apelantul inculpat i-a dat inculpatei B. sfaturi pe care aceasta le-a transmis investigatorului sub acoperire în legătură cu atitudinea pe care cel din urmă trebuia să o adopte în împrejurările în care față de el fusese emis de către procurorul de caz mandat de aducere pentru a asigura prezența sa la sediul parchetului în vederea audierii și prezentării materialului de urmărire penală și pentru a evita parcurgerea etapelor judiciare care ar fi fost de natură să conducă la întocmirea rechizitoriului, i-a solicitat inculpatei să trimită la dosar o cerere în care C. să arate, în mod contrar realității, că s-ar afla în străinătate pentru tratament medical și prin aceasta să motiveze imposibilitatea de a se prezenta la parchet; a consiliat-o pe inculpată cu privire la depunerea la dosar a unor înscrisuri, necesare pentru crearea unei situații juridice avantajoase investigatorului sub acoperire; a discutat cu inculpata posibilitatea depunerii la dosar a unor documente falsificate, care să ateste, în mod nereal, că C. ar fi urmat anterior datei la care a săvârșit faptele pentru care era cercetat, cursurile școlii de șoferi; a înlesnit cu complicitatea inculpatei, administrarea frauduloasă a unor probe în favoarea persoanei cercetate; a contribuit, prin instigarea complicei sale, inculpata B., la falsificarea unui înscris în numele investigatorului sub acoperire D. și, în final, a infirmat rechizitoriul emis de procurorul de caz, E.

Apelantul inculpat cunoștea exact starea de fapt din Dosarul nr. x/P/2009, stadiul cercetărilor efectuate de procurorul de caz, precum și faptul că dispunerea unei soluții de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului C. era nerealistă. Investigatorul sub acoperire avea calitatea de infractor în sensul disp. art. 264 C. pen., întrucât săvârșise acțiuni disimulate, conform ordonanței procurorului și planului de anchetă, care se circumscriau infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a deține permis de conducere și care au condus la cercetarea sa de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, unitate de parchet condusă de apelant.”

Or, din modul în care a fost reținută în sarcina contestatorului din prezenta cauză infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. anterior, Curtea și-a format convingerea că aceasta ar întruni și în actuala reglementare elementele constitutive prevăzute de art. 289 din N.C.P., fapta fiind săvârșită în varianta acceptării promisiunii de mită, acceptare care are un caracter tacit, rezultând în mod indirect din ansamblul de activități descrise în hotărârile sus-menționate.

Având în vedere cele expuse, în baza art. 595 C. proc. pen., Curtea a respins, ca nefondată cererea condamnatului A. de aplicare a legii penale de dezincriminare.

De asemenea, tot ca neîntemeiată a fost respinsă și contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. a) și lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Curtea a reținut că, în cauză, s-a pus în executare o hotărâre definitivă, deoarece Mandatul de Executare al Pedepsei Închisorii nr. 21/2012 din 11 iunie 2014 emis de Curtea de Apel Brașov a fost emis după rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 18/F din 10 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, în urma respingerii apelurilor declarate în cauză de parchet și de către inculpatul A., prin Decizia penală nr. 168/A din 10 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Curtea a constatat că Mandatul de Executare al Pedepsei Închisorii nr. 21/2012 din 11 iunie 2014 emis de Curtea de Apel Brașov cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de lege, fiind emis în conformitate cu minuta sentinței penale nr. 18/F din 10 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov. Mențiunea privind nr. 21/2012 din cuprinsul acestui Mandat de Executare al Pedepsei Închisorii s-a făcut cu referire la numărul poziției din registrul de executări penale deschisă la momentul pronunțării sentinței penale nr. 18/F din 10 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, conform prevederilor regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești, în vigoare în anul 2012.

Cu referire la cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Curtea a reținut, față de argumentele sus-menționate, că în cauză nu a intervenit nicio lege nouă care să conducă la dezincriminarea vreuneia dintre infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul A., astfel că, pe cale de consecință, nu se poate reține existența vreunei cauze de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat contestație condamnatul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de contestație formulate, în scris, cât și oral, cu ocazia dezbaterilor, contestatorul condamnat a arătat, în esență, că instanța de fond, în mod greșit, a recalificat contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 595 C. proc. pen. și nu pe cele prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. a) și d) C. proc. pen. cum au fost invocate prin cererea introductivă. Cu privire la acest aspect, s-a arătat că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 595 C. proc. pen.

Având în vedere că infracțiunea de luare de mită săvârșită în modalitatea nerespingerii promisiunii de a primi bani sau alte foloase nu mai este prevăzută, în opinia contestatorului, de legea nouă, a solicitat să se constate intervenția unei cauze de stingere a pedepsei ca urmare a dezincriminării uneia din faptele pentru care a fost condamnat. Pe cale de consecință, se impune și înlăturarea sporului de pedeapsă.

Totodată, s-a mai arătat că în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 598 lit. a) C. proc. pen., instanța de fond fiind obligată, conform susținerilor contestatorului, să emită mandatului de executare pentru infracțiunile în vigoare conform N.C.P.

