ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3612/2015

Decizia

nr. 3612/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2013 la data de 11.11.2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului București, solicitând sancționarea pârâtei pentru refuzul cu rea-credință de a pune în executare sentința civilă nr. 871 din 23 septembrie 1998, definitivă și irevocabilă și învestită cu formulă executorie, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 737 din 4 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva sentinței civile nr. 737 din 4 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 7 și 8 din noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că prin sentința pronunțată instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității și dreptului la apărare al părților, deoarece a soluționat cererea de chemare în judecată pe baza unei excepții de procedură, fără a pune această excepție în discuția părților.

Recurentul arată că instanța i-a confiscat proprietatea, ceea ce reprezintă o gravă atingere a dreptului său fundamental de acces liber la justiție și a refuzat punerea în executare a sentinței civile nr. 871 din 23 septembrie 1998, definitivă și învestită cu formulă executorie, ceea ce reprezintă, de asemenea, o gravă atingere a dreptului său fundamental de acces liber la justiție.

Recurentul subliniază faptul că prin sentința pronunțată instanța a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Așa cum rezultă din analiza lucrărilor dosarului, prin acțiunea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului București pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta să fie sancționată pentru refuzul cu rea-credință de a pune în executare sentința civilă nr. 871 din 23 septembrie 1998, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, definitivă și învestită cu formulă executorie.

În susținerea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că prin cererea nr. 2103 din 26 septembrie 2013 a solicitat Primului Ministru să dispună măsurile adecvate pentru ca Guvernul României să îl împroprietărească cu un teren în suprafață de 1 hectar în extravilanul Municipiului București, în termen de 30 de zile de la înregistrarea petiției, iar, cu scrisoarea nr. 15C/2103 din 3.10.2013, Primul Ministru l-a informat că petiția sa a fost transmisă Primăriei Municipiului București.

Reclamantul a mai arătat că pârâta Primăria Municipiului București a răspuns prin „tăcere administrativă”, astfel că a solicitat instanței obligarea pârâtei să-i plătească daune morale, invocând în drept dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007.

Ulterior, reclamantul a precizat că solicită și amendarea conducătorului autorității publice pârâte, dar față de împrejurarea că nu a indicat numele și domiciliul acestui pârât, cerință obligatorie potrivit art. 194 alin. (1) lit. a) din noul C. proc. civ., instanța a anulat cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu conducătorul autorității pârâte, prin încheierea de ședință din 19.12.2013.

Reclamantul a formulat cerere de reexaminare împotriva acestei încheieri, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierea din 18.02.2014.

Pârâta Primăria Municipiului București a formulat întâmpinare, prin care a invocat:

- excepția autorității de lucru judecat provizorie, potrivit art. 403 alin. (4) din noul C. proc. civ., arătând că pe rolul Curții de Apel București s-a judecat Dosarul nr. x/3/2013, având ca obiect aplicarea art. 24 din Legea nr. 554/2004, cerere formulată de reclamant în contradictoriu cu Primarul General al Municipiului București;

- excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită și prescripția dreptului la acțiune, față de dispozițiile art. 705 alin. (1) din noul C. proc. civ.;

- excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, motivat de faptul că prin sentința civilă nr. 871 din 23 septembrie 1998, Curtea de Apel București a obligat Consiliul General al Municipiului București să întocmească listele terenurilor intravilane disponibile și să soluționeze cererea reclamantului de împroprietărire, conform art. 13 din Legea nr. 44/1994;

- excepția lipsei de interes în raport de dispozițiile art. 622 din noul C. proc. civ., susținând că în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare. Pârâta a subliniat faptul că acțiunea reclamantului nu se justifică, fiind formulată după aproape 15 ani de la pronunțarea sentinței civile nr. 871 din 23 septembrie 1998.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, față de împrejurarea că terenurile ce au făcut obiectul Legii nr. 18/1991 au fost restituite foștilor proprietari numai parțial din lipsă de disponibilități, iar, în aceste condiții, ținând seama de prevederile legale în vigoare la acea dată, la nivelul Municipiului București nu exista posibilitatea de punere în aplicare a dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 44/1994.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, precizând că pct. 1 al întâmpinării are în vedere o altă persoană chemată în judecată, iar cu privire la pct. 2 al întâmpinării precizează că nu a cerut executare silită și că prin invocarea excepției lipsei de interes pârâta încearcă schimbarea temeiului propus de reclamant, respectiv art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a menționat că, prin redirecționare, Primul ministru a stabilit obligația de a face în sarcina Primăriei Municipiului București.

Înalta Curte constată că, prin sentința civilă nr. 871 din 23 septembrie 1998, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a obligat pârâtul Consiliul General al Municipiului București să întocmească lista terenurilor intravilane disponibile și să soluționeze cererea reclamantului de împroprietărire, conform art. 13 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și veteranilor de război, sentința fiind irevocabilă.

