AFFAIRE ABATE c. ITALIE

AFFAIRE ABATE c. ITALIE (CtEDO, 2008)

SECȚIUNEA 2 CAUZA ABATE c. ITALIA Cerere nr. 7612/03 HOTĂRÂREA STRASBURG 14 octombrie 2008 DEFINITIVF 14/01/2009 Această hotărâre poate suferi modificări de formă. În cauza Abate c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Antonella Mularoni, Irene Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, judecători, și de Sally Dolle, graffière de sectiune După ce a deliberat în camera consiliului la 23 septembrie 2008, Rend la rejudecare că aici, adoptat la această dată de procedură A la origine a cauzei se află o cerere (n 7612/03) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Mafalda Abate ( La 24 iunie 2000, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale (inclusiv Convenia privind apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale), reclamanta fiind reprezentată de domnul S. de Niss de Maria, avocat la Benevent. Guvernul italian (atîl) a fost reprezentat succesiv de agenii săi, dnii I.M. Braguglia și R. Adam și M. Spatafora și co-agenții săi, dnii V. Esposito și F. Crisafolli, precum și de co-adjunctul său, dl N. Lettieri. La 30 august 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alin. Recurenta s-a născut în 1937 și își are reședința în Pannarano (Benevent). A. Procedura principală la 20 decembrie 1996, recurenta a formulat un recurs la instanța judecătorească din Benevent (RG n 6813/96), acționând ca judecător al muncii, pentru a obține recunoașterea dreptului său la o pensie ordinară de invaliditate. La 20 ianuarie 1997, instanța judecătorului judecătorului din Benevent a stabilit prima ședință la 8 mai 1998. La 18 septembrie 1998, judecătorul a numit un expert și a stabilit deliberarea cauzei la data de 7 mai 1999. Această audiere a fost inițiată din oficiu la data de 16 iulie 1999. Din cele patru audieri stabilite între 21 ianuarie 2000 și 16 februarie 2001, a fost inițiată o rejudecare din oficiu, două au vizat o expertiză și o prezentare a concluziilor. Prin intermediul unei hotărâri din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefa din 1 martie 2001, judecătorul a acceptat cererea recurentei. B. Procedura Pinto la 3 octombrie 2001, recurenta sesizează Tribunalul de Primă Instanță al Romei în sensul Legii nr. 89 din 24 martie 2001, a cărei lege Pinto În scopul de a se plânge de durata excesivă a procedurii descrise mai sus, recurenta a solicitat instanței să declare că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție și să condamne statul italian la despăgubirea prejudiciilor morale suferite. reclamanta a solicitat în special 30 000 de lire italiene (ITL) [sau 15 493,71 EUR (EUR) ] ca daune morale. Printr-o decizie din 14 martie 2002, al cărei text a fost depus la grefă la 6 mai 2002, instanța de apel a constatat o perioadă rezonabilă de depășire a acesteia, acordând 1 000 EUR ca compensație a prejudiciului moral și 900 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Această decizie a devenit autoritate a lucrului judecat până la 20 iunie 2003 cel târziu. Prin scrisoarea din 26 iulie 2002, recurenta a informat Curtea cu privire la rezultatul procedurii naționale și a rugat-o să reia examinarea cererii sale. Printr-o scrisoare din 29 ianuarie 2003, aceasta a informat, de asemenea, Curtea pe care nu a avut intenția de a se adresa în Casație pe motivul că acest remediu putea fi introdus numai pentru chestiuni de drept. Sumele acordate pentru punerea în aplicare a Deciziei Pinto au fost plătite la 12 septembrie 2005. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 10. Dreptul și practica internă relevantă figurează în Hotărârea Cocșiarella c. Italia ([GC], nr. 64886/01, § 23-31, CEDO 2006-...). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIA 11. Recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 12. Cu privire la admisibilitate 13. După examinarea faptelor cauzei și a argumentelor părților, Curtea consideră că încuviințarea în sine este insuficientă și că plata sumei (Pinto mai târziu) este dovedită (a se vedea, printre altele, Delle Cave și Corrado c. Italia, n 14626/03, §§ 26-31, 5 iunie 2007 și Cocchiarella c. Italia Prin urmare, recurenta poate oricând să se declare victimă, în sensul articolului 34 din Convenție. 14. Curtea constată că acest În ceea ce privește durata procedurii, Curtea consideră că perioada care trebuie luată în considerare se întinde de la 20 decembrie 1996, ziua în care reclamanta a înaintat cererea reclamantului în fața instanței judecătorești din Benevent, până la 1 martie 2001, data depunerii la grefa hotărârii judecătorului respectiv și, prin urmare, a durat patru ani și două luni pentru un grad de jurisdicție. 16. Curtea observă, de asemenea, că suma acordată de instanța judecătorească mai mult de șase luni de la data de 12 septembrie 2005, adică la patruzeci de luni de la data depunerii la grefa deciziei instanței judecătorești da : această plată a depășit în mod semnificativ cele șase luni de la data la care hotărârea de executare a fost pronunțată. Faptul că procedura În ansamblu, în special în etapa de executare, nu a făcut recurentei să-și piardă calitatea de victimă a unei victime, ci o circumstanță agravantă în contextul încălcării articolului 6 alineatul (1) pentru depășirea termenului rezonabil. Astfel, Curtea va fi nevoită să revină asupra acestei chestiuni din unghiul articolului 41 (a se vedea Cocchiarella c. Italia, citată anterior, § 120 17. După examinarea faptelor în lumina informațiilor furnizate de părți și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței de termen rezonabil care decurge din aceasta, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 18. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de faptul că: impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 925 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 20. Guvernul contestă aceste pretenții. 21. Curtea consideră că aceasta ar fi putut acorda recurentei, în lipsa unor căi de atac interne și ținând seama de domeniul de aplicare al litigiului, suma de 6 000 EUR. Faptul că instanța de apel din Roma i-a acordat reclamantei aproximativ 16 % din această sumă duce la un rezultat vădit nerațional. Prin urmare, ținând cont de caracteristicile căii de atac, Pinto, și de faptul că aceaceasta este încă obținută la o constatare a încălcării, Curtea, ținând cont de soluția adoptată în Hotărârea Cocchiarella c. Italia (citată la §§ 139-142 și 146) și acționând în echitate, alocată reclamantei 1 700 EUR în acest sens, precum și 3 400 EUR pentru frustrarea suplimentară ca urmare a întârzierii în plata sumei de 1 000 EUR, survenită numai la 12 septembrie 2005, adică la patruzeci de luni după depunerea la grefa deciziei Tribunalului de apel. Drepturi și cheltuieli de judecată 22. Justificative pe suport, reclamanta solicită, de asemenea, 5 971 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne și la Strasbourg. 23. Guvernul contestă aceste pretenții. 24. Potrivit jurisprudenței Curții, alocarea cheltuielilor și a cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (can și alte c. Turcia, 29189/02, § 22, 24 ianuarie 2008). În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor din Pinto În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile suportate în fața acesteia, Curtea consideră că, în cadrul pregătirii prezentei cereri, au trebuit să fie suportate anumite cheltuieli. Prin urmare, Curtea, hotărând în mod echitabil, consideră că suma de 1 000 EUR este rezonabilă în acest sens. Interese moratoriu 25. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA L în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume i. 5 100 EUR (cinci mii și o sută de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii). 1 000 EUR (mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamantă, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată decât de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 14 octombrie 2008, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Modulul Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE

