ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3376/2016

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2512 din 26.09.2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea de lucrător al Securității în privința pârâtului.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 2512 din 26.09.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs se susține că, referitor la situația de fapt, prima instanță a reținut că ar fi participat activ la supravegherea informativă în cele două cazuri, iar în drept că acțiunea ar fi întemeiată. Recurentul că susține în realitate a îndeplinit funcția de șef de birou, apoi șef de serviciu, aceasta însemnând că nu avea atribuții directe și nici nu a realizat ceea ce denumește prima instanță "participare activă", adică nemijlocită la măsurile de obținere, verificare a informațiilor și la cele de prevenire sub forma avertizării și atenționării. Informațiile au fost verificate și documentate în prealabil de ofițerii de caz, iar propunerile făcute de aceștia privind luarea măsurilor preventive au fost aprobate în conformitate cu prevederile legale și ordinele de linie care reglementau activitatea. Măsura în care o persoană este prevenită și în acest mod ferită de consecințe mult mai grave la care s-ar expune în lipsa prevenirii, nu poate fi calificată negativ, după cum consideră nelegal prima instanță. Instanța de fond nu a luat în considerare conformarea măsurilor de prevenire cu prevederile legale aplicabile la data respectivă, iar prin aceasta a încălcat sau aplicat în mod greșit normele de drept material prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Prima instanță a preluat întocmai susținerea din acțiunea în constatare promovată de reclamant în sensul că, din punct de vedere al legiuitorului este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susținere legală sau regulamentară. Altfel spus, un angajat al Securității care respectând instrucțiunile din acea vreme ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi și libertăți fundamentale stipulate de Constituția de la acea dată, precum și de pactele internaționale la care România era parte, respectivul se înscria în sfera lucrătorilor securității, în sensul O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare. Or, o asemenea activitate era dată în competența organelor de securitate și ea nu poate fi analizată altfel decât în raport de regimul constituțional și legal din perioada la care acesta a fost în vigoare, pentru că numai reglementarea constituțională sau legală prevedea restrângeri, iar nu ofițerul de informații care era chemat să aplice aceste prevederi. Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond respingerea acțiunii.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin încheierea de ședință din data de 14 octombrie 2015, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare, iar prin încheierea de ședință din data de 06 aprilie 2016, s-a admis în principiu recursul declarat de pârât și s-a fixat termen pentru judecarea recursului în ședință publică.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit art. 2 lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2008 "lucrător al securității" este orice persoană care, având calitatea de ofițer sau subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Prima condiție prevăzută de disp.art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv ca persoana să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, al Securității în perioada 1945-1989, este întrunită, întrucât pârâtul a avut gradul de căpitan (1984), maior (1988) și funcțiile de șef Birou (1984) respectiv șef Serviciu Contrainformații (1988) în cadrul Direcției a IV-a, Serviciul 14, Biroul 1 (1984, 1988). Și cea de-a doua condiție prevăzută de textul legal, respectiv aceea ca persoana vizată să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, este evident întrunită în cauză. În calitatea de ofițer, recurentul a propus o serie de măsuri informativ - operative în dosarul de urmărire informativă deschis asupra titularului dosarului I 251780 domnul H.M. care în acea perioadă era militar în termen, deoarece acesta din urmă "a făcut afirmații tendențioase la adresa unor persoane din conducerea superioară de partid și de stat, cât și la adresa vieții din țara noastră". Prin înscrisul intitulat "Sinteza cu rezultatul verificărilor", document aprobat de recurent la 05.06.1988 împotriva persoanei urmărite s-a hotărât luarea următoarelor măsuri: "luarea măsurii preventive de securitate avertizarea soldatului H.M.; informarea organelor de partid și comandă și scoaterea sa din școala de gradați a unității; urmărirea reacției sale după luarea măsurii preventive de Securitate, în cadrul mapei de verificare informativă". După avertizare, H.M. a fost mutat în