ÎCCJ, Decizia nr. 32/2015

ÎCCJ, Decizia nr. 32/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra apelului de față

În baza actelor și lucrărilor dosarului

reține următoarele:

Prin sentința penală

nr. 530 din data de

04 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 5261/1/2013, în baza art. 253

1

C. pen.

anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.Ș. la o

pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de

interese.

A

fost aplicată pedeapsa accesorie în conținutul prevăzut de art. 64 lit. a) teza

a ll-a, b) și c) C. pen. anterior.

În

baza art. 81, 82 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea

condiționată a executării pedepsei principale pe un termen de încercare de 3

ani.

În

baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiționate a

executării pedepsei închisorii a fost suspendată și executarea pedepsei

accesorii.

În

baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Având

în vedere intrarea în vigoare la data de 1 februarie 2014 a noului C. pen.,

Înalta Curte a verificat prealabil în ce măsură infracțiunea pentru care s-a

dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.Ș. mai este incriminată în

dispozițiile penale în vigoare, respectiv va stabili legea penală mai

favorabilă.

Astfel,

s-a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 253

1

C. pen.

anterior conflictul de interese se sancționează cu o pedeapsă cu închisoarea de

la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe

durata maximă.

Conform

art. 301 C. pen., conflictul de interese se sancționează cu pedeapsa închisorii

de la 1 la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică.

Examinând

prin comparație efectele acuzației din legea veche (art. 253

1

C. pen.

anterior) și efectele acuzației în legea nouă (art. 301 C. pen.) Înalta Curte

a

constatat că legea

veche prevedea pedeapsa cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar

legea nouă o

sancțiune de la 1 la 5 ani închisoare. Astfel, legea veche care prevede un

minim de 6 luni

închisoare a fost apreciată ca fiind mai favorabilă decât legea nouă în care

minimul este de1 an închisoare.

Având

în vedere probatoriul administrat în cursul urmăririi penale coroborat cu

probatoriul administrat în fața sa, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a

reținut în fapt următoarele

:

Inculpatul

B.Ș. a fost deputat în Parlamentul României în perioada 13 septembrie 2005 (legislatura

2004 - 2008, urmare a Hotărârii de validare nr. 28 din 13 septembrie 2005 - filele

11, 20 dup, când l-a înlocuit pe deputatul defunct T.Ș.) până în decembrie 2012

(legislatura 2008 - 2012, urmare a Hotărârii de validare nr. 40 din 19

decembrie 2008 - filele 12-19 dup), este căsătorit, are doi copii, iar fiica sa

este C.C.V. (fii. 103 dup).

În

legislatura 2008-2012, la Biroul parlamentar al inculpatului și-au desfășurat

activitatea șapte persoane, șase în baza unor contracte civile - printre

acestea fiind și martorul P.N.M., iar fiica inculpatului, numita C.C.V., în

baza unui contract individual de muncă (fila 122 dosar urmărire penală -

răspunsul Serviciului de administrare resurse umane al Camerei Deputaților).

Cu

privire la contractul individual de muncă, se reține că după alegerea sa ca

deputat, inculpatul B.Ș. a solicitat la data de 15 decembrie 2008 secretarului

general al Camerei

Deputaților aprobarea încadrării în muncă pe durată determinată a numitei C.C.V.,

în funcția de expert (fii. 126 dosar urmărire penală).

Cererea

formulată de către inculpat a fost însoțită de copiile actului de identitate al

numitei C.C.V., a diplomei de inginer, precum și a carnetul de muncă al

acesteia (filele 131-145 dosar urmărire penală) așa cum prevăd dispozițiile art.

38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor.

Documentele

depuse de către inculpatul B.Ș. au intrat în procedura prevăzută de Legea nr. 96/2006

privind Statutul deputaților și senatorilor și au fost procesate la D.R.U., la

Direcția de salarizare și la Serviciul juridic, pentru ca apoi să fie înaintate

secretarului general al Camerei Deputaților, după cum rezultă din declarațiile

martorilor F.R., M.I. și B.G.

Ca

urmare, la data de 15 decembrie 2008, între C.C.V. - fiica inculpatului B.Ș. și

Camera Deputaților - reprezentată de secretarul general - martorul B.G., s-a

încheiat contractul de muncă, care prevedea un salariu brut lunar de 1.404 lei

+ 15% spor confidențialitate, pentru perioada 15 decembrie 2008 - sfârșitul

mandatului deputatului B.Ș. (filele 123-125 dosar urmărire penală), contractul

fiind avizat prealabil, atât de către inculpatul B.Ș., cât și de către D.R.U.,

Direcția de salarizare și de Serviciul juridic din cadrul Camerei Deputaților.

