ÎCCJ, Decizia nr. 231/2011

Ședința publică de la 28 martie 2011 Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1500 din 7 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5915/1/2010 au fost respinse, ca nefondate, plângerile formulate de petenții A.S. și A.C. împotriva ordonanței nr. 778/P/2009 din 8 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, și s-a menținut ordonanța atacată, cu obligarea petenților la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin ordonanța nr. 778/P/2009 din 8 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, s-a dispus, între altele, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. neînceperea urmăririi penale față de C.A.I.M. – deputat în Parlamentul României sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 271 alin. (2) C. pen. Împotriva acestei ordonanțe, petenții au formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 4133/1951/II/2/2010 din 18 mai 2010. Procurorii au reținut că în cauză persoanele reclamate au depus toate diligențele necesare în vederea punerii în executare a hotărârii judecătorești, însă petenții au refuzat amplasamentele oferite, sub aspect subiectiv nefiind dovedită reaua-credință. În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., petenții au formulat, în termen legal, plângere împotriva ordonanței nr. 778/P/2009 din 8 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, plângere care a fost respinsă, ca nefondată prin sentința nr. 1500 din 7 octombrie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că soluția de neîncepere a urmăririi penale adoptată de procuror este corectă cu atât mai mult, cu cât, de la data de 30 noiembrie 2008, C.A.I.M. nu mai îndeplinește funcția de primar al orașului Pecica și, respectiv, Președinte al Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991. Împotriva sentinței de respingere a plângerii, petenții A.S.

și A.C. au declarat recurs. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile declarate de petenți nu sunt fondate. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că petenții A.S. și A.C. au formulat plângere penală împotriva Consiliului Local și a Comisiei de Aplicare a Fondului Funciar Pecica, al cărei președinte a fost primarul C.A.I.M., pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești privind două sentințe civile, care se referă la două suprafețe de teren intravilan.

Într-un prim ciclu procesual, cu toate că Judecătoria Arad a dispus admiterea plângerii și desființarea rezoluției nr. 6258/P/2007 și ordonanței prim procurorului nr. 951/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, instanța nu a detaliat motivele pentru care a trimis cauza procurorului, neindicând într-o manieră concludentă și utilă cauzei împrejurările ce urmează a fi constatate și pe cale de consecință nu au fost prezentate nici mijloacele de probă aferente. În vederea punerii în executare a sentinței civile, aparatul de specialitate al primarului orașului Pecica a procedat la numeroase verificări pe teren în vederea identificării unui teren conform hotărârii judecătorești, dar nu s-a reușit identificarea unui teren agricol intravilan, liber de sarcini, în suprafață de 1098 mp, compact, situație în care din dispoziția intimatului C.A.I.M.

s-a convocat în ședință de lucru Comisia de fond funciar, pe ordinea de zi figurând „punerea în posesie intravilan A.S. și A.C.” și „punerea în executare a hotărârilor judecătorești irevocabile”. Prin hotărârea Primăriei orașului Pecica s-a propus „punerea în posesie prin delimitare în teren a domnilor A.S. și A.C. cu suprafața de 1076 mp teren intravilan”, însă petenta A.C. a refuzat categoric amplasamentele oferite, aspect ce rezultă din procesul-verbal încheiat cu acea ocazie. Din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat existența faptei de nerespectare a hotărârilor judecătorești, întrucât nu se poate vorbi despre împiedicarea petenților de a intra în posesia terenului, nefiind administrate probe din care să rezulte reaua-credință a fostului primar, așa încât, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta.

În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petenților împotriva ordonanței nr. 778/P/2009 din 8 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, este legală și temeinică. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petenții A.S. și A.C. împotriva sentinței nr. 1500 din 7 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5915/1/2010. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții petenți vor fi obligați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petenții A.S. și A.C. împotriva sentinței nr. 1500 din 7 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5915/1/2010. Obligă recurenții petenți la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 martie 2011.