Decizia nr. 2017/2015 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii. Procedura desfășurată în primul ciclu procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Fundația A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 343/2007 în ceea ce privește alin. (2), Anexa nr. 2 al Articolului unic, obligarea pârâtului la repararea prejudiciului material ce i-a fost cauzat prin emiterea hotărârii, reprezentat de diferența de chirie lunară la care avea dreptul în baza H.G. nr. 1886/2006 și cea la care ar fi îndreptățită în baza H.G. nr. 343/2007 în cuantum de 89.725,31 lei pe lună, diferența înmulțită cu numărul lunilor scurse de la emiterea H.G. nr. 343/2007 și până la soluționarea irevocabilă a cererii și suspendarea executării H.G. nr. 343/2007, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii. În motivarea acțiunii, a arătat, în esență, că prin hotărârea contestată drepturile sale în calitate de proprietar și locator al imobilelor menționate în Anexa nr. 1, dobândite în baza deciziilor de retrocedare și a H.G. nr. 1886/2006, privind stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor ce fac obiectul prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, au fost vătămate, reclamanta suferind un prejudiciu total de 89.721,31 lei/lună, prin micșorarea cuantumului chiriilor. Potrivit art. 7 din H.G. nr. 1886/2006 cuantumul chiriilor lunare aferente imobilelor ce fac obiectul prevederilor O.U.G. nr. 94/2000 se va actualiza anual cu indicele de inflație prin H.G., iar după numai 3 luni de la intrarea în vigoare a H.G. nr. 1886/2006, Guvernul a aprobat H.G. nr. 343/2007, prin care se introduce un nou criteriu de calcul a cuantumului chiriei și anume, suprafața construită desfășurată sau suprafața de teren aferent inclusiv terenul de sub construcție, stabilind un sistem arbitrar, prin care cuantumul chiriei este invers proporțional cu suprafața imobilului. Prin hotărârea contestată se produce o vătămare a drepturilor și intereselor proprietarilor cărora le-au fost restituite în natură aceste imobile, existând obligația păstrării afectațiunii timp de 5 ani, iar nivelul chiriei reprezintă o măsură reparatorie pentru aceștia, care nu se negociază între proprietar și chiriaș și care nu poate fi stabilit de către Guvern în mod arbitrar și discreționar, trebuind avute în vedere interesele ambelor părți, atât cel al instituției publice ce trebuie să-și desfășoare activitatea în mod continuu, cât și cel al proprietarului lipsit de folosința bunului proprietatea sa o perioadă lungă de timp. Prin urmare, a arătat reclamanta, cuantumul acestei chirii nu poate fi un cuantum de protecție socială pentru instituțiile publice ce-și desfășoară activitatea în aceste imobile, cuantumul chiriilor trebuind să fie cât mai aproape de nivelul de piață al chiriilor pentru imobile asemănătoare într-o anumită localitate. Astfel, reclamanta a calculat că prin emiterea H.G. nr. 343/2007 a suferit un prejudiciu constând în diferența dintre chiria lunară stabilită în baza H.G. nr. 1886/2006 de 332.709,56 lei și cea stabilită prin H.G. nr. 343/2007 de 262.984,25 lei, micșorată astfel cu 25%. În ceea ce privește cererea de suspendare, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004. Pârâtul Guvernul României a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția de tardivitate a acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca fiind neîntemeiată, anexând Nota de fundamentare și Avizul Consiliului Legislativ. În ceea ce privește cererea de suspendare, a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004. Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului României, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin încheierea din data de 06 octombrie 2009, Curtea de apel a admis în principiu cererea de intervenție accesorie. Prin încheierea cu caracter interlocutoriu din data de 02 februarie 2010, Curtea de apel a respins excepția tardivității formulării acțiunii, pentru motivele arătate în considerentele încheierii. Prin Sentința civilă nr. 1480 din 23 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta Fundația A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și intervenienta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a anulat parțial H.G. nr. 343/2007 Anexa nr. 2 alin. (2) al articolului unic, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 89.725.31 lei/lunar, de la data punerii în aplicare a H.G. nr. 343/2007 până la soluționarea irevocabilă a cauzei, a dispus suspendarea executării H.G. nr. 343/2007 - Anexa nr. 