La data

de 08 august 2012, inculpatul B.Ș. a formulat o cerere (fii.129 dosar urmărire

penală) prin care a solicitat reorganizarea activității în cadrul Biroului

parlamentar din Baia Mare, Circumscripția electorală Maramureș, și ca urmare

postului de expert al fiicei sale C.C.V. a fost desființat începând cu 01

septembrie 2012 (fil.130 dosar urmărire penală). Contractului individual de

muncă din 15 decembrie 2008 al fiicei inculpatului, expert în cadrul Biroului

parlamentar al deputatului B.Ș., Circumscripția electorală Maramureș, a încetat

cu data de 14 septembrie 2012 urmare a Ordinului nr. 949 din 12 septembrie 2012

al secretarului general al Camerei Deputaților, emis în temeiul art. 65 C.

muncii - desființarea locului de muncă.

În perioada

cât a fost angajată cu contract individual de muncă pe funcția de expert în

cadrul Biroului parlamentar al inculpatului B.Ș., fiica sa - numita C.C.V. a

obținut un venit net total în cuantum de 59.499 lei, respectiv 768 lei în

decembrie 2008; 1.434 lei în ianuarie 2009; 1.418 lei/lunar în perioada

februarie - septembrie 2009; 1.659 lei în octombrie 2009; 1.418 lei/lunar în

perioada noiembrie 2009 - iunie 2010; 1.120 lei în iulie 2010; 1.090 lei/lunar

în perioada august - decembrie 2010; 1.238 lei/ lunar în perioada ianuarie 2011

- august 2012; 650 lei în septembrie 2012, așa cum rezultă din adresa din 2013

a Camerei Deputaților (fila 146 dup).

În

contextul cauzei s-a reținut că, infracțiunea de conflict de interese este

fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu,

îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a

realizat, direct sau indirect un folos material pentru sine, soțul său, o rudă

ori un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a

aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea

căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.

Elementul

material al laturii obiective constă fie în îndeplinirea unui act, fie în

participarea la luarea unei decizii. Pentru existența infracțiunii de conflict

de interese legea nu cere ca îndeplinirea unui act sau participarea la luarea

unei decizii să fie defectuoasă, fiind suficient ca autorul să acționeze

conform atribuțiilor de serviciu, deoarece în caz contrar, alături de

conflictul de interese se va putea reține și o asemenea faptă abuzivă.

Sub acest

aspect, Înalta Curte, secția penală, a reținut că inculpatul B.Ș. - deputat în

Parlamentului României îndeplinea calitatea cerută de legea penală - aceea de

funcționar public, în accepțiunea dată de art. 147 C. pen. anterior.

Referitor la latura

subiectivă, s-a reținut că infracțiunea de conflict de interese se comite cu

intenție directă sau indirectă.

Astfel, făptuitorul

trebuie să prevadă că prin îndeplinirea acelui act sau prin participarea la

luarea acelei decizii se realizează un folos material pentru sine, soțul său, o

rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care

s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea

căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură și

să urmărească sau să accepte acest rezultat. Legea nu prevede cerințe esențiale

referitoare la scop sau mobil, cunoașterea acestora interesând numai sub

aspectul individualizării sancțiunii penale.

Din această

perspectivă, Înalta Curte, secția penală, a apreciat că probatoriul administrat

demonstrează dincolo de orice dubiu că inculpatul B.Ș. a acționat cu intenție

directă în comiterea infracțiunii de care este acuzat.

În acest sens, au

fost apreciate ca fiind relevante declarațiile martorilor F.R., M.I. și B.G.

care au confirmat modalitatea în care, în anul 2008, inculpatul B.Ș. a procedat

la angajarea fiicei sale.

Așadar, Înalta Curte,

Secția penală a apreciat că probatoriul administrat demonstrează dincolo de

orice dubiu că fapta inculpatului B.Ș., care în data de 15 decembrie 2008, în

calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, Circumscripția electorală

Maramureș, a formulat cererea de angajare a fiicei sale C.C.V. la Camera

Deputaților și apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată din 2008,

în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru fiica sa în

cuantum de 59.499 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

conflict de interese prevăzute de art. 253

1

C. pen. anterior.

La individualizarea

pedepsei, Înalta Curte, secția penală, s-a orientat spre minimul prevăzut de

lege, având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, limitele de

pedeapsă prevăzute de lege, circumstanțele în care s-a săvârșit fapta, lipsa

antecedentelor penale ale inculpatului și vârsta acestuia.

