ÎCCJ, Secția I civilă

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 380 din 2 martie

2004 pronunțată de Judecătoria Roman în dosarul nr. 549/2004 a fost admisă acțiunea

în revendicare formulată de reclamantul H.F. împotriva pârâtului N.G. și a obligat

pârâtul să lase reclamantului în deplină proprietate suprafața de 4,5 ha teren arabil

înscris în titlul de proprietate 10/274 din 19 aprilie 1995 în tarlaua 44 parcela

420/13 și să plătească cheltuieli de judecată în sumă de 345.000 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel pârâtul care a susținut că terenul în litigiu nu se află în proprietatea reclamantului

și în mod greșit a fost cuprins în titlul de proprietate eliberat acestuia, iar

suprafața revendicată a fost cumpărată de la P.G. și D.I. însă prima instanță nu

a ținut cont de actul de vânzare-cumpărare prin care a dobândit terenul.

Instanța de apel a invocat din oficiu

excepția privind admisibilitatea acțiunii formulată de intimatul-reclamant.

Prin decizia civilă nr. 896/2004 Curtea

de Apel Bacău a admis apelul declarat de apelantul-pârât N.G. și a schimbat în tot

sentința civilă nr. 380 din 2 martie 2004 a Judecătoriei Roman, respingând acțiunea

în revendicare imobiliară, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul H.F.

În ședința publică de la 5 septembrie

2005 Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuție competența materială

de soluționare a recursului față de modificările dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.

proc. civ., intervenite prin Legea nr. 219 din 6 septembrie 2005.

Examinând cauza Înalta Curte reține următoarele

considerente:

Reclamantul H.M.F. revendică un teren

agricol în suprafață de 4,5 ha asupra căruia s-a reconstituit dreptul de proprietate

în temeiul Legii nr. 18/1991, teren înscris în titlul de proprietate nr. 10/274

din 19 aprilie 1995 și a cărui valoare a fost precizată în ședința publică din data

de 5 mai 2004 a Curții de Apel Bacău în dosarul nr. 1996/2004.

Cererile privind materia fondului funciar,

inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terții

vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar se

judecă în primă instanță la judecătorie, conform dispozițiilor art. 1 și art. 2

lit. b) C. proc. civ., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 219 din 6 iulie 2005.

Hotărârile date în primă instanță de

judecătorie sunt supuse apelului la tribunal.

Potrivit art. 3 pct. 3 C. proc. civ.

curțile de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de

tribunale în apel, iar conform art. II alin. (3) din Legea nr. 219 din 6 iulie 2005,

recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării

în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi sunt de competența

curților de apel se trimit curților de apel.

În consecință, Înalta Curte de Casație

și Justiție va trimite cauza Curții de Apel Bacău pentru soluționarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Trimite cauza Curții de Apel Bacău pentru

soluționarea recursului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 septembrie 2005.