1, alin. (2), până la soluționarea irevocabilă a cauzei și a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție accesorie formulată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Prin Decizia nr. 1779 din 24 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de recurenții Guvernul României și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a casat Sentința nr. 1480 din 23 martie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, urmând ca în rejudecare instanța să procedeze la un examen efectiv al apărărilor invocate de către părți. Prin Decizia nr. 1669 din 29 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții - Guvernul României și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva încheierii de ședință din data de 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel București prin care instanța a dispus suspendarea executării H.G. nr. 343/2007 - anexa nr. 1, alin. (2), până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Hotărârea Curții de apel, pronunțată în al doilea ciclu procesual Prin Sentința civilă nr. 622 din 24 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată. Pe fond, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Fundația A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și a admis cererea de intervenție accesorie formulată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în interesul pârâtului Guvernul României. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că H.G. nr. 343/2007 - Anexa nr. 1, alin. (2) privind modificarea și completarea H.G. nr. 1886/2006 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ale art. 1 alin. (10) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și ale art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter general și abstract care conține reguli cu aplicabilitate repetată la un număr indeterminat de subiecți, deci un act administrativ unilateral cu caracter normativ, iar potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând. Pe fond, Curtea de apel a reținut că, actul administrativ unilateral cu caracter normativ a cărui anulare se solicită în prezenta cauză a fost adoptat în aplicarea prevederilor cuprinse în art. 1 alin. (10) din O.U.G. nr. 94 din 29 iunie 2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. Este de observat faptul că prevederile cuprinse în O.U.G. nr. 94 din 29 iunie 2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România nu reglementează care sunt criteriile legale în baza cărora se va stabili prin hotărâre a Guvernului cuantumul chiriei ce se plătește beneficiarilor imobilelor retrocedate care au obligația de a menține afectațiunea pe o perioadă de până la 5 ani de la data emiterii deciziei. Nici H.G. nr. 1164 din 17 octombrie 2002, prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, nu reglementează aceste criterii. Prin H.G. nr. 343 din 11 aprilie 2007, privind modificarea și completarea H.G. nr. 1.886/2006 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ale art. 1 alin. (10) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și ale art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, a fost diminuat cuantumul chiriilor stabilite pentru membrii fundației reclamante. Prin anexa nr. 1, alin. (2), la H.G. nr. 343/2007 se introduce un nou criteriu pentru calcularea chiriei, respectiv suprafața construită desfășurată sau suprafața de teren aferent, inclusiv terenul de sub construcție, criteriu în raport de care cuantumul chiriei este invers proporțional cu suprafața imobilului închiriat. Având în vedere faptul că în cuprinsul O.U.G. nr. 94 din 29 iunie 2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România nu sunt reglementate care sunt criteriile legale în baza cărora se va stabili prin hotărâre a Guvernului cuantumul chiriei de care beneficiază beneficiarii imobilelor retrocedate care au obligația de a menține afectațiunea pe o perioadă de până la 5 ani de la data emiterii deciziei, instanța de fond a considerat că acest cuantum al chiriei se va determina prin raportare la prevederile legale cuprinse în dreptul comun în materie de închiriere a imobilelor, prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie, prin raportare la situația specifică a acestor imobile și având în vedere raportul cerere-ofertă care există pe piața liberă în ce privește posibilitatea închirierii acestora. Raportându-se la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie cuprinsă în hotărârile Hutten-Czapska împotriva Poloniei și Radovici și Stănescu împotriva României, Curtea de apel a apreciat că H.G. nr. 