În cauză instanța de

fond a apreciat că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante, întrucât

recunoașterea anumitor împrejurări ca și circumstanțe atenuante judiciare este

posibilă numai dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură

gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea

manieră persoana inculpatului, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul

special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei

individualizări a pedepsei, ceea ce în cauză nu se justifică.

Cu privire la

modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte, secția penală, a considerat

că scopul pedepsei poate fi atins prin suspendarea condiționată a executării

pedepsei, astfel încât a făcut aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

anterior, care este lege penală mai favorabilă.

Astfel, întrucât

legea veche a fost considerată mai favorabilă, i se vor i-au fost interzise

inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a ll-a și lit. b) și c) C. pen. anterior, pedeapsă care, conform art. 71 alin.

(5) C. pen. anterior, a fost suspendată atrăgându-i-se, totodată, atenția

inculpatului atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior.

Împotriva sentinței penale nr. 530 din data

de 04 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 5261/1/2013, în termenul legal, inculpatul B.Ș. a

formulat apel, criticând soluția atât sub aspectul nelegalității cât și sub

aspectul netemeiniciei, criticile orale formulate de acesta, prin intermediul

apărătorului ales, fiind în detaliu redate în partea introductivă a prezentei

hotărâri.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de

8 decembrie 2014, sub nr. 4294/1/2014, fiind fixat termen de judecată la data

de 9 februarie 2015.

Prin încheierea din data de 9 februarie 2015,

Înalta

Curte, Completul de 5 Judecători, în baza art. 351 alin. (2) C. proc. pen.

având în vedere că

este primul termen de judecată acordat în cauză, văzând și poziția

reprezentantului Ministerului Public, a constatat întemeiată cererea de amânare

formulată de către apărătorul apelantului inculpat

B.Ș.

,

în raport de

imposibilitatea de prezentare, la acest termen de judecată, a inculpatului din

motive medicale, precum și împrejurarea că inculpatul dorește să fie audiat în

fața instanței de control judiciar,

pe care a încuviințat-o în consecință, acordând

termen la data de 9 martie 2015, atrăgând atenția totodată, asupra faptului că

este singurul termen acordat în acest sens.

La

termenul de judecată din data de 9 martie 2015, nemaifiind cereri prealabile de

formulat ori excepții de invocat, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în

conformitate cu dispozițiile art. 420 alin. (6) C. proc. pen., a apreciat

cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părților la

dezbateri în apel. Susținerile făcute cu ocazia dezbaterilor în apel au

fost în detaliu consemnate în partea introductivă din prezenta decizie.

Atât

prin motivele scrise de apel, cât și prin susținerile orale, apelantul inculpat

B.Ș. a criticat, în principal, sentința sub aspectul greșitei condamnări,

apreciind că instanța de fond ar fi trebuit să dispună achitarea sa întrucât

faptele reținute în sarcina sa nu întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253

1

C. pen.

anterior, nefiind săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege, existând totodată

în ceea ce îl privește o cauză de neimputabilitate prevăzută de lege.

În

subsidiar s-a solicitat instanței de control judiciar să se constate lipsa

pericolului social al infracțiunii reținute în sarcina sa.

Într-un

alt subsidiar sentința a fost criticată pentru netemeinicie sub aspectul

greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului, apărarea solicitând

reindividualizarea acesteia în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Înalta

Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători,

examinând hotărârea instanței de fond atât prin prisma motivelor de apel

invocate de inculpatul B.Ș., cât și din oficiu, conform prevederilor art. 417

C. proc. pen. constată că prima instanță, a reținut, în mod corect,

situația de fapt și vinovăția inculpatului, motiv pentru care

și-o însușește ca atare.

Astfel,

se reține că instanța de fond a făcut o judicioasă coroborare a mijloacelor de

probă administrate în cursul procesului penal, pe care le-a evaluat în mod

unitar și evidențiind aspectele concordante ce susțin vinovăția

inculpatului

constatând

în

aceea că

B.Ș., în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, Circumscripția

electorală Maramureș, a formulat cererea de angajare a fiicei sale C.C.V. la

Camera Deputaților și apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată

din 2008, în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru

fiica sa în cuantum de 59.499 lei.

