ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 373/A/2016

Asupra apelului de față;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 367/Ap din data de 5 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/64/2015 Curtea de Apel Brașov, secția penală a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 784/Ap din 18 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul A. la plata sumei de 450 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune astfel,

instanța a reținut că la data de 02 decembrie 2015, Curtea de Apel Brașov a fost învestită cu soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 784/Ap din 18 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, invocându-se cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) teza a II-a C. proc. pen.

S-a expus că în cuprinsul memoriului de la filele 1-4 s-a susținut inițial că, după momentul înregistrării dosarului penal pe rolul Curții de Apel Brașov, în vederea judecării apelului formulat de el și celălalt inculpat împotriva sentinței penale nr. 202/2015, pronunțată la data de 05 februarie 2015 de Judecătoria Brașov, secția penală, în mai multe publicații mas - media scrise, dar și în articole publicate pe rețeaua de net, au apărut informații cu privire la cercetările pe care le efectua Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, în Dosarul penal nr. x/P/2015, cu privire la fapte privind infracțiunea de trafic de influență, presupuse a fi efectuate de mai multe persoane, printre care și el, în care se specifica destul de clar, că ar fi încercat să intervină prin cumpărare de influență la membrii completului de judecată din cadrul Curții de Apel Brașov.

De asemenea, că această cauză, în care este cercetat pentru infracțiunea de trafic de influență, în prezent se află pe rolul Tribunalului Brașov în procedura de cameră preliminară.

Pe parcursul judecării cauzei, față de situația tensionată care s-a ivit prin publicarea unor informații acuzatoare, atât asupra sa, cât și a altor participanți, cu privire la fapte care vizau și completul de judecată din cadrul Curții de Apel Brașov, ce urma să judece cauza, a încercat să solicite apărării să formuleze o cerere de strămutare

a cauzei, însă, din diverse motive, apărarea nu a formulat o asemenea cerere, situație care l-a determinat ca la termenul de dezbateri, când a avut dreptul la ultimul cuvânt, să se adreseze instanței, cu întrebarea dacă instanța mai poate fi compatibilă în noua situație, creată ca urmare a informațiilor media publicate și a dosarului penal aflat pe rolul Direcției Naționale Anticorupție în care este cercetat, solicitând ca în această situație, instanța să poată acorda un termen pentru a se putea constitui un alt complet.

Răspunsul primit de la instanță a fost acela că nu este o problemă, iar că această situație mediatizată este cunoscută de către instanță și că nu sunt probleme.

Deși a fost nemulțumit de modul în care a fost soluționată cauza la judecarea fondului, față de situația creată ca urmare a publicării în media a informațiilor cu privire la cercetarea penală efectuată de Serviciul Direcției Naționale Anticorupție în Dosarul penal nr. x/P/2015, a avut și are și în prezent suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea completului de judecată a fost afectată.

A mai susținut că această suspiciune s-a întărit, ca urmare a modalității deficitare în care instanța de judecată, în apel, a înțeles să analizeze motivele și probele administrate la dosar și invocate de el prin apărător, aspecte care pot fi constatate în decizia și considerentele hotărârii pronunțate în apel.

Ulterior, prin concluziile scrise de la filele 71-74, contestatorul a susținut că, temeiul contestației în anulare formulate este reprezentat de existenta unor suspiciuni concrete, reale, întemeiate, cu privire la o lipsă de imparțialitate a judecătorilor (a ambilor) care au judecat apelul contestatorului ori imparțialitatea trebuie văzută mai ales în contextul dreptului la un proces echitabil, așa cum este reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, în concepția instanței europene de contencios a drepturilor omului, noțiunea de „imparțialitate" la care face referire art. 6 parag. 1 este apreciată într-un dublu sens: un sens subiectiv, care semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, așa numita imparțialitate subiectivă, dar și un sens obiectiv, adică independent de conduita personală a judecătorului, ce urmărește a determina dacă judecătorul oferă toate garanțiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă, așa numita imparțialitate obiectivă, iar cazul contestatorului releva în concret o încălcare a imparțialității sub aceasta din urma formă.

În continuare, petentul a mai arătat că, din acest punct de vedere, există două aspecte esențiale care susțin o lipsă de imparțialitate a judecătorilor care au judecat apelul și anume:

Așa cum a menționat anterior, din perspectiva criteriului obiectiv, a imparțialității obiective, judecătorul trebuie să ofere garanții suficiente pentru a exclude orice bănuială legitimă în privința sa și aparențele prezintă o mare importanță, în raport cu încrederea pe care instanțele trebuie să o inspire publicului într-o societate democratică și, în primul rând, părților, în cadrul unui proces penal.