ABATE c. ITALIE

(

Requête n

o

7612/03)

ARRÊT

STRASBOURG

14 octobre 2008

DÉFINITIF

14/01/2009

Cet arrêt peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Abate c. Italie,

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

Françoise Tulkens,

présidente,

Antonella Mularoni,

Ireneu Cabral Barreto,

Vladimiro Zagrebelsky,

Dragoljub Popović,

András Sajó,

Nona Tsotsoria,

juges,

et de Sally Dollé,

greffière de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 23 septembre 2008,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

7612/03) dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante de cet Etat, M

me

Mafalda Abate («

la requérante

»), a saisi la Cour le 24 juin 2000 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

La requérante est représentée par M

e

S. de Nigris de Maria, avocat à Bénévent. Le gouvernement italien («

le Gouvernement

») a été représenté successivement par ses agents, MM.

I.M.

Braguglia et R.

Adam et M

me

E.

Spatafora, et ses coagents, MM. V.

Esposito et F.

Crisafulli, ainsi que par son coagent adjoint, M. N.

Lettieri.

3.

Le 30 août 2006, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention, elle a en outre décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

La requérante est née en 1937 et réside à Pannarano (Bénévent).

A. La procédure principale

5.

Le 20 décembre 1996, la requérante déposa un recours devant le juge d’instance de Bénévent (RG n

o

6813/96), agissant à titre de juge du travail, afin d’obtenir la reconnaissance de son droit à une pension ordinaire d’invalidité.

Le 20 janvier 1997, le juge d’instance fixa la première audience au 8

mai

6.

Par un jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 1

er

mars 2001, le juge fit droit à la demande de la requérante.

B. La procédure «

Pinto

»

7.

Le 3 octobre 2001, la requérante saisit la cour d’appel de Rome au sens de la loi n

o

89 du 24

mars

2001, dite «

loi

Pinto

», afin de se plaindre de la durée excessive de la procédure décrite ci-dessus. La requérante demanda à la cour de dire qu’il y avait eu une violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de condamner l’Etat italien au dédommagement des préjudices moraux subis. La requérante demanda notamment 30

000

000 lires italiennes (ITL) [soit 15

493,71 euros (EUR)] à titre de dommage moral.

8.