343/2007 privind modificarea și completarea H.G. nr. 1886/2006 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 1 alin. (10) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter normativ legal și temeinic adoptat, nefiind emis cu exces de putere în accepțiunea prevederilor art. 2 pct. 1 lit. c), i) și n) din Legea nr. 554/2004. Instanța de fond a apreciat că sistemul de despăgubire al proprietarilor de imobile care intră în sfera de aplicare a H.G. nr. 343 din 11 aprilie 2007 privind modificarea și completarea H.G. nr. 1886/2006 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 1 alin. (10) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România nu este criticabil în sine, având în vedere în special marea marjă de apreciere permisă de alin. (2) al art. 1 al Protocolului nr. 1. Totodată, prima instanță a reținut că sistemul de despăgubire al proprietarilor de imobile care intră în sfera de aplicare a H.G. nr. 343 din 11 aprilie 2007 privind modificarea și completarea H.G. nr. 1886/2006 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 1 alin. (10) din O.U.G. nr. 94/2000 a instituit în beneficiul acestor persoane o indemnizație rezonabilă și echitabilă pentru lipsa de folosință a acestor imobile pe o perioadă determinată de 5 ani. Totodată, criteriile de determinare a chiriei pentru imobilele care intră în sfera de aplicare a prevederilor art. 1 alin. (10) din O.U.G. nr. 94/2000 stabilite prin H.G. nr. 1886/2006 nu au un caracter imuabil, ci au un caracter variabil, putând să fie influențate de intervenția mai multor situații de fapt și de drept. Astfel, criteriile de determinare a chiriei pentru imobilele care intră în sfera de aplicare a prevederilor art. 1 alin. (10) din O.U.G. nr. 94/2000 sunt în strânsă legătură cu influențele economice asupra utilizatorului actual, în sensul asigurării suportabilității acestora din bugetele proprii în condițiile menținerii activității de utilitate publică în condiții optime, cu necesitatea asigurării unui venit echilibrat pentru beneficiarii retrocedării pe perioada menținerii afectațiunii de utilitate publică. Mai mult decât atât, criteriile de determinare a chiriei pentru imobilele care intră în sfera de aplicare a prevederilor art. 1 alin. (10) din O.U.G. nr. 94/2000 pot fi modificate având în vedere evoluția pieței imobiliare în ce privește raportul cerere-ofertă care există pe piața liberă și situația specifică a acestor imobile. Or, adoptarea H.G. nr. 343 din 11 aprilie 2007, privind modificarea și completarea H.G. nr. 1886/2006 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 1 alin. (10) din O.U.G. nr. 94/2000 este rezultanta aplicării criteriilor legale menționate anterior. Prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 reglementează, înainte de toate și în mod special, ca o ingerință a autorității publice în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor trebuie sa fie legală. În mod special, al doilea alineat al acestui articol, recunoscându-le statelor dreptul de a reglementa folosința bunurilor, impune condiția ca acest drept să se exercite prin adoptarea unor "legi", principiul legalității presupunând existenta unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în ceea ce privește aplicarea lor (mutatis mutandis, Broniowski împotriva Poloniei nr. 31.443/96). Prin raportare la criteriile legale menționate anterior, Curtea de apel a reținut că adoptarea H.G. nr. 1886/2006 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 1 alin. (10) din O.U.G. nr. 94/2000 în funcție de suprafața construită desfășurată sau suprafața de teren aferent este de natură să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului. De asemenea, prima instanță a apreciat că stabilirea prin H.G. nr. 343 din 11 aprilie 2007 a criteriilor de determinare a chiriei în privința imobilelor care intră în sfera de aplicare a prevederilor art. 1 alin. (10) din O.U.G. nr. 94/2000 reprezintă o reglementare a folosinței bunurilor și că, prin urmare, are aplicabilitate al doilea alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauza Hutten-Czapska, menționată mai sus). În ceea ce privește scopul urmărit prin ingerința litigioasă, instanța de a fond a considerat că prevederile cuprinse în H.G. nr. 343 din 11 aprilie 2007 urmăresc un scop legitim, conform cu interesul general, și anume desfășurarea unor activități de interes public din învățământ sau sănătate, finanțate sau cofinanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, În ceea ce privește respectarea justului echilibru între interesele