Astfel, a arătat că demersul obiectiv a fost explicat de Curte în felul următor "ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanțele trebuie să o inspire publicului și în primul rând, acuzatului într-un proces penal (Cauza Fey c. Austriei, Hotărârea din 24 februarie 1993).

Or, din acest punct de vedere existența acestui dosar penal în care contestatorul era acuzat că ar fi încercat să-i cumpere tocmai pe judecătorii care i-au instrumentat dosarul în apel determina, în mod evident, o lipsă de încredere pe care această instanță a inspirat-o mai ales inculpatului, dar și societății, în general, pentru că în astfel de situații judecătorii nu ar trebui să judece tocmai pentru a înlătura orice bănuiala în privința lor și a deciziei lor - acest aspect l-a evidențiat și inculpatul în ultimul său cuvânt (din data de 21 octombrie 2015).

Astfel, existența acestui dosar penal de trafic de influență în mod firesc și incontestabil a constituit o puternică influență și presiune asupra judecătorilor și i-a determinat pe aceștia să decidă condamnarea contestatorului.

Un alt argument invocat, în susținerea acestor aspecte, a fost faptul că unul dintre judecători, doamna B., care a formulat și o cerere de abținere în acest dosar de corupție (depusă) menționa faptul că în acest dosar s-a luat o măsură tehnică, inclusiv față de sine și evoca o situație care a existat încă de la momentul aducerii la cunoștința publică a faptelor din acel dosar, adică în timpul judecării prezentei cauze în apel.

A apreciat că de la acel moment, atât doamna judecător B., cât și doamna judecător C., s-au aflat în această stare ce a generat cererea de abținere admisă pe perioada judecării apelului și mai ales în dezbateri, deși doar doamna B. a adus-o la cunoștință, din păcate, mult mai târziu.

Astfel, atitudinea părtinitoare și, în esență, lipsa de imparțialitate a membrilor completului s-a reflectat și prin modul în care au instrumentat cauza și au argumentat soluția de condamnare:

-

au respins toate cererile în probațiune formulate de către contestator. Trebuie să avem în vedere faptul că apelul este o cale devolutivă integral și, prin urmare, instanța avea la dispoziție posibilitatea de a proceda la readministrarea probelor, dar membrii completului nu au fost interesați de lămurirea cauzei sub toate aspectele, lipsindu-l pe contestator de orice posibilitate de a se apară și de a-și dovedi nevinovăția, ignorând orice argument sau probă în apărarea acestuia;

-

considerentele hotărârii din apel se constituie într-un veritabil rechizitoriu la adresa contestatorului, dar și a celuilalt condamnat, rezumându-se doar la analiza probelor în acuzare, deși instanța de apel era datoare să procedeze la o analiză completă a tuturor probelor administrate pe toată durata procesului penal până la momentul soluționării cauzei în apel.

Acest fapt se coroborează cu modalitatea tehnica de argumentare a soluției dispuse, considerentele Deciziei nr. 784/2015 reflectând o "atitudine de părtinire în

defavoarea contestatorului, ce depășește limitele general admise ale amprentei personale ale judecătorului în expunerea motivelor ce au condus la pronunțarea unei soluții"-

în acest sens, a făcut referire la soluția dată în cazul Rarinca (Decizia nr. 1006 din 17 august 2015 pronunțata de Curtea de Apel București), în care a fost admisă contestația în anulare datorită unei lipse de imparțialitate a unuia dintre judecătorii din apel, iar aceasta decizie de admitere a contestației se fundamenta și pe felul în care a fost motivată decizia din apel contestată, care releva, conform judecătorilor contestației, o atitudine părtinitoare, aspect care a considerat că se regăsește și în cazul său.

Urgența nejustificată în judecarea apelului, au existat doar trei termene, dintre care două au fost amânări pentru lipsa de apărare ale altor părți din dosar.

Curtea de apel a reținut că prezenta cale extraordinară de atac se întemeiază pe cazul de contestație în anulare prevăzută de art. 426 alin. (1) lit. d) teza a II-a C. proc. pen., „când (...) a existat un caz de incompatibilitate, incompatibilitatea având ca izvor cazul prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată.''

