ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 367/2007

Deliberând asupra recursurilor de față, constată: Tribunalul Brașov, prin sentința penală nr. 334/ S din 27 iunie 2005 pronunțată în dosarul nr. un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii continuate de folosire cu rea credință a creditorului unei societăți prevăzute de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; la pedeapsa de 6 ani închisoare și 6 ani interzicerea dreptului de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale, conform art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., art. 64 lit. a) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave; la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen.; la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, pentru participație improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 37 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen.; la pedeapsa de un an și 10 luni închisoare ,pentru tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen.

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., și art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus contopirea acestor pedepse, aplicându-se inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen. Conform art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b, c) și e) C. pen. În baza art. 14 și 346 C. pen., raportat la art. 998 și 1003 C. civ., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D.P. SRL, să plătească Statului Roman prin A.N.A.F. suma de 12.386.547.369 lei, din care 5.348.736.364 lei reprezintă TVA și 7.037.811.001 lei reprezintă impozit pe profit. În baza art. 348 C. pen., a fost desființată factura fiscală seria BVACB nr. 5981223 provenind de la SC P.T.

SRL Brașov și a dispus modificarea corespunzătoare a evidenței contabile. A fost respinsă cererea privind constatarea nulității contractelor de vâzare-cumpărare și antecontractului de vânzare-cumpărare încheiate între soții J. și societățile administrate de inculpat. A fost respinsă cererea de confiscare de la inculpat a sumei de 38.662.260.000 lei în baza art. 118 lit. d) C. pen. și de restabilire a situației anterioare referitoare la circuitul acestei sume. S-a menținut sechestrul asigurator instituit prin ordonanța nr. 152 din 27 iunie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov asupra bunurilor mobile și imobile ale SC D. SRL Brașov și poprirea în fondurile D.G.F.P. Brașov a sumelor de bani solicitate cu titlu de rambursare TVA până la concurența sumei de 12.386.547.369 lei.

În baza art. 7 din Legea 26/1990 s-a dispus comunicarea sentinței la Oficiul Registrului Comerțului pentru înscrierea cuvenitelor mențiuni după rămânerea definitivă a hotărârii. În baza art. 191 alin. (1) și (3) C. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D.P. SRL să plătească statului suma de 23.500.000 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere materialul probator administrat în dosar nr. 2679 din 13 noiembrie 2003 al aceleiași instanțe și privindu-l pe același inculpat în care s-a pronunțat sentința penală nr. 362 din 2 iulie 2004, hotărâre ce a fost desființată cu trimitere spre rejudecarea cauzei la aceeași instanță, urmare admiterii apelurilor declarate în cauză de parchet și de inculpat prin decizia penală nr. 32 din 28 ianuarie 2005 a Curții de Apel Brașov, Cauza fiind astfel înregistrată sub nr. 406/P/2005 . Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Brașov a reținut că la soluționarea fondului cauzei s-ar fi impus citarea următoarelor societăți comerciale, indicate în rechizitor, pentru a-și putea formula apărări în cadrul acestui proces penal și anume: SC R.V.

SRL Brașov, SC P. SRL, SC H. SRL, SC L. SRL Brașov, SC A.M. SRL Brașov, SC D. SRL, SC P.T. SRL Brașov. După reluarea judecății în dosarul nr. 406/P/2005, au fost citate societățile comerciale indicate de Curtea de Apel Brașov în considerentele deciziei de casare, însă nici una dintre aceste societăți nu și-a exprimat voința de a participa în procesul penal în calitate de parte vătămată sau în orice altă calitate, astfel încât, cadrul procesual fiind identic cu cel stabilit la prima soluționare a fondului cauzei, instanța de rejudecare a apreciat că nu se impune refacerea probatoriului. Din analiza probatoriului, instanța a reținut în fapt, următoarele: Inculpatul și-a început activitatea comercială în anul 1993 alături de fratele său J.B.M.

și numitul U.L. înmatriculând SC H. SRL Brașov. A urmat înmatricularea SC R.C. SRL Brașov la 17 aprilie 1997, achiziționarea prin cesiune a SC D.P. SRL Brașov la data de 12 februarie 1998, înmatricularea SC P. SRL Brașov la data de 17 decembrie 1999, a SC R.V. SRL Brașov la 03 ianuarie 2001, a achiziționării prin cesiune a SC C.V. SRL Brașov, la 15 ianuarie 2001, devenită la 27 noiembrie 2001 SC C.E. SRL Brașov, iar la 15 octombrie 2001 a fost înmatriculată SC D. SRL Brașov. La data de 12 aprilie 2002, sub nr. 30046 a fost înregistrată cererea formulată de către inculpatul J.R.F., în calitate de administrator al SC D.P. SRL Brașov privind rambursarea sumei de 5.426.184.548 lei, reprezentând TVA aferent perioadei 01 noiembrie 2001 - 31 martie 2002. Urmare verificărilor efectuate de inspectorii D.C.F.

Brașov la SC D.P. SRL privind modul în care și-a desfășurat activitatea s-a constatat că între SC D.P. SRL, SC P. SRL, SC D.P. SRL, toate administrate de către inculpatul J.R.F., împreună cu SC P.T. s-au înregistrat operațiuni patrimoniale ce au avut ca scop determinarea eronată a TVA în sumă de 5.426.184.548 lei solicitat la rambursare, precum și sustragerea de la plata obligațiilor către bugetul de stat prin diferite căi și mijloace. Societatea a solicitat înregistrarea ca plătitor TVA prin opțiune, de la înființare, devenind plătitor de TVA începând cu 01 noiembrie 2001, conform art. 7 din O.U.G. nr. 17/2000. Controlul pe linie TVA a cuprins ansamblul activităților care a avut ca scop verificarea realității datelor înscrise în deconturile de TVA, precum și verificarea corectitudinii și exactității îndeplinirii, conform legii a obligațiilor fiscale de către contribuabili.

A fost verificat modul de calcul, înregistrarea TVA deductibilă și TVA colectată în jurnalul pentru cumpărări, respectiv vânzări și balanțele de verificare urmărindu-se și legalitatea operațiunilor și înregistrărilor efectuate, modul în care sunt întocmite și depuse declarațiile fiscale, existența situațiilor financiar contabile și a registrelor prevăzute în Legea contabilității nr. 82/1991. Verificarea a cuprins și probarea legalității operațiunilor legate de dobândirea activelor impozabile corporale și necorporale, necesare realizării obiectului de activitate al societății, fiind analizate toate documentele puse la dispoziție, în baza cărora s-au înregistrat în contabilitate fiecare element patrimonial, respectiv contracte de vânzare-cumpărare, facturi fiscale, note de recepție, procese-verbale de punere în funcțiune a mijloacelor fixe, aceste operațiuni fiind analizate în complexitatea lor, individual pe fiecare operațiune în parte.

Pentru probarea legalității operațiunilor mai jos arătate, din punct de vedere fiscal s-a procedat la verificări încrucișate asupra documentelor justificative ale societăților: SC P.T. SRL, SC D.P. SRL, SC D.P. SRL. Verificarea acestor societăți a fost necesară întrucât au avut același asociat și administrator care a coordonat exclusiv tranzacții care au avut ca efect înregistrarea TVA de recuperat în sumă de 5.426.184.557 lei, solicitat la rambursare. Inculpatul, în calitate de administrator al SC D.P. SRL a emis în perioada decembrie 2001 - martie 2002 către SC D.P. SRL Brașov reprezentată prin același administrator, mai multe facturi fiscale în valoarea de 33.218.215.505 lei, cu un TVA aferent de 5.426.184.548 lei.

De menționat este că SC D.P. SRL Brașov a fost înmatriculată la 15 octombrie 2001 cu sediul social declarat în str. Constantin Lacea, acționarii fiind inculpatul – majoritar, cu 95 % din acțiuni și soția sa, J.A.A. cu 5 % din acțiuni. Această societate este administrată de inculpat, iar principalul obiect de activitate este fabricarea încălțămintei. Din balanța încheiată la 31 decembrie 2001 precum și din verificarea documentelor financiar contabile, rezultă că la acea dată, societatea D.P. SRL nu realizase producție de încălțăminte, deoarece nu a rezultat un consum de materii prime, nu au existat utilaje înregistrate în evidența contabilă, în consecință, neexistând flux tehnologic. În noiembrie - decembrie 2001, conform evidenței financiar-contabile, societatea avea 80 de angajați, conform contractelor de muncă înregistrate la I.T.M.

Brașov. Din analiza operațiunilor patrimoniale importante înregistrate de această societate în primele luni de la înființare, cu privire la dobândirea imobilizărilor corporale și necorporale a rezultat că acestea au la bază tranzacții între societăți cu asociat, respectiv administratori comuni – inculpatul J.R.F., care a deținut controlul în exclusivitate asupra celor două societăți. Aspectele relatate mai sus sunt importante a fi avute în vedere în aprecierea realității tranzacțiilor ce au fost desfășurate între această societate și SC D.P. SRL. Situația facturărilor de la SC D.P. SRL la SC D.P. SRL se prezintă astfel: - potrivit facturii nr. 5942657 din 03 decembrie 2001, SC D.P. SRL a achiziționat de la SC D.P.

SRL un teren constituit din grădină în suprafață de 4.124,67 mp, în valoare totală de 5.500.000 lei din care TVA aferentă 878.151.261 lei, teren care nu a contribuit la realizarea de operațiuni impozabile [(art. 18 lit. a), art. 19 lit. b), din O.U.G. nr. 17/2000)] și nu s-a justificat la acel moment de către inculpat, achiziționarea terenului în scopul realizării unor construcții necesare desfășurării obiectului de activitate declarat. Mai mult semnatarii părților contractante sunt unul și aceeași persoană, inculpatul J.R.F. (contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 38 din 10 decembrie 2001); - factura BVACB nr. 5942720 din 21 martie 2002, SC D.P. SRL a achiziționat know-how, de la SC D.P.

SRL, fără ca această din urmă societate să poată prezenta vreun titlu de proprietate, factura având o valoare de 5.890.000.000 lei din care TVA aferent 940.500.000 lei; - la data de 28 martie 2002, SC D.P. SRL a achiziționat potrivit facturii BVACB 5941721 de la SC D.P. SRL o cantitate de piele de șarpe în valoare de 2.923.205.785 lei din care TVA aferent de 466.730.335 lei; - cu factura 5942710 din 10 ianuarie 2002 a fost achiziționat un sistem de încălzire, rezervor combustibil, sistem electric pontare, în valoare de 1.024.988.281 lei, din care TVA 163.653.591 lei; - factura 5942711 din 14 februarie 2002 SC D.P.

SRL a achiziționat utilaje industriale pentru cusut încălțăminte, în valoare totală de 4.276.701.254 din care TVA 682.834.654 lei; - factura 5942712/14 februarie 2002 au fost achiziționate utilaje industriale pentru cusut încălțăminte, mașină pneumatică de perforat, utilaj automat pentru aplicarea accesoriilor metalice, bandă automatizată pentru transport componente încălțăminte, în valoare totală de 1.913.714.863 lei, din care TVA 305.551.113 lei; - factura 594713 din 14 februarie 2002 utilaj industrial pentru aplicat talpă, mașină aplicat paspoal, ștanță cu pod culisabil în valoare totală de 3.150.883.566 lei din care TVA 503.082.250 lei; - factura 594714 din 14 februarie 2002 transpalet, compresor industrial, presa inseminat mobilier în valoare totală de 498.779.480 lei din care TVA 79.637.060 lei; - factura 5942715 din 14 februarie 2002 mese lucru secție, sistem supraveghere video, în valoare totală de 739.599.385 lei, TVA de 115.532.675 lei; - factura 5942716 din 14 februarie 2002 electrostivuitoare, mobilier birou, valoare totală de 3.902.631.935 lei, TVA 623.109.285 lei; - factura 5942717 din 14 februarie 2002 piele, material sintetic, ață, în valoare de 1.689.973.978 lei, TVA 269.827.778 lei; - factura 5942664 din 21 decembrie 2001 încălțăminte iarnă în valoare totală de 71.400.000 lei din care TVA 11.400.000 lei;

- factura 5942656 din 01 noiembrie 2001 autoturism teren în valoare totală de 500.000.000 lei din care TVA 79.831.933 lei; - factura 5942751 din 03 decembrie 2001 articole încălțăminte în valoare totală de 32.725.000 lei din care TVA 5.225.000 lei; - factura 5942709din 4 ianuarie 2002 articole încălțăminte în valoare totală de 1.115.625.000 lei din care TVA 178.125.000 lei; - factura 5942684 din 13 martie 2002 alte bunuri în valoare de 1.377.050 lei din care TVA 219.865 lei; - factura 5942683 din 14 martie 2002 alte bunuri în valoare de 2.110.000 lei din care TVA 336.891 lei. Ca urmare a inventarierii, organul de control a constatat că nu există materia primă piele de șarpe, nu s-au identificat utilaje din tranzacțiile cu SC D.P.