în cauză, punerea la punct de către autoritățile naționale a unui sistem de protecție a proprietarilor de imobile care intră în sfera de aplicare a prevederilor art. 1 alin. (10) din O.U.G. nr. 94/2000 nu este criticabilă în sine, având în vedere în special marea marjă de apreciere prevăzută de cel de-al doilea alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 și nu a fost de natură să instituie în sarcina acestor persoane o sarcină excesivă prin privarea de o indemnizație echitabilă și rezonabilă ca echivalent al folosinței acestor imobile de către instituțiile de interes public din învățământ sau sănătate, finanțate sau cofinanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale. Introducerea noului criteriu pentru calcularea chiriei nu este în contradicție cu modul obișnuit de calcul al chiriei, în nota de fundamentare a hotărârilor depusă la dosar menționându-se că odată cu punerea în practică a H.G. nr. 1.886/2006 s-a constatat faptul că nu a fost dimensionat corespunzător cuantumul chiriilor în raport de situația reală a imobilelor care fac obiectul acestui act normativ. Totodată, prin punerea în practică a H.G. nr. 1886/2006 s-a constatat faptul că aceasta nu a avut în vedere impactul financiar al chiriilor în cazul imobilelor având destinația de licee, școli, spitale, sedii de instituții publice, muzee cu suprafețe construite desfășurate și teren aferent mari, iar la nivel local se întâmpină anumite dificultăți în ceea ce privește achitarea de către utilizatorii imobilelor afectate unor activități de interes public a chiriei aferente acestora, mai ales în ceea ce privește imobilele cu suprafețe mari. Așadar, prin adoptarea H.G. nr. 343/2007, drepturile reclamantei care derivă din calitatea acesteia de proprietară a imobilelor menționate în Anexa nr. 1, dobândite în baza deciziilor de retrocedare și a H.G. nr. 1886/2006, privind stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor ce fac obiectul prevederilor O.U.G. nr. 94/2000 nu au fost vătămate întrucât prin micșorarea cuantumului chiriilor ca efect al actului normativ menționat anterior reclamanta obține o indemnizație echitabilă și rezonabilă pentru lipsa de folosință a acestor imobile . Curtea de apel a mai apreciat că prin introducerea prezentei cereri de chemare în judecată reclamanta urmărește o îmbogățire fără justă cauză; din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauza de către expertul contabil B. rezultă faptul că suma de 4307368,41 lei reprezintă o valoare teoretică, rezultată din diferența dintre aplicarea prevederilor H.G. nr. 1886/2006 și H.G. nr. 343/2007. Din cuprinsul raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză mai rezultă că reclamanta Fundația A. nu a respectat prevederile cuprinse în H.G. nr. 343/2007, în acest sens fiind facturile încasate de către reclamantă care sunt cu mult mai mari decât sumele stabilite prin actul normativ menționat anterior. În partea finală a raportului de expertiză contabilă efectuat în cauza de către expertul contabil B. sunt prezentate o serie de 30 de facturi în care reclamanta a perceput o chirie mai mare decât cea prevăzută de H.G. nr. 343/2007 . Cu titlu exemplificativ, expertul în specialitatea contabilitate învederează faptul că pentru imobilul în care funcționează Spitalul C. situat în municipiul Galați, reclamanta a facturat în perioada 19 aprilie 2007 - 13 octombrie 2009 o chirie lunară în cuantum de 41772,78 RON în loc de 24569,9 RON, chirie lunară calculată în conformitate cu prevederile H.G. nr. 343/2007 . Totodată, instanța de fond a apreciat că nu este lipsită de importanță împrejurarea reținută în cuprinsul raportului de expertiză contabilă efectuat către expertul contabil B. potrivit căreia reclamanta, în discordanță cu prevederile legale în vigoare, a procedat la aplicarea dispozițiilor cuprinse în H.G. nr. 343/2007 fără a încheia în acest sens contracte de închiriere cu instituțiile publice care au calitatea de locatar art. 1 alin. (10) din O.U.G. nr. 94/2000. Curtea de apel a considerat că prevederile cuprinse în H.G. nr. 1886/2006, privind stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor ce fac obiectul prevederilor O.U.G. nr. 94/2000 nu reprezintă pentru reclamantă un drept câștigat în mod irevocabil care să nu mai poată fi revocat, situația de fapt cuprinsă în actul normativ menționat anterior fiind într-o continuă schimbare în raport de o serie de criterii economice și sociale și în raport de specificitatea acestor imobile. Adoptarea H.G. nr. 343/2007 s-a făcut ținând cont de impactul