Prin acțiunea care face obiectul prezentului dosar, reclamantul a solicitat sancționarea pârâtei Primăria Municipiului București pentru refuzul de a pune în executare această sentință, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 11.11.2013):

„Art. 24 - (1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască ori să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la penalități, în condițiile art. 894 C. proc. civ.”

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect că din aceste dispoziții legale rezultă că această procedură specială de executare se derulează în contradictoriu cu autoritatea publică pârâtă care a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, iar, în cazul în care termenul de executare nu este respectat, și cu conducătorul acesteia.

În situația de față, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, acțiunea în contradictoriu cu conducătorul pârâtei a fost anulată.

Deși prin sentința civilă sus menționată instanța a stabilit în sarcina Consiliului General al Municipiului București obligația de a întocmi lista terenurilor intravilane disponibile și de a soluționa cererea reclamantului de împroprietărire conform art. 13 din Legea nr. 44/1994, reclamantul a solicitat în prezenta cauză aplicarea art. 24 din Legea nr. 554/2004 în privința Primăriei Municipiului București.

Or, conform art. 36 din noul C. proc. civ.: „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.”

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății, iar în speță această condiție nu este îndeplinită din moment ce prin hotărârea judecătorească a cărei neexecutare o invocă reclamantul nu a fost obligată Primăria Municipiului București să întocmească lista sus menționată și să soluționeze cererea reclamantului de împroprietărire.

În acest context, pârâta nu este autoritatea publică la care se referă art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, neavând calitate procesuală pasivă.

Astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, împrejurarea că, potrivit răspunsului pe care reclamantul l-a primit de la Guvernul României, petiția prin care acesta a solicitat Primului ministru dispunerea măsurilor adecvate pentru ca Guvernul să îl împroprietărească cu un teren în suprafață de 1 ha în extravilanul municipiului București în termen de 30 de zile de la înregistrarea petiției a fost transmisă Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și Primăriei Municipiului București nu constituie un argument în reținerea calității procesuale a pârâtei în litigiul de față, întrucât ceea ce prezintă relevanță din punct de vedere al aplicării dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 este hotărârea judecătorească irevocabilă invocată în motivarea cererii chemare în judecată.

Or, în speță, sentința civilă nr. 871 din 23 septembrie 1998 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, nu stabilește în sarcina Primăriei Municipiului București obligația a cărei neexecutare o invocă reclamantul, neputându-se reține că există identitate între pârâtă și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății.

Potrivit art. 40 alin. (1) din noul C. proc. civ., (…) în cazul lipsei calității procesuale sau a interesului, instanța va respinge cererea ori apărarea formulată ca fiind făcută de o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate ori ca lipsită de interes, după caz.”

Înalta Curte constată că, în raport de situația de fapt și de dispozițiile legale menționate anterior, în mod corect curtea de apel a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, apreciind că în raport de soluția pronunțată cu privire la această excepție nu se mai impune analizarea celorlalte excepții invocate prin întâmpinare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

Înalta Curte apreciază că susținerile potrivit cărora instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității și dreptul la apărare sunt neîntemeiate și nu corespund realității.

Principiul contradictorialității presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății, dar pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă.

Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părți, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părțile să fie informate exact despre existența procesului, conținutul pretențiilor și argumentelor părții adverse, cât și în raporturile dintre părți și instanță.

În fapt, una dintre criticile formulate de recurent vizează aspectul soluționării cauzei pe o excepție de procedură, fără ca în prealabil instanța să o pună în discuția părților, însă în această cauză principiul contradictorialității nu a fost înfrânt de instanță, care a comunicat recurentului-reclamant întâmpinarea depusă de pârâta Primăria Municipiului București, prin care au fost invocate mai multe excepții.

De asemenea, la dosarul de fond se află cererea reclamantului A. de soluționare a cauzei în lipsă, situație care permite instanței să soluționeze cauza dacă pricina se află în stare de judecată.

Înalta Curte, analizând și motivele de recurs ce fac referire la dispozițiile art. 488 pct. 4, 5, 7 și 8 C. proc. civ., a constatat că nu pot fi primite aceste critici, întrucât instanța nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, nu au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, nu a fost încălcată autoritatea de lucru judecat și hotărârea a fost dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material.

Nu poate fi reținută critica formulată de recurent, potrivit căreia hotărârea atacată ar încălca dreptul de liber acces la justiție, contravenind Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reține că dreptul de a formula cereri și de a contesta soluțiile primite la aceste cereri este asigurat subiectelor de drept, în condițiile și termenele prevăzute expres de lege, iar instituirea acestor termene nu contravine principiului egalității în drepturi, atâta timp cât tuturor celor vizați de ipoteza normei le este aplicabil același tratament juridic, fără privilegii și discriminări.

De asemenea, pierderea posibilității valorificării dreptului, ca urmare a neexercitării acestuia în termenul stabilit de lege, nu poate fi considerată o încălcare a dreptului respectiv sau o îngrădire a accesului liber la justiție, așa cum greșit susține recurentul, fiind doar consecința lipsei de diligență a titularului acestuia.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 737 din 4 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2015.