SRL înregistrate până la 31 decembrie 2001, nu exista titlul de proprietate pentru operațiunea know-how, nu se justifică veridicitatea tranzacțiilor privind imobilul teren în suprafață de 4.024,67 mp, iar activitatea producătoare de venituri impozabile era de aceeași natură la ambele societăți, situat în Brașov, adresă la care are declarat sediul social SC D.P. SRL. La data controlului, mijloacele de producție erau utilizate în continuare în același spațiu, deși erau vândute SC D.P. SRL. Din actele depuse la dosarul cauzei s-a constatat că, tranzacțiile efectuate între cele două societăți pe care le administrează inculpatul au avut la bază documente justificative scriptice, apte de a denatura în mod intenționat veniturile, cheltuielile și implicit obligațiile fiscale către stat.

S-a constatat că, valoarea utilajelor și în general a tuturor bunurilor vândute către SC D.P. SRL era în mod artificial mărită, fără a se ține seama de valoarea de inventar a acestora, de vechime ori de gradul de uzură. Astfel, sistemul electronic de pontaj cu valoare de inventar la 31 decembrie 2001, de 14.558.040 lei a fost vândut la 01 februarie 2002 cu 71.283.290 lei; rezervorul de combustibil lichid, cu valoare de inventar din 2001 de 8.050.000 lei este vândut cu 42.544.400 lei; două electrostivuitoare în valoare totală de 17.450.000 lei (care au fost aduse în țară la data de 27 aprilie 2002) au fost vândute la 14 februarie 2002 cu 829.033.000 lei bucata . Potrivit facturii din 10 februarie 2002, sistemul industrial de încălzire a fost vândut la o valoare de 744.527.000 lei, deși potrivit inventarului din 31 decembrie 2001 existau două asemenea sisteme de încălzire, la valorile de 275.000.000 lei și respectiv 102.173.400 lei.

Bunurile care au figurat în inventarul SC D.P. SRL ca mașina de ștanțat, achiziționată la 24 noiembrie 2000 cu 5.500.000 lei a fost vândută ca „presă insemnat” cu valoare de 12.350.000 lei; mașina de pus capse, achiziționată la 13 martie 2001 cu 13.576.000 lei a fost vândută ca „utilaj automat de aplicat accesorii metalice” cu valoare de 252.061.000 lei; mașinile de cusut în zig-zag achiziționate cu 55 milioane lei bucata, au fost vândute ca utilaje industriale de cusut încălțăminte zz, la o valoare de peste 200 milioane lei bucata; mașinile de cusut încălțăminte, ce au o valoare medie de inventar de aproximativ 30 de milioane au fost vândute ca utilaje industriale de cusut încălțăminte cu valori între 180 milioane și 222 milioane lei.

Pentru a echilibra TVA-ul ce urma a fi virat la bugetul statului de SC D.P. SRL, urmare a tranzacțiilor efectuate cu SC D.P. SRL, TVA în cuantum de 5.426.189.548 lei, inculpatul a obținut, din surse pe care nu le-a declarat în cursul procesului penal, o copie a certificatului de plătitor TVA a SC P.T. SRL Brașov și o factură fiscală emisă de către această societate, factură cu seria BVACB 5942721 din 25 martie 2002 prin care se consemna achiziționarea de către SC D.P. SRL de la SC P.T. SRL a unei cantități de 6.093,34 mp piele șarpe în valoare totală de 33.499.980.386 lei, din care TVA de 5.348.736.364 lei, sumă aproximativ identică cu cea pe care SC D.P. SRL ar fi trebuit să o achite bugetului statului.

Factura a fost completată de o persoană rămasă neidentificată, iar la rubrica „delegat” este consemnat numele H.A., persoana care, de asemenea nu a putut fi identificată. Urmare controalelor efectuate de către inspectorii din cadrul D.C.F. Brașov s-a constatat că factura seria BVACB nr. 5981223 din 25 martie 2002 a fost emisă fără a fi însoțită de un aviz de expediere și de certificat de conformitate. Din cercetările efectuate s-a reținut că factura mai sus menționată face parte din plata cu seria BVACB nr. 5981201 - 5981250 alocată pentru P.T. SRL Brașov și ridicată de I.S., de la SC I. SRL Brașov. În nota explicativă înregistrată la D.C.F. Brașov sub nr. 5311 din 02 august 2002, administratorul societății I.S.

a declarat că topul de facturi fiscale seria BVACB de la seria 5981201 la 5981250 le-a achiziționat la data de 02 iulie 2001 de la SC I. SRL Brașov și împreună cu topul de chitanțe seria BVALD nr. 1241901-1241950, le-a vândut numitului M.A. (persoană rămasă neidentificată), pentru suma de 1.000.000 lei. A mai susținut că în perioada cât a fost administrator la SC P.T. SRL nu a achiziționat și nu a comercializat către nici o altă societate, nici un tip de piele, în special piele de șarpe I.S. a menționat că nu cunoaște nici o persoană pe numele H.A., nu l-a avut ca angajat și nici nu a delegat vreo persoană să reprezinte SC P.T. SRL în relațiile comerciale. Fostul administrator a procedat la cesionarea părților sociale ale SC P.T.

SRL la data de 01 iulie 2002, pentru că a fost înștiințat verbal de către organele Gărzii Financiare Brașov de apariția unei facturi care aparține SC P.T. SRL către o firmă, ori el nu efectuase nici un fel de activitate, nu a emis facturi fiscale, chitanțe fiscale în numele societăți comerciale SC P.T. SRL, astfel că nu a dorit să aibă probleme. Luând în considerare data achiziționării produsului „piele de șarpe” de către SC D.P. SRL Brașov, 25 martie 2002 și data vânzării ultimelor utilaje de producție către SC D.P. SRL, 14 februarie 2002 instanța a constatat că, practic această firmă nu putea utiliza acest produs, neputându-l folosi în producția de încălțăminte, așa cum a susținut inculpatul în fața instanței.

Mai mult, în urma verificărilor efectuate de inspectorii D.C.F. Brașov, ocazie cu care s-a procedat la luarea de mostre din fiecare articol de piele în parte, în vederea stabilirii realității achiziționării produsului „piele de șarpe”, nu a putut fi stabilită existența acestui produs, dovedindu-se caracterul nereal al tranzacției efectuate între SC P.T. SRL Brașov și SC D.P. SRL Brașov. S-a mai reținut că, deși inculpatul a susținut în fața instanței că primise o comandă prin internet, de la o societate din Olanda, în vederea efectuării a 25.000 perechi fețe încălțăminte din piele de șarpe cusute manual, după ce vânduse mijloacele fixe ale acestei societăți către SC D.P. SRL (până la 14 februarie 2002) și o dată cu ele și know-how-ul confecționării produselor de încălțăminte, la 28 decembrie 2001, la data de 22 aprilie 2002, inculpatul a cesionat părțile sociale ale SC D.P.

