ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 413/2018

Decizia nr. 413/2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 14 februarie 2013, contestatoarea A. a formulat contestație împotriva Deciziei din 31 ianuarie 2013 emisă de intimata C.J.P. Prahova, solicitând admiterea acesteia și anularea deciziei menționate, ca netemeinică și nelegală.

Prin Sentința civilă nr. 2.937 din 17 decembrie 2014, Tribunalul Prahova a respins contestația, ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 733 din 24 noiembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis excepția tardivității recursului și, pe cale de consecință, a respins, ca tardiv, recursul formulat de contestatoarea A. împotriva Sentinței civile nr. 2.937/2014 a Tribunalului Prahova.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea A., în ceea ce privește soluția de respingere, prin practicaua hotărârii, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă. Recurenta a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești.

La termenul din data de 9 martie 2016, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu s-au prezentat la strigarea cauzei și nici nu au solicitat judecarea în lipsă.

La termenul din data de 14 februarie 2018, cauza a fost repusă pe rol din oficiu, în vederea discutării perimării cererii de recurs, având în vedere că termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., s-a împlinit la data de 9 martie 2017.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Ca urmare, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

În speță, părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 9 martie 2016, stabilit pentru soluționarea recursului și, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea pricinii, constatându-se că niciuna dintre părți nu a cerut judecarea în lipsă, iar actul de procedură nu trebuia îndeplinit din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

În raport de aceste considerente, având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecății pricinii și că în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 733 din 24 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2018.

Procesat de GGC - N