ÎCCJ, Decizia nr. 231/2011

Ședința publică de la 28 martie 2011

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1500

din 7 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 5915/1/2010 au fost respinse, ca nefondate, plângerile

formulate de petenții A.S. și A.C. împotriva ordonanței nr. 778/P/2009 din 8

aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția Urmărire Penală și Criminalistică, și s-a menținut ordonanța atacată, cu

obligarea petenților la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

ordonanța nr. 778/P/2009 din 8 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, s-a dispus,

între altele, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10

alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de C.A.I.M. –

deputat în Parlamentul României

sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 271 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei

ordonanțe, petenții au formulat plângere la procurorul șef al Secției de

urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 4133/1951/II/2/2010

din 18 mai 2010.

Procurorii au reținut

că în cauză persoanele reclamate au depus toate diligențele necesare în vederea

punerii în executare a hotărârii judecătorești, însă petenții au refuzat

amplasamentele oferite, sub aspect subiectiv nefiind dovedită reaua-credință.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petenții au formulat, în termen legal, plângere

împotriva ordonanței nr. 778/P/2009 din 8 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și

Criminalistică, plângere care a fost respinsă, ca nefondată prin sentința nr. 1500

din 7 octombrie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

cu motivarea că soluția de neîncepere a urmăririi penale adoptată de procuror

este corectă cu atât mai mult, cu cât, de la data de 30 noiembrie 2008, C.A.I.M.

nu mai îndeplinește funcția de primar al orașului Pecica și, respectiv,

Președinte al Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991.

Împotriva sentinței de

respingere a plângerii, petenții A.S. și A.C. au declarat recurs.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursurile declarate de petenți nu sunt fondate.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că petenții A.S. și A.C. au formulat

plângere penală împotriva Consiliului Local și a Comisiei de Aplicare a

Fondului Funciar Pecica, al cărei președinte a fost primarul C.A.I.M., pentru

nerespectarea hotărârilor judecătorești privind două sentințe civile, care se

referă la două suprafețe de teren intravilan.

Într-un prim ciclu

procesual, cu toate că Judecătoria Arad a dispus admiterea plângerii și

desființarea rezoluției nr. 6258/P/2007 și ordonanței prim procurorului nr.

951/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad și trimiterea cauzei

la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, instanța nu a detaliat motivele

pentru care a trimis cauza procurorului, neindicând într-o manieră concludentă

și utilă cauzei împrejurările ce urmează a fi constatate și pe cale de

consecință nu au fost prezentate nici mijloacele de probă aferente.

În vederea punerii în

executare a sentinței civile, aparatul de specialitate al primarului orașului

Pecica a procedat la numeroase verificări pe teren în vederea identificării

unui teren conform hotărârii judecătorești, dar nu s-a reușit identificarea

unui teren agricol intravilan, liber de sarcini, în suprafață de 1098 mp,

compact, situație în care din dispoziția intimatului C.A.I.M. s-a convocat în

ședință de lucru Comisia de fond funciar, pe ordinea de zi figurând „punerea în

posesie intravilan A.S. și A.C.” și „punerea în executare a hotărârilor

judecătorești irevocabile”.

Prin hotărârea

Primăriei orașului Pecica s-a propus „punerea în posesie prin delimitare în

teren a domnilor A.S. și A.C. cu suprafața de 1076 mp teren intravilan”, însă

petenta A.C. a refuzat categoric amplasamentele oferite, aspect ce rezultă din

procesul-verbal încheiat cu acea ocazie.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat existența faptei de nerespectare

a hotărârilor judecătorești, întrucât nu se poate vorbi despre împiedicarea

petenților de a intra în posesia terenului, nefiind administrate probe din care

să rezulte reaua-credință a fostului primar, așa încât, în mod corect s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petenților împotriva ordonanței

nr. 778/P/2009 din 8 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, este legală și

temeinică.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petenții A.S.

și A.C. împotriva sentinței nr. 1500 din 7 octombrie 2010, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5915/1/2010.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții petenți vor fi obligați la plata

sumei de câte 200

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de petenții A.S. și A.C. împotriva sentinței

nr. 1500 din 7 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5915/1/2010.

Obligă recurenții

petenți la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 martie 2011.