financiar al chiriilor asupra bugetelor locale, cu precădere în cazul imobilelor cu suprafețe construite desfășurate și de teren aferent foarte mari, neexistând o corelare a cuantumului chiriei în raport cu suprafețele imobilelor, precum și faptul că autoritățile locale au semnalat în numeroase cazuri faptul că sumele datorate cu titlu de chirie sunt foarte mari, disproporționate chiar și cu prețul pieței, în unele cazuri. Prin urmare, chiria trebuie să fie stabilită ținându-se cont de drepturile și interesele proprietarilor cărora le-au fost restituite în natură aceste imobile, existând obligația păstrării afectațiunii timp de 5 ani, iar nivelul chiriei reprezintă o măsură reparatorie pentru aceștia, trebuind avute în vedere interesele ambelor părți, atât cel al instituției publice ce trebuie să-și desfășoare activitatea în mod continuu, cât și cel al proprietarului lipsit de folosința bunului proprietatea sa o perioadă lungă de timp. Or, prevederile cuprinse în H.G. nr. 343/2007 sunt în acord cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului care, în hotărârea Hutten-Czapska c. Poloniei, 22 februarie 2005 a recunoscut că, ținând cont de situația extrem de dificilă a Poloniei din acest punct de vedere, este legitimă limitarea nivelului chiriilor în scopul protejării sociale a locatarilor. Având în vedere situația economică similară care există și în România, raționamentul juridic din cauza Hutten-Czapska c. Polonia, 22 februarie 2005 este pe deplin valabil și în speța de față, în sensul că plafonarea chiriei prin H.G. nr. 343/2007 reprezintă o măsură de protecție socială pentru instituțiile publice ce-și desfășoară activitatea în aceste imobile. Așadar, cuantumul chiriilor pentru imobilele care intră în sfera de aplicare a prevederilor art. 1 alin. (10) din O.U.G. nr. 94/2000 nu poate să fie la nivelul de piață al chiriilor pentru imobile asemănătoare într-o anumită localitate întrucât, având în vedere specificitatea acestor imobile, dimensiunea și întinderea acestora nu există o piață reală competitivă, concurențială în ce privește posibilitatea închirierii acestor imobile în condiții radical diferite față de cele cuprinse în H.G. nr. 343/2007. Având în vederea specificitatea acestor imobile, dimensiunea și întinderea acestora instanța de fond a constatat că stabilirea prin H.G. nr. 343/2007 a unei chirii prin raportare la suprafața construită desfășurată sau suprafața de teren aferent inclusiv terenul de sub construcție este de natură să acorde proprietarilor acestor imobile o indemnizație echitabilă și rezonabilă pentru lipsa de folosință, prevederile actului normativ menționat anterior nefiind de natură să aducă o vătămare dreptului de proprietate asupra acestor imobile, drept garant al art. 44 din Constituția României. În esență Curtea a reținut că adoptarea de către Guvernul României a H.G. nr. 343/2007 nu este rezultanta exercitării dreptului de apreciere al autorității publice cu exces de putere, în accepțiunea prevederilor art. 2 pct. 1 lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât chiria calculată potrivit H.G. nr. 343/2007 este de natură să acorde proprietarilor acestor imobile o indemnizație echitabilă și rezonabilă pentru lipsa de folosință. De altfel, împrejurarea că reclamanta beneficiază de o indemnizație echitabilă și rezonabilă pentru lipsa de folosință a imobilelor care intră sub incidența prevederilor art. 1 alin. (10) din O.U.G. nr. 94/2000 rezultă și din evoluția diacronică a actelor normative emise de Guvernul României care au reglementat cuantumul legal al acestei chirii. Astfel, dacă prin prevederile cuprinse în H.G. nr. 244/2004 se stabilea inițial o chirie modică în sarcina chiriașilor, ulterior cuantumul acestor sume a crescut în mod semnificativ, de peste 100 de ori în unele cazuri, în temeiul H.G. nr. 1886/2006, pentru ca apoi prin aplicarea H.G. nr. 343/2007 să scadă într-un procent care poate să reprezinte, de la caz la caz, până la 20% față de valoarea prevăzută în H.G. nr. 1886/2006.

