ÎCCJ, Decizia nr. 78/2004

Examinând recursul, sub aspectul îndeplinirii cerințelor de formă, precum și sub cel al încadrării motivelor invocate în cazurile de modificare sau casare a hotărârii prevăzute de art. 304 C. proc. civ., constată următoarele: La data de 25 martie 1999, reclamantul C.G. a chemat în judecată Consiliul General al municipiului București, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să dispună retrocedarea unui teren în suprafață de 281,42 metri pătrați, situat în București, sectorul 2. Prin sentința nr. 999 din 26 septembrie 1999, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea, ca nefondată. Învestită cu soluționarea apelului, declarat de reclamant, împotriva hotărârii primei instanțe, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 83 din 11 februarie 2000, a admis calea de atac exercitată și a schimbat hotărârea atacată, în sensul că a admis acțiunea.

Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 2261 din 23 iunie 2000, a admis recursul declarat de pârât, împotriva acestei din urmă hotărâri, a casat decizia atacată și a dispus, în sensul trimiterii dosarului aceleași instanțe, în vederea rejudecării apelului. Învestită în acest fel, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 631 din 24 octombrie 2000, a respins apelul declarat de reclamant, ca nefondat.

Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 3197 din 25 septembrie 2002, a admis recursul declarat de reclamantul C.G., împotriva deciziei menționate și a modificat decizia atacată, în sensul că a admis apelul declarat de aceeași parte, împotriva primei hotărâri, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis acțiunea și a obligat Consiliul General al municipiului București să retrocedeze reclamantului terenul în suprafață de 281,42 metri pătrați, situat în București, cu vecinătățile și dimensiunile cuprinse în raportul de expertiză tehnică-judiciară efectuată de expertul ing. I.D. La data de 10 decembrie 2002, SC F.A.B. SRL București a formulat contestație în anulare, împotriva deciziei instanței de recurs.

Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 4062 din 15 octombrie 2003, a respins contestația în anulare, reținând că aceasta este inadmisibilă, față de faptul că contestatoarea nu a fost parte în procesul civil. Împotriva acestei din urmă hotărâri, contestatoarea a declarat recurs. Examinându-se recursul declarat de contestatoare, în raport cu cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 308 C. proc. civ., cu referire la art. 302 1 și 304 din același cod, se constată următoarele: 1.- Cu privire la condițiile de formă prevăzute de art. 308 alin. (39 C. proc. civ., raportat la art. 302 1 din același cod. Declarația de recurs nu cuprinde mențiunile obligatorii privitoare la nr. de înmatriculare al societății comerciale în registrul comerțului, codul unic de înregistrare și nici codul fiscal vechi, precum și contul bancar.

De asemenea, recurentul nu a indicat nr. deciziei a cărei anulare se cere și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul. Așa fiind, recursul declarat de contestatoare nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 308 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.G.58/2003, ca o condiție de admisibilitate a examinării în fond a căii de atac exercitate. 2.- Cu privire la încadrarea motivelor invocate în cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Declarând recurs, contestatoarea nu a indicat motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, în fapt aceasta nemotivându-l. Este adevărat că recurenta a menționat că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, după ce va lua cunoștință de considerentele deciziei atacate.

Această mențiune este, însă, lipsită de relevanță în cauză, sub aspectul admisibilității în principiu a recursului, în raport de faptul că art. 308 C. proc. civ., așa cum a fost modificat prin O.G.58/2003, prevede, pentru judecarea în fond a recursului, îndeplinirea cumulativă a celor două condiții. Ca atare, recursul declarat de contestatoare nu este admisibil, în principiu. De altfel, calea de atac exercitată de contestatoare nu este admisibilă, nici în raport de una din regulile comune pentru folosirea căilor de atac, privitoare la existența unei hotărâri judecătorești, pe care legea să o declare susceptibilă de a fi atacată. Astfel, potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., „hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată”.

Hotărârea atacată cu contestație în anulare este o decizie pronunțată de secția civilă a Curții Supreme de Justiție, ca instanță de recurs. Aceasta este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. și, ca atare, nesupusă recursului, în raport de dispozițiile art. 299 din același cod, potrivit cărora sunt supuse recursului „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională”. Or, admiterea unei căi de atac, în condiții neprevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Sunt de reținut, în acest sens, dispozițiile art. 129 din Constituția României, potrivit cărora, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. Așadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată, prin însăși legea fundamentală. Din economia textului menționat, rezultă, însă, că hotărârile judecătorești sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege. Or, potrivit dispozițiilor legii procedurale civile menționate, este exclusă posibilitatea declarării unui nou recurs, împotriva unei decizii irevocabile. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 308 alin. (4) C. proc.

civ., recursul declarat de SC F.A.P. SRL București urmează a fi anulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de contestatoarea SC F.A.P. SRL București, împotriva deciziei nr. 4062 din 15 octombrie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, în dosarul nr. 5499/2002.