SRL, numitului R.G. La data de 15 mai 2002, inculpatul J.R.F. a înregistrat la O.R.C. Brașov cererea de mențiuni privind cesiunea de părți sociale de la SC D.P. SRL în favoarea cadentului din Republica Moldova, numitului R.G., conform contractului autentificat sub nr. 1933 din 22 aprilie 2002. Din conținutul actului de cesiune rezultă că s-au predat documentele, ștampila și s-au efectuat desocotire în baza evidenței financiar-contabile a societății însă, potrivit datelor din balanța de verificare la 31 martie 2002 SC D.P. SRL a înregistrat în soldul contului de materii prime, cont 300, valoarea de 28.157.112.450 lei, în contul de furnizori (401) valoarea de 33.040.338.624 lei. Din datele prezentate rezultă că cei 6.039 mp piele de șarpe nu au fost predați cu ocazia cesiunii; nu a fost prezentat nici un document din care să rezulte predarea-primirea acestui bun.

Toate aceste elemente contradictorii, au condus instanța la concluzia că tranzacția cu piele de șarpe nu este reală. Din actele mai sus prezentate, aceeași instanță a concluzionat că SC P.T. SRL, SC D.P. SRL și SC P. SRL au fost verigi intermediare într-o schemă de operațiuni ce au avut ca scop final obținerea de la bugetul statului a TVA în sumă de 5.426.184.548 lei, prin încheierea tranzacțiilor mai sus arătate inculpatul urmărind fraudarea legii, prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale în întregime sau în parte. Factura fiscală seria BVACB nr. 5981223 din 25 martie 2002 emisă de către SC P.T. SRL a fost prezentată după data de 25 martie 2003, de către inculpatul J.R.F., contabilei T.I.

care a efectuat în baza acesteia, înregistrări în contabilitatea SC D.P. SRL. Înregistrarea acestei facturi în contabilitatea societății avea drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor patrimoniale ale SC D.P. SRL și era de natură a proceda la echilibrarea TVA-ului ce îl avea de plătit această societate, urmare a tranzacțiilor efectuate cu SC D.P. SRL Brașov. Probele administrate în cauză au convins instanța că martora T.I., contabilă la SC D.P. SRL a operat înregistrarea acestei facturi fiscale în contabilitate în baza atribuțiilor ce-i reveneau, astfel că nu i se poate reține vreo formă a vinovăției la săvârșirea acestei fapte. Potrivit actului adițional autentificat sub nr. 1424 din 18 decembrie 2002 inculpatul J.R.F.

și numita R.V.D. în calitate de cedenți au cesionat părțile sociale ale SC R.V. SRL Brașov numiților A.A. și M.A. Din cercetările efectuate s-a constatat că cesionarea părților sociale ale acestei societăți s-a făcut în mod fictiv și cu alt scop, acela de a împiedica organele D.C.F. Brașov de a verifica activitatea SC R.V. SRL. Din declarațiile date în cursul urmăririi penale, de către „cesionarii” A.A. și M.A. s-a reținut că, la data de 15 decembrie 2002, vărul numitului A.A. le-a propus să facă cunoștință cu o persoană din Brașov, prin intermediul căreia urmau să semneze niște acte și să primească în schimb, câte 100 dolari S.U.A. S-a mai reținut că, la data de 18 decembrie 2002, A.A. și M.A.

s-au întâlnit cu inculpatul J.R.F., care i-a condus la un notar public din Zărnești, unde le-a cerut să semneze niște documente. Cei doi au declarat că nu au citit ce au semnat, inculpatul spunându-le că vor fi asociații lui și că ulterior, aceștia vor mai primi niște bani. Deși în cuprinsul actului autentificat se precizează că documentele financiar contabile ale societății au fost predate „cesionarilor”, precum și patrimoniul societății, existând în acest sens și declarația notarială a celor doi „ cesionari”, numitul A.A. a declarat că, după ce inculpatul le-a dat câte 100 dolari S.U.A. și bani de drum, nu le-au fost înmânate documentele financiar-contabile, neștiind că prin semnarea actelor ar fi devenit acționarul unei societăți.

Întrucât părțile sociale ale SC R.V. SRL urmau a fi cesionate, inculpatul și numita R.V. au decis vânzarea tuturor mijloacelor fixe. Astfel, la data de 25 noiembrie 2002, SC R.V. SRL a vândut către SC D.P. SRL o mașină industrială de subțiat, cu prețul de 261.800.000 lei, din care TVA 41.800.000 lei, iar la data de 26 noiembrie 2002 a vândut aceleiași societăți un număr de 26 de dulapuri vestiar cu 297.500.000 lei, din care TVA 47.500.000 lei. În ceea ce privește mașina de subțiat, s-a constatat din actele dosarului că aceasta ar fi fost achiziționată de către SC D.P. SRL de la SC D. SRL la o valoare de 53.757.900 lei, neexistând vreo dovadă că acest bun a fost vândut pe relația SC D.P. SRL – SC R.V.

SRL. La data de 17 noiembrie 2002, inculpatul J.R.F., în calitate de administrator al SC R.V. SRL a vândut persoanei fizice J.R.F., potrivit facturii 9690156 mai multe bunuri, cum sunt: 26 de dulapuri cu preț de 215.000 lei/buc (aceleași care au fost vândute de SC R.V. SRL către SC D.P. SRL, la 26 noiembrie 2002); 10 mașini industriale col. 1 ac cu prețul de 1.350.000 lei/buc; 5 mașini col 2 ace cu 1.675.000 lei/buc; 2 mașini industriale plane cu 875.000 lei/buc; un compresor cu 935.000 lei; 2 state bandiera cu 2.052.000 lei/buc și o bandă automată cu 5.751.315 lei. Valoarea totală a acestor achiziții a fost de 54.757.509 lei, din care TVA 8.742.795. La trei zile de la achiziționarea acestor mijloace fixe, susținând că prietenul său I.C.L.