Pentru

a aprecia astfel, instanța de fond a avut în vedere probele strânse în cursul

urmăririi penale, pe care le-a coroborat cu cele administrate nemijlocit în

faza de cercetare judecătorească, respectiv raportul de evaluare din 27

septembrie 2013 al A.N.I. documentele care au stat la baza întocmirii acestuia;

Hotărârea Camerei Deputaților nr. 40/2008 cu privire la validarea mandatelor

deputaților aleși; lista persoanelor angajate în cadrul Biroului parlamentar al

inculpatului; copia contractului individual de muncă din 15 decembrie 2008

privind pe C.C.V.; cererea inculpatului B.Ș. în care solicita încadrarea în

muncă a fiicei sale; copii de pe actele necesare angajării aflate în dosarul

personal al salariatei; carte de identitate, diplomă de licență, carte de

muncă; Ordinul nr. 949/2012 privind încetarea contractului individual de muncă;

situația veniturilor nete lunare obținute de C.C.V. în baza contractului de

muncă; declarațiile inculpatului,ale martorilor F.R. și M.I.; dispozițiile

legislative în vigoare la data săvârșirii faptei dar și ulterioare.

Prealabil

verificării temeiniciei susținerilor apelantului, Înalta Curte, Completul de 5

Judecători apreciază că se impune stabilirea în cauză a legii penale mai

favorabile, conform prevederilor art. 5 din N.C.P.

Ca urmare, examinând cauza din această

perspectivă și realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport

cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la

răspundere penală și de sancționare), Înalta Curte constată că, dintre cele

două legi penale succesive, cea care conduce, în concret, la un rezultat mai

avantajos pentru inculpat este C. pen. anterior, în urma aprecierii globale a

acestora și a evaluării, în ansamblul lor, a tuturor dispozițiilor incidente în

cauza dedusă judecății.

Legea anterioară apare ca fiind mai

favorabilă și din perspectiva

regimului sancționator, minimul prevăzut de C. pen. din

1969 fiind mai scăzut decât minimul prevăzut de N.C.P., modalitatea de

individualizare a pedepsei permițând reținerea unor circumstanțe atenuante care

în noua reglementare nu se mai regăsesc, iar în ceea ce privește modalitatea de

individualizare judiciară a executării pedepsei în legea veche este prevăzută

instituția suspendării condiționate a executării pedepsei, în timp ce în N.C.P.

avem instituția amânării pedepsei care presupune îndeplinirea mai multor

condiții pentru acordare, precum și îndeplinirea mai multor obligații pe perioada

termenului de încercare.

Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta

Curte, Completul de 5 Judecători constată că legea care conduce, în concret, la

un rezultat mai blând pentru inculpatul B.Ș. este C. pen. anterior care, în

ansamblul dispozițiilor sale, raportat la condițiile de incriminare și de

sancționare a faptelor ce formează obiectul acuzației penale și creează

acestuia o situație mai avantajoasă, motiv pentru care toate aspectele invocate

în apel de acuzare și apărare vor fi analizate prin raportare la prevederile

acestuia, ca lege penală mai favorabilă, în conformitate cu prevederile art. 5

din N.C.P.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători

constată că analiza criticilor formulate de inculpatul B.Ș. impune anumite

considerații teoretice după cum urmează

:

Legea nr. 96/2006 privind Statutul

deputaților și al senatorilor, în vigoare la data încheierii

contractul de muncă în cauză (

15 decembrie 2008)

, prevedea, în art. 38 alin. (6) că:

„angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputaților și

senatorilor se face prin încheierea unui contract de muncă pe durată

determinată sau a unui contract civil. În cazul angajării pe baza unui contract

de muncă pe durată determinată, încadrarea salariaților se face prin ordin

al Secretarului General al Camerei Deputaților sau al Senatului, după caz,

la propunerea deputaților sau a senatorilor în cauză, iar în cazul

contractului civil, acesta se încheie între deputații sau senatorii în

cauză și persoana fizică”.

Prin Hotărârea nr. 1/2006 a Birourilor

permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului publicată în M.

Of. nr. 498/2006 au fost aprobate Normele privind modul de utilizare și

justificare a sumei forfetare aferente cheltuielilor efectuate de deputați

și senatori în circumscripțiile electorale, norme care

evidențiază faptul că această sumă forfetară se acordă lunar, iar

aprobarea efectuării cheltuielilor se dă de către deputat, respectiv, senator,

inclusiv, confirmarea realității și legalității efectuării

acestor cheltuieli.

Astfel, potrivit art. 6 alin. (7) din

Hotărârea nr. 1/2006, în cadrul birourilor se poate angaja personal cu

contractul de muncă pe perioadă determinată, potrivit nomenclatorului

funcțiilor prevăzut în anexa nr. 5 sau colaboratori, pe bază de contract

civil, conform modelului prevăzut în anexa 7, cărora li se stabilesc

atribuții și răspunderi potrivit legii. În cazul angajării pe baza

unui contract de muncă pe perioadă determinată, conform modelului prevăzut în

anexa 6 și statutului deputaților și senatorilor, încadrarea se

face prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaților/Senatului

după caz, la propunerea deputaților și senatorilor în cauză. Cererea

de încadrare în muncă pe durată determinată vizată de secretarul general al

Camerei Deputaților/Senatului se va depune la D.R.U.S., respectiv, la D.R.U.,

anterior încetării raporturilor de muncă, conform modelului prevăzut în anexa nr.

deputaților, vor fi vizate de Biroul contencios și se depun la D.R.U.S.

din cadrul Camerei Deputaților. Contractul de muncă al personalului

biroului deputatului/senatorului încetează la cererea deputatului/senatorului,

în cazul în care titularului mandatului îi încetează calitatea de

deputat/senator, potrivit legii.

Așadar, contractul individual de muncă

pentru personalul angajat în cadrul unui birou parlamentar, este un contract

tip, aprobat prin anexa nr. 6 la Hotărârea nr. 1/2006 a Birourilor permanente

reunite ale celor două camere ale Parlamentului, contract ce conține

clauze specifice acestei categorii, prevăzând obligații, atât pentru

salariat, cât și pentru angajatorii: Biroul parlamentar și Camera

Deputaților.

Avizarea contractului este făcută și de

către deputat, semnătura și ștampila oficială a acestuia din urmă

constituind o cerință obligatorie pentru validitatea contractului.

Anexa nr. 8 la Hotărârea nr. 1/2006 a

Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului

cuprinde modelul tip al cererii parlamentarului de încadrare în muncă a

personalului la biroul său parlamentar, cu indicarea persoanei, funcției,

salariului și perioadei de încadrare. A

cest specific al regimului juridic aferent

personalului încadrat la Birourile parlamentare se regăsește și în

Regulamentul de organizare și funcționare a serviciilor Camerei

Deputaților aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 31/2006,

republicată.

În

conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (8) din Anexa nr. 1 la

Hotărârea Camerei Deputaților nr. 31/2006, numirea în funcții a

personalului la birourile parlamentare din circumscripțiile electorale se

face exclusiv la propunerea deputatului respectiv, Înalta Curte, Completul de 5

Judecători reținând că

exercițiul

acestui drept trebuie să aibă loc în condițiile cadrului general de desfășurare

a funcției de deputat, care îi impuneau abținerea de la acte în interes

personal, cum ar fi procurarea unor foloase materiale membrilor familiei sale

din fonduri publice.

În

acest context, instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 13 din

Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei,

„conflictul de interese apare atunci când funcționarul public are un

interes personal care influențează sau pare să influențeze

îndeplinirea atribuțiilor sale oficiale cu imparțialitate și

obiectivitate. Interesele private ale funcționarului public pot include un

beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate,

pentru prieteni, pentru persoane sau organizații cu care funcționarul

public a avut relații politice sau de afaceri. Interesul personal se poate

referi și la orice datorii pe care funcționarul public le are

față de persoanele enumerate mai sus.”

În

ce privește neprevederea expresă la momentul comiterii faptei a interdicției de

angajare la biroul parlamentar a membrilor familiei, este adevărat că aceasta a

fost prevăzută de lege abia din anul 2013, odată cu modificarea Statutului

deputaților și senatorilor prin Legea nr. 219/2013, însă această împrejurare nu

poate conduce la concluzia că, anterior respectivei modificări, faptele de

acest tip nu cădeau sub incidența legii penale, căci prevederile prevăzute în

respectivul Statut trebuiau raportate la celelalte dispoziții legale în

vigoare, cum era și cazul art. 253

1

C. pen. de la 1968.

Totodată,

faptul că prin modificarea Legii nr. 96/2006 s-a introdus, ca abatere

disciplinară, încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese și

s-a prevăzut expres interdicția angajării membrilor familiei la birourile

parlamentare, nu poate conduce la concluzia că asemenea fapte nu ar putea avea

conotații penale, câtă vreme calificarea unei conduite ca fiind o abatere

disciplinară este subsumată condiției ca aceasta să nu constituie, potrivit

legii, o infracțiune, ceea ce este și cazul în speță (a se vedea art. 52 din

Legea nr. 96/2006, în forma republicată în vigoare la data comiterii faptei).

Astfel,conform

art. 253

1

C. pen., infracțiunea de conflict de interese constă în:

„fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu,

îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat

direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un

afin până la gradul II inclusiv”.

Din interpretarea

textului de încriminare, se constată că fapta intră în sfera ilicitului penal

la momentul la care acțiunile funcționarului public sunt în mod evident

subsumate interesului particular în sensul că, urmare conduitei sale de a nu

acționa cu transparență și de a nu se abține de la luarea unei decizii, folosul

material pentru oricare dintre persoanele menționate norma de încriminare a

fost realizat.

Incriminarea conflictului de interese presupune

corectitudinea funcționarului public în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu,

dar și abținerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să-i confere,

direct sau indirect, ori prin terțe persoane, un anumit avantaj material, fiind

exclusă favorizarea rudelor. De asemenea, prin incriminarea faptei s-a urmărit

ocrotirea relațiilor sociale referitoare la apărarea intereselor legale ale

persoanelor fizice sau publice împotriva intereselor ilicite ale funcționarului

public.

Obiectul juridic

special îl constituie relațiile sociale pentru a căror formare, desfășurare și

dezvoltare se cere exercitarea demnităților publice, funcțiilor publice și a

altor activități de interes public să se efectueze cu respectarea principiilor

imparțialității, integrității transparenței deciziei și supremației interesului

public.

Subiectul activ

nemijlocit al infracțiunii este calificat, respectiv funcționarul public, care

are competența de a îndeplini acte sau/și de a participa la luarea deciziilor.

În accepțiunea

dispozițiilor art. 147 alin. (1) C. pen., prin funcționar public se înțelege „orice

persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a

fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul

unei unități dintre cele la care se referă art. 145”; art. 145 C. pen.

definește termenul public ca fiind „tot ce privește autoritățile publice,

instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public

administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică,

serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit

legii, sunt de interes public”.

În Titlul III al

Constituției României, intitulat „Autoritățile publice” sunt cuprinse

reglementări privind Parlamentul, Președinția, Guvernul, organele

administrației publice și autoritatea judecătorească.

În vederea stabilirii

calității de funcționar public în sensul normei penale, nu are relevanță titlul

însărcinării, sau modalitatea de învestire (alegere, numire, repartizare,

concurs), fiind suficient ca subiectul calificat să exercite, în fapt, o

însărcinare în serviciul unei autorități publice, instituții publice,

instituții sau alte persoane juridice de interes public.

Astfel, în condițiile în care mandatul

parlamentar este definit ca o funcție de demnitate publică (art. 16 alin. (3)

Constituție), persoana care ocupă această funcție exercita atribuții și

responsabilități, stabilite în temeiul constitutiv și al legii, în scopul

realizării prerogativelor de putere cu care sunt investite la nivelul cel mai

înalt în statul român.

Având în vedere sfera atribuțiilor ce intră

în competența funcțiilor alese este justificată vocația acestora la calitatea

de subiect activ pentru infracțiunea de serviciu și pentru infracțiunea de

corupție.

Elementul material al infracțiunii se

realizează printr-o acțiune de îndeplinire a unui act ori participarea la

luarea unei decizii.

Termenul de act este folosit în descrierea

intitulată conflict de interese în sensul de operație care trebuie efectuată de

funcționarul public, conform atribuțiilor acestuia de serviciu și poate consta în

întocmirea unui înscris, în elaborarea unor acte juridice, efectuarea unei

constatări cu efecte juridice și alte operații date în competența unui serviciu

al persoanei juridice de drept public.

Prin luarea de decizii se înțelege o hotărâre

luată în urma examinării unei stări, situații, nevoi, prin care se urmărește

producerea unor consecințe, realizarea unor obiective.

Participarea la luarea unor decizii înseamnă

că făptuitorul să-și fi adus o contribuție la acea decizie în exercitarea

atribuțiilor de serviciu.

Deși inculpatul susține că nu sunt

îndeplinite cerințele esențiale ale elementului material, respectiv actele

realizate de acesta - încheierea contractului individual de muncă și avizul de

angajare pe cererea înaintată Camerei Deputaților - nu sunt realizate în

exercițiul atribuțiilor de serviciu ale parlamentarului, ci doar în scopul

organizării activității sale, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, contrar

acestei susțineri, apreciază că actele efectuate de inculpat se pot realiza

numai în calitate de parlamentar, în temeiul art. 38 din Statut, intrând în

sfera atribuțiilor sale de serviciu și produc efecte juridice în sfera

relațiilor sociale.

De asemenea, se reține că prin actul

îndeplinit sau decizia la care a contribuit inculpatul a determinat, în mod

concret, direct, obținerea unui folos material pentru fiica sa.

Astfel, prin „folos patrimonial” se înțelege

orice fel de avantaj patrimonial (bunuri, împrumuturi, premii, prestări de

servicii gratuite, promovarea în servicii). Norma de incriminare nu cere ca

folosul să fie unul injust (persoana angajată să nu existe, angajatul să nu fi

prestat activități remunerate) ci numai că acesta să fi fost efectiv obținut

printr-o procedură favorizantă.

Raportând considerațiile teoretice la speța

de față se constată că, prin angajarea fiicei sale inculpatul B.Ș. nu a făcut

altceva decât să direcționeze banii publici, aflați la dispoziția sa, către un

membru al familiei sale, iar datorită acestui interes personal de natură

patrimonială, este îndeplinită condiția legală constând în neîndeplinirea

atribuțiilor ce-i revin în calitate de deputat în Parlamentul României, în

conformitate cu principiile care stau la baza exercitării demnității publice.

Totodată, se reține că inculpatul B.Ș. a declarat că deși

nu contestă derularea evenimentelor în plan obiectiv, nu se consideră vinovat

de comiterea infracțiunii pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale,

întrucât nu a avut reprezentarea că prin angajarea fiicei sale la biroul său

parlamentar ar declanșa un conflict de interese, întrucât cererea de angajare a

fiicei sale, cât și a contractului individual de muncă au fost verificate și

avizate de mai multe direcții din cadrul aparatului administrativ al Camerei

Deputaților, contractul fiind avizat fără obiecțiuni de serviciul juridic.

Astfel, se constată că la propunerea și cu

avizul inculpatului (fila 126 dosar urmărire penală), a fost angajată în cadrul

biroului său parlamentar din circumscripția electorală nr. 26 din Baia Mare

fiica sa C.C.V., în funcția de expert la biroul parlamentar al inculpatului,

aceasta fiind remunerată din bani publici, fiind întrunit, așadar,

elementul material al laturii obiective a infracțiunii de conflict de

interese.

Relevanță în acest sens prezintă declarațiile

martorilor

B.G.,

martora F.R. și M.I.

care

au arătat, în esență, că

formularea

propunerii de angajare la biroul parlamentar ținea exclusiv de voința

deputatului în cauză, în lipsa solicitării deputatului postul neputând fi

ocupat, martorii precizând că nu aveau competența de a verifica sau de a

stabili eventuale grade de rudenie ori situații de incompatibilitate sau de

conflict între deputat și persoana propusă pentru angajare.

Martorii au mai

arătat că

propunerea

de angajare sosea însoțită de toate documentele necesare semnării contractului

de prestări serviciu, precum și de contractul de muncă semnat de parlamentar.

În ceea ce privește argumentele inculpatului B.Ș.

referitoare la relația de deplină încredere pe care trebuia să o aibă cu

persoanele angajate, care să fie buni cunoscători a activității comunității pe

care o reprezenta Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține că nici

acestea nu pot fi reținute ca valabile și exoneratoare de răspundere penală.

Prin urmare, se reține că, în condițiile în

care dreptul de a formula propunerile de angajare, de a încheia contracte

civile în cadrul biroului său parlamentar aparținea exclusiv inculpatului B.Ș.,

este evidentă intenția frauduloasă a acestuia de a acționa în interesul direct

al familiei sale, în vederea obținerii de foloase materiale din bugetul Camerei

Deputaților, beneficiara acestor venituri fiind fiica sa.

În ce privește susținerea în sensul ca

inculpatul

a săvârșit fapta în condițiile erorii de fapt,

instanța de control judiciar constată că nu este întemeiată, nefiind

incidentă cauza de

neimputabilitate invocate de către inculpat în susținerea căii sale de atac.

Astfel,

potrivit art. 51 C. pen.

anterior (art. 30 C. pen. în vioare), „nu constituie infracțiune fapta

prevăzută de legea penală săvârșită de persoana care, în momentul comiterii

acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații ori împrejurări de care

depinde caracterul penal al faptei.

Pentru a fi

incidenta aceasta

cauză

de înlăturare

a caracterului penal al faptei, trebuie să existe eroare, iar nu îndoiala,

adică o cunoaștere nesigură, deoarece, în acest caz, săvârșirea

faptei implica acceptarea de către

făptuitor

a rezultatului

faptei sale, rezultat pe care el îl concepe ca posibil sau ca probabil.

Înalta

Curte - Completul de 5 Judecători reține că inculpatul B.Ș. este absolvent al

Facultății de drept, fiind deputat din anul 2004; pregătirea profesională

și funcțiile deținute în forul legislativ al României prezumând faptul că

inculpatul are o solidă pregătire în domeniul juridic, astfel încât nu se poate

prevala de necunoașterea legii (penale sau extrapenale) ori de necunoașterea

sau cunoașterea greșită a caracterului ilicit al faptei de comiterea căreia

este acuzat.

Cu referire la critica formulată în subsidiar

de inculpatul B.Ș., prin care acesta a arătat că fapta reținută în sarcina sa

nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, Înalta Curte,

Completul de 5 Judecători reține că, aceasta este neîntemeiată, prin raportare

la datele concrete ale cauzei.

Astfel, instanța de control judiciar reține

că, în conformitate cu prevederile art. 18

1

C. pen. anterior, nu

constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă fapta prin

atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei

concret este lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol

social al unei infracțiuni.

Totodată, Înalta Curte, Completul de 5

Judecători reține că potrivit prevederilor art. 18

1

alin. (2) C.

pen. anterior, la stabilirea gradului concret de pericol social trebuie să se

țină seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de împrejurările

comiterii ei, de scopul urmărit, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut

produce, de persoana și de conduita făptuitorului.

În concluzie, o faptă poate fi considerată ca

lipsită în mod vădit de importanță atunci când, datorită urmării neînsemnate pe

care a produs-o asupra valorii sociale împotriva căreia a fost îndreptată (o

vătămare neimportantă, o slabă rezonanță socială) și modului cum s-au realizat

în fapt elementele ei constitutive, apare în mod vădit, obiectiv, că este

lipsită de semnificație juridică penală.

Din perspectiva prevederilor art. 18

1

alin. (2) C. pen. anterior, prin raportare și la argumentația ce precede,

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că fapta reținută în sarcina

inculpatului B.Ș. prezintă în concret pericolul social specific pentru a fi

calificată ca și infracțiune.

Astfel

cum a rezultat din materialul probator administrat în cauză, inculpatul B.Ș. a formulat

cererea de angajare a fiicei sale C.C.V. la Camera Deputaților și apoi a avizat

contractul de muncă pe perioadă determinată din 2008 în baza căruia s-a

realizat un folos material pentru fiica sa în cuantum de 59.499 lei., rezultând

în

mod

cert că fapta există, corespunde conținutului legal din norma de

incriminare și a fost săvârșită de inculpat cu vinovăția

prevăzută de lege, astfel încât soluția de condamnare dispusă împotriva

inculpatului este legală și temeinică.

Aspectele

menționate prevalează, în opinia instanței de control judiciar la aprecierea

gradului de pericol social al faptei săvârșite de către inculpat, care prin

modul concret în care a acționat și-a asumat consecințele adoptării unui

comportament de nesocotire a legii și nu îndreptățește instanța să aprecieze că

fapta reținută în sarcina sa este lipsită de pericolul social concret prevăzut

de lege pentru a fi considerată infracțiune și, în consecință să dea eficiență

acestei cauze de înlăturare a caracterului penal al faptei.

În ceea ce privește stabilirea pedepsei aplicate

inculpatului B.Ș., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că

instanța de fond a avut în vedere toate criteriile generale de individualizare

a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, respectiv limitele de

pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminator, împrejurările concrete în

care infracțiunea a fost comisă, gradul ridicat de pericol social ce

caracterizează astfel de fapte, urmarea socialmente periculoasă produsă, dar

și persoana și conduita inculpatului, care s-a prezentat, în mod

constant, în fața procurorului și a instanței, necontestarea, în

esență, a faptelor, lipsa antecedentelor penale, suma efectiv obținută în

temeiul contractului de muncă, încetarea contractului din inițiativa acestuia,

precum și calitatea sa de deputat în cadrul Parlamentului României.

În aceste condiții, Înalta Curte - Completul

de 5 Judecători constată că pedeapsa aplicată inculpatului B.Ș. de un 1 an

închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia pentru săvârșirea

infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253

1

C. pen.

anterior a fost stabilită cu respectarea criteriilor generale de

individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, dar și în

vederea atingerii scopului prevăzut de art. 52 C. pen. anterior.

Prin urmare, față de cele arătate, Înalta

Curte de Casație și Justiție în Complet de 5 Judecători constată

că activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului B.Ș.

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de

interese și că a fost dovedită prin mijloacele probatorii administrate în

cauză, va respinge

ca

nefondat, apelul formulat de inculpatul B.Ș. împotriva sentinței

penale nr. 530 din data de 04 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 5261/1/2013

.

În temeiul art. 275 C. proc. pen. apelantul

inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de

inculpatul B.Ș. împotriva sentinței penale nr. 530 din data de 04

iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală în Dosarul nr. 5261/1/2013.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de

200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 09

martie 2015.