ÎCCJ, Decizia nr. 281/2011

Ședința publică de la 27 aprilie 2011 Asupra recursului de față: Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 941 din 2 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta S.T.F.; a fost obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că la data de 26 februarie 2010 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție plângerea petentei S.T.F. prin care aceasta critica faptul că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție folosește ștampila instituției purtând denumirea Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, cât și împrejurarea că dispozițiile Legii nr. 544/2001 sunt încălcate prin neindicarea adresei acelei instituții.

Analizând plângerea prima instanță a constatat că aceasta este inadmisibilă, deoarece petenta a invocat aspecte ce exced atât procedurii prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen. (plângerea neavând ca obiect o soluție de netrimitere în judecată), cât și dispozițiile art. 222 alin. (1) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o, după cum rezultă din cuprinsul concluziilor scrise și al celor orale expuse în partea introductivă a prezentei decizii pentru încălcarea dispozițiilor Legii nr. 544/2001, aplicarea unei ștampile cu denumirea anterioară a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție), neindicarea adresei instituției, greșita dispunere a soluției de neîncepere a urmăririi penale față de intimați, nelegalitățile comise în procedura judiciară derulată cu participarea acestora, împrejurarea că, deși a formulat o singură plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție s-au format două dosare; în drept au fost invocate dispozițiile art. 385 9 pct. 9 și 10 C. proc.

pen. Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen. împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. și art. 278 alin. (1) și 2 C. proc. pen. În materia soluțiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc.

pen.), dar și a celui judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 278 1 C. proc. pen. Rezultă așadar că în situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile expres și limitativ prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluție /măsură a procurorului cenzurii instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului. Totodată, din interpretarea dispozițiilor art. 222 C. proc. pen., reiese că plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune, trebuind să cuprindă numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.

Rezultă că neindicarea concretă, în cuprinsul plângerii, a mențiunilor prevăzute expres de dispozițiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen. face imposibilă determinarea obiectul verificărilor ce trebuie efectuate de către organele de urmărire, respectarea cerințelor legale privind conținutul plângerii reprezentând o condiție de admisibilitate a acesteia, conferindu-i un conținut precis și constituind, totodată, o precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate și a exercitării abuzive a dreptului de petiționare. În cauza de față prima instanță a reținut corect obiectul plângerii petentei și întemeiat a constatat că aceasta nu privește una dintre soluțiile expres și limitativ prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen. și, totodată, că nu îndeplinește condițiile de fond și formă prevăzute de art. 222 C. proc. pen. Într-adevăr, sesizarea petentei nu avea ca obiect o soluție de netrimitere în judecată și nici nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen., astfel că aceasta a exercitat un drept neprevăzut de lege, cererea formulată fiind inadmisibilă. Criticile invocate în recurs sunt nefondate în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., deoarece, după cum s-a argumentat anterior, prima instanță a dat o justă interpretare și aplicare dispozițiilor legale incidente în cauză, hotărârea recurată fiind legală, temeinică și riguros motivată. Motivele referitoare la anumite aspecte privind mențiunile cuprinse într-o adresă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu sunt întemeiate, acestea nefiind apte a conduce la o concluzie contrară celei anterior adoptată de către prima instanță.

Criticile relative la modul de exercitare a atribuțiilor de serviciu de către intimați și soluția dispusă de către procuror cu privire la aceștia, precum și cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. exced obiectului cauzei, având în vedere limitele devoluțiunii, just stabilite de către prima instanță. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul S.T.F. împotriva sentinței nr. 941 din 2 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 1725/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.