dorea să înceapă o activitate de producție încălțăminte, inculpatul, în calitate de persoană fizică i-a vândut acestuia, potrivit contractului de vânzare-cumpărare comercială din 20 noiembrie 2002, bunuri achiziționate de la R.V. SRL cu preț de 178.144 Euro, preț pe care cumpărătorul se obligă să-l achite în 12 luni. La rândul său, persoana fizică I.C.L. a vândut (potrivit contractului de vânzare-cumpărare comercială din 14 februarie 2003), 8 mijloace fixe din cele achiziționate de la persoana fizică J.R.F., către SC L. SRL Brașov pentru o valoare totală de 52.892 Euro, iar în baza contractului de vânzare-cumpărare comercială din 18 aprilie 2003, a vândut către SC A.M. SRL unde avea calitatea de administrator și asociat unic, restul mijloacelor fixe (care reprezenta și marea parte a acestora), achiziționate de la inculpatul J.R.F., prețul contractului fiind de 4.835.000.000 lei.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare comercială din 21 aprilie 2003 SC A.M. SRL a vândut către SC D.P. SRL aceleași bunuri achiziționate la 18 aprilie 2003 de la persoana fizică I.C., însă la o valoare a contractului de 5.811.427.773 lei. La aceeași dată când a achiziționat cele 8 mijloace fixe în valoare de 52.892 Euro, SC L. SRL Brașov a vândut aceleași mijloace fixe către SC D.P. SRL, cu o valoare totală a contractului de 53.442 Euro. S-a reținut că fictivitatea tranzacțiilor încheiate pe relația persoană fizică J.R.F., persoana fizică I.C.; persoană fizică I.C. – SC A.M. SRL; persoană fizică I.C. – SC L. SRL; SC A.M. SRL - SC D.P. SRL este dovedită atât prin inexistența scopului achiziționării mijloacelor fixe de către fiecare societate în parte, cât și prin împrejurarea că, așa cum rezultă din cercetările efectuate în cauză, mijloacele fixe-obiect al tranzacțiilor succesive nu s-au mișcat nici un moment din punctul de lucru al SC D.P.

SRL – str. Cărămidei, iar prețul contractului nu a fost achitat de către părți. Probele administrate în cauză au demonstrat că activitatea propriu-zisă a tuturor firmelor administrate de către inculpat se desfășura în același loc, respectiv str. Cărămidei Brașov. În desfășurarea întregii activități de încheiere a tranzacțiilor între societăți cu administrator comun și respectiv între persoane fizice și societăți, inculpatul a invocat „principiul libertății contractuale”, apreciind că „în afaceri” totul este permis și posibil. Libertatea contractuală constă în dreptul unei persoane de a încheia orice contract cu orice partener și cu clauzele pe care părțile le convin, cu singurele limite impuse de ordinea publică și bunele moravuri.

Esențială în încheierea contractului comercial este existența și concordanța manifestărilor de voință ale părților contractante. Instanța de fond a avut în vedere că în cazul tranzacțiilor încheiate între societăți comerciale cu asociat comun, respectiv cu același administrator, ori între administratorul unei societăți și acest administrator însă, în calitate de persoană fizică este interesant a se demonstra cum s-au realizat cele două manifestări de voință: oferta de a contracta și acceptarea ofertei, cunoscut fiind faptul că, în activitatea comercială, formularea ofertei poate fi precedată de anumite discuții și negocieri între părți. S-a mai reținut că de-a lungul procesului penal, inculpatul nu a putut da lămuriri cum au decurs negocierile între persoana fizică J.R.F.

și administratorul J.R.F., sau administratorul J.R.F. al SC D.P. SRL și administratorul J.R.F. al SC D.P. SRL și administratorul SC D.P. SRL. Cum și ale cui interese le apără în cadrul încheierii acelor tranzacții? Instanța de fond a apreciat că reprezentativă în negocierea prețului unei tranzacții este următoarea situație: La data de 17 noiembrie 2002, administratorul J.R.F. al SC R.V. SRL a vândut persoanei fizice J.R.F. mai multe bunuri, așa cum s-a arătat anterior, printre care și o bandă automată de transport încălțăminte, cu suma de 5.751.315 lei. La data de 20 noiembrie 2002, persoana fizică J.R.F. a vândut persoanei fizice I.C., printre alte bunuri, aceeași bandă automată, dar la un preț de 25.000 Euro.

Tot instanța de fond a concluzionat că nu este lipsită de relevanță împrejurarea că, la 21 aprilie 2003 banda automată de transport încălțăminte a fost achiziționată de administratorul J.R.F. al SC D.P. SRL la prețul de 915.000.045 lei. O condiție a validității contractului de vânzare-cumpărare comercială este ca prețul să fie real, adică să existe efectiv, să fie plătit de către cumpărător și să nu fie fictiv sau derizoriu, în caz contrar, contractul de vânzare-cumpărare comercială fiind nul, deoarece obligația cumpărătorului în lipsa prețului sau a caracterului său derizoriu este fără obiect, iar obligația vânzătorului este fără cauză. Cu referire la exemplul sus arătat, instanța a pus problema care a fost prețul real al bandei transportoare – 5.751.315 lei sau 915.000.045 lei?

S-a interpretat că mărirea artificială a prețului produsului de la o tranzacție la alta, pentru ca în final, acel produs să ajungă tot la o societate administrată de inculpat, nu este pur întâmplătoare întrucât, cu cât este mai mare prețul produselor achiziționate, cu atât este mai mare suma TVA deductibilă solicitată la rambursare. Nu întâmplător, în lanțul acestor tranzacții au fost implicate și persoanele fizice J.R.F. și I.C. deoarece, pentru a fi supuse TVA, livrările de bunuri trebuie efectuate în cadrul exercitării activității profesionale a agentului economic sau persoanelor fizice. Astfel, deși între persoanele fizice J.R.F. și I.C. a avut loc o operațiune de transfer a proprietății unor bunuri mobile, această operațiune nu poate fi supusă TVA întrucât a fost realizată accidental, iar nu ca meserie, în scopul obținerii de profit.

Stabilirea acestei scheme financiare a avut ca finalitate intenția inculpatului J.R.F. de a obține de la bugetul statului, în mod fraudulos, suma de 1.286.338.779 lei cu titlu de rambursare TVA. Astfel, la data de 26 martie 2003, inculpatul a solicitat rambursarea de TVA, în cuantum de 358.463.757 lei, reprezentând TVA deductibil, în urma tranzacțiilor desfășurate pe relația J.R.F. – I.C. – SC L. SRL – SC D.P. SRL. La data de 07 mai 2003, inculpatul a solicitat rambursarea de TVA deductibil, urmare a tranzacțiilor desfășurate pe relația J.R.F. - I.C. – SC A.M. SRL - SC D.P. SRL. La data de 23 aprilie 1998, inculpatul J.R.F., în calitate de administrator al SC D.P. SRL (producător) a semnat cu reprezentanții SC G. SRL (comitentă), un contract de furnizare produse finite sau de componente, în realitate fiind o subcontractare a unui contract de lohn încheiat de comitent.