Analizând contestația formulată de contestatorul condamnat A. prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Preliminar, cu privire la critica invocată de contestatorul condamnat privind greșita calificare a cererii introductive de către instanța de fond conform art. 595 C. proc. pen. și nu în baza art. 598 C. proc. pen., astfel cum a solicitat contestatorul, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât instanța de fond a analizat contestația condamnatului A. prin prisma ambelor texte de lege, astfel că nu se poate susține că, în cauză, nu s-au supus cenzurii motivele de contestație invocate. Mai mult, se reține că instanța de fond a făcut o amplă analiză și pe fondul criticilor condamnatului.

Înalta Curte notează, cu privire la contestația la executare, că aceasta reprezintă un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării unei hotărâri definitive prin care s-a soluționat cauza în fond.

Astfel, referitor la motivul circumscris dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. invocat în cauză de către condamnatul A., se constată că acesta presupune un impediment ivit în cursul executării, or apariția unei legi penale care ar dezincrimina una dintre infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat, a avut loc anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În continuare, Înalta Curte reține că, pe calea contestației la executare se poate constata numai cauza sau incidentul care conduce la stingerea sau micșorarea pedepsei, neputându-se modifica hotărârea definitivă, prin pronunțarea unei alte soluții.

Revenind la motivul de contestație privind incidența legii penale de dezincriminare în legătură cu infracțiunea de luare de mită, analizat pe fondul criticii de către instanța de fond, Înalta Curte reține următoarele:

Dezincriminarea presupune înlăturarea unei fapte, care anterior era considerată infracțiune, din sfera faptelor ce constituie infracțiuni. Aceasta poate avea loc și prin modificarea normei de incriminare, în sensul incriminării aceleiași fapte, dar în alte condiții, decât cele prevăzute de legea activă la data comiterii infracțiunii, dacă anumite modalități sau variante de săvârșire a faptei nu mai sunt prevăzute ca infracțiuni de legea penală nouă, situație clamată de contestatorul condamnat.

Însă, aprecierea existenței sau inexistenței unei legi de dezincriminare se face in concreto, ceea ce presupune o analiză a faptei condamnatului, sub aspectul laturii obiective, în speță, pentru a se stabili dacă aceasta mai atrage sau nu răspunderea penală potrivit legii noi.

Împrejurarea formală a renunțării legiuitorului la incriminarea explicită a nerespingerii promisiunii nu poate conduce, în mod automat, la înlăturarea răspunderii condamnatului pentru infracțiunea de luare de mită, câtă vreme această modalitate de comitere a infracțiunii se regăsește, în concret, în fapta reținută în sarcina inculpatului de instanțele care s-au pronunțat

în ciclul procesual ordinar.

După cum s-a arătat și în sentința penală contestată, fapta condamnatului, astfel cum a fost reținută prin decizia penală de condamnare a fost subsumată unei „acceptări tacite

a ofertei făcută într-un mod echivoc”, variantă alternativă a elementului material al infracțiunii de luare de mită incriminată prin dispozițiile N.C.P.

Or, atâta vreme cât s-a reținut această modalitate de comitere a infracțiunii de către condamnatul A., critica acestuia este neîntemeiată.

De altfel, prin Decizia penală nr. 168/A din 10 iunie 2014, în analiza apelului declarat de coinculpata B., instanța supremă s-a pronunțat expres pe acest aspect, arătând că „susținerea apărării în sensul constatării incidenței art. 16 lit. b) C. proc. pen. cu consecința achitării inculpatei deoarece fapta de luare de mită în modalitatea nerespingerii promisiunii, comisă de inculpatul A. nu mai este incriminată, nu poate fi primită”.

Față de cele arătate și având în vedere și considerentele expuse în sentința penală atacată, pe care instanța de contestație și le însușește, nemaifiind necesară reluarea acestora în cuprinsul prezentei decizii, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 4 C. pen.

Pe cale de consecință, nu se mai impune analizarea separată a solicitării contestatorului de înlăturare a sporului de pedeapsă.

Nici critica privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu este fondată.

Această aserțiune Înalta Curte o susține tocmai prin faptul că potrivit dispozițiilor legale precitate, contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când s-a pus în executare, o hotărâre care nu era definitivă, situație care nu este incidentă în speță.

Așadar, motivul invocat de către condamnatul A. și circumscris cazului de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este neîntemeiat, întrucât susținerea acestuia că instanța de fond avea obligația de a emite un

mandat de executare al pedepsei închisorii în conformitate cu dispozițiile N.C.P., este eronată având în vedere împrejurarea că, în cauză s-a făcut aplicarea principiului aplicării legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei prevăzut de art. 5 C. pen.

Pe de altă parte, motivul invocat de către contestator excede dispozițiilor legale ce reglementează cazul de contestație la executare invocat de acesta.

Pentru aceste considerente, constatând sentința atacată ca fiind legală și temeinică, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 597 alin. (7) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 5/F din data de 15 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 235 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 35 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 5/F din data de 15 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 235 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 35 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2016.