Contestatorul a susținut că imparțialitatea judecătorilor care au făcut parte din compunerea completului de apel ce a soluționat, prin Decizia penală nr. 784 din 18 noiembrie 2015, apelurile declarate de parchet, persoana vătămată și inculpații A. și D. în Dosarul penal nr. x/197/2013, a fost afectată, prin raportare la informațiile apărute în mass-media scrisă și cea de pe internet ce vizau cercetările pe care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov le efectua, inclusiv asupra contestatorului din prezenta contestație, cu privire la presupuse fapte de trafic de influență, tocmai asupra membrilor completului de judecată învestit cu soluționarea apelurilor din Dosarul penal nr. x/197/2013.

Curtea de apel a reamintit că este fundamental ca, într-o societate democratică, instanțele să inspire încredere justițiabililor, atât normele interne, cât și cele convenționale prin art. 6 parag. 1 impunând ca fiecare instanță să fie imparțială. S-a arătat că imparțialitatea poate fi apreciată sub diverse aspecte, distingându-se un demers subiectiv, ce tinde a determina ceea ce judecătorul gândește în forul său interior, într-o cauză anume, și un demers obiectiv, cu scopul de a cerceta dacă acesta a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa.

Prin concluziile apărătorilor săi aleși, contestatorul a susținut că, în prezenta contestație în anulare, lipsa imparțialității judecătorilor ce au făcut parte din compunerea completului ce a pronunțat decizia ce face obiectul prezentei verificări în calea extraordinară de atac viza demersul obiectiv sub două aspecte esențiale:

1.

existența Dosarului penal nr. x/62/2015, aflat pe rolul Tribunalului Brașov, în care contestatorul este acuzat că ar fi încercat să cumpere influența judecătorilor care i-au judecat apelul;

2.

modul în care a fost instrumentat apelul contestatorului și felul în care este motivată hotărârea din apel.

În ceea ce privește primul aspect, instanța a reamintit că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat, în mai multe rânduri, că imparțialitatea personală a unui magistrat se prezumă până la proba contrară (Hanschildt c. Danemarcei, 24 mai 1989, par. 47), iar simpla circumstanță ca un magistrat să se fi pronunțat deja în cadrul unui alt proces, privindu-l pe același reclamant, nu poate aduce, prin ea însăși, atingere imparțialității judecătorului. De asemenea, instanța europeană de contencios a drepturilor omului a subliniat că alta este situația, însă, în cazul în care hotărârile anterioare conțin referințe sau anticipări cu privire la litigii ce urmează a fi tranșate (Creai III c. Italiei, Decizie din 14 iunie 2001, nr. 63226/00) sau dacă chestiunile abordate în cursul celei de-a doua proceduri sunt analoage celor cu privire la care judecătorul s-a pronunțat anterior (Mancei și Branquart c. Franței, 24 iunie 2010, nr. 22349/06, parag. 37).

S-a apreciat că, pentru a putea analiza din această perspectivă imparțialitatea membrilor completului de judecată ce a pronunțat în apel Decizia penală nr. 784 din 18 noiembrie 2015 a Curții de Apel Brașov, era imperios necesară o situație premisă, și anume, ca unul sau amândoi judecătorii să se fi pronunțat deja în cadrul unui alt proces, privindu-l pe același reclamant, în cazul de față contestatorul A. Nici în situația în care situația premisă ar fi existat, aceasta nu ar fi putut conduce, prin ea însăși, la concluzia că s-a adus atingere imparțialității celor doi judecători.

Or, în prezenta contestație în anulare, ceea ce se invoca era existența unui conflict de drept instrumentat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, la data la care se judecau, de către Curtea de Apel Brașov, prin completul A5, apelurile declarate de parchet, persoana vătămată și inculpații A. și D. în Dosarul penal nr. x/197/2013, lipsind situația premisă.

Curtea de apel a considerat că, dacă s-ar reține punctul de vedere al contestatorului, s-ar ajunge la o situație periculoasă în care orice parte a unui proces penal aflat în faza judecății, pentru a putea invoca cazul de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ar putea formula un denunț sau o plângere penală împotriva judecătorilor ce compun completul de judecată în apel, ceea ce nu poate fi catalogat decât un abuz de drept.

