ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4780/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 85 din 23

mai 2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, a admis cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată

de condamnatul T.S.

S-a dispus prelungirea duratei

întreruperii executării pedepsei pe o perioadă de 6 luni, calculată de la data

rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În motivarea sentinței se reține că,

față de afecțiunile de care suferă condamnatul dar și a evoluției acestora,

precum și în raport de referatul B.E.P., din care rezultă că petentul a avut

până la această dată, mai multe întreruperi de executare a pedepsei, instanța a

dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale, după cum o prevăd

dispozițiile art. 455 și 453 lit. a) C. proc. pen.

În urma efectuării acestei expertize

medico-legale de către I.N.M.L. Mina Minoivici București, din 16 mai 2006 (ca

de altfel și din cele anterioare), instanța a reținut că ... „T.S. se află în

imposibilitatea executării pedepsei, în regim penitenciar pe o perioadă de cel

puțin 6 luni de zile” față de patologia prezentată de condamnat cât și pentru

faptul că tratamentul trebuie asigurat în unitățile medicale aparținând

Ministerului Sănătății.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, partea civilă U.H.A. socotindu-se, parte interesată, potrivit art.

460 alin. (1) C. proc. pen., față și de sustragerea vizibilă de la executarea

pedepsei, de către condamnatul T.S.

Trecându-se la analiza acestui

recurs, instanța din oficiu, în baza art. 44 alin. (1) și (2) și art. 302 C.

proc. pen., precum și în baza dispozițiilor art. 129 din Constituție, a pus în

discuție, legitimarea părții recurente și admisibilitatea căii de atac

folosite.

Potrivit art. 129 din Constituție,

se constată că într-adevăr „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile

interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile

legii”.

Așa-deci, textul art. 129 din

Constituție, consfințește pe de o parte, dreptul oricărei părți și a

Ministerului Public, de a exercita căile de atac, împotriva hotărârilor

judecătorești considerate ca nelegale sau netemeinice și apoi stipulează expres

că, „exercitarea căilor de atac” se poate face în condițiile legii și care în

speță sunt cele ale procedurii penale.

În același context se mai rețin și

prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție și potrivit cărora „competența

instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin

lege”.

În baza acestor prevederi

constituționale, instanțele de judecată aplică normele de procedură penală

(cazul în speță), iar în contextul celor arătate s-a pus în discuție, cu

prioritate, potrivit legii procesuale, calitatea, legitimarea părții recurente

și prin raportare la, obiectul cauzei, ce-l constituie o cerere de „întrerupere

a executării pedepsei”, reglementată de art. 455 cu trimitere la art. 453 C.

proc. pen., dispoziții ce privesc faza de executare a unei hotărâri

judecătorești penale definitive.

Pe baza celor expuse se constată în

primul rând că, partea recurentă, nu a fost, parte, la judecata în fond, a

cererii de întrerupere a executării pedepsei și drept urmare intervenirea ei

direct în calea de atac a recursului, încalcă atât normele de procedură penală

(ce reglementează expres persoanele care pot declara recurs) dar și cele

constituționale, sus-menționate.

În al doilea rând, a se admite o

asemenea conduită procedurală din partea vreunei „părți interesate”, de către

instanțele de judecată, nu numai că ar fi nesocotite normele procedurii penale

și cele constituționale dar, ar fi și împotriva respectivei „părți interesate”

ce a fost privată de judecata în fond.

Revenind la analiza normelor

procedurale penale aplicabile în speță și anume art. 455 ce face trimitere la art.

453 C. proc. pen., Curtea reține că, .. „executarea pedepsei închisorii poate

fi întreruptă la cererea făcută de procuror, de condamnat, de persoanele

arătate în art. 362 alin. ultim, iar în cazul prevăzut la lit. c) din prezentul

articol și de către conducerea unității la care lucrează condamnatul”.

Cum legea procesual penală, e de

strictă interpretare și cum se mai observă că partea recurentă, nu se regăsește

în nici una din cele enumerate expres de textul sus-menționat, Curtea, va

reține lipsa legitimării procesuale a acesteia și ca atare a inadmisibilității

recursului promovat.

Pentru considerentele de drept

expuse și examinate, cu majoritate de voturi, Curtea urmează a reține că partea

recurentă, a promovat direct calea de atac a recursului, fără a fi fost parte

la fond, ceea ce, de asemenea, este inadmisibil, cu atât mai mult cu cât ne

aflăm în sfera normelor de drept penal execuțional iar fondul cauzei penale

este definitiv soluționat.

În limita celor de mai sus s-a pus

în discuția părților, ca o problemă prealabilă dezbaterii recursului, conform art.

44 alin. (1) și (2) și art. 302 C. proc. pen., admisibilitatea recursului

formulat, motive pentru care s-a și amânat pronunțarea în vederea depunerii

notelor de susținere ale fiecărei părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de recurenta parte civilă U.H.A. împotriva sentinței penale nr. 85 din

23 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Obligă recurenta parte civilă la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei și la 500 lei cu

același titlu către intimatul condamnat T.S.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 august 2006.