În baza acestui contract, comitentul urma să furnizeze piesele croite, accesoriile, mașinile de cusut talpa și datele tehnice necesare atingerii calității cerute. Pentru a putea susține financiar această afacere, la 24 decembrie 1998, inculpatul a obținut de la B.C.R. Agenția Titulescu Brașov, un credit de 50.000.000 lei pentru stocuri temporare, necesare activității curente. La 18 august 1999, inculpatul a obținut de la B.C.R. Agenția Titulescu Brașov, deschiderea unei linii de creditare în valoare de 200.000.000 lei. După achiziționarea mai multor mijloace fixe, activitatea SC D.P. SRL devenind funcțională, inculpatul a obținut la 20 martie 2001 de la aceeași unitate bancară, un credit global de exploatare pentru activitatea de aprovizionare, în sumă de 1.300.000.000 lei.

La datele de 03 aprilie 201 și respectiv 15 iunie 2001 inculpatul, în calitate de administrator al SC D.P. SRL a încheiat un contract de producție în sistem lohn pentru încălțăminte, având ca parteneri M.E.S. SRL Italia respectiv C.E.T. SRL Italia. La data de 04 iunie 2001, SC D.P. SRL a mai beneficiat de un credit global de exploatare pentru activitatea de aprovizionare, în sumă de 200.000.000 lei, iar la 22 martie 2002, de un ultim credit în acest gen, în cuantum de 800.000.000 lei . La sfârșitul anului 2001, această societate a obținut o cifră de afaceri de 82.000.000 lei și un profit brut de 7.100.000 lei. La 21 ianuarie 2002, persoanele fizice J.R.F. și J.A.A. au încheiat un antecontract de vânzare cumpărare cu administratorul J.R.F., potrivit căruia, persoanele fizice se obligau să vândă către SC D.P.

SRL, imobilul din str. Constantin Lancea și imobilul situat în satul Sirnea (CF nr. 130). Acest ultim imobil a fost achiziționat de către persoanele fizice abia la 01 aprilie 2002, cu suma de 5.000.000 lei. Vânzarea urma să fie perfectată în 80 de zile de la încheierea antecontractului, cu condiția încasării întregului preț, de 35.000.000.000 lei, SC D.P. SRL obligându-se să achite această sumă, iar în cazul neachitării întregului preț în termenul stabilit, urma să piardă sumele achitate și imobilele. La data de 22 ianuarie 2002, persoanele fizice au prorogat termenul de plată integrală a prețului până la 11 aprilie 2005, obligându-se ca în termen de 18 luni de la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică să efectueze pe cheltuiala lor o serie de extinderi și dezvoltări.

Nu a reeșit dacă această prorogare a termenului a fost sau nu acceptată de către administratorul J.R.F. al SC D.P. SRL, întrucât el nu a semnat acest act. La data de 25 martie 2002 SC D.P. SRL a achiziționat scriptic de la SC P.T. SRL (o societate care nu a desfășurat vreodată activități comerciale) o cantitate de 6093,34 mp piele de șarpe în valoare totală de 33.499.980.386 lei. În realitate, această achiziție a fost apreciată a fi nereală, consemnându-se în contabilitatea societății o cheltuială ce nu a fost efectuată. În același timp, SC R.V. SRL administrată tot de către inculpatul J.R.F. a desfășurat aceeași activitate de fabricare a încălțămintei în sistem lohn și potrivit bilanțului contabil din 2001, această societate a declarat o cifră de afaceri de 4.600.000.000 lei și un profit de 2.500.0000.000 lei.

Având în vedere activitățile economice ale acestei societăți, contractele de lohn încheiate de către acesta, inculpatul în calitate de administrator a obținut la 14 decembrie 2001 de la BCR Agenția Titulescu Brașov, emiterea unei scrisori de garanție în valoare de 280.000.000 lei. Ulterior, SC R.V. SRL a mai obținut credite tip facilitate de cont pentru aprovizionare. Astfel, la 28 septembrie 2001 a fost obținută suma de 400.000.000 lei, la 11 ianuarie 2002 și 13 februarie 2002 câte 400.000.000 lei și la 14 mai 2002 – 500.000.000 lei. Deși inculpatul a negat că și această societate își desfășoară activitatea tot pe str. Cărămidei, în cererea formulată chiar de către inculpat pentru obținerea autorizației vamale privind derularea contractului de lohn încheiat pentru SC R.V.

SRL se arată că, locul unde se desfășoară operațiunea autorizată este str. Cărămidei. Potrivit verificărilor efectuate de către organele de control ale D.G.F.P. Brașov, SC R.V. SRL nu este înregistrată cu conturi bancare, dar a transferat 1.400.000.000 lei în conturile inculpatului J.R.F.; 2.100.000.000 lei în conturile SC D.P. SRL și 1.500.000.000 lei în conturile SC D.P. SRL; după cum se poate observa, aceste transferuri sunt egale cu cifra de afaceri a societății pentru 2001. Deși înmatriculată la 18 octombrie 2001, până la 31 decembrie 2001 SC D.P. SRL nu a realizat producție de încălțăminte, neexistând un consum de materie primă sau vreo înregistrare în evidența contabilă a unor utilaje, până în luna decembrie 2001, societatea neavând nici un angajat.

Primele importuri ale acestei societăți sunt trei autoturisme: Opel Omega, Opel Monterey și Ford Mondeo, la datele de 04 decembrie 2001 și respectiv la 10 ianuarie 2002, pentru care s-au achitat aproximativ 500.000.000 lei. Așa cum s-a mai arătat anterior, în perioada decembrie 2001 - martie 2002, cu referire la SC D.P. SRL, întregul patrimoniu al acesteia, în valoare totală de 33.218.215.505 lei. În realitate, mijloacele fixe nu s-au deplasat de la o societate la alta, întrucât activitatea de producție a celor două societăți se desfășura în fapt, în același loc, str. Cărămidei. La data de 17 februarie 2003 inculpatul în calitate de administrator al SC D.P. SRL a obținut de la B.C.R. Agenția Titulescu Brașov, suma de 50.000 Euro, reprezentând credit investiții.

Acest credit era destinat achiziționării mijloacelor fixe de la SC L. SRL, aceleași mijloace fixe care, la 17 noiembrie 2002 au fost achiziționate de inculpat în calitate de persoană fizică de la SC R.V. SRL; la 20 noiembrie 2002 de către martorul I.C. de la inculpat; la 14 februarie 2003 de SC L. SRL de la martorul I.C., dată la care, această ultimă societate le-a vândut către SC D.P. SRL cu 2.245.115.109 lei. La data de 12 martie 2003 inculpatul a obținut un nou credit global de exploatare în sumă de 1.200.000.000 lei, iar la 18 aprilie 2003 a obținut de la E. Brașov suma de 100.000 Euro, credit necesar finanțării cheltuielilor aferente investițiilor. Acest ultim credit a servit achiziționării mijloacelor fixe cumpărate la 21 aprilie 2003 de către SC D.P.