În continuare, s-a arătat că, în prezenta contestație în anulare nu se poate vorbi de un fapt sau un act care să fi avut ca punct de plecare manifestarea judecătorilor ce compuneau completul de apel, fiindu-le străine acestor judecători actele și faptele care au condus la procedura judiciară instrumentată de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov împotriva contestatorului. Instanța nu a reținut teza oferită de contestator, care a susținut că procedura judiciară derulată de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov a constituit o puternică influență și presiune asupra judecătorilor și i-a determinat pe aceștia să decidă condamnarea contestatorului, deoarece nu conflictul de drept instrumentat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov a determinat completul de apel să mențină condamnarea pronunțată de Judecătoria Brașov, ci elementele de probă care au condus judecătorii să rețină că faptele obiect al judecății în Dosarul penal

nr. x/197/2013 există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpatul - în acel stadiu al procedurii - A.

Chiar dacă, în susținerea contestației în anulare, contestatorul a invocat că unul din cei doi judecători membri ai completului de apel A5 a formulat o declarație de abținere întemeiată pe cazul de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în Dosarul nr. x/62/2015/al3, având ca obiect măsuri preventive, curtea de apel a observat că această din urmă declarație de abținere a vizat un alt conflict de drept decât cel instrumentat de Direcția Națională Anticorupție și care viza o posibilă cumpărare de influență a membrilor completului de judecată în Dosarul nr. x/197/2013.

În ceea ce privește alegațiile contestatorului, ce au vizat modul în care a fost instrumentat apelul acestuia, instanța nu le-a însușit, neputându-se pune semnul egalității între lipsa de imparțialitate și respingerea cererilor în probațiune.

S-a apreciat că astfel s-ar ajunge ca, pornind de la cazul de incompatibilitate invocat de acesta, instanța învestită cu soluționarea căii extraordinare de atac să efectueze un examen de legalitate și temeinicie a deciziei pronunțate de instanța de apel, ceea ce contravine legii, deoarece s-ar ajunge, indirect, la o renaștere a recursului din vechea reglementare a C. proc. pen. din 1968.

S-a reținut că respingerea cererilor în probațiune s-a făcut motivat, în baza art. 100 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., apreciindu-se că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă, toate acestea în condițiile în care contestatorul a avut asigurată o apărare calificată din punct de vedere juridic pe parcursul procesului penal, până la acel moment. De asemenea, tot sub aspectul probațiunii, Curtea de Apel Brașov a remarcat faptul că, în apel, inculpatul A. a fost întrebat dacă dorește să facă declarații, acesta prevalându-se de dreptul la tăcere.

Împotriva acestei decizii a formulat apel contestatorul A.

În motivele scrise de apel acesta a arătat, în esență, că și-a întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art. 426 lit. d) C. proc. pen. cu referire la art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., susținând că a avut suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea completului de judecată a fost afectată,datorită publicării unor informații acuzatoare, atât cu privire la el, cât și cu privire la alte persoane, cu privire la fapte ce făceau obiectul cercetării într-un dosar de Direcția Națională Anticorupție și care implicau indirect și completul de judecată.

A solicitat admiterea în principiu a căii de atac și stabilirea unui termen de judecată la care să fie citate părțile.

Examinând apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 367/Ap din data de 05 mai 2016 a Curții de Apel Brașov, secția penală, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 408 C. proc. pen., pot fi atacate cu apel sentințele, dacă legea nu prevede altfel, iar potrivit dispozițiilor art. 370 alin. (1) C. proc. pen. prin sentințe se înțelege acele hotărâri judecătorești prin care cauzele sunt soluționate în primă instanță.

Per a contraria,

împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța de apel nu poate fi exercitată calea de atac ordinară a apelului, cu atât mai mult, împotriva unei hotărâri prin care instanța de apel a soluționat o cale de atac extraordinară de atac.

Înalta Curte reține că, în speță, contestația în anulare a fost soluționată, pe fond, de o instanță de apel, printr-o decizie, hotărâre împotriva căreia legiuitorul nu a prevăzut o cale ordinară de atac.

Potrivit dispozițiilor ari 432 alin. (4) C. proc. pen., doar hotărârile pronunțate în urma rejudecării procesului, ca urmare a admiterii contestației în anulare, sunt supuse căilor de atac.

Față de cele expuse anterior, Înalta Curte constată că inculpatul A. a exercitat o cale de atac neprevăzută de legea procesual penală, urmând a respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de către apelantul contestator A. împotriva Deciziei penale nr. 367/Ap din data de 5 mai 2016 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/64/2015.

În baza dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul urmează a fi obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 367/Ap din data de 5 mai 2016 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/64/2015.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 septembrie 2016.