Par une décision du 14 mars 2002, dont le texte fut déposé au greffe le 6

mai

2002, la cour d’appel constata le dépassement d’une durée raisonnable. Elle accorda 1

000 EUR comme réparation du dommage moral et 900 EUR pour frais et dépens. Cette décision acquit l’autorité de la chose jugée au plus tard le 20 juin 2003.

Par une lettre du 26 juillet 2002, la requérante informa la Cour du résultat de la procédure nationale et la pria de reprendre l’examen de sa requête.

Par une lettre du 29 janvier 2003, elle informa aussi la Cour qu’elle n’avait pas l’intention de se pourvoir en cassation au motif que ce remède pouvait être introduit seulement pour des questions de droit.

9.

Les sommes accordées en exécution de la décision Pinto furent payées le 12 septembre 2005.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

10.

Le droit et la pratique internes pertinents figurent dans l’arrêt

Cocchiarella c. Italie

([GC], n

o

64886/01, §§ 23-31, CEDH 2006-...).

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

11.

La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

12.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

A.

Sur la recevabilité

13.

Après avoir examiné les faits de la cause et les arguments des parties, la Cour estime que le redressement s’est révélé insuffisant et que le paiement de la somme «

Pinto

» s’est avéré tardif (voir, entre autres,

Delle

Cave et Corrado c. Italie

, n

o

14626/03, §§ 26-31, 5 juin 2007 et

Cocchiarella c. Italie

, précité). Partant, la requérante peut toujours se prétendre «

victime

» au sens de l’article 34

de la Convention.

14.

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.

B.

Sur le fond

15.

Quant à la durée de la procédure, la Cour estime que la période à considérer s’étend du 20 décembre 1996, jour de l’introduction de la demande de la requérante devant le juge d’instance de Bénévent, jusqu’au 1

er

mars 2001, date du dépôt au greffe du jugement dudit juge. Elle a donc duré quatre ans et deux mois pour un degré de juridiction.

16.

La Cour note également que la somme octroyée par la juridiction «

Pinto

» n’a été versée que le 12 septembre 2005, soit quarante mois après le dépôt au greffe de la décision de la cour d’appel

: ce paiement a donc largement dépassé les six mois à compter du moment où la décision d’indemnisation devint exécutoire. Le fait que la procédure «

Pinto

» examinée dans son ensemble, et notamment dans sa phase d’exécution, n’a pas fait perdre à la requérante sa qualité de «

victime

» constitue une circonstance aggravante dans un contexte de violation de l’article 6 § 1 pour dépassement du délai raisonnable. La Cour sera donc amenée à revenir sur cette question sous l’angle de l’article 41 (voir

Cocchiarella c. Italie,

précité, § 120).

17.

Après avoir examiné les faits à la lumière des informations fournies par les parties, et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce, la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

».

Partant, il y a eu violation de l’article 6 §

1 de la Convention.

II.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

18.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

19.

La requérante réclame 6

925 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’elle aurait subi.

20.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

21.

La Cour estime qu’elle aurait pu accorder à la requérante, en l’absence de voies de recours internes et compte tenu de l’enjeu du litige, la somme de 6

000 EUR. Le fait que la cour d’appel de Rome ait octroyé à la requérante environ 16

% de cette somme aboutit à un résultat manifestement déraisonnable. Par conséquent, eu égard aux caractéristiques de la voie de recours «

Pinto

» et au fait qu’elle soit tout de même parvenue à un constat de violation, la Cour, compte tenu de la solution adoptée dans l’arrêt

Cocchiarella c. Italie

(précité, §§ 139-142 et 146) et statuant en équité, alloue à la requérante 1

700 EUR à ce titre ainsi que 3

400 EUR au titre de la frustration supplémentaire découlant du retard dans le versement des 1

000

EUR, intervenu seulement le 12 septembre 2005, soit quarante mois après le dépôt au greffe de la décision de la cour d’appel.

B.

Frais et dépens

22.

Justificatifs à l’appui, la requérante demande également 5

971 EUR pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes et à Strasbourg.

23.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

24.

Selon la jurisprudence de la Cour, l’allocation des frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (

Can et autres c. Turquie

, n

o

29189/02, § 22, 24 janvier 2008). Quant aux frais et dépens encourus devant les juridictions «

Pinto

», estimant raisonnable la somme allouée par l’instance interne, la Cour rejette cette demande. Quant aux frais et dépens encourus devant elle, elle estime que dans le cadre de la préparation de la présente requête, certains frais ont dû être encourus. Dès lors, statuant en équité, la Cour juge raisonnable d’octroyer 1

000

EUR à ce titre.

C.

Intérêts moratoires

25.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

3.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44

§

2 de la Convention, les sommes suivantes

:

i. 5

100 EUR (cinq mille et cent euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral

;

ii. 1

000 EUR (mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par la requérante, pour frais et dépens

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 14 octobre 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Sally Dollé

Françoise Tulkens

Greffière

Présidente