SRL de la SC A.M. SRL, care, la rândul ei le-a achiziționat la 18 aprilie 2003 cu 5.811.427.773 lei de la martorul I.C., iar acesta din urmă, la 20 noiembrie 2002 de la inculpatul J.R.F., persoană fizică. Suma de 3.662.260.000 lei (echivalentul a 100.000 Euro) a fost virată de bancă, direct în conturile SC A.M. SRL, aceasta fiind retrasă de către administratorul societății, martorul I.C. și remisă în numerar inculpatului J.R.F., persoană fizică. În baza acestor operațiuni scriptice, inculpatul a ajuns în posesia sumei de 5.362.260.000 lei, reprezentând creditele pe care SC D.P. SRL le-a obținut pentru achiziționarea mijloacelor fixe, pe care inițial, inculpatul J.R.F., persoană fizică le-a achiziționat de la SC R.V.

SRL cu 54.757.509 lei și le-a vândut scriptic martorului I.C. la o valoare de 178.144 Euro, la acel moment, reprezentând peste 5.000.000.000 lei. Din informațiile transmise de către instituțiile competente către O.N.P.S.B. s-a reținut că inculpatul J.R.F. avea înregistrat în contul 2013688/ROL, deschis la R.B., sucursala Brașov, în perioada 03 ianuarie 2002 – 31 octombrie 2002, un rulaj creditor de 33,35 miliarde lei, reprezentat prin încasări de la firmele sale, SC D.P. SRL, cu titlu imobiliare, de la SC D.P. SRL suma de 6,9 miliarde lei și de la SC R.V. SRL, suma de 1,4 miliarde lei. Rulajul debitor, de 32,56 miliarde lei este reprezentat de plăți către SC D.P. SRL cu titlu de creditare firmă, în sumă de 28,2 miliarde lei și de ridicare numerar de 4,4 miliarde lei.

Plățile pentru oprerațiunile nereale realizate de societăți, care nu aveau la bază livrări reale au fost făcute de societăți, din sumele cu care inculpatul J.R.F. le-a creditat, în perioada noiembrie 2001 – octombrie 2002, respectiv 3 miliarde lei, prin casă și cu 24 miliarde lei din contul personal deschis la R.B. SA. Din analiza rulajelor conturilor, a tranzacțiilor desfășurate între SC D.P. SRL și SC D.P. SRL, în perioada decembrie 2001-martie 2002, se reține că SC D.P. SRL a creditat contul SC D.P. SRL cu suma de 34,4 miliarde lei, pentru care TVA aferent de 5,5 miliarde lei. Contul SC D.P. SRL a înregistrat în perioada 16 noiembrie 2001 – 8 octombrie 2002 un rulaj creditor de 25,98 miliarde lei, majoritatea încasărilor provenind din angajare credit de 8,6 miliarde lei, transferul soldului dintr-un subcont B.C.R.

în valoare de 6,6 miliarde, depunere de numerar de 4,1 miliarde lei, transferuri de la SC D.P. SRL în sumă de 4,85 miliarde lei și de la SC R.V. SRL în sumă de 2,1 miliarde lei. Rulajul debitor este de 25,98 miliarde lei, egal cu cel creditor. Costul SC D.P. SRL deschis la B.C.R., în lei a evidențiat un rulaj creditor de 18 miliarde lei, provenind printre altele și din transferul de la SC R.V. SRL, de 1,15 miliarde. Rulajul debitor este egal cu cel creditor și este constituit din retrageri în numerar de 2 miliarde, transfer factură teren de 1,65 miliarde lei, aproximativ un miliard lei, plată avans piele de șarpe către SC D.P. SRL. Din cele prezentate, instanța a concluzionat că inculpatul a fost creditat cu suma de 33,35 miliarde lei prin transferuri de la SC R.V.

SRL, SC D.P. SRL și SC D.P. SRL, toate cu titlu de tranzacții imobiliare, această sumă fiind rulată de către inculpat și folosită pentru creditoarea SC D.P. SRL cu 28,2 miliarde lei și retragere de numerar în cuantum de 4,36 miliarde lei. Starea de fapt astfel reținută de către instanța de judecată a avut ca fundament declarațiile martorilor audiați în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești, datele financiare și informarea O.N.P.C.S.B., informațiile transmise de către unitățile bancare, documentele și contractele de credit de care au beneficiat societățile comerciale administrate de către inculpat, contractele de vânzare-cumpărare comercială, procesele verbale de constatare și notele întocmite de către D.C.F.

Brașov, cererile de rambursare a TVA formulate de către inculpat, contractele de cesiune a societăților, documentele contabile și alte acte. În cursul urmăririi penale a fost dispusă și efectuată un raport de expertiză tehnico-contabilă și un supliment la această expertiză. S-a reținut din această expertiză că, din punct de vedere contabil, tranzacțiile efectuate pe relația J.R.F. – I.C. – SC L. SRL - SC A.M. SRL, nu evidențiază încălcări ale legii, documentele în baza cărora s-au realizat tranzacțiile, fiind legale din punct de vedere fiscal. Instanța a apreciat însă că expertul nu putea face aprecieri asupra realității tranzacțiilor, întrucât acest aspect se realizează de judecător, prin analizarea și coroborarea tuturor probelor precum și verificarea aplicării dispozițiilor legale.

Expertiza a vizat și stabilirea obligațiilor fiscale către stat ale SC D.P. SRL, dacă nu ar fi existat tranzacția cu produsul „piele de șarpe” și inițial; expertul a arătat că un asemenea calcul nu poate fi efectuat deoarece lipsesc actele contabile, SC D.P. SRL fiind cesionată, ocazie cu care s-au predat și documentele financiare și fiscale, cesionarului. În cauză s-a dispus efectuarea unui supliment de expertiză cu solicitarea adresată expertului să aibă în vedere dispozițiile art. 14 din Legea nr. 87/1994, potrivit cărora, în cazul în care nu se pot stabili pe baza evidențelor contribuabilului impozite, taxele și contribuțiile datorate, acestea vor fi determinate prin estimare, utilizându-se în acest scop orice documente și informații referitoare la activitatea și perioada desfășurată.

