ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4780/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 85 din 23 mai 2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de condamnatul T.S. S-a dispus prelungirea duratei întreruperii executării pedepsei pe o perioadă de 6 luni, calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În motivarea sentinței se reține că, față de afecțiunile de care suferă condamnatul dar și a evoluției acestora, precum și în raport de referatul B.E.P., din care rezultă că petentul a avut până la această dată, mai multe întreruperi de executare a pedepsei, instanța a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale, după cum o prevăd dispozițiile art. 455 și 453 lit. a) C. proc.

pen. În urma efectuării acestei expertize medico-legale de către I.N.M.L. Mina Minoivici București, din 16 mai 2006 (ca de altfel și din cele anterioare), instanța a reținut că ... „T.S. se află în imposibilitatea executării pedepsei, în regim penitenciar pe o perioadă de cel puțin 6 luni de zile” față de patologia prezentată de condamnat cât și pentru faptul că tratamentul trebuie asigurat în unitățile medicale aparținând Ministerului Sănătății. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, partea civilă U.H.A. socotindu-se, parte interesată, potrivit art. 460 alin. (1) C. proc. pen., față și de sustragerea vizibilă de la executarea pedepsei, de către condamnatul T.S. Trecându-se la analiza acestui recurs, instanța din oficiu, în baza art. 44 alin. (1) și (2) și art. 302 C. proc.

pen., precum și în baza dispozițiilor art. 129 din Constituție, a pus în discuție, legitimarea părții recurente și admisibilitatea căii de atac folosite. Potrivit art. 129 din Constituție, se constată că într-adevăr „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. Așa-deci, textul art. 129 din Constituție, consfințește pe de o parte, dreptul oricărei părți și a Ministerului Public, de a exercita căile de atac, împotriva hotărârilor judecătorești considerate ca nelegale sau netemeinice și apoi stipulează expres că, „exercitarea căilor de atac” se poate face în condițiile legii și care în speță sunt cele ale procedurii penale.

În același context se mai rețin și prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție și potrivit cărora „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”. În baza acestor prevederi constituționale, instanțele de judecată aplică normele de procedură penală (cazul în speță), iar în contextul celor arătate s-a pus în discuție, cu prioritate, potrivit legii procesuale, calitatea, legitimarea părții recurente și prin raportare la, obiectul cauzei, ce-l constituie o cerere de „întrerupere a executării pedepsei”, reglementată de art. 455 cu trimitere la art. 453 C. proc. pen., dispoziții ce privesc faza de executare a unei hotărâri judecătorești penale definitive.

Pe baza celor expuse se constată în primul rând că, partea recurentă, nu a fost, parte, la judecata în fond, a cererii de întrerupere a executării pedepsei și drept urmare intervenirea ei direct în calea de atac a recursului, încalcă atât normele de procedură penală (ce reglementează expres persoanele care pot declara recurs) dar și cele constituționale, sus-menționate. În al doilea rând, a se admite o asemenea conduită procedurală din partea vreunei „părți interesate”, de către instanțele de judecată, nu numai că ar fi nesocotite normele procedurii penale și cele constituționale dar, ar fi și împotriva respectivei „părți interesate” ce a fost privată de judecata în fond. Revenind la analiza normelor procedurale penale aplicabile în speță și anume art. 455 ce face trimitere la art. 453 C. proc.

pen., Curtea reține că, .. „executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă la cererea făcută de procuror, de condamnat, de persoanele arătate în art. 362 alin. ultim, iar în cazul prevăzut la lit. c) din prezentul articol și de către conducerea unității la care lucrează condamnatul”. Cum legea procesual penală, e de strictă interpretare și cum se mai observă că partea recurentă, nu se regăsește în nici una din cele enumerate expres de textul sus-menționat, Curtea, va reține lipsa legitimării procesuale a acesteia și ca atare a inadmisibilității recursului promovat. Pentru considerentele de drept expuse și examinate, cu majoritate de voturi, Curtea urmează a reține că partea recurentă, a promovat direct calea de atac a recursului, fără a fi fost parte la fond, ceea ce, de asemenea, este inadmisibil, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în sfera normelor de drept penal execuțional iar fondul cauzei penale este definitiv soluționat.

În limita celor de mai sus s-a pus în discuția părților, ca o problemă prealabilă dezbaterii recursului, conform art. 44 alin. (1) și (2) și art. 302 C. proc. pen., admisibilitatea recursului formulat, motive pentru care s-a și amânat pronunțarea în vederea depunerii notelor de susținere ale fiecărei părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta parte civilă U.H.A. împotriva sentinței penale nr. 85 din 23 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei și la 500 lei cu același titlu către intimatul condamnat T.S. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 august 2006.