ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 93/2008

Asupra

recursului de față,

Din

examinarea lucrărilor dosarului constată că:

Prin cererea de

chemare în judecată adresată Curții de Apel București, reclamanta P.G. a

solicitat, în contradictoriu cu Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de

Asigurări Sociale, obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând

prima de vacanță, aferentă anului 2003, actualizată cu rata inflației până la

data efectuării plății și daune interese aferente potrivit art. 161 alin. (4)

C. muncii.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că are calitatea de

funcționar public fiind în raporturi de serviciu cu Casa Națională de Pensii și

Alte Drepturi de Asigurări Sociale, raporturi guvernate de Legea nr. 188/1999,

cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit dispozițiilor art. 34

alin. (2) din lege, are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă

egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se

impozitează separat.

A mai

arătat reclamanta, faptul că printr-o serie de acte normative s-a dispus

suspendarea aplicării acestui articol, astfel încât nu a putut beneficia de

acest drept, deși dreptul subzistă și în prezent, textul care îl prevede fiind

în vigoare.

Casa

Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale a formulat

întâmpinare solicitând instanței să se pronunțe asupra legalității și

temeiniciei acțiunii reclamantei ca și asupra excepției de nelegalitate și

neconstituționalitate a prevederilor legale prin care s-a dispus suspendarea

acordării acestor drepturi, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Prin

sentința civilă nr. 1115 din 25 aprilie 2007 a Curții de Apel București a fost

admisă acțiunea reclamantei în parte și respinsă cererea privind daunele

interese solicitate.

Pentru a

se pronunța în sensul arătat instanța de fond a reținut, în esență, pe de o

parte, nelegalitatea normelor respective de suspendare a dreptului la prima de

concediu, iar, pe de altă parte, că suspendarea dreptului la prima de concediu

pentru perioada 2001 - 2006 nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca

efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru

care a fost suspendat exercițiul său.

Cererea de

daune interese nu a putut fi acceptată întrucât prin obligarea pârâtului la

reactualizarea sumelor reprezentând prima de concediu cuvenită pe anul 2003, se

consideră a fi reparat integral prejudiciul cauzat reclamantei.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Națională de

Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea

motivelor de recurs se susține că instanța de fond a aplicat greșit legea în

cauza dedusă judecății, neobservând

că deși potrivit

prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată, funcționarul

public are dreptul la o primă de concediu, totuși, acordarea primei a fost

suspendată în anii 2001-2006 prin legile bugetului de stat pentru anii 2001-2005

și art. III din O.U.G. nr. 33/2001 până la 01 ianuarie 2002, legi care sunt în

acord cu prevederile constituționale, iar aplicarea lor este obligatorie

inclusiv funcționarilor publici.

Recursul

este nefondat.

Examinând

cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele

administrate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

pentru considerentele expuse în continuare.

Prin Legea

nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca pe lângă

indemnizația de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din

luna anterioară plecării în concediu.

Este de

necontestat că prin dispoziții succesive acordarea primei de vacanță a fost

suspendată în anii 2001 - 2006.

Astfel cum

corect a reținut instanța de fond, Înalta Curte constată că suspendarea

dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp nu există nici o

dispoziție legală prin care să

fi fost înlăturată existența acestuia.

Astfel,

dreptul la prima de concediu stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea

nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600/8.12.1999), s-a menținut prin art. 34

alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 251/22.03.2004)

precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of.

nr. 365/29.05.2007).

Așadar,

prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în

perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care

garantează realizarea drepturilor acordate.

Mai mult,

suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui,

cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a

fost

înlăturată existența.

Neprevederea

în continuare a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura

existența lui anterioară pentru că s-ar

contraveni

atât art. 53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția

anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât

și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Ca urmare,

pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut,

redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării

lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor,

pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar

ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută,

să fie vidat de substanța sa și practic, să devină lipsit de orice valoare.

Prin

urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, se va

respinge recursul declarat în cauză, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1)

teza a II-a coroborate cu cele ale art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de

Asigurări Sociale împotriva sentinței civile nr. 1115 din 25 aprilie 2007 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2008.