ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.03.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1183/2015

HOTĂRÂRE
16.03.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1183/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 1183/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin Decizia nr. 805 din 25 iunie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a-II-a civilă de contencios administrativ și fiscal s-a admis sesizarea și s-a constatat perimată contestația în anulare formulată de contestatorul A., împotriva Deciziei civile nr. 317/CA din 16 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. x/36/2006, în contradictoriu cu intimata B.

S-a constatat că de la data suspendării judecării contestației în anulare - 20 martie 2013 - nu s-a îndeplinit vreun act de procedură care să întrerupă curgerea termenului de perimare în conformitate cu dispozițiile art. 249 C. proc. civ. (din 1865), cererea de repunere a cauzei pe rol fiind respinsă ca nefondată.

În consecință, constatând că nu a operat vreunul din motivele de întrerupere a perimării, în conformitate cu dispozițiile art. 252 C. proc. civ. (din 1865), s-a constatat din oficiu, perimată contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 317/CA din 16 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. x/36/2006.

Recursul;

Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatorul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Considerentele și soluția instanței de recurs;

Analizând cererea de recurs, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304

1

În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Conform dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului.

Totodată, in materia contestației in anulare dispozițiile art. 320 C. proc. civ. prevăd că „Hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată”.

Înalta Curte, văzând actele și lucrările dosarului, a constatat că hotărârea atacată cu recurs este o decizie pronunțată de curtea de apel irevocabilă.

Declarând recurs împotriva unei hotărâri irevocabile, contestatorul nu s-a conformat condiției specifice de admisibilitate a recursului în această materie, încălcând dispozițiile art. 299 alin. (1) raportat la art. 320 alin. (3) C. proc. civ.

Cum Decizia nr. 805 din 25 iunie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind irevocabilă, recursul declarat în cauză urmează a fi respins ca inadmisibil.

Temeiul hotărârii instanței de recurs.

În consecință, pentru considerentele arătate și față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., cu referire la dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 805 din 25 iunie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-05-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1885/2015
a îndeplinit vreun act de procedură, Curtea de Apel Constanța a repus cauza pe rol, din oficiu, în condițiile prevăzute de art. 252 C. proc. civ. (din 1865), respectiv a fixat termen, cu citarea părților, pentru a se discuta dacă operează p
ÎCCJ 2015-01-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 146/2015
de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 3257 din 13 martie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 410/CA din 25 noie
ÎCCJ 2016-06-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2038/2016
; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 235 din 26 februarie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat perimată contestația în anulare for
ÎCCJ 2015-06-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2531/2015
îndreptare eroare materială. Împotriva Deciziei civile nr. 547/CA din 28 martie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ, a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar la term
ÎCCJ 2015-02-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 520/2015
ă următoarele: Prin sentința nr. 193 din 9 aprilie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ privind pe reclamantul A. și pe p
Sursă