Recursul Fundației A. Împotriva sentinței Curții de apel a formulat recurs reclamanta, invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. și solicitând casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Recurenta a susținut că: - instanța de fond a luat în considerare doar interesul economic al instituțiilor publice deținătoare ale imobilelor și necesitatea protejării bugetelor acestora, nu și necesitatea protejării drepturilor proprietarilor care au suferit deja o limitare a dreptului lor, prin menținerea afectațiunii publice a imobilului restituit în natură pe o perioadă de cel mult cinci ani; - s-a încălcat puterea de lucru judecat a Sentinței nr. 2838/2008 a Curții de Apel București, irevocabilă, publicată în Monitorul Oficial, a Deciziei nr. 994/2010 a Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal, a Sentinței nr. 1063/2008 a Curții de Apel București, prin care s-a anulat Anexa nr. 1 alin. (2) și pct. 3 din aceeași hotărâre de Guvern, care conțin o motivare identică cu cea pe care se fundamentează acțiunea din prezenta cauză; sentința atacată cuprinde considerente care contrazic cele statuate anterior prin alte hotărâri judecătorești; - raportul de expertiză întocmit în cauză conține multiple erori; expertul a refuzat cu rea-credință să ia în considerare anumite facturi stornate; afirmația referitoare la lipsa unui contract de închiriere întocmit în formă scrisă este lipsită de finalitate în raport de disp. art. 4 din H.G. nr. 1886/2006; se impune efectuarea unei alte lucrări de specialitate cu luarea în considerare a poziției sale.

Apărările intimaților Guvernul României și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților Prin întâmpinările formulate, atât Guvernul României, cât și ANRP, au solicitat respingerea recursului ca nefondat. În esență, intimații au arătat că H.G. nr. 343/2007 urmărește un scop legitim, conform cu interesul general și anume, desfășurarea unor activități de interes public în învățământ sau sănătate, finanțate sau cofinanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale. ANRP a mai susținut că expertul a răspuns corespunzător la obiectivele fixate de instanță, atrăgând atenția asupra unor neregularități identificate în documentația prezentată. Cât privește hotărârile judecătorești invocate de recurentă, aceeași intimată a afirmat că autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente precizată de art. 1201 C. civ., care nu se regăsește în cauză.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor din întâmpinări, cât și sub toate aspectele, în sensul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului, în limitele și pentru următoarele motive. Controlul de legalitate declanșat de recurenta-reclamantă Fundația A., pe calea comună prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, vizează Anexa nr. 2 alin. (2) a H.G. nr. 343/2007 privind modificarea și completarea H.G. nr. 1886/2006 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ale art. 1 alin. (10) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și ale art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România. Hotărârea de guvern atacată înlocuiește cele două anexe ale actului normativ modificat, prin introducerea criteriului "suprafață construită desfășurată" sau "suprafață de teren aferent (inclusiv terenul de sub construcție)", în care cuantumul chiriei calculată pe m 2 este invers proporțional cu suprafața imobilului închiriat. Deși păstrând tehnica normativă utilizată în redactarea H.G. nr. 1886/2006, actul administrativ atacat are două anexe prin care se stabilește cuantumul chiriilor lunare aferente imobilelor în funcție de legile de retrocedare: Legea nr. 10/2001, O.U.G. nr. 94/2000 și O.U.G. nr. 83/1999 (Anexa 1: Legea nr. 10/2001 și anexa 2: celelalte două acte normative), în realitate, criteriul nou introdus este unic iar cuantumul concret al chiriei, detaliată pe suprafețe și rang al localității, este același. Prin Sentința civilă nr. 2838/2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, irevocabilă, publicată în M. Of., nr. 872/15.12.2009, s-a anulat parțial H.G. nr. 343/2007, și anume Anexa nr. 1 alin. (2), fiind obligat totodată Guvernul României să le plătească reclamanților suma de 21.756 lei lunar de la data punerii în aplicare a H.G. nr. 343/2007 până la soluționarea irevocabilă a cauzei, reprezentând daune materiale constând în diferența de chirie. În considerentele acestei hotărâri judecătorești s-a reținut că "introducerea acestui criteriu pentru calcularea chiriei nu are temei legal, fiind în contradicție cu modul obișnuit de calcul al chiriei", că "scopul adoptării hotărârii contestate a fost acela de a asigura suportabilitatea cheltuielilor cu chiria din bugetele proprii, în condițiile menținerii activității de utilitate publică în condiții optime", însă "pârâtul nu a respectat obligația indemnizării echitabile a proprietarului pentru lipsa de folosință a bunului său, obligație reținută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Sporrong și Sonnroth contra Suediei, în care s-a stabilit