Potrivit documentelor centralizatoare privind evidența SC D.P. SRL (balanța de verificare, deconturi TVA și declarații privind obligațiile la bugetul de stat) a rezultat un TVA de plată mai mare cu 5.348.736.364 lei, având în vedere datele din documentele centralizatoare și copia facturii de aprovizionare, din martie 2002 și un impozit pe profit suplimentar de 7.037.811.005 lei. A menționat expertul contabil că, în condițiile în care a dispus doar de documente centralizatoare privind evidența SC D.P. SRL, orice obligație suplimentară stabilită de un organ al statului sau expertiză, nu poate fi considerată ca fiind certă, întrucât nu s-au avut în vedere toate operațiunile patrimoniale efectuate inclusiv în luna mai 2002 și consemnate în documente justificative.

Instanța s-a pronunțat însă că expertul a apreciat greșit că inculpatul ar fi putut realiza operațiuni patrimoniale în luna mai 2002, întrucât inculpatul a cesionat SC D.P. SRL la 22 aprilie 2002, dată la care nu mai putea efectua aceste operațiuni. De altfel, chiar expertul a precizat în raportul de expertiză că inculpatul nu a mai depus declarații privind obligațiile de plată către bugetul statului și deconturile TVA, după luna februarie 2002. Împrejurarea că operarea mențiunilor la Oficiul Registrului Comerțului, în sensul cesionării societății a avut loc la 15 mai 2002 nu are relevanță, întrucât aceste mențiuni se fac în vederea opozabilității față de terți. Un alt aspect menționat de către expert în suplimentul la raportul de expertiză contabilă este asigurarea din partea sa că, la momentul achiziționării materiei prime de la SC P.T., SC D.P.

SRL și-ar fi respectat obligațiile, în sensul că a solicitat și a primit o copie după actele care atestă că SC P.T. SRL este înregistrat ca plătitor TVA. Tot o obligație a acestei societăți era aceea de a solicita avizul de expediție a mărfii și certificatul de conformitate, care trebuiau să însoțească în mod obligatoriu factura fiscală. Situația de fapt mai sus expusă este identică cu cea reținută cu prilejul judecății fondului cauzei, întrucât materialul probator pe care se sprijină este același.

Cu privire la apărările și criticile formulate de inculpat în apel și cu prilejul dezbaterilor asupra fondului instanța de fond a reținut următoarele: Inculpatul a susținut cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia întrucât nici una din operațiile menționate în rechizitoriu nu are caracterul unei operații de creditare și că toate sumele de bani au fost plătite de societăți în baza unor contracte de vânzare-cumpărare. În realitate pentru plata contravalorii prestațiilor și bunurilor ce formau obiectul contractelor de vânzare-cumpărare societățile administrate de inculpat au contractat împrumuturi (credite) de la unități bancare (B.C.R.

– Agenția Titulescu, E.), credite care au fost utilizate cu rea credință, în sensul că au fost destinate să achite bunuri care se aflau inițial în patrimoniul inculpatului, și care prin transferarea lor în proprietatea mai multor persoane fizice și juridice și-au mărit artificial prețul, ajungând în final în patrimoniul societăților care le-au achitat cu banii împrumutați de la bănci. Mai mult decât atât, potrivit art. 266 pct. 2 din Legea 31/1990 (republicată în M.O. nr. 33/29.01.1998) constituie infracțiune „folosirea cu rea-credință a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia, sau în folosul propriu.” Prin urmare este necesar ca operațiile ce formează obiectul acestei infracțiuni să prezinte caracterul unor operații de creditare, fiind suficientă pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii, săvârșirea faptei în modalitatea alternativă a folosirii cu rea-credință a bunurilor societății.

Legea nr. 31/1990 a fost ulterior republicată și în M.O. nr. 1066/17.11.2004, art. 266 pct. 2 devenind după renumerotare art. 272 pct. 2, fără a fi modificate dispozițiile referitoare la limitele de pedeapsă ori condițiile angajării răspunderii penale. Paradoxul este că banii intrați în conturile inculpatului au fost ulterior folosiți pentru a credita aceleași societăți. Ținând seama de principiile eficienței economice și al bunei credințe în desfășurarea raporturilor comerciale, de scopul pe care orice societate comercială, prin administratorii ei trebuie să-l urmărească, și anume obținerea de profit din acte și fapte de comerț (nu din sume ilicit obținute de la stat) nu este de înțeles de ce inculpatul nu a mărit capitalul social al firmelor prin depunerea de aport a bunurilor pe care le-a înstrăinat printr-un întreg circuit acelorași firme.

Inculpatul a susținut că toate tranzacțiile apreciate de acuzare ca fiind fictive (având numai scriptic corespondent în realitate) sunt de fapt convenții reale, permise de legislația în vigoare. Așa cum s-a subliniat și în rechizitoriu, la aprecierea probatoriului s-a ținut seama de principiul libertății contractuale, însă și de limitele pe care tot legea le impune acestui principiu, limite ce rezultă din condițiile esențiale pentru validitatea convențiilor instituite de art. 948 C. civ. și principiul specialității capacității de folosire a persoanei juridice consacrat de art. 34 din Decretul nr. 31/1954. Inculpatul a urmărit prin încheierea contractelor de vânzare-cumpărare exclusiv scopuri ilicite, respectiv obținerea de la stat a unor venituri necuvenite sub forma rambursării TVA, astfel încât cauza acestor contracte este una ilicită, aspect dovedit de probatoriul administrat.

Nu se contestă faptul că aceste contracte s-au încheiat, sub acest aspect se poate afirma că ele există, sunt reale, însă sunt fondate pe o cauză ilicită, motiv pentru care, potrivit art. 999 C. civ., nu li se poate recunoaște efectul urmărit de inculpat. (Nu s-a urmărit de către părți obținerea bunului sau serviciului și respectiv încasarea prețului, ci modificarea artificială a valorilor din patrimoniile societăților, în vederea obținerii rezultatului ilicit). În altă ordine de idei se poate afirma că aceste contracte sunt întocmite cu fraudarea legii, ce constituie o cauză de nulitate absolută. Aspectele ce țin de constatarea nulității absolute pot fi verificate, însă, în procesul penal numai pe cale de excepție, pentru a împiedica producerea efectelor contrare legii.

Pentru constatarea nulității absolute a contractelor, însă, este necesar ca persoanele interesate să se adreseze instanței comerciale, care cu citarea tuturor părților contractante, să analizeze complicitatea la fraudă a celorlalți contractanți și să dispună în consecință. În cadrul procesului penal acest lucru nu s-a putut realiza, ținându-se seama de realitățile speței, de dizolvarea unei societăți comerciale, înstrăinarea părților sociale ale altor societăți, neoperarea în Registrul Comerțului a modificărilor intervenite cu privire la sediul societăților sau domiciliile reprezentanților legali ai acestora. Cercetările asupra acestor a