ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2615/2015

Decizia nr. 2615/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Sector 6 și Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din ANAF, a solicitat anularea în tot a Deciziei de Impunere nr. F-S686 din 29 iunie 2012 și a considerentelor cuprinse în Raportul de inspecție fiscală F-S673 din data de 29 iunie 2012, întocmite de Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București și comunicate la data de 25 iulie 2012; anularea în tot a Deciziei de soluționare a contestației prealabile nr. 225 din 27 martie 2013 (soluție fiscală definitivă) și, pe cale de consecință, infirmarea debitului în sumă totală de 2.873.563 RON (din care 2.547.733 RON cu titlu de TVA stabilit suplimentar și 325.830 RON cu titlu de obligații fiscale accesorii) ca nedatorat.

Prin Sentința nr. 45 din 3 martie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor; a admis acțiunea având ca obiect „anulare act control taxe și impozite”, formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice sector 6 București și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor București; a anulat în tot Decizia de Impunere nr. F-S686 din 29 iunie 2012 și a considerentelor cuprinse în Raportul de Inspecție Fiscală F-S673 din 29 iunie 2012 întocmite de Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București; a anulat în tot Decizia de soluționare nr. 225 din 27 martie 2013 și a respins ca nedovedit capătul de cerere privitor la obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de ANAF - Direcția generală de Soluționare a Contestațiilor, Curtea a reținut că aceasta nu este emitentul nici unuia din actele administrative atacate în prezenta cauză.

Referitor la excepția inadmisibilității invocată de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sectorului 6 a Finanțelor Publice, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a solicitat anularea considerentelor raportului de inspecție fiscală ce a stat la baza actului de impunere, această consecință decurgând în mod firesc în situația admiterii plângerii, conform principiului „accesoriul urmează soarta principalului”.

Ca act subsecvent, fără a avea în mod evident caracterul unui act administrativ de autoritate, raportul de inspecție fiscală va fi desființat în situația anulării de către instanță a Deciziilor indicate prin cererea de chemare în judecată.

Pe fondul cererii, prima instanță, având în vedere dispozițiile art. 128 alin. (9) C. fisc., în calificarea felului livrării (intracomunitară sau extracomunitară), a avut în vedere locul de plecare și locul de sosire al mărfurilor, reținând că din actele depuse la dosar reiese împrejurarea că mărfurile au plecat din România destinația finală fiind China, cu tranzit în Bulgaria, aspect necontestat de intimate.

S-a mai reținut că analiza deciziei de imputare contestată atestă că motivul esențial pentru care s-a imputat reclamantei suma în litigiu este faptul că aceasta nu deținea un cod de înregistrare în scopuri de TVA valabil atribuit de autoritățile fiscale din Bulgaria clientului său B. BV, și în raport de acest aspect, dacă acest cod ar fi fost atribuit, caracterul intracomunitar sau extracomunitar al livrării ar fi fost indiferent, operațiunile fiind scutite de TVA.

Cu ocazia instrumentării cauzei, reclamanta a produs această dovadă - cod TVA BG 17 5409880 - înregistrare valabilă pe perioada 10 decembrie 2007 - 19 ianuarie 2012.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au declarat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București pentru Administrația Sectorului 6 a Finanțelor Publice București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 5 și art. 498 alin. (2) C. proc. civ., recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii a susținut în esență că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor procedurale privind citarea în sensul că aceasta nu a fost citată șa sediul din sector 2 București, neavând cunoștință de proces cu consecința încălcării principiului contradictorialității și a dreptului la apărare.

Pe fondul cauzei, recurenta a susținut că în mod greșit instanța de fond a dispus anularea actelor administrativ fiscale atacate întrucât intimata-reclamantă nu a justificat aplicarea scutirii de taxă prevăzută de art. 143 alin. (1) lit. b) din C. fisc., conform prevederilor art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Ordinul nr. 2222/2006 privind aprobarea Instrucțiunilor de aplicare a scutirii de taxă pe valoare adăugată pentru operațiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) - i), art. 143 alin. (2) și art. 144

1

din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Recurenta a susținut că operațiunile realizate în perioada verificată de către recurenta-reclamantă în relația cu B. BV Elveția, sunt operațiuni taxabile din punct de vedere al TVA în România, fiindu-se aplicabile dispozițiile art. 126 alin. (9) lit. a)), art. 134

1

alin. (1), art. 134

2

alin. (1), art. 137 alin. (1), art. 140 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

În ceea ce privește recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sectorului 6 a Finanțelor Publice a fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susținându-se că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, apreciindu-se că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a anulat actele atacate pe motiv că reclamanta justifică acordarea scutirii de TVA în conformitate cu art. 143 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1), (2) din Ordinul nr. 2222/2006.

