Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.12.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3938/2017

HOTĂRÂRE
08.12.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3938/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cadrul procesual Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 3 martie 2017, Asociația A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 86 din 19 ianuarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. La termenul stabilit pentru soluționarea contestației în anulare din data de 7 aprilie 2017, judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Cauza a fost repusă pe rol din oficiu, întrucât a rămas în nelucrare timp de peste 6 luni și pentru a se verifica incidența dispozițiilor art. 416 alin. (1) din C. proc.

civ. Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. Cum în cauză nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 417 - 418 din C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 421 alin. (2) din același cod, constatând din oficiu că s-a perimat contestația în anulare formulată de Asociația A..

D E C I D E Constată perimată contestația în anulare formulată de Asociația A. împotriva deciziei nr. 86 din 19 ianuarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Cu recurs în 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 decembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-05-30
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2007/2017
Decizia nr. 2007/2017 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 716 din 19 februarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și
ÎCCJ 2020-03-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1628/2020
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1570 din data de 19 aprilie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respin
ÎCCJ 2016-05-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1508/2016
a rămas în nelucrare din vina părților, nefiind îndeplinit niciun act de procedură de natură a întrerupe sau a suspenda cursul perimării, Înalta Curte a constatat perimată cererea de recurs, în temeiul art. 252 alin. (1) C. proc. civ. Împot
ÎCCJ 2018-06-20
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2676/2018
omisiunea luării în considerare a unor criterii și absolutizarea în mod nepermis a altora, fapt care a condus la încălcarea drepturilor contestatoarei. 2. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data
ÎCCJ 2018-06-22
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2747/2018
ției Române a formulat întâmpinare, invocând nulitatea recursului pentru nemotivarea acestuia. II. Cu privire la recursul de față Analizând cu prioritate excepția perimării recursului îndreptat împotriva deciziei civile nr. 312 din 26 ianua
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă