ÎCCJ, Decizia nr. 463/2011

Ședința publică de la 28 noiembrie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1394 din 10 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3679/1/2010 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul T.V. împotriva rezoluției nr. 101/P/2010 din 15 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 101/P/2010 din 15 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de B.S. (procuror delegat în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție), C.E., R.O. - procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4, S.N., R.M. și R.C. - lucrători de poliție în cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi București, G.M. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 248 1 C. pen., art. 268 C. pen., art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. S-a apreciat că magistrații procurori și lucrătorii de poliție reclamați nu au făcut altceva decât să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, fără a manifesta părtinire în soluțiile adoptate.

Împotriva acestei rezoluții, petentul T.V. a formulat plângere, în condițiile art. 278 C. proc. pen., la procurorul șef, iar prin rezoluția nr. 2239/11189/II-2/2010 procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii petiționarului, formulată împotriva soluției dispuse în dosarul nr. 101/P/2010. Nemulțumit de modul de soluționare al plângerii sale, petentul s-a adresat în condițiile art. 278 1 C. proc. pen. instanței de judecată, considerând că intimații se fac vinovați de faptele pentru care s-au efectuat acte premergătoare, acte care, în opinia sa, nu sunt complete deoarece intimații nu au fost audiați, astfel încât nu se poate vorbi de o cercetare prealabilă, motiv pentru care a solicitat admiterea plângerii sale și trimiterea dosarului la parchet în vederea începerii urmăririi penale.

De asemenea, a învederat că se constituie parte civilă cu suma de 250.000 RON. Plângerea a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 1394 din 10 septembrie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că atât lucrătorii de poliție S.N., R.M. și R.C., cât și procurorii B.S., G.M., C.E. și R.O. și-au fundamentat propunerile și soluțiile efectuate în cauzele respective, pe baza dispozițiilor legale, exercitându-și atribuțiile în mod legal; de asemenea, nu a rezultat niciun indiciu că aceștia ar fi dat vreun ajutor vreunui infractor în sensul dispozițiilor art. 264 C. pen. Cu privire la cererea petentului de constituire ca parte civilă cu suma de 250.000 RON s-a reținut faptul că dispozițiile art. 504 C. proc.

pen., stabilesc condiții precis determinate pentru repararea daunei morale sau a pagubei materiale produse unei persoane, dispoziții care nu sunt îndeplinite în prezenta cauză. Împotriva acestei sentințe, petentul T.V. a declarat recurs, solicitând, potrivit memoriului depus la dosar (filele 12 - 14), admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., începerea urmăririi penale împotriva intimaților și obligarea acestora la plata daunelor morale în valoare de 250.000 RON. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat. Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 248 1 C. pen., art. 268 C. pen., art. 264 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că în dosarul nr. 4539/P/2006, V.T. a fost cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen. reținându-se că la data de 21 ianuarie 2006, susnumitul a participat, în calitate de adjunct al șefului de stație C.F.R. M. București - Progresul, împreună cu delegații a două societăți comerciale, la deschiderea ușilor vagonului de marfă nr. 015482621503. Deși, cu acest prilej, a constatat că aproximativ 2,5 tone de cartofi erau înghețați, învinuitul V.T. a refuzat să întocmească un proces-verbal de constatare a pagubei și, în acest fel, nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu stabilite, atât prin fișa postului, cât și prin convenția cu privire la transporturile internaționale, precum și prin Regulamentul de transport pe căile ferate în România.

Magistratul procuror B.S., ținând seama de persoana învinuitului și de împrejurările în care a fost comisă fapta, prin ordonanța nr. 4539/P/2006, din data de 15 februarie 2007, a apreciat că, prin conținutul ei concret, fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, motiv pentru care a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului T.V. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, constând într-o amendă în cuantum de 800 lei. T.V. a contestat faptul că i s-ar fi adus la cunoștință fișa postului, susținând că semnăturile de pe tabel din dreptul numelui său ar fi fost executate de o altă persoană. În acest sens, susnumitul a depus o plângere penală la grefa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, unde a fost înregistrată sub nr. 8304/P/2006.

În această cauză s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifice, care a concluzionat că semnăturile respective nu au fost executate de T.V., și că nu se poate stabili persoana care a executat acele semnături, întrucât acestea sunt contrafăcute prin imitație liberă. Magistratul procuror B.S., examinând întregul material probatoriu administrat în cauză, prin rezoluția din data de 28 ianuarie 2008, a confirmat propunerea organului de poliție de a nu se începe urmărirea penală în această speță, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (dosar nr. 8304/P/2006). Împotriva soluțiilor adoptate în cele două dosare, T.V. a formulat plângeri, atât la procurorul ierarhic superior, cât și la instanța de judecată, care însă au fost respinse ca neîntemeiate ceea ce a constituit un motiv pentru partea vătămată T.V.

de a formula noi plângeri, adresate ulterior și altor organe judiciare, care însă, nu aveau competența să se pronunțe cu privire la soluțiile adoptate în cele două dosare, mai sus expuse. Cu privire la lucrarea înregistrată la organele de poliție sub nr. L.I. 1801565 din 17 octombrie 2006, s-a constatat că aceasta a fost menționată în evidența plângerilor, în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 27/2002. După verificarea aspectelor sesizate, Secția regională de Poliție Transporturi București a clasat lucrarea. În cauza de față, magistrații intimați procurori B.S., R.O., G.M. și C.E.

și-au exercitat atribuțiile cu care au fost investiți, analizând probele administrate în scopul aflării adevărului și dispunând soluții, conform convingerilor lor obiective și nepărtinitoare, astfel încât, Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestora nu sunt întemeiate, simplele afirmații și aprecieri subiective ale petentului, nesusținute de probe, neafectând temeinicia soluțiilor pronunțate. În speță, magistrații intimați procurori B.S., R.O., G.M. și C.E. au dispus soluții în concordanță cu probatoriile administrate, cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la termenul de soluționare și temeiul juridic privind plângerile contra soluției, iar emiterea de soluții nefavorabile petentului, nu conferă automat date sau indicii cu privire la săvârșirea unor fapte penale, având în vedere faptul că acesta avea posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc.

Intimații S.N., R.M. și R.C., lucrători de poliție în cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi București și-au exercitat atribuțiile de serviciu corespunzător, înaintând în mod corect dosarul procurorului, în vederea adoptării soluției, conform dispozițiilor procedural penale. De asemenea, nu se poate reține în sarcina intimaților nici infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen., întrucât în sarcina acestora nu s-a reținut existența vreunui ajutor dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 268 C. pen., care constă în punerea în mișcare a acțiunii penale, arestarea, trimiterea în judecată sau condamnarea unei persoane știind că este nevinovată, Înalta Curte reține că, în speță, față de petentul T.V. nu s-a pus în mișcare acțiunea penală, nu s-a dispus trimiterea în judecată, iar soluția adoptată față de acesta în dosarul nr. 4539/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4, în care a avut calitatea de învinuit, a fost cea de scoatere de sub urmărire penală și aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrative, astfel încât această infracțiune nu poate fi reținută în sarcina intimaților.

Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor legale ale unei persoane și nici că ar fi acordat ajutor unui infractor, fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului, folosul sau produsul infracțiunii, în mod corect, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia. În ceea ce privește cererea petentului privind plata daunelor morale în sumă de 250.000 RON, Înalta Curte constată faptul că dispozițiile art. 504 C. proc. pen. stabilesc condiții precis determinate pentru repararea daunelor morale sau a pagubei materiale produse unei persoane, dispoziții care nu sunt îndeplinite în prezenta cauză.

Criticile recurentului petent reiau, în esență, aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală a recursului nu s-au dovedit aspecte noi, de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe. În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției nr. 101/P/2010 din 15 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, este legală și temeinică. Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul T.V.

împotriva sentinței primei instanțe. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul T.V. împotriva sentinței nr. 1394 din 10 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3679/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2011.