Referitor la anularea raportului de inspecție fiscală nr. F-S673 întocmit de Administrația Finanțelor Publice Sector 6, recurenta a susținut că instanța de judecată în mod neîntemeiat a respins excepția inadmisibilității invocată de aceasta, întrucât raportul respectiv nu reprezintă un act administrativ fiscal în sensul dispozițiilor art. 43 C. proc. fisc.

Pe fondul cauzei recurenta-pârâtă a invocat aceleași susțineri referitoare la legalitatea actelor contestate afirmând că din documentele prezentate de reclamantă nu rezultă aplicabilitatea scutirii prevăzute de art. 143 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal și a Ordinului nr. 2222/2006.

Intimata-reclamantă SC B. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 488

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt nefondate, având în vedere considerentele expuse în continuare.

Obligațiile fiscale supuse contestării judiciare pe calea prevăzută de art. 218 alin. (2) C. proc. civ. constau în suma totală de 2.873.563 RON, compusă din 2.547.733 RON cu titlu de TVA stabilit suplimentar și 325.830 RON cu titlu de obligații fiscale accesorii pentru care contestația administrativă a fost respinsă ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 225 din 27 martie 2013 emisă de DGFP București - Serviciul de soluționare a contestațiilor.

Soluția primei instanțe, de admitere a acțiunii, reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente cauzei, în raport de starea de fapt fiscală reținută, sentința analizând punctual, cu argumente de fapt și de drept, legalitatea obligațiilor fiscale supuse contestării.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5 invocat în recursul formulat de DGRFP București - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii sub nr. 184142 din 17 aprilie 2014, instanța de control judiciar constată că este nefondat, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură a căror nerespectare să atragă sancțiunea nulității.

Astfel cum rezultă din încheierea din 4 noiembrie 2013 dar și din adresele instanței către DGRFP București având în vedere reorganizarea ANAF cu data de 1 august 2013 conform art. 2 din H.G. nr. 109/2009, a fost stabilit cadrul procesual și s-a procedat la citarea în calitate de pârâtă a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București la adresa din sector 2, București.

Pe de altă parte aceeași Direcție, citată la aceeași adresă a formulat recurs ca reprezentantă a Administrației fiscale a sectorului 6 și a avut cunoștință de toate termenele legale acordate în cauză astfel că nu poate susține încălcarea principiului contradictorialității sau al dreptului la apărare.

În ceea ce privește criticile comune invocate de cele două recurente în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ. instanța de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate, prin sentința pronunțată reținându-se în mod corect în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, faptul că livrarea efectuată de intimata-reclamantă de minereu de cupru către B. BV Amsterdam - Sucursala Lucerna în baza Contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 1 august 2013, reprezintă operațiuni de export extracomunitar în China, ceea ce justifică acordarea de facilități constând în scutirea de TVA conform dispozițiilor art. 143 alin. (1) lit. b) din C. fisc. și art. 3 alin. (1) și (2) din Ordinul nr. 2222/2006.

Contrar celor susținute de recurente, Înalta Curte reține că din întregul material probator administrat în cauză a rezultat că operatorul bulgar C. LTD a interacționat cu produsul destinat exportului exclusiv în calitate de detentor precar, în baza unor mandate exprese, conform Contractului de intermediere nr. 10311 din 29 iulie 2011, fiind împuternicit să efectueze operațiunile de manipulare, vămuire și export în China a concentratului de cupru din zona de depozitare intermediară din portul Varna Vest, conform Contractului de vânzare-cumpărare încheiat între intimată și firma B. BV Elveția.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică în cauză nefiind incident niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursurile formulate în cauză ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sectorului 6 a Finanțelor Publice împotriva Sentinței nr. 45 din data de 3 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurentele - pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sectorului 6 a Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.108,46 RON, reprezentând onorariu de avocat, către intimata-reclamantă SC A. SRL.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2015.

Procesat de GGC - LM