cadrul B. Târgu Jiu unde, în perioada 28.06.1988 - 14.12.1988, a fost verificat informativ "în procesul urmăririi reacției militarului". Domnul H.M. a fost urmărit cu ajutorul informatorilor Securității, prin interceptarea corespondenței sau prin obținerea unor declarații de la colegii persoanei urmărite. Toate aceste situații conturează încălcarea vădită a dreptului la viață privată, precum și a dreptului la liberă exprimare. Aceste încălcări erau motivate politic, persoana urmărită făcuse afirmații tendențioase la adresa unor persoane din conducerea superioară de partid și de stat, cât și la adresa vieții din țara noastră, însă este evidentă lipsa oricărei legături cu apărarea siguranței naționale. Simpla obținere a unor informații cu caracter personal referitoare la cei urmăriți de Securitate, fără cunoștința și fără acordul acestora, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, constituie o violare a dreptului la viață privată. În cel de-al doilea caz, în calitate de căpitan și șef al Biroului 1 din cadrul Direcției a IV-a, Serviciul 14, recurentul a participat la supravegherea unui deținut din Penitenciarul Slobozia, domnul C. civ., condamnat pentru "neprezentare la încorporare" și care a fost urmărit prin dosar de urmărire informativă "Cernea" de către organele de contrainformații din cadrul penitenciarului, deoarece era "suspect de activitate ostilă sub acoperire religioasă, aparținând sectei interzise "Martorii lui Iehova". Potrivit înscrisului intitulat "Raport privind rezultatul măsurilor informativ-operative în DUI "Cernea", recurentul arăta care au fost sarcinile pe care le-a întreprins în acest caz: "Obținerea de date privind activitatea dușmănoasă sub acoperire religioasă desfășurată de obiectiv până la venirea în detenție; aprofundarea datelor privind concepțiile și intențiile obiectivului, asigurarea unor măsuri informativ-operative de natură a preveni răspândirea acestor idei în rândul deținuților, de a racola noi adepți la sectă; exercitarea unor măsuri de influențare pe timpul cât se află în detenție pentru a renunța la concepțiile sale mistice, asigurarea obținerii unor date utile continuării urmăririi informative calificate de către organul local de securitate, la ieșirea din penitenciar; pe perioada executării pedepsei a fost semnalat că deține asupra sa un număr de 9 (nouă) cărți din care una cu înscrisuri mistice, fiind controlat și ridicate toate cărțile, iar pentru faptul că îi este interzis să propage idei sectante în rândul celorlalți deținuți a fost pedepsit 10 zile izolare severă". Potrivit măsurii aprobate de recurent, după eliberarea din penitenciar, dosarul persoanei urmărite a fost transferat la Securitatea Municipiului București "în vederea continuării urmăririi informative și menținerea lui în evidență". Astfel, Înalta Curte constată că, activitatea desfășurată de recurentul-pârât, așa cum este descrisă mai sus atestă faptul că acesta a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată, respectiv dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire Drepturile Civile și Politice, dreptul la libera exprimare prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965 și art. 19 din Pactul Internațional cu privire Drepturile Civile și Politice, dreptul la libertatea conștiinței și libertatea religioasă prevăzut de art. 30 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 18 din Pactul Internațional cu privire Drepturile Civile și Politice. Împrejurarea că activitatea desfășurată de pârât a respectat și s-a încadrat în prevederile regulamentelor militare și ordinele comandanților ierarhici nu sunt de natură a înlătura aplicarea dispozițiilor legale ce definesc noțiunea de lucrător al Securității, care nu fac o astfel de distincție între cei care au respectat și cei care nu s-au conformat normelor ce reglementau activitatea Securității și Miliției. Din documentele atașate notei de constatare rezultă implicarea recurentului în acțiunea informativă deschisă asupra titularului dosarului I - 251780 (titular H.M.) și asupra titularului dosarului I - 234465 (titular C. civ.), relevantă fiind împrejurarea că simplă obținere a unor informații cu caracter personal referitoare la cei urmăriți de Securitate, fără cunoștința sau fără acordul acestora și pentru motive care nu aveau de-a face cu apărarea intereselor naționale, constituie o violare a dreptului la viața privată și a dreptului la liberă exprimare. Astfel, îngrădirea drepturilor mai sus menționate s-a produs în momentul în care, ofițerul a dirijat surse informative în intimitatea persoanelor urmărite în scopul de a obține informații despre comentariile acestora.

Temeiul juridic al soluției Față de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, menținând ca legală sentința pronunțată de instanța de fond.