necesitatea existenței unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului". De asemenea, într-o altă cauză, prin Decizia nr. 860/2012 a Înaltei Curți s-a menținut soluția de anulare a Anexei 1 pct. 3 din aceleași act normativ și s-au acordat despăgubiri constând în diferența de chirie, punctându-se intervalul scurt de timp dintre cele două acte normative ("aproape 4 luni") și, de asemenea, că "prin emiterea H.G. nr. 343/2007 nu s-a realizat un echilibru între interesul public și dreptul reclamantului la o despăgubire rezonabilă pentru lipsa de folosință a bunului". În aceste coordonate, Înalta Curte constată, în acord cu recurenta, că soluția din prezentul dosar nu se poate îndepărta de cele redate în precedent, pentru că se opune efectul pozitiv al lucrului judecat, ceea ce asigură nevoia de ordine și stabilitate juridică, precum și evitarea adoptării unor concluzii diferite la aceleași premise factuale. În cauză, nu se pune problema triplei identități: părți, obiect, cauză, la care se referă în întâmpinare intimata ANRP, pentru că recurenta nu a invocat excepția autorității de lucru judecat, ci s-a prevalat de puterea de lucru judecat de care beneficiază hotărârile judecătorești anterioare prin care, la cererea altor persoane vătămate s-au anulat prevederi similare sau chiar identice ale aceluiași act normativ, cu aceeași argumentație cu cea din prezenta acțiune judiciară. În plus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat printr-o bogată jurisprudență că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 parag. I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului trebuie interpretat prin prisma preeminenței dreptului și a principiului securității juridice, astfel încât constatările de fapt și problemele de drept tranșate printr-o hotărâre judecătorească să nu fie contrazise prin alta (e.g. în cauza Amurăriței c.României, ori în cauza Gjonbocari și alții c.Albaniei). Distinct de aceasta, Înalta Curte mai observă că emitentul actului normativ, în manifestarea dreptului său de apreciere, nu a avut repere obiective determinate de studii de impact, calcule ori alte asemenea, nota de fundamentare limitându-se să indice dificultățile generate de punerea în aplicare a H.G. nr. 1886/2006. Or, intervalul foarte scurt dintre cele două acte normative cu același obiect de reglementare, dublat de lipsa unei documentații justificative adecvate, condus univoc la concluzia că H.G. nr. 343/2007 s-a adoptat cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, impunându-se, în temeiul art. 18 din același act normativ, anularea Anexei 2 alin. (2). Referitor la capătul de cerere privind despăgubirile, Înalta Curte constată, contrar recurentei, că în acest stadiu al procedurii nu mai este posibilă o nouă casare cu trimitere spre rejudecare, în raport de disp. art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. De altfel, criticile acesteia cu privire la calitatea raportului de expertiză efectuat în cauză de B. (motivul pentru care se solicită trimiterea spre rejudecare) nu sunt pertinente. Experta a răspuns punctual la toate obiectivele fixate de instanța de judecată, cât și la obiecțiunile Fundației A., concluziile sale bazându-se pe documentația furnizată de părți. Este real că unele formulări utilizate în cuprinsul lucrării de specialitate exced ceea ce este uzual într-o expertiză contabilă, însă acestea nu pot afecta rezultatul final care se bazează pe calcule matematice. Expertiza contabilă este o lucrare foarte amplă - au fost avute în vedere toate cele 22 imobile - în cuprinsul căreia se detaliază pe fiecare unitate locativă chiria aferentă potrivit celor două acte normative (H.G. nr. 1886/2006 și H.G. nr. 343/2007), cu luarea în considerare a sumelor efectiv plătite și încasate în perioada de referință, rezultând o diferență de 2.508.414 lei care, în optica Înaltei Curți, reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul produs prin adoptarea actului normativ anulat. În temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Guvernul României, în calitate de emitent al actului, va fi obligat la plata acestei sume către Fundația A. Ca urmare, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va admite recursul, modificându-se sentința în parte, în sensul preconizat. În raport de natura sa accesorie, va fi respinsă cererea de intervenție în favoarea Guvernului României formulată de ANRP. De asemenea, se va menține dispoziția referitoare la respingerea excepției de tardivitate, întrucât aceasta